Sentința nr. 864/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 864/2012
Ședința ta de 12 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : A. M. C.
GREFIER : V. D.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B. Ș., cauza privind și pe pârâta D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru reclamant, avocat M. T., lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea promovată este timbrată cu 4 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a făcut cauzei, după care reprezentantul reclamantului depune la dosar practică judiciară pentru ambele aspecte, pentru fond cu privire la sumele datorate.
Curtea comunică reprezentantului reclamantului că, obiectul cauzei este decizia de impunere, prin care contestația a fost soluționată pe excepția de tardivitate și că acestea sunt limitele investirii instanței.
Reprezentantul reclamantului la solicitarea instanței arată că, nu a existat o cerere de comunicare, întrucât s-a prezentat personala la sediul organului fiscal în baza împuternicirii avocațiale și i-a fost comunicat raportul de inspecție fiscală în vederea formulării contestației și arată că, nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
Curtea, în urma deliberării, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul părții.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii, contestația a fost depusă în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, arată că a depus practică la dosar referitor la modul în care se face comunicare de către organul fiscal a actelor, practica fiind unitară, excepție fiind cazurile când se cunoaște domiciliul debitorului. S. că, a arătat și a depus la dosar dovada că, clientul său este plecat din țară și că din acest motiv se putea face comunicarea doar prin afișare, așa cum procedează și instanța, practica Poștei Române fiind că, trebuie să te prezinți personal cu actul de identitate și că în calitate de avocat nu ar fi putut ridica actele de la poștă pentru clintul său, acesta fiind în I. de acea nu a formulat o astfel de cerere și s-a dus personal la organul fiscal, în baza mandatului dat de client în acest sens. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B. Ș., în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A J. C. se solicită anularea Deciziei nr.
601/(...), emisă de către pârâtă și totodată anularea deciziei de impunere privind taxa pe valoarea adăugată stabilită de inspecția fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale nr. 14939/(...) și anularea raportului de inspecție fiscală nr. 14939/(...), ca fiind netemeinice și nelegale.
În motivare se arată că pârâta a soluționat contestați a formulată de către reclamant în procedura admnistrativă, respingând-o raportat la faptul că această contestație a fost depusă după expirarea termenului legal.
Fară a intra în fondul problemelor invocate prin contestația, pârâta invocand prevederile art. 44 alin 3, din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, a admis excepția tardivității formulării contestației. reclamantul fiind plecat din țară, o perioada de timp, nu i s-a adus la cunoștință faptul că tranzacțiile imobiliare efectuate fac obiectul unui control fiscal.
Doar la data la care avocatul reclamantului s-a prezentat la organul de inspecție fiscală, i s-a adus la cunoștință despre conținutul deciziei de impunere privind taxa pe valoarea adăugată stabilită de inspecția fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale nr. 14939/(...) și de raportul de inspecție fiscală nr.1..l1.2011, ce au făcut obiectul contestației formulate.
A. doar la data de (...), avocatul reclamantului a primit sub semnatură decizia de impunere privind taxa pe valoarea adăugată stabilită de inspecția fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale nr. 1..l1.2011 și de raportul de inspecție fiscală nr. 14939/(...), dată de la care curge termenul de contestare a acestor acte admnistrativ fiscale.
În termenul legal, (...), a formulat contestația care a fost respinsă prin D. nr. 6011(...).
Practica juridică și jurisprudența a statuat modul în care se comunică actele admnistrativ fiscale, pronunțându-se unanim că procedura invocată de către pârâtă " prin afișare pe pagina de internet" este o procedură care se aplică doar în cazul în care organele fiscale nu au posibilitatea aflării domiciliului contribuabilului, pentru a asigura acestuia dreptul legal conferit de art.209 alin.2
Cod de procedură F. de a contesta actul.
Mai mult, din câte se poate observa, organele fiscale, recunosc faptul că nu au efectuat comunicarea actelor prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, așa cum prevede art. 44.
Din practică, evidențiază D. 2. a C. de A. C., D. 139 R /., A C. de A. M., D.
2. a C. de A. C., D. 1. a C. de A. C. - A. 1.
A. consideră nelegal faptul că pârâta a soluționat contestația formulată, raportându-se la termenul la care a afișat pe portalul său, anunțul de pubicitate și nu s-a raportat la data luării de cunoștință sub semnătură.
Motivele de fond care stau la baza acțiunii sunt în principal următoarele: A. Nerespectarea dreptului la apărare
Conform prevederilor art. 9 Cod procedură fiscală și art. 6 par. 1 din
Convenția E. a Drepturilor Omului, înainte de luarea oricărei decizii în materie fiscală este necesară ascultarea contribuabilului. Or, după cum se poate observa, în cazul deciziei de impunere contestate nu s-a procedat la audierea reclamantului motiv pentru care decizia de impunere este, din punct de vedere formal, nelegală. În acest context, se arată că prin decizia civilă nr. 2615/(...), Înalta Curte de Casație și Justiție a sancționat drastic încălcarea dreptului la apărare, într-o situație similară, de către D. G. a F. P. C., procedând la anularea unei decizii de revocare a unor facilități fiscale în cuantum de 13.400.000 RON.
Pentru ca exercitarea dreptului la apărare, consacrat de art. 6 din
Convenție și art. 9 Cod procedură fiscală, să fie efectivă, era necesar ca subsemnatul să cunosc exact faptele concrete care îmi sunt imputate și să pot răspunde în scris.
În sprijinul solicitării de respectare a dreptului la apărare înțelege să invoce
și jurisprudența comunitară relevantă (Curtea de Justiție E., hotărârea din 18 decembrie 2008, afacerea C-349/07, Soprope - Organizacoes de C. Lda c. F. P., cu participarea Ministerio P.o), A., așa cum subliniau judecătorii comunitari în hotărârea amintită, rezultă din jurisprudența C. că principiul respectării dreptului la apărare impune ca orice persoană împotriva căreia se intenționează să se adopte o decizie care îi cauzează prejudicii să fie în măsură să își expună în mod util punctul de vedere (a se vedea printre altele Hotărârea din 24 octombrie
1996, Comisia c. Lisrestal și alții, afacerea C-32/95 P, Culegere 1996, p. 1-5373, par. 21; Hotărârea din 21 septembrie 2000, Mediocurso c. Comisia, cauza C-
462/98 P, Culegere 2000, p. 1-7183, par. 36; Hotărâre a din 12 decembrie 2002,
Cipriani, afacerea C-395/00, Culegere 2002, p. 1-11877, par. 51). Regula potrivit căreia destinatarul unei decizii cauzatoare de prejudicii trebuie să aibă posibilitatea să își susțină observațiile înainte de adoptarea deciziei are drept scop ca autoritatea competentă să poată să țină cont în mod util de ansamblul elementelor relevante.
Pentru a asigura o protecție efectivă a persoanei sau a întreprinderii vizate, aceasta are ca obiect, printre altele, ca persoana sau întreprinderea respectivă să poată corecta o eroare sau să invoce anumite elemente privind situația lor personală pentru ca decizia să fie adoptată, să nu fie adoptată sau să aibă un anumit conținut. În aceste condiții, pentru a se putea considera că beneficiarul acestui drept are posibilitatea de a-și face cunoscut punctul de vedere în mod util, respectarea dreptului la apărare presupune ca administrația să ia cunoștință, cu toată atenția necesară, de observațiile persoanei sau ale întreprinderii vizate.
Deși, potrivit art. 43 alin. 2 lit. j) Cod procedură fiscală, în cuprinsul actului administrativ fiscal este obligatorie înscrierea mențiunilor privind audierea contribuabilului, trebuie observat faptul că în cuprinsul deciziei de impunere nr. 14939/(...) nu există nicio mențiune referitoare la audiere.
Simpla afirmați a organelor de control, că au încercat să - i comunice acte la adresa din C. N., când de fapt reclamantul domiciliează în I., nu poate să suplinească acest viciu de procedură.
În fapt, reclamantul nu a fost niciodată audiat cu privire la chestiunile menționate în cuprinsul deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală.
În aceste condiții, prevederile art. 9 alin. 1 coroborate cu art. 43 alin. 2 lit. j) Cod procedură fiscală impun anularea imediată a deciziei de impunere contestate.
Se mai arată că în cazul în care nu se va proceda la anularea actelor administrative contestate pe acest motiv, își rezervă dreptul de a formula plângeri penale împotriva inspectorilor fiscali pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.
