Sentința nr. 73/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 73/2012
Ședința ta de 01 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. T.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare contestația formulată de petentul BEN S. D. în contradictoriu cu intimatul O. ROMÂN P. I. - D. M. - S. P. I. AL J. C., având ca obiect - litigiu privind regimul străinilor.
Soluționarea cauzei s-a făcut cu participarea M.UI P. prin P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, reprezentat de d-na procuror S. A.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă petentul prin avocat B. G. A. și intimatul prin consilier juridic M. L., în baza delegației de reprezentare nr. 1079647/(...), aflată la fila 51 din dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la al doilea termen de judecată, fond. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul intimatului-pârât depune la dosar note de ședință, pe care le comunică și cu reprezentanții celorlalte părți, care confirmă primirea precizării de acțiune depusă de contestator.
Față de aspectele evocate în precizarea de acțiune depusă de către contestator la termenul anterior reprezentantul intimatului arată că nu mai susține excepția lipsei calității procesuale pasive a ORI.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra cererii de chemare în judecată.
Reprezentanta contestatorului solicită admiterea contestației și anularea deciziei de returnare emisă pe numele contestatorului, precum și obligarea pârâtului ORI la soluționarea cererii de prelungire a dreptului de ședere pe teritoriul R.
Susține că în anul 2005 contestatorului i-a fost acordat dreptul de lungă ședere pentru scopul prevăzut la art. 24 al. 1 lit. e OUG 194/2002 ca urmare a admiterii la studiile din cadrul UMF C. În condițiile art. 24 al. 2 din OUG
194/2002 reclamantul a solicitat și obținut în fiecare an prelungirea dreptului de
ședere și eliberarea permiselor de ședere aferente. Rezultă că dreptul la prelungirea șederii temporare pe teritoriul țării face parte dintr-o situație juridică generată de acordarea vizei de lungă ședere, act juridic care a luat naștere sub imperiul legii vechi, respectiv a prevederilor OUG nr. 194/2002, anterior modificărilor aduse prin L. nr. 1..
Relevă reprezentanta contestatorului că trebuie avute în vedere dispozițiile art. 50al. 1 și 2 prevăd că străinilor care au intrat pe teritoriul țării în baza unei vize de lungă ședere li se poate prelungi succesiv dreptul de ședere temporară cu perioade de până la un an. R. dreptului de prelungire succesivă a dreptului de ședere confirmă faptul că fiecare prelungire solicitată în temeiul aceleiași vize de lungă ședere constituie un efect al acesteia și trebuie analizat din prisma actului juridic generator. În speță problema constituită din viza de lungă ședere și dreptul de a solicita prelungirea temporară a șederii pe teritoriul R. nu și-a produs toate efectele sub imperiul aceleiași legi.
În cazul contestatorului, o parte din perioada necesară pentru finalizarea studiilor s-a scurs sub imperiul legii vechi. Din această situație de fapt rezultă încălcarea principiului neretroactivității legii, a art. 58 al. 11 din OUG 194/2002, respectiv decizia de returnare a fost emisă raportat la faptul că în acest interval de timp, scurs sub imperiul legii vechi, petentul a repetat anul IV de studii iar în prezent repetă anul V.
Susține reprezentanta contestatorului că trebuie observat că sintagma de „. inițială"; a fost introdusă prin legea nouă, astfel încât nu poate fi analizată din prisma art. 58 al. 11 din OUG 194/2002. perioada inițială ar trebui odată cu acordarea vizei de lungă ședere sau a actului de acceptare la studii, pentru că pe parcursul derulării să poată fi verificate îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 58, respectiv nerepetarea mai mult de un an de studii.
Apreciază apărătorul contestatorului că orice solicitare de prelungire a dreptului de ședere, formulată în baza vizei de lungă ședere, obținută în anul
2005, trebuie analizată prin raportare la prevederile legale în vigoare la data acordării vizei și cu respectarea principiului tempus regit actum.
Față de apărările din întâmpinare, referitoare la decizia C. C. nr. 2., se arată de către reprezentanta contestatorului că decizia amintită se referă la neretroactivitatea legii ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 15 al. 2 din Constituție, ori petentul niciodată nu a considerat că art. 58 al. 11 din OUG 194/2002 ar fi neconstituțional.
