Sentința nr. 719/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 719/2012
Ședința { F. publică} de la 19 O. 2012
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H. Grefier A. B.
{ F. | }
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta F. R. în contradictoriu cu pârât C. J. DE P. C., având ca obiect refuz acordare drepturi conform L. nr. 1..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta F. R., asistată de avocat M. I., precum și martorii O. Ana și M. A., lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. după care,
Curtea procedează la audierea martorilor O. Ana, identificată cu BI seria BE nr. 7. și M. A. identificată cu BI seria BC nr. 7., depozițiile acestora fiind consemnate în procesele verbale atașate la filele 24 și 25 din dosar.
După audierea martorilor, se învederează instanței că nu sunt alte cereri de formulat.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței justificative pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
INSTANȚA
Asupra cauzei de contencios administrativ de față; reține că prin contestația înregistrată la data de 28 iunie 2012, contestatoarea F. R. a solicitat ca în contradictoriu cu intimata C. J. DE P.
C., să se anuleze Hotărârea nr. 31740 din (...) emisă de C. pentru aplicarea prevederilor L. nr. 1. și recunoașterea calității de refugiat din motive etnice și acordarea drepturilor aferente conform legii.
În motivare se susține că declarațiile martorilor date în fața notarului sunt elocvente în sensul refugierii familiei în perioada 1 octombrie 1942 -
6 martie 1945 din motive etnice, în consecință , se impune anularea hotărârii ca nelegală având în vedere că în ciuda probatoriului administrat aceasta a refuzat recunoașterea drepturilor prevăzute de L. nr. 1..
Pârâta C. J. DE P. C. prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea contestației promovată de reclamantă .
Examinând contestația, Curtea reține că este întemeiată pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 din L. nr. 1. beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate; a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare; a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu; a făcut parte din detașamentele de muncă forțată; a fost supraviețuitoare a trenului morții; este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O. nr. 1. se poate realiza în condițiile definite de art. 4 al aceluiași act normativ.
Prin Hotărârea nr. 31740 din (...) emisă de C. pentru aplicarea prevederilor L. nr. 1. s-a respins cererea formulată de contestatoarea F. R. cu mențiunea că datele sunt contradictorii în dovedirea calității de beneficiar al L. nr. 1..
Din norma enunțată rezultă că pentru a beneficia de prevederile legii este necesar a se face dovada refugierii - proprii sau a părinților în cazul copiilor - refugiere materializată în varianta părăsirii domiciliului și dovada faptului că această părăsire este rezultatul persecuțiilor exercitate în perioada menționată.
Aceste condiții sunt dovedite prin declarațiile martorilor audiați și de instanță.
Astfel, prin declarațiile autentice date se relevă că reclamanta împreună cu părinții din cauza persecuțiilor etnice s-au refugiat din localitatea de domiciliu în perioada 1 octombrie 1942 - 6 martie 1945.
Audiați în instanță martorii au dezvăluit o relație specială în timpul refugiului cu familia reclamantei , aceștia asistând personal la refugiul ei, percepând în mod direct cauzele care au determinat acest refugiu
,confirmând faptul că plecarea s-a datorat represiunilor autorităților maghiare.
Se poate așadar constata că în cauză s-a dovedit că părăsirea domiciliului de către familia reclamantei s-a datorat persecuțiilor etnice.
Pe cale de consecință, Curtea va statua că reclamanta este îndreptățită să beneficieze de efectele O. nr. 1. aprobată cu modificări și completări prin
L. nr. 1., motiv pentru care în temeiul art. 7 alin. 4 raportat la art. 1 lit. c din acest act normativ se va admite contestația cu consecința anulării hotărârii atacate.
Potrivit prevederilor O. nr. 1. aprobată prin L. nr. 1. cu modificările ulterioare, intimata va fi obligată să acorde reclamantei drepturile prevăzute de L. nr.1. pentru perioada (...) - (...) începând cu data de (...).
În temeiul art.274 C.proc.civ., pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 100 Ron cheltuieli de judecată parțiale.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta F. R. cu domiciliul în C.-N., str.P. roșca, nr.4, ap.7, jud. C. împotriva pârâtei C. J. DE P. C. cu sediul în C.-N., str. G. C., nr. 2 și în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr. 31740 din (...) emisă de către pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada (...) - 6 martie 1045 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de OG nr.1. aprobată prin L. nr.1. cu modificările ulterioare, începând cu data de (...).
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 100 Ron cheltuieli de judecată parțiale.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. AL H. A. B. red.S.Al H./A.C.
4 ex. -(...)