Sentința nr. 750/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 750/2012
Ședința publică din data de 24 octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M.
GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul M. S. în contradictoriu cu pârâta A. N. PENTRU R. P., având ca obiect - despăgubire obligare la plata în numerar a sumei stabilire cu titlu de despăgubire - L. nr. 2..
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de (...), încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru când s-a dispus amânarea pronunțării la data de (...) și apoi la data de (...).
C U R T E A :
Prin acțiunea înregistrată la data de (...), reclamantul M. S., în contradictoriu cu pârâta A. N. PENTRU R. P., a solicitat instanței obligarea pârâtei să efectueze plata în numerar a sumei de 94.451,07 lei stabilită cu titlu de despăgubire prin decizia C. centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr.
2.397/(...) privind acordarea despăgubirilor în condițiile T. VII - R. stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din L. nr. 2..
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că având în vedere dispoziția nr. 679/(...) emisă de P. mun. B. și sentința civilă nr. 174/F/(...) pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud prin care a fost soluționat dosarul întocmit în baza notificării nr. 609/2011, formulată de către reclamant și actele depuse la dosarul intern cu nr. 2603/CC, precum și raportul de evaluare întocmit în același dosar, C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia nr. 2.397/(...) prin care s-au stabilit despăgubiri în favoarea reclamantului în cuantum de 96.451,07 lei.
Ulterior emiterii deciziei nr. (...), reclamantul a depus la pârâta A. sub nr.
06179/(...) opțiunea pentru despăgubiri în bani, iar prin adresa nr. 768408/(...) pârâta a comunicat reclamantului că cererile de acordare a despăgubirilor în numerar se soluționează în ordinea depunerii acestora. Prin corespondența purtată de reclamant cu pârâta, aceasta a precizat că-și menține poziția, reclamantul având dosarul de opțiune înregistat sub nr. 06179/(...).
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 3 alin. 1 C.pr.civ., art. 1 alin. (1), art. 8, art. 10 alin. 1, art. 12 și art. 13 alin. (3) din L. nr. 554/2004 și prev. L. nr.
2. și C.E.D.O.
Pârâta, A. N. PENTRU R. P., a depus întâmpinare în cauză prin care a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Referitor la excepția prematurității cererii de chemare în judecată, pârâta a arătat că L. nr.2. este o lege specială ce reglementează o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -
22 decembrie 1989, prin parcurgerea unor etape distincte, cu implicarea unor entități diferite. Pentru emiterea titlului de plată, actul normativ menționat stabilește ordinea cronologică a depunerii cererilor de opțiune și termenul de 15 de zile de la data disponibilităților financiare (în limita fondurilor alocate) după ce în prealabil a fost depusă cererea de opțiune privind valorificarea titlului de despăgubire emis de C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor.
De asemenea, pârâta a invocat dispozițiile art. 141 alin.4 din O.U.G.
81/2007, modificat prin L. 1., arătând totodată că, prin intrarea în vigoare a
O.U.G. nr. 6. "pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonante de urgentă se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul
VII "R. stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate În mod abuziv" din L. nr. 2. privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum si unele măsuri adiacente".
Pe fond, față de solicitarea reclamantului, pârâta precizează că în cadrul procedurii administrative reglementată prin T. VII al L. nr. 2., cu modificările și completări le ulterioare, în condițiile O.U.G. nr. 81/2007 și a H.G. 128/2008, în baza Deciziei C. Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 2398/(...) reclamantul a formulat, în vederea valorificării titlului de despăgubire, cererea de opțiune înregistrată în evidențele Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar sub nr. 6179/(...), prin care au solicitat emiterea unui titlu de plată pentru suma de 96.451,07 lei.
Examinând acțiunea formulată prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, instanța constată următoarele:
Prin decizia nr. 2397/(...) (f.9) emisă de către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a dispus emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantului M. S. în cuantum de 96.451,07 lei, sumă reprezentând valoarea stabilită prin raportul de evaluare întocmit în dosarul înregistrat cu nr. 2603/CC.
Reclamantul a solicitat în repetate rânduri realizarea plății efective a sumei stabilită (f.4-8), însă nici până în prezent suma stabilită nu a fost virată în contul reclamantului.
Așa cum s-a arătat anterior, în cauză a fost invocat excepția prematurității, în considerarea art. 3 din O.U.G. nr. 6., cu modificările prev. în O.U.G. nr. 4..
Cu privire la excepția prematurității, Curtea reține următoarele:
In aceasta materie se apreciază cu valoare de principiu ca procedura de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilele care nu pot fi restituite în natura, conform L. nr.10/2001 se realizează într-un termen rezonabil. În privința acestui tip de cerere nu sunt incidente dispozițiile art.2 alin.(1) lit.g) din L. nr.554/2004 referitoare la termenul legal de 30 de zile pentru soluționarea cererii. Din aceasta soluție de principiu rezulta ca in îndeplinirea obligațiilor prevăzute de titlul VII al L. 2. debitorul beneficiază de un termen pentru îndeplinirea acestor obligații.
Rezulta așadar ca in speța se poate vorbi de nesoluționarea unei cereri doar daca îndeplinirea operațiunilor administrative si plata sumei indicată în titlul de despăgubire nu se realizează intr-un termen rezonabil. Caracterul rezonabil al acestui termen se apreciază de la caz la caz, la momentul soluționării acțiunii. Totodată fiind vorba de o situație continua in timp aceasta cerere si caracterul rezonabil al termenului se soluționează respectiv se apreciază în raport cu legislația in vigoare la data soluționării de către instanța a acțiunii .
Raportat la aceste considerente rezulta ca în speța pe lângă prevederile cuprinse in cap. V al titlului VII al L. 2. sunt aplicabile si prevederile adoptate in aceasta materie respectiv prevederile cuprinse în OUG 4. conform căruia la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "R. stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din L. nr. 2. privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.
In baza acestor prevederi legale rezulta ca în speța, chiar daca s-ar putea retine ca la data pronunțării soluției de față a trecut un termen rezonabil în care parata avea posibilitatea reala de a efectua plata, obligația paratei nu a devenit exigibila întrucât termenul de îndeplinire a obligațiilor prevăzute de titlul VII al L.
2. s-a prelungit cu încă 6 luni prin voința legiuitorului exprimata in actul normativ sus menționat, act normativ care urmărește implementarea hotărârii din cauza pilot M. Athanasiu si alții împotriva României .
Astfel așa cum rezultă din expunerea de motive a acestui act normativ suspendarea procedurilor de evaluare si de emitere a titlului de despăgubire urmărește implementarea hotărârii sus menționate si a fost determinata si de imposibilitatea corelării momentului epuizării Fondului Proprietatea cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor.
Prin această suspendare nu s-a urmărit așadar doar amânarea momentului la care se vor realiza evaluarea imobilelor, emiterea titlurilor de despăgubiri, plata sumelor stabilite ci prin aceasta suspendare s-a urmărit blocarea acestor operațiuni pentru intervalul de timp necesar pe de o parte pentru reformarea legislației in acest domeniu si pe de alta parte pentru găsirea resurselor financiare necesare plații acestor despăgubiri.
In ce privește găsirea resurselor financiare așa cum rezulta si din nota de fundamentare cât și din expunerea de motive a OUG 4. resursele financiare prevăzute de L. 2. cu modificările ulterioare pentru plata acestor despăgubiri nu mai exista în prezent. Fondul Proprietatea s-a epuizat intr-o proporție de peste
99% iar plata in numerar a fost sistata timp de 2 ani datorita lipsei fondurilor necesare în acest sens.
Pentru plata despăgubirilor în numerar, ca urmare a suspendării plații acestora timp de 2 ani prin OUG 6., practica judiciara a statuat cu caracter de principiu ca emiterea titlurilor de plata apare ca prematura pana la expirarea acestui termen astfel ca pentru identitate de rațiune aceasta soluție poate fi aplicata si in spete de genul celei de fata pentru plata sumei stabilită prin titlul de despăgubire ca urmare a adoptării OUG 4..
Pe de alta parte prin hotărârea pronunțata in cauza pilot M. Athanasiu împotriva României s-a recomandat o reformare a legislației in domeniu atât in privința despăgubirii propriu zise cit si a mecanismului de acordare a acestora pentru a ajunge la situația in care legislația interna prevede o despăgubire certa , sigura si posibil a fi plătita. Așa cum rezulta din nota de fundamentare a OUG 4. si din expunerea sa de motive in acest interval de timp de 6 luni urmează a fi adoptat un act normativ in acest sens. Și din aceasta perspectiva se impune oprirea procedurilor de despăgubire pentru a putea avea o imagine de ansamblu a numărului de persoane cărora trebuie sa le fie plătite despăgubirile, persoane aflate in aceeași situație, asupra posibilelor resurse existente în acest sens și a cuantumului acestor despăgubiri posibil a fi achitate in mod real așa cum recomanda hotărârea CEDO sus menționata. Stoparea acestor proceduri ar urmări așadar sa asigure tuturor persoanelor îndreptățite si deci aflate in aceeași situație, plata unei despăgubiri .
Având in vedere aceste considerente in temeiul titlului VII al L. 2., OUG 4., art. 8,18 din L. 554/2004 Curtea retine ca prin incidenta in speța a OUG 4. dreptul afirmat de către reclamanți si a cărei realizare se urmărește in speța este afectat de un termen suspensiv, astfel ca va respinge acțiunea fata de parată ca prematură.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
:
Admite excepția prematurității invocată de pârâta, A. N. PENTRU R. P., cu sediul în B., C. Floreasca, nr. 202, sector 1.
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. S., cu domiciliul în mun.B., Bd. Independenței, nr. 17, jud. B.-N., în contradictoriu cu pârâta A. N. PENTRU R. P., ca prematură.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința din 24 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. M. D. C.
Red.D.M./(...). Dact.H.C./3 ex.