Cu privire la invocarea D. 1. față de care pârâtul susține că ar conferi autorităților un drept de intervenție directă în situația străinului, apreciază că prin prisma acestei directive, în momentul în care autoritatea ia o măsură împotriva străinului, trebuie să se raporteze la legislația și practica administrativă națională.
În ceea ce privește stabilirea criteriilor de performanță acestea sunt atributul exclusiv al unității de învățământ, nefiind de competența O. Român de
I.
Față de aceste considerente solicită admiterea contestației și acordarea cheltuielilor judiciare reprezentând taxe judiciare și onorariu avocațial, așa cum rezultă din chitanțele pe care le depune la dosar.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea contestației ca neîntemeiată, precum și a solicitării de soluționare a cererii contestatorului de prelungire a dreptului de ședere pe teritoriul R. învederând instanței că rezidența pentru scop de studii își găsește reglementarea în art. 58 din OUG 194/2002, iar nu art. 24 care cuprinde dispoziții cu caracter general referitoare la viza de lungă ședere în România.
Față de susținerile referitoare la criteriile de performanță, relevă apărătorul intimatului că niciodată nu s-au avut în vedere performanțele școlare ale contestatorului, ci expresia reprezintă o sinteză a prevederilor directivei europene. Deși este recunoscută durata de repetare a anilor de studii ca fiind dublul perioade de școlarizare, această chestiune este o posibilitate pe care UMF o acordă studenților proprii, în timp ce studenților străini li se oferă alte posibilități, iar intimatul ORI nu este obligat să se raporteze la criteriile U.
La întrebarea instanței reprezentantul pârâtei relevă că deși dreptul contestatorului s-a născut anterior, de la data primirii vizei de lungă durată, prevederile directivei sunt aplicabile de la data aderării R. la UE, respectiv (...), iar anterior acesteia vechea legislație prevedea posibilitatea refuzării dreptului de ședere în situația în care străinul repeta cel puțin un an de studii, din motive imputabile lui.
Totodată arată că nu solicită acordarea cheltuielilor judiciare.
Reprezentanta M.ui P. apreciază că prezenta contestație este întemeiată astfel încât solicită admiterea acesteia, așa cum a fost formulată prin cele două petite, respectiv anularea deciziei de returnare emisă de către S. P. I. AL J. C. precum și obligarea acestui serviciu la prelungirea dreptului de ședere.
Cu privire la susținerile reprezentantului pârâtului potrivit cărora există o imposibilitate tehnică de soluționare al celui de al doilea petit în ipoteza admiterii contestației, solicită a fi respinse aceste apărări, considerând că prezentul proces a fost declanșat ca urmare a emiterii deciziei de returnare, care la rândul său, a fost emisă ca urmare a refuzului soluționării cererii de prelungire a dreptului de ședere pe teritoriul R. Din toate documentele existente în cauză rezultă că petentul a formulat cererea de prelungire a dreptului de ședere în scop de studii în luna octombrie 2011, S. P. I. AL J. C. a refuzat să soluționeze această cerere, așa cum rezultă și din cuprinsul deciziei de returnare contestată, invocându-se prevederile art. 58 al. 11 din OUG 194/2002.
Apreciază că, în condițiile în care există o strânsă interdependență între cererea de prelungire a dreptului de ședere, care a fost refuzată și decizia de returnare, implicând părăsirea teritoriului R. în termenul de 30 de zile, nu se poate pune în discuție imposibilitatea soluționării cererii, în ipoteza admiterii contestației.
Cu privire la petitul privind anularea deciziei de returnare, susține reprezentanta M.ui P. că aceasta este nelegală, întrucât textul de lege invocat de către S. P. I. al J. C. se aplică începând cu data de (...), odată cu intrarea în vigoare a L. nr. 1., ceea ce înseamnă că aceste prevederi se aplică străinilor care au dobândit calitatea de studenți în anul 2011-2012, nefiind aplicabile contestatorului care se află în România în scop de studii din anul 2005, acestuia fiindu-i aplicabile dispozițiile privind regimul străinilor de la acel moment.
C., având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
C.
Constată că prin cererea înregistrată la data de (...) și ulterior precizată sub nr.(...) reclamantul Ben S. D. în contradictoriu cu O. Român pentru I. al J. C. a solicitat instanței anularea deciziei nr.1543832 din (...) emisă de ORI C., obligarea pârâtului la prelungirea dreptului de ședere temporară pe teritoriul R. în condițiile legii în scop de studii.
În susținerea celor solicitate se arată că a da eficiență textului de lege invocat prin decizia contestată echivalează cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile. A. art.58 alin.1 ind.1 din OUG nr. nr.194/2002, prevede că „străinilor care nu au absolvit studiile în perioada acordată inițial li se poate aproba prelungirea ulterioară a dreptului de ședere în scopul finalizării studiilor, pentru o perioadă de maxim un an";.
L. nr.1. prin care a fost introdus articolul mai sus redat nu are dispoziții tranzitorii cu privire la aplicarea în timp a acestui text de lege, motiv pentru care pârâții trebuiau să se raporteze la reguli care guvernează aplicarea în timp a legii civile.
Având în vedere că, disp. art.58 alin.1/1 din OUG nr.194/2002 au intrat în vigoare anterior datei de 1 octombrie 2011 consideră că art.1 din vechiul cod civil potrivit căruia L. dispune numai pentru viitor și nu are putere retroactivă.
Dispozițiile art.58 alin.1/1 din OUG nr.194/2002 republicată nu pot fi aplicate decât prin raportare la perioada acordată inițial, perioadă care în cazul reclamantului este de 6 luni și a fost acordată în anul 2005 - cu mult înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.1. și fără nicio restricție în ceea ce privește prelungirea dreptului de ședere după expirare. A. spus, la data la care a fost înscris în anul I de studii reclamantul nu avea posibilitatea să anticipeze că la o anumită dată va fi publicată în Monitorul Oficial o lege care va sancționa nefinalizarea studiilor într-un interval de timp de maxim 7 ani de la începerea acestora și ca atare nu a luat măsuri de prevenire a sancțiunilor care i-au fost aplicate prin dispoziția contestată: toate acestea în contextul în care la data înscrierii în anul I nu i-au fost aduse la cunoștință criterii de performanță de natura celor invocate de pârâți.
Potrivit principiului neretroactivității legii civile, acestea se aplică numai situațiilor juridice apărute după adoptarea ei, nu și situațiilor juridice anterioare.
În această ordine de idei consideră că situația juridică supusă aplicării dispozițiilor art.58 alin.1/1 din OUG nr.194/2002 nu este cea creată de cererea sa de prelungire a dreptului de ședere ci aceea a acordării perioadei inițiale fără restricții de prelungire. A. situații juridice îi este aplicabil principiul tempus regis actum, potrivit căruia o situație juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă la data producerii ei.
Răspunzând celor invocate prin notele depuse pârâtul arata ca actul normativ cât și măsura în sine sunt în deplin acord cu concluziile reținute de Curtea Constituțională prin decizia nr.291 din 1 iulie 2004. Preocuparea pentru stimularea străinilor de a respecta scopul de studii al șederii în România a existat dintotdeauna . OUG nr.194/2002 a prevăzut posibilitatea autorității de a refuza prelungirea. Această prevedere a fost abrogată la momentul martie 2007 prin L. nr.56/2007 act prin care a fost transpusă Directiva Consiliului nr.1.. Această directivă conține posibilitatea autorităților de a interveni direct în situația străinilor de a limita rezidența acestora în cazul în care nu înregistrează progrese în conformitate cu legislația și practicile administrative naționale. Această directivă a fost aplicabilă tot timpul mai ales prin prisma art.21 alin.2 din L. nr.554/2004.
Motivarea în fapt exprimată sintetic în cuprinsul Deciziei de returnare reliefează situația reclamantului datorată lipsei sale de performanțe în sensul repetării mai multor ani de studiu și consecința depășirii nepermise a duratei de studii acordată inițial stare de fapt care nu este conformă cu prevederile legale incidente.
Preambulul D. 1. prevede la pct.10 că „. și alte condiții privind cursurile pregătitoare pentru studenți reglementate de prezenta directivă trebuie stabilite de statele membre în conformitate cu legislația lor națională";. Se instituie așadar durat studiilor drept reper principal în procesul de gestionare a migranților cetățeni străini veniți în scop de studii, dezvoltat în cuprinsul art.12 din Directivă în sensul posibilității autorităților de a interveni și de a stopa rezidența în scop de studii dacă cetățeanul străin „nu înregistrează un progres acceptabil în studiile sale în conformitate cu legislația și practicile administrative naționale";.
Care este așadar, deosebirea dintre formula lingvistică utilizată în motivarea Deciziei contestate referitoare la criteriul de performanță și sintagma legală utilizată în cuprinsul D. referitoare la progresul acceptabil, conform cu legislația și practicile administrative naționale.
Per a contario, dacă reclamantul consideră că textul în sine este problema, ar fi trebuit să facă dovada leziunii cauzată exclusiv de expresia blamată, potrivit regulilor de contencios administrativ, ceea ce nu a realizat.
Aplicarea actului normativ intern care transpune dispoziții comunitare trebuie să țină seama de realitățile conexe. În acest caz situația de repetenție a reclamantului generează atât depășirea duratei inițiale de studii expres prevăzută prin legea specială, cât și imposibilitatea recuperării timpului pierdut, datorită prohibiției legale. De asemenea, această stare de fapt, constituie prin prisma voinței legiuitorului european o lipsă de performanță care conferă statului dreptul de intervenție și de stopare.
A., nu organul administrativ stabilește în mod arbitrar aceste reguli ci legiuitorul. Autoritatea publică are doar datoria de a interveni și de a aplica legea, ceea ce a și făcut.
Prin această intervenție, prin această măsură luată de un organ de specialitate se transpune în practică voința legiuitorului. Nu este vorba de nici un abuz, nu se anulează și nu se contestă dreptul străinului de a studia în România în continuarea sau pe viitor ci pur și simplu se realizează funcția statului suveran de control a imigrației.
Prin aplicarea legii, în aceste cazuri se intervine pentru a nu permite străinilor să utilizeze în mod fraudulos scopul de studii pentru o formă mascată de migrațiune. În acest sens, s-a replicat că nimeni nu este atât de inconștient încât să cheltuiască mii de euro pe an, doar ca să stea în România. Dar acest pseudo argument este și rămâne o fumigenă, deoarece în plan juridic noi trebuie să vedem mai departe decât ne indică avocații: legea nu distinge între cetățenii străini, în funcție de modul în care aceștia plătesc sau nu studiile în România. A., trebuie să avem în vedere că raportat la acest criteriu, avem tipul cont propriu valuta, cont propriu lei și bursierii statului român și cei asimilați lor. Ei bine dacă ar fi să urmăm raționamentul avocaților, nea-am arunca în cea mai gravă eroare de judecată: discriminarea pe baze exclusiv , în sensul de repere bănești.
Analizând actele dosarului, C. reține următoarele:
Reclamantul este student al facultății de medicină UMF C.-N. și urmând cursurile în condițiile repetării în parte a unor ani de studii s-a adresat autorității pârâte în vederea prelungirii dreptului de ședere pe teritoriu în scop de studii.
În urma analizării documentației pârâtul a respins cererea de prelungire a dreptului de ședere în considerarea că a repetat anii de studii astfel încât durata necesară absolvirii excede perioadei de studiu acordată inițial și ca atare sunt incidente dispozițiile art.58 alin.1/1 din OUG nr.194/2002. Considerând astfel neîndeplinite condițiile de prelungire a dreptului de ședere pârâtul emite și decizia de returnare contestată în contextul incidenței și prevederilor art.52 din OUG nr.194/2002.
Cele statuate sunt contestate, reclamantul evocând aspectele mai sus menționate respectiv neaplicabilitatea art.58 din OUG nr.194/2002. Pârâtul sustine insa incidenta dispozitilor actului normativ invocat și a legii educației naționale.
Actul normativ evocat prin decizia contestată respectiv OUG nr.194/2002 prin dispozițiile art.24 alin.1 lit.e și alin 2 statuează că „Viza de lungă ședere se acordă străinilor, la cerere, pe o perioadă de 90 de zile, cu una sau mai multe călătorii, pentru următoarele scopuri: e) studii - străinilor care urmează să intre în România pentru a urma cursuri în învățământul preuniversitar, universitar sau postuniversitar, după caz, ori pentru obținerea unor titluri științifice în cadrul instituțiilor de stat sau particulare acreditate, potrivit legii; (2) Viza de lungă ședere permite străinilor intrați pe teritoriul R. să solicite prelungirea dreptului de ședere temporară și să obțină un permis de ședere.
