Decizia nr. 373/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 373/2012

Ședința publică de la 19 I. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-R. D.

Judecător L. U.

Judecător M. D.

G. M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta T. S. D., împotriva sentinței civile nr. 1., pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâții M. M., F. ȘI P. S. și I. T. DE M. M., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) reintegrare în funcția anterioară.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentă, avocat N. Ț. C., cu delegație la dosar și reprezentanta intimatului

ITM M., consilier juridic P. T. C.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Se constatză că la dosar s-au depus întâmpinări, comunicate cu reprezentantul recurentei.

Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului și, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 șli 3, coroborate cu art. 304, pct.

5 C. pr. Civ., casarea hotărârii atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Reprezentanta intimatului ITM M. solicită respingerea recursului ca nefondat și netemeinic și menținerea hotărârii recurată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

{ F. | }

CURTEA

Prin sentința civilă nr.1340 din (...) pronunțată în dosarul (...) al T. M., s-a respins acțiunea formulată de reclamanta T. S. D. în contradictoriu cu pârâtul I. T. de M. M. și M. M., F. și P. S.

T. a reținut că excepțiile nu sunt întemeiate deoarece taxa de timbru și timbru judiciar nu era datorată conform art.15 lit.a din Legea 146/1997, reclamanta s-a adresat în termenul legal pârâților cu plângere prealabilă, nefiind incidentă lipsa procedurii prealabile și a tardivității, de asemenea lipsa calității procesuale pasive a M. M. trebuie respinsă raportat la prevederile HG 1.. Pe fondul cauzei, tribunalul a apreciat că măsura a fost luată ca urmare a reducerii postului, instituția fiind reorganizată și în baza criteriilor stabilite prin decizia 1. de comun acord cu reprezentantul salariaților din instituție și conform acestor criterii reclamanta a obținut un punctaj care a condus la includerea acesteia pe lista celor 11 posturi desființate.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către reclamanta T. S. D. solicitând casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare. R. afirmă că dezbaterile în fața instanței au avut loc la termenul din (...), dată la care părțile au pus concluzii pe excepția lipsei calității procesuale pasive a M. M. și pe excepția necompetenței teritoriale a T. M. reținându-se că această ultimă excepție, dosarul în pronunțare, iar prin sentință tribunalul s-a pronunțat asupra fondului cauzei fără ca părțile să dezbată verbal cauza conform art.127 C.proc.civ.

Prin aceasta s-a încălcat dreptul la apărare și principiul contradictorialității. De asemenea, hotărârea nu este motivată în fapt și în drept, fiind încălcate normele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității. În privința fondului cauzei se arată că decizia 181/2009 nu cuprinde o hotărâre în fapt nu cuprinde punctajul pe care funcționarul public l-a primit și numărul de ordine aferent unui centralizator al punctajelor primite de către funcționarii publici. Pe de altă parte, decizia

69/2009 are vicii atât în aplicarea unor dispoziții legale cât și în respectarea unor principii de drept aplicabile statutului funcționarului public, încălcând art.6 din Legea 329/2009. Pe de altă parte, ambele decizii au fost emise în data de (...), ceea ce constituie un element de îndoială a corectitudinii aplicării dispozițiilor legale, punctajul acordat reclamantei nu reflectă obiectiv performanțele acestora, iar la data emiterii deciziilor, reclamanta se afla în concediu de odihnă.

M. M., F. și P. S. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar I. T. de M. M. a depus întâmpinare arătând că au fost respectate prev.Legii

329/2009 cât și dispoz.artătate de adresa 1743/(...) a inspectorului general, fiecare funcționar public a fost evaluat în mod legal și analizat corect, în cuprinsul deciziei 181/2009 sunt arătate actele care stau la baza acesteia, iar decizia de concediere a fost comunicată reclamantei la momentul când aceasta se afla la serviciu și nu și-a produs efectele juridice pe durata concediului de odihnă a reclamantei, astfel că acesteia nu i s-a cauzat niciun prejudiciu.

Asupra recursului, Curtea va reține următoarele:

Conform mențiunilor din încheierea de ședință pronunțată în (...) aflată la fila 102 din dosarul de fond, părțile au pus concluzii pe excepția lipsei calității procesuale pasive a M. M. și pe excepția necompetență materială a T. M., iar pe această excepție de necompetență tribunalul a reținut cauza în pronunțare.

