Sentința nr. 740/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 740/2012
Ședința 23 O. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta T. ANA în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C. având ca obiect refuz acordare drepturi conform L. nr. 1..
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea promovată este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea pârâtei - întâmpinare însoțită de documentația care a stat la baza actului atacat.
Curtea din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.10 din L. nr.554/2004 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată în dosarul cu numărul de mai sus, reclamanta T. Ana a chemat în judecată CASA DE PENSII C., solicitând anularea hotărârii nr.33318 din data de (...) pentru stabilirea drepturilor prevazute de L. nr.1. ca netemeinica si nelegala, constatarea calitatii de beneficiar al drepturilor prevazute de L. nr.1., obligarea intimatei sa emita o noua decizie de constatare a faptului ca sunt beneficiar al drepturilor prevazute de egea nr; 1. cu plata lor de la data introducerii cererii, obligarea intimatei la plata daunelor morale -consecinta a nerespectarii art. 7 pct.3 din L. nr.1..
Arată că cererea i-a fost respinsa datorita unor date contradictorii in dovedirea calitatii de beneficiar al L. nr.1., fara sa se specifice care sunt aceste date contradictorii.
Având in vedere ca nu s-a mentionat faptul care anume date sunt contradictorii, nu i s-a solicitat sa depună alte inscrisuri justificative pentru a dovedi faptul ca este indreptatită sa beneficieze de prevederile L. 1., nu a avut posibilitatea reala de a-și justifica acest drept, apreciază faptul ca, hotarirea de respingere este netemeinica si nelegala imprejurare care a pus-o pe reclamantă pus in imposibilitatea de a-și apara sau proba drepturile legale.
Consideră ca, hotarirea a fost data cu gresita interpretare sau coroborare a probelor administrate.
Din actele depuse la dosarul C., in dovedirea cererii sale, rezulta clar ca reclamanta este indreptatită sa beneficiezre de prevederile L. nr. 1..
Examinând cererea, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de (...) sub nr. 73447 reclamanta a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării drepturilor prevăzute în cuprinsul L. nr. 1. depunând în probațiune act de stare civilă, declarații ale unor martori autentificate de către notarul public.
Pârâta prin hotărârea nr. 33318 din (...) urmare a examinării cererii înregistrate sub nr. 73447 analizând actele de stare civilă, adeverințele eliberate de A. N. a respins cererea reclamantului cu motivarea că există date contradictorii în dovedirea calității sale de beneficiar al L. nr. 1..
Analiza prevederilor art. 1 din L. nr. 1. relevă că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Condițiile pentru acordarea drepturilor instituite în cuprinsul L. nr. 1. privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri sunt așadar enumerate în textul legal enunțat și impun ca persoana respectivă să fie cetățean român fără a se face vreo distincție în raport de etnia acesteia , ca persoana să fi suferit persecuții etnice provenind de la autoritățile regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945.
Din adeverința existentă la dosar reiese că reclamanta figurează în evidențele existente în arhiva Școlii cu clasele I-VIII P., că a frecventat școala în clasa a-I-a, 1943-1944, clasa a II-a 1944-1945.
Deci pe perioada în care reclamanta susține că a fost în refugiu, aceasta a frecventat școala din localitatea de domiciliu.
Din adeverința mai sus arătată rezultă că reclamanta s-a aflat în localitatea de domiciliu T. unde a și frecventat școala și nu în localitatea M. V., unde susține că s-a refugiat în perioada (...)-(...).
Probatoriul administrat nu a confirmat îndeplinirea condițiilor instituite de legiuitor pentru acordarea drepturilor prevăzute de L. nr. 1. respectiv faptul că reclamanta deși cetățean român ar fi fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă de unul din regimurile instaurate în intervalul 6 septembrie 1940-6 martie 1945.
Considerentele evidențiate au format convingerea instanței asupra netemeiniciei acțiunii formulată de reclamantă astfel că apreciind-o ca neîntemeiată în temeiul dispozițiilor art. 18 din L. nr. 554/2004 va respinge acțiunea reclamantei T. ANA, în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L. HOTĂRÂȘTE:
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta T. ANA dom. în C. T., T.-P. nr. 237, jud. C. împotriva pârâtei C. J. DE P. C., cu sediul în C.-N., str. G.C. nr. 2.
Definitiva.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE GREFIER
D. P. M. N. ȚÂR
Red. D.P. dact. GC
4 ex/(...)