Același act normativ prin art.49 din OUG 194/2002, reglementează situația particulară a obținerii vizei de lungă ședere pentru studii iar prin art.50 din OUG
194/2002, reglementeaza cadrul general al prelungirii dreptului de ședere temporară;
Tot astfel același act normativ prin art.58 din OUG 194/2002 prevede ca - (1) Străinii intrați în România pentru studii pot solicita prelungirea dreptului de ședere, astfel:în cazul studenților sau elevilor, pentru perioade succesive de până la un an, dacă: (i) sunt înscriși la studii la o instituție de învățământ de stat ori particulară, acreditată sau autorizată provizoriu potrivit legii, forma învățământ de zi, inclusiv pentru participarea la cursuri de doctorat; (ii) dovedesc că și-au achitat taxele de studii; (iii) fac dovada mijloacelor de întreținere, în cuantum de cel puțin salariul minim net pe economie, pe perioada valabilității permisului de ședere; (1¹) Străinilor care nu au absolvit studiile în perioada acordată inițial li se poate aproba prelungirea ulterioară a dreptului de ședere, în scopul finalizării studiilor, pentru o perioadă de maximum un an. (text introdus prin L. 1.).
Din coroborarea normelor arătate se constată că prevederile art.58 alin.1¹, invocate de pârât, nu sunt aplicabile situației reclamantului și nu subzistă ca fundament al respingerii cererii sale de prelungire a dreptului de ședere temporară pentru studii.
În acest sens se reține că alineatul nou introdus are ca ipoteză de aplicare situația în care străinul nu a absolvit studiile în perioada acordată inițial și nu situația ipotetică în care, analizând cazul, serviciul pentru imigrări apreciază, chiar întemeiat pe un mod de calcul prevăzut de L. 1. (interdicția comasării mai multor ani de studiu în domeniul medical), că străinul nu va absolvi, în viitor, studiile în perioada acordată inițial.
Din actele dosarului reiese că perioada acordată este șase ani nefiind epuizată context în care norma menționată nu este aplicabilă reclamantului și nu poate și nu poate constitui temei pentru decizia de respingere a prelungirii dreptului de ședere.
Ca atare, nu se impune ca instanța să verifice în ce măsură norma în discuție, în cazul în care i-ar fi aplicabilă situației reclamantului, ar avea caracter retroactiv.
Totodată nu trebuie omis că din acte nu reiese că restul condițiilor cerute pentru acordarea dreptului de ședere temporar nu ar fi fost îndeplinite la data analizării cererii iar decizia contestată relevă ca singur motiv pentru care a fost respinsă cererea incidența normei mai sus enunțate.
Prin urmare, referirile cuprinse în întâmpinare sau în concluziile pe fondul cauzei la alte chestiuni care nu au constituit motivarea scrisă și cuprinsă în actul contestat nu pot face obiectul cauzei de față. Obiectul demersului, nu poate fi nici aprecierea asupra situației reclamantului pe termen lung, instanța fiind învestită cu exercitarea controlului de legalitate asupra unui act emis de organul competent în materia regimului străinilor în România.
Așadar față de cele arătate în temeiul art.84 din OUG nr.194/2002 instanța va admite cererea conform dispozitivului. Totodata constatand incidenta art.274/3c.pr.civ.instanta va obliga paratul la plata in favoarea reclamantului a cheltuielilor partiale de judecata in suma de584,15 lei.
P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite în parte contestația formulată și precizată de reclamantul BEN S. D. cu domiciliul procesual ales în C.-N. str. P. R. nr.1, ap.8, jud. C. în contradictoriu cu pârâtul O. ROMÂN P. I. - D. M. - S. P. I. AL J. C., cu sediul în C.-N. str. Al.V. V. nr.51-53 (complex I. M.), având ca obiect - litigiu privind regimul străinilor.
Anulează decizia de returnare nr. 1543832 din (...) emisă de O. ROMÂN P. I. - D. M. - S. P. I. AL J. C..
Obligă pârâtul la prelungirea dreptului de ședere temporară a reclamantului pe teritoriul R. în scop de studii în condițiile legii.
Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată parțiale în sumă de 584,15 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 februarie 2012.
PREȘEDINTE GREFIER F. T. D. C.
Red.F.T./S.M.D.
4 ex./(...)