De asemenea, s-a dispus amânarea pronunțării soluției pentru data de

(...) în scopul depunerii organigramei ITM M..

La data de (...) deși organigrama fusese depusă s-a amânat pronunțarea pentru data de (...) pentru aceleași motive iar în data de (...) s-a amânat pronunțarea pentru data de (...); la data de (...) încheierea a fost pronunțată de un alt judecător care a intratat în amânarea de pronunțare, dând o altă amânare pe data de 24 martie pentru când tribunalul fără a mai delibera asupra excepției pe care a rămas în pronunțare a trecut la soluționarea pe fond a cauzei.

Astfel, Tribunalul Maramureș a rămas în pronunțare pe excepția necompetenței materiale dat fiind calitatea de pârât a M. M. raportat la art.10 din Legea 554/2004, excepție pe care nu a soluționat-o și în schimb a pronunțat o hotărâre pe fondul cauzei fără ca părțile să pună concluzii pe fondul cauzei. Prin aceasta, tribunalul a încălcat principiile egalității părților în fața justiției prevăzut de art.16 și 123 din Constituție ,principiu care impune și respectarea regulilor procedurale; dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituție, de art. 134 c.pr.civ. și 146 c.pr.civ. referitor la posibilitatea părților de a pune concluzii ,de art. 260 al.1 c.pr.civ. privitor la posibilitatea amânării pronunțării pe un termen de 7 zile; și a contradictorialității reglementat de normele procesuale și care dă dreptul părților de a pune concluzii cu privire la toate aspectele de fapt și drept și obligă judecătorul să-și întemeieze hotărârea numai pe elementele care au format obiectul dezbaterii contradictorii..

Prevederile art.127 C.proc.civ., stabilesc că pricinile se dezbat verbal dacă legea nu dispune astfel iar art.137 alin.1 C.proc.civ., arată că instanța trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii. Cum dezbaterea a avut loc în legătură cu excepția necompetenței materiale a T. M., tribunalul trebuia să soluționeze această excepție, iar în ipoteza în care ajungea la concluzia respingerii acestei excepții trebuia să redeschidă dezbaterile pentru ca părțile să poată pune concluzii pe fondul cauzei, tocmai pentru a da efect principiilor mai sus amintite.

Modalitatea în care instanța a procedat prin acordarea de amânări de pronunțare nejustificate, intrarea altui judecător în dosar în cursul amânării de pronunțare și pronunțarea pe fondul cauzei pe care părțile nu au pus concluzii și nu pe excepția discutată, făcându-se vorbire de celelalte excepții ridicate de părți prin întâmpinare doar în motivarea hotărârii ,este de natură să încalce dreptul părții reclamante la un proces echitabil.

Mai mult, hotărârea nu a fost motivată în conformitate cu prevederile art.261 C.proc.civ., întrucât nu au fost analizate toate apărările părților pentru a concide asupra legalității actelor administrative ce fac obiectul acțiunii judiciare. T. s-a limitat în a arăta că decizia 1. care a stabilit criteriile ce au stat la baza încetării raportului de serviciu au fost negociate cu reprezentantul salariaților fără a specifica asupra criticii de legalitate a acestei decizii cu prevederile art.6 din Legea 329/2009 și HG 1377/2009. De asemenea, nu a fost înlăturată motivat critica de legalitate asupra deciziei

191/2009, instanța de fond mărginindu-se să specifice că a fost întemeiată pe prev.art.99 alin.1 lit.b din Legea 188/1999 și în baza deciziei 1. a cărui anulare a fost solicitată de reclamant și pe aceste criterii stabilite au făcut ca reclamanta să fie evaluată cu un punctaj care nu a permis ocuparea în continuare a funcției publice.

Aceste mențiuni nu reprezintă o motivare în sensul legii și nu permit posibilitatea controlului judiciar deoarece instanța nu a argumentat cum a ajuns la soluția pronunțată .

Prin urmare, Curtea va admite recursul în baza prevederilor art.312 alin.3 C.proc.civ. raportat la art.304 alin.1 pct.5 și 7 C.proc.civ va casa în întregime sentința civilă 1. a T. M. și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta T. S. D. împotriva sentinței

1340 din (...) pronunțată în dosarul (...) al T. M. pe care o casează în întregime și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2012.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

G.

R. R. D. L. U.

M. D.

M. T.

red.RRD/AC

2 ex. - (...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 373/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal