Sentința nr. 748/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)/a1
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 748/2012
Ședința ata de 24 O. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea cauzei în contencios administrativ formulată de reclamantul S. M. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. S. și intimații M. M., F. ȘI P. S., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect - excepție nelegalitate act administrativ - Ordinul nr. 77/2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor L. nr. 285/2010.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea formulată este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimatul M. M., F. ȘI P. S. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în trei exemplare, iar la data de (...) Direcția Generală a F. P. S., în numele M. F. P. a depus întâmpinare, în două exemplare, însoțită de documentația care a stat la baza actului atacat.
Se constată că pârâții au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sălaj în data de 16 februarie 2012, reclamantul S. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. S., suspendarea executării decizie de debit nr. 4/(...) și anularea deciziei nr. 74/(...) revizuită în data de 4 ianuarie 2012 și menținerea în totalitate a dispozițiilor Deciziei nr. 74/(...) - forma inițială.
Prin scriptul depus reclamantul S. M. în contradictoriu cu intimații M. M.,
F. ȘI P. S. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, privind și pe pârâta C. J. DE P. S. a invocat excepția de nelegalitate a O. nr.77 din 14 ianuarie 2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor L. nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice care contravine prevederilor: L. nr. 2. privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si L. nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice si prin care solicită admiterea prezentei de catre Curtea de A. C.
Lit. B din Ordinul nr. 77 din 14 ianuarie 2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor L. nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, emis de M. M., F. si P. S. si M. F. P. "În cazul funcționarilor publici nou-incadrați sau promovați, nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare este cel corespunzător treptei 3 de salarizare utilizate în anul 2010." In baza caruia a fost revizuita decizia de promovare nr.74/(...)-revizuita in (...) contravine dispozitiilor:
1. Art. 2 din Legea nr. 285/2010 "in anul 2011, pentru personalul nou- încadrat pe funcții, pentru personalul numit/. în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat În funcții sau În grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare În plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică În care acesta este Încadrat."
2. Art. 65 al. 2 din Legea nr. 188/1999, privind statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prin care a fost abrogata procedura avansarii in treapta de salarizare (art. 63 din Legea nr.
188/1999) prin eliminarea treptelor de salarizare «. a participa la concursul sau examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut, funcționarul public trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele conditii: a) să aibă cel puțin 3 ani vechime în gradul profesional al funcției publice din care promovează; b) să aibă cel puțin 2 ani vechime În treapta de salarizare din care avansează; b) abrogată;» !!!!!!!!
Litera b) a alin. (1) al art. 65 a fost abrogată de pct. 2 al art. 41 din LEGEA-
CADRU nr. 284 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
877 din 28 decembrie 2010.
3. Prin art. 41 din Legea nr. 2., privind salarizarea unitara a prsonalului platit din fondurile publice, au fost eliminate incepand cu anul 2011 treptele de salarizare, coroborat cu art. 13 din Legea nr. 2., cu modificarile si completarile ulterioare, conform caruia "Salariile de bază, soldele/salariile de funcție și indemnizațiile lunare de încadrare se diferențiază pe funcții în raport cu criteriile prevăzute la art. 5 lit. c).
(2) În cadrul fiecărei funcții, salariile de bază se diferențiază pe grade În cazul studiilor superioare și studiilor superioare de scurtă durată și pe trepte profesionale În cazul studiilor medii!, respectiv pe grade profesionale În cazul funcționarilor publici, astfel încât să se asigure posibilitatea diferențierii salariilor de bază individuale în raport cu nivelul pregătirii profesionale a fiecărei persoane și cu experiența acesteia în muncă.
De regulă, s-au utilizează 2 sau 3 grade și, respectiv, 2 sau 3 trepte profesionale.
(3) În cadrul fiecărui grad sau fiecărei trepte profesionale, diferențierea salariilor de bază se face, de regulă, pe un număr de 5 gradații, corespunzătoare celor 5 tranșe de vechime în muncă, prevăzute la art. 11".
4. Apreciază ca legea - ca act normativ adoptata de P. R., unicul Organ Legislativ si promulgata de P. R. este prioritara O. emis de M. M. si cel al F.. Legea nu poate fi modificata sau completata printr-un ordin emis de un ministru conform prevederilor art.58 al.3 din LEGEa nr. 24 din 27 martie 2000
(**republicată**)(*actualizată*) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative coroborat cu art.77 si 78 din acelasi act normativ
ART.77
"Ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și În executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului
...
ART.78
Ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora."
Consideră ca, vointa Legiuitorului prin art.2 din Legea nr.285/2010, in ce priveste salarizarea personalului promovat in cursul anului 2011, este clara si nu lasa loc de interpretare, pe functii similare aflate in plata la nivelul institutiei.
Din considerentele de mai sus solicită admiterea exceptiei si inlaturarea aplicarii dispozitiilor O. nr.77/2011 care contravin prevederilor legale in vigoare.
In drept, intelege sa-și întemeieze pretentiile pe dispozitiile art.2 din Legea nr.285/2010, art.63, 64 si art.65 din Legea nr.188/1999, Legea nr.2. si Legea nr.554/2004.
Prin întâmpinarile depuse parata si emitentii actului atact au solicitat respingerea exceptiei de nelegalitate aratind in esenta ca acest ordin nu aduce modificari L. 285/2010 ci doar asigura punerea acestuia in aplicare reprezentind o croncretizare a acestuia.
Curtea din actele dosarului retine urmatoarele :
Analiza exceptiei de nelegalitate raportat la prevederile L. 2. si ale L.
285/2010 presupune o dubla analiza respectiv in primul rand o analiza a noii reglementari privind salarizarea unitara a personalului platit din fondurile publice respectiv salarizarea pe anul 2011 si apoi o analiza a sintagmei cuprinse in art. 2 din Legea 285/2010 respectiv ". de salarizare in plata pentru functii similare ".
Din interpretarea coroborata a prevederilor cuprinse in Legea 2. rezulta ca s-a urmarit o modificare a modului in care se face salarizarea personalului platit din fondurile publice .
Pana la aparitia acestei legi in privinta functionarilor publici salarizarea se facea tinind cont de clasa din care facea parte functia in care era incadrat
,gradul prevazut de art. 15 din Legea 188/1999 ,treapta de salarizare si vechimea in munca .
Prin Legea 2. s-au abrogat prevederile cuprinse in art. 65 din Legea
188/1999 ce reglementau posibilitatea promovarii in trepte de salarizare ,trepte ce pana la aceasta data erau recunoscute in cadrul aceluiasi grad profesional .
Asadar, o data cu intrarea in vigoare a noii reglementari ceea ce urmeaza a se avea in vedere la stabilirea unui nou salariu pentru un functionar public sunt doar functia respectiv clasa de salarizare definita a fi nivelul minim al fiecarei functii , gradul profesional ce urmareste sa asigure posibilitatea diferențierii salariilor de bază individuale în raport cu nivelul pregătirii profesionale a fiecărei persoane și experiența acesteia în muncă iar in cadrul fiecarui grad profesional vechimea in munca ce contine 5 gradatii .
Asa cum rezulta din art. 7 din Legea 2. aplicarea prevederilor acestei legi se realiza etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.
Aceasta prevedere era fireasca intrucit incepind cu anul 2011 desi un nou salariu se stabilea doar dupa cele 3 criterii de mai sus continuau sa isi exercite activitatea functionari care la (...) se aflau in trepte de salarizare diferite in cadrul aceluiasi grad profesional iar aceast criteriu suplimentar de salarizare nu putea fi inlaturat pentru aceste persoane prin noua conceptie legislativa privind salarizarea personalului platit din fondurile publice ,dreptul cistigat de catre acestea prin examenele de promovare in treptele de salarizare trebuind a fi pastrat .
In consecinta in Legea 285/2010 prin art. 4 alin. 3 se prevedea ca personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.
Aplicata in concret aceasta prevedere crea situatia ca incepind cu data (...) in cadrul aceleiasi functii,grad si gradatie sa existe 3 nivele de salarizare in functie de treapta de salarizare avuta de persoanele incadrate pana la (...) .
Acesta este asadar contextul legislativ in care trebuie analizat art. 2 din
Legea 285/2010 respectiv cel care incepind cu (...) pastra ca situatie tranzitorie in cadrul aceleiasi functii ,grad si gradatii 3 nivele de salarizare ce nu puteau fi incadrate intr-o exprimare sintetica ,nivele care valorificau si drepturi castigate anterior datei de (...) .
In acest context art. 2 din Legea 285/2010 prevede ca in anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/. în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.
O prima concluzie ce se poate desprinde din interpretarea gramaticala a acestui text de lege este aceea ca vointa legiuitorului este in sensul ca salarizarea acestui personal nou incadrat/angajat /promovat sa se face la un singur nivel de salarizare si nu la mai multe nivele de salarizare posibil a exista in plata in noul context legislativ .Ca atare legiuitorul nu a dorit ca salarizarea sa se poata stabili prin raportare la mai multe nivele ce existau ci doar la unul singur aspect dedus prin folosirea singularului in sintagma ". de salarizare ".
Stabilirea nivelul de salarizare avut in vedere de legiuitor in art. 2 presupune interpretarea sintagmei de ". similare"; .Instanta apreciaza insa ca aceasta sintagma nu trebuie interpretata separat ci interpretarea corecta presupune interpretarea acesteia in contextul art. 2 care se refera la ". de salarizare in plata pentru functii similare" si in contextul intregului act normativ din care face parte respectiv in raport cu salarizarea ceea ce inseamna practic ca legiuitorul a aratat ca pentru persoanele nou incadrate /angajate /promovate salarizarea se va face la un nivel de salarizare ce se plateste pentru o functie ce are aceleasi repere din perspectiva salarizarii si mai sus indicate altfel spus o functie analoaga ,asemanatoare din perspectiva criteriilor in functie de care se face salarizarea .
Asadar conform art. 2 din Legea 285/2010 la stabilirea nivelului de salarizare urmeaza a se avea in vedere care este functia ,gradul,gradatia pe care aceasta persoana este incadrata /angajata/promovata si daca persoanei respective i se poate recunoaste o treapta de salarizare care sa duca la stabilirea unui alt nivel de salarizare din cele 3 posibile in cadrul aceleiasi functii , grad si gradatie.
Daca legiuitorul nu ar fi dorit asigurarea unei corespondente cit mai fidele cu un salar deja in plata din perspectiva tuturor acestor criterii de salarizare acesta ar fi folosit in art. 2 din Legea 285/2010 in locul sintagmei ". de salarizare in plata pentru functii similare"; o sintagma in sensul ca nivelul de salarizare relevant este cel in plata pentru functia in care persoana respectiva este nou incadrata ,angajata sau promovata ceea ce ar fi insemnat ca legiuitorul nu urmareste ca simultan cu prezervarea drepturile deja castigate sa si implementeze noua sa conceptie privind salarizarea personalului platit din fondurile publice ceea ce evident este de neacceptat.
Pornind de la aceasta interpretare prevederea cuprinsa la lit.B din Ordinul
77/2011 nu face decit sa determine folosind toate prevederile legale mai sus mentionate care este nivelul de salarizare in plata pentru o functie similara respectiv care este nivelul de salarizare cu care situatia unor persoane nou promovate ,angajate sau incadrate s-ar asemana .
Asemanarea sau similitudinea este cea cu o functie in care salarizarea se face in raport de clasa de salarizare a functiei respective ,gradul,gradatie fara acordarea vreunui plus de salarizare in raport cu o treapta dobindita anterior datei de (...) intrucit o persoana nou promovata ,incadrata ,angajata in anul 2011 nu putea ca in functia si gradul respectiv sa mai sustina vreun examen de promovare in treapta de salarizare in anul 2011.
Aceasta similitudine este in treapta 3 de salarizare a functiei si gradului respectiv existenta anterior lui (...) in care la stabilirea nivelului de salarizare se aveau in vedere doar aceste 3 criterii treapta cea mai mica neaducind un beneficiu de salarizare,treapta care dupa anul 2011 corespunde celui mai mic nivel de salarizare pentru o functie ,grad si gradatie .
Explicatia folosirii aceastei sintagme este faptul ca aceasta este acoperitoare pentru toate situatiile ce pot interveni intrucit noile nivele de salarizare aplicabile din anul 2011 in cadrul aceleiasi functii si grad ca urmare a aplicarii art. 4 alin. 3 din Legea 285/2010 nu au o reglementare ce poate fi exprimata sintetic decit prin raportare la sistemul de salarizare anterior lui (...) .
Ca atare prevederea cu privire la care s-a invocat in speta exceptia de nelegalitate nu face decit sa determine exact ceea ce indica in termeni de principiu art. 2 din Legea 285/2010 si cum rezulta de altfel si din intreaga conceptie cuprinsa in cele doua legi mai sus indicate.
Prin aceasta reglementare nu se realizeaza nici o discriminare a reclamantului intrucit practic aceste reglementari recunosc un plus de salarizare doar pentru cei care au dobindit in urma unui examen ce putea fi sustinut doar pana la (...) o treapta de salarizare, iar acest drept nu le putea fi negat printr-o lege ulterioara .
Incepind cu data de (...) s-au eliminat aceste trepte de salarizare iar toate persoanele nou angajate, incadrate, promovate au parte de un nivel de salarizare egal care nu recunoaste plusul de salarizare anterior mentionat intrucit aceste persoane nu au sustinut si nici nu pot sa mai sustina exclusiv datorita optiunii legiuitorului exprimata in Legea 2. un asemenea examen Ca atare raportat la persoanele aflate in aceeasi situatie juridica reclamantul nu este discriminat .
Avind in vedere toate aceste considerente Curtea in temeiul art. 4 din Legea
554/2004 si a tuturor prevederilor legale mai sus mentionate va respinge exceptia de nelegalitate ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge ca neîntemeiată excepția de nelegalitate privind pct.III lit. B din Ordinul comun al M. M., F. și P. S. și al M. F. P. nr.(...), formulată de reclamantul S. M. cu domiciliul procesual ales în Z., B-dul M. V., nr.85, jud.S. - la sediul C. J. de P. S. în contradictoriu cu emitenții M. M., F. ȘI P. S. cu sediul în B., S. Dem.I.D., nr.2-4, sector 1 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B., str.A., nr.17, sector 5, privind și pe pârâta C. J. DE P. S. cu sediul în Z., B-dul M. V., nr.85, jud.S..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, (...).
PREȘEDINTE, GREFIER, M. H. D. C.
Red.M.H./dact.L.C.C.
6 ex./(...)