Nerespectarea termenului legal privitor la începerea inspecției fiscale
Din conținutul raportului de inspecție fiscală (R.I.F.), Cap. 1, pct. 2 nu rezultă faptul că s-ar fi comunicat contribuabilului vreun aviz de inspecție fiscală cu cel puțin 15 zile anterior începerii inspecției fiscale, așa cum era obligatoriu potrivit art. 102 alin. 2 lit. b) C. pr. fise. A., se menționează expres că i s-a comunicat contribuabilului la (...) faptul că inspecția fiscală urma să înceapă la
(...), iar inspecția fiscală a fost efectuată în perioada (...) - (...)
Pe cale de consecință, în lipsa avizului, inspecția fiscală a fost efectuată nelegal, iar toate actele întocmite în cursul inspecției fiscale sunt nule absolut.
Nerespectarea termenului legal pentru efectuarea inspecției fiscale
Conform mențiunilor din decizia de impunere, pct. 5.1, tabel, pct. 1, inspecția fiscală cu privire la TVA a vizat perioada (...) - (...).
După cum se poate observa însă cu ușurință, inspectorii fiscali nu au invocat prevederile art. 98 alin. 3 C. pr. fise. și nu au probat existența niciuneia dintre situațiile prevăzute de art. 98 alin. 3 lit. a) - c) C. pr. fise. pentru a justifica extinderea perioadei inspecției fiscale de la perioada obișnuită de trei ani la o perioadă de cinci ani.
Pe cale de consecință, raportul de inspecție fiscală este ab initio nelegal în ceea ce privește constatări le efectuate în perioada (...) - (...).
Inexistența unei "activități economice" și a unei "persoane impozabile" în sensul dispozițiilor referitoare la TVA la nivelul anilor 2007 - 2009
Conform prevederilor Raportului de inspecție fiscală, reclamantului i-au fost aplicate dispozițiile Codului fiscal și cele ale H.G. nr. 4412004, cu modificările ulterioare, deci inclusiv modificările în vigoare cu începere de la (...). Practic, inspectorii fiscali au făcut aplicarea unor texte legale în vigoare din anul
2010 la situații fiscale din perioada 2007 - 2009, fără a se întreba măcar dacă principiul neretroactivității legii consacrat de art. 15 par. 2 din Constituția României permite acest lucru.
Practic, organele fiscale au considerat că există o "activitate economică" și o "persoană impozabilă" în sensul Directivei 2006/112/CE și a jurisprudenței relevante a C. de Justiție E., în perioada 2008-2009. Această teză nu poate fi însă acceptată pentru cel puțin următoarele motive: a) legislația fiscală română relevantă în materie de TVA nu respectă principiul securității juridice în perioada 2007 - 2009. Așa cum s-a arătat, formularea eliptică a normelor metodologice care ar fi trebuit să expliciteze textul
Codului fiscal nu-i oferă contribuabilului nici cea mai mică idee asupra a ceea ce înseamnă "obținerea de venituri cu caracter de continuitate" în concepția legiuitorului român sau a legiuitorului comunitar. De asemenea, textul art. 127
Cod fiscal nu este un text cert, neechivoc, previzibil, prin lectura căruia contribuabilii să cunoască exact consecințele financiare ale comportamentului lor și întinderea obligațiilor fiscale în materie de TVA care le revin.
În plus, trebuie observat faptul că organele fiscale din România nu au luat nici un fel de măsuri pentru a se asigura interpretarea acestui text de lege. A.,
Comisia fiscală centrală din cadrul M.ui F. P. ar fi avut posibilitatea emiterii unei decizii interpretative cu privire la această chestiune, care ar fi urmat să fie publicată în "Monitorul Oficial". b) De asemenea, trebuie observat faptul că jurisprudența relevantă a C. de
Justiție E., prezentată mai sus și la care fac referire și normele metodologice în vigoare după 1 ianuarie 2010, nu este tradusă nici în prezent în limba română, pe site-ul C. de Justiție a U. E. Pe cale de consecință, nici această jurisprudența nu era accesibilă contribuabililor - persoane fizice care au înstrăinat terenuri și construcții în perioada 2007 - 2009.
Un alt element care susține ideea că persoanele fizice care au livrat construcții și terenuri în perioada 2007 - 2009 nu desfășurau "activități economice" în sensul art. 127 Cod fiscal îl reprezintă varianta de impozitare aleasă de legiuitor pentru veniturile obținute cu această ocazie. A., în perioada relevantă, s-