Sentința nr. 810/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 810/2012
Ședința publică de la 01 N. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-R. D.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. A., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect refuz acordare drepturi conform L. nr. 1..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant, avocat C. L.
Procedura de citare este { F. legal} îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. , după care, reprezentantul reclamantului solicită încuviințarea înlocuirii martorului C. T., cu martorul Rus N.,. Prezent la acest termen de judecată. Solicită totodată încuviințarea înlocuirii martorei M. V., cu martorul Rus V., care de asemenea este prezent.
Curtea, după deliberare, urmează a admite cererile în parte, în sensul că încuviințează înlocuirea martorului C. T. cu martorul Rus N., învederându-i însă reprezentantului reclamantului faptul că respinge cererea de înlocuire a martorei M. V., urmând a dispune citarea acesteia pentru un nou termen de judecată.
În aceste condiții, reprezentantului reclamantului arată că renunță la audierea amrtorei M. V..
Curtea ia act de cererea formulată de reprezentantul reclamantului
și procedează la audierea martorului Rus N., declarația acestuia fiind colaționată la dosar, la fila 23.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
CURTEA
Reclamantul S. A. prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 23 august 2012 promovată în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C. a solicitat instanței să dispună anularea hotărârii nr.
33806 din (...) emisă de pârâtă prin care s-a dispus respingerea cererii formulate în baza L. nr. 1..
Acțiunea a fost motivată prin invocarea împrejurării că hotărârea emisă de pârâtă este netemeinică și nelegală și se impune anularea acesteia având în vedere că în ciuda probatoriului administrat aceasta a refuzat recunoașterea drepturilor prevăzute de L. nr. 1..
Reclamantul a mai arătat în motivarea acțiunii sale că din înscrisurile prezentate și din declarațiile martorilor audiați pârâta trebuia să rețină calitatea sa de persoană care este îndreptățită să beneficieze de prevederile L. nr. 1. întrucât a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supus de către autoritățile care s-au instaurat în urma Dictatului de la V.
Pârâta C. J. DE P. C. prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea contestației promovată de reclamant, iar în justificarea poziției procesuale adoptate a relevat că la baza recunoașterii statutului de refugiat în cazul în care nu există un document oficial stau declarațiile notariale a doi martori astfel că pornind de la această împrejurare comisia a încercat să obțină dovezi care să nu fie ușor de falsificat și reținând că acești martori au dat până în prezent declarații în favoarea mai multor petenți cu situații individuale diferite a manifestat serioase rezerve față de declarațiile existente având în vedere spre exemplu faptul că cei doi martori au atestat refugiul pentru persoane care se afirmă că au plecat din localități situate pe tot teritoriul județului și în județele învecinate în diferite localități care nu se aflau în teritoriul ocupat.
Probatoriul administrat în cauză cu respectarea principiului nemijlocirii relevă următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 74349 din (...) reclamantul a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării drepturilor prevăzute în cuprinsul L. nr. 1. depunând în probațiune act de stare civilă, declarații ale unor martori autentificate de către notarul public.
Pârâta prin hotărârea nr. 32806 din (...) urmare examinării cererii înregistrate sub nr. 74349 din (...) analizând actele de stare civilă și declarațiile autentificate a doi martori a respins cererea reținând că au fost prezentate date contradictorii în dovedirea calității de beneficiar.
Analiza prevederilor art. 1 din L. nr. 1. relevă că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Condițiile pentru acordarea drepturilor instituite în cuprinsul L. nr. 1. privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri sunt așadar enumerate în textul legal enunțat și impun ca persoana respectivă să fie cetățean român fără a se face vreo distincție în raport de etnia acesteia , ca persoana să fi suferit persecuții etnice provenind de la autoritățile regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945.
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite de dispozițiile art. 129 alin 5 Cod procedură civilă a pus în discuție necesitatea audierii nemijlocite de către instanță a martorilor a căror declarații autentificate de către notarul public au fost prezentate în probațiune în procedura urmată în fața comisiei pentru aplicarea prevederilor L. nr. 1..
Observând că singura probă în susținerea refugiului arătată de reclamant este declarația celor doi martori, faptul că declarația notarială arată doar faptul că aceste persoane de o altă vârstă refugiate în alte localități, decât reclamantul au cunoscut o persoană care potrivit actului de naștere a fost născut în localitatea D. M., com.Căpușu M., jud.C. la data de
22 august 1937 și s-ar fi refugiat în septembrie 1940 în localitatea B. unde a rămas până în martie 1945, Curtea va aprecia ca nesincere declarațiile celor doi martori, precum și a martorului R. N. având în vedere și adeverința nr.79 din (...) care arată că în anul școlar 1944-1945 reclamantul a urmat cursurile școlare în satul D. M.
Probatoriul administrat nu a confirmat îndeplinirea condițiilor instituite de legiuitor pentru acordarea drepturilor prevăzute de L. nr. 1. respectiv faptul că reclamantul deși cetățean român ar fi fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă de unul din regimurile instaurate în intervalul 6 septembrie 1940-6 martie 1945.
Considerentele evidențiate au format convingerea instanței asupra netemeiniciei acțiunii formulată de reclamant astfel că apreciind-o ca neîntemeiată în temeiul dispozițiilor art. 18 din L. nr. 554/2004 va respinge acțiunea reclamantului S. A. în contencios administrativ împotriva pârâtei C. J. DE P. C.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
H O T Ă R Ă Ș T E :
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S. A. domiciliată în localitatea C.-N., str.B., nr.88, bl.B4, ap.8, jud.C. împotriva pârâtei C. J. DE P. C. cu sediul în C.-N., str.G.C. nr.2, jud.C.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 1 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE GREFIER R. R. D. M. T. red.RRD/AC
4 ex. - (...)