Sentința nr. 859/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 859/2012

Ședința publică de la 09 N. 2012

Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H. Grefier A. B.

{ F. | }

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant P. S. în contradictoriu cu pârât C. J. DE P. M., având ca obiect refuz acordare drepturi conform L. nr. 1..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.

La data de 6 noiembrie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare și documentația aferentă hotărârii atacate.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4

C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentei cauze, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin 1 din L. nr.

554/2004 și art. 3 pct. 1 C.pr.civ.

După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.

INSTANȚA

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 16 iulie 2012 pe rolul acestei Curți de A., reclamantul P. S. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimata C. J. DE P. C., să se anuleze Hotărârea nr. 998 din (...) emisă de C. pentru aplicarea prevederilor L. nr. 1. și recunoașterea calității de refugiat din motive etnice și acordarea drepturilor aferente conform legii.

Examinând contestația, Curtea reține că este întemeiată pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 din L. nr. 1. beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate; a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare; a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu; a făcut parte din detașamentele de muncă forțată; a fost supraviețuitoare a trenului morții; este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O. nr. 1. se poate realiza în condițiile definite de art. 4 al aceluiași act normativ.

Prin Hotărârea nr. 998 din (...) emisă de C. pentru aplicarea prevederilor L. nr. 1. s-a respins cererea formulată de reclamantul P. S. cu mențiunea că datele sunt contradictorii în dovedirea calității de beneficiar al L. nr. 1..(f.21)

Atât în fața organului administrativ cât și în instanță, pentru dovedirea refugiului, reclamantul a depus declarații autentificate ale martorilor L. Ana și R. Ion (f. 26).

Probele cu înscrisuri administrate în cauză relevă că prin hotărârea nr.

1. C. J. DE P. N. a admis cererea formulată de sora reclamantului și în consecință i-a fost recunoscută acesteia din urmă calitatea de refugiat în perioada (...)-(...)(f.29).

Curtea va statua că, reclamantul este și el îndreptățit să se bucure de efectele O. nr. 1. aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 1., motiv pentru care în temeiul art. 7 alin. 4 raportat la art. 1 lit. c din acest act normativ se va admite acțiunea cu consecința anulării hotărârii atacate.

Ținând cont de principiul egalității de tratament și reținând că nu s-au constatat diferențe între situația reclamantului și cea surorii sale, măsura adoptată de autoritatea administrativă apare ca fiind discriminatorie, arbitrară, fiind injustă. Situația concretă în care se găsește reclamantul este analoagă cu cea a surorii sale , principiul egalității interzicând deosebiri care nu sunt justificate de rațiuni obiective.

În temeiul aceleași dispoziții legale coroborate cu art. 18 alin. 1 din L. nr. 554/2004 intimata va fi obligată să recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada (...) - (...) și să-i acorde drepturile bănești ce i se cuvin potrivit prevederilor O. nr. 1. aprobată prin L. nr. 1. cu modificările ulterioare, începând cu data de (...).

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.

H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta P. S. cu domiciliul com.Bocicoiu M., sat T. nr.194, jud.M. împotriva pârâtei C. J. DE P. M. cu sediul în B. M., str.H. nr.1A jud.M. și în consecință:

Dispune anularea hotărârii nr. 998 din (...) emisă de către pârâtă. Obligă pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada (...) - (...) și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de OG nr.1. aprobată prin L. nr. 1. cu modificările ulterioare, începând cu data de (...).

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 noiembrie 2012.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. AL H. A. B. red.S.al H./A.C.

4 ex. - (...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 859/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal