Sentința nr. 573/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 573/2012
Ședința ata de 17 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. P. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C. L., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect refuz acordare drepturi conform L. nr. 1..
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut cauzei, după care se constată că, în data de (...) și respectiv
(...), reclamanta C. L., a trimis la dosarul cauzei prin fax și prin poștă o cerere de amânare în vederea angajării unui apărător.
De asemenea, în data de (...) s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea pârâtei, prin care s-a solicitat respingerea acțiunii și judecarea cauzei în lipsă, însoțită de înscrisurile care au stat la baza emiterii hotărârii contestate ( f.13-20).
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art.1591 alin.4 C.pr.civ., constată că în temeiul art.7 alin.4 din L. nr.1. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta cerere. Raportat la data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv (...), instanța apreciază că reclamanta a dispus de suficient timp pentru a-și angaja un avocat, astfel că respinge cererea de amânare ca neîntemeiată, nefiind dovedite motivele temeinice prevăzute de art. 156 alin. 1 C.pr.civ.
Apreciază că la dosarul cauzei există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de (...), reclamanta C. L. a chemat în judecată pârâta C. J. de P. C., solicitând anularea Hotărârii nr.31824/(...), întrucât, în opinia sa, îndeplinește toate condițiile pentru a i se acorda această indemnizație.
Prin întâmpinarea formulată, intimata C. J. de P. C. solicită respingerea acțiunii reclamantului și menținerea actului administrativ atacat.
În motivare, pârâta arată că, in cazul in care nu exista nici un document oficial, calitatea de beneficiar al L. nr.1. se dovedeste cu declaratiile notariale a doi martori (la inceputul aplicarii acestei legi majoritatea petentilor au avut acte oficiale doveditoare, in prezent aproape toate dosarele fiind intocmite exclusiv pe baza de martori si negatia Arhivelor in care se arata ca nu exista inregistrari cu numele petentului, fiind mai mult o dovada a lipsei refugiului).
Asadar accentul in dovedirea calitatii de refugiat, calitate care aduce cu sine o suma egala cu pensia altora muncita o viata, este pus pe aceste declaratii.
In cazul de fata, lipsea actul de la arhive pe care legea îl solicită ca o dovadă a încercării de obținere a unui act oficial. Totodată, martorii nu au oferit detalii despre refugiu și nici nu a regăsit calitatea lor de refugiați în baza de date, nu se cunoaște modul concret de producere a evenimentelor relatate.
Au fost depuse actele care au stat la baza emiterii hotărârii contestate.
Analizând contestația reclamantei, precum și materialul probator administrat în cauză, prin prisma prevederilor legale aplicabile, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.10123/(...), reclamanta N. C. L. a solicitat să-i fie recunoscută calitatea de persoană beneficiară a drepturilor prevăzute de L. 1., în dovedirea cererii sale depunând acte de stare civilă, actul de identitate, precum și declarații autentificate a doi martori.
Prin Hotărârea nr.31824/0(...), C. pentru aplicarea prevederilor L. 1. din cadrul Casei Județene de P. C. a respins cererea, motivând că situația reclamantei nu se încadrează în situațiile prevăzute de art.1 din lege.
Reclamanta a contestat această hotărâre, fără a-și motiva cererea, apreciind doar că îndeplinește condițiile prevăzute de lege.
Instanța apreciază că hotărârea emisă de C. pentru aplicarea prevederilor
L. 1. din cadrul Casei Județene de P. C. este practic nemotivată în fapt și în drept, fiind indicată generic neîncadrarea situației reclamantei în cele prevăzute de art.1 din lege, fără a se motiva în concret motivele pentru care comisia a pronunțat această soluție. Astfel, reclamanta a primit o decizie care are anumite consecințe asupra situației sale fără a i se comunica, în concret, argumentele pentru care nu se încadrează în fiecare din situațiile de la art.1 din lege. Numai ulterior comisia a furnizat câteva explicații prin întâmpinarea formulată, însă acest lucru nu echivalează cu motivarea pe care un act administrativ trebuie să o cuprindă pentru a putea face obiectul controlului judiciar. De altfel, aceste explicații au fost aduse în luna septembrie 2012, după o perioadă de patru luni de la data emiterii hotărârii contestate și nemotivate în momentul adoptării.
Pentru a putea exercita un control judiciar pertinent și efectiv și pentru a putea aprecia asupra concludenței și utilității eventualei probe cu martorii care au dat declarațiile notariale, instanța avea nevoie să cunoască argumentele concrete care au conturat soluția de respingere a cererii reclamantei.
În concordanță cu jurisprudența fostei Curți de Justiție a C. E. (actuala
Curte de Justiție a U. E.) referitoare la actele comunitare, aplicabilă prin analogie (cauza C. c. Consiliul CE, hotărârea din (...)), instanța apreciază că hotărârea contestată trebuia să cuprindă expunerea elementelor pertinente de fapt și de drept care au stat la baza emiterii sale, astfel încât instanța să poată exercita un control de legalitate efectiv și astfel încât persoana vizată să poată cunoaște motivele concrete pentru care i s-a respins cererea. În absența acestora, respingerea cererii apare ca fiind arbitrară.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.18 alin.1 din L.
554/2004, instanța va admite în parte cererea reclamantei și va dispune anularea Hotărârii nr. 31824/0(...) emisă de C. pentru aplicarea prevederilor L.
1. din cadrul Casei Județene de P. C., aceasta urmând a proceda la emiterea unei noi hotărâri care să cuprindă motivele concrete de fapt și de drept pe care se sprijină.
Solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la emiterea unei hotărâri prin care să constate calitatea acesteia de beneficiar al L. 1. va fi respinsă, întrucât, ca urmare a anulării hotărârii, pârâta va emite o nouă hotărâre prin care fie va admite cererea reclamantei, fie o va respinge din nou, însă hotărârea va trebui să respecte cerințele de motivare în fapt și în drept astfel cum s-a reținut în considerentele ce preced și să poată face ulterior obiectul unui control judiciar eficient.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L. HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația formulată de reclamanta C. L., cu domiciliul în sat. U., com. Viișoara, nr.342, jud. C., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., cu sediul în C.-N., str. G. C., nr. 2, jud. C.
Anulează Hotărârea nr.31824/0(...) emisă de C. J. de P. C. Respinge ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 17 septembrie 2012.
PREȘEDINTE GREFIER C. P. V. D.
Red.C.P./Dact.GC
4 ex/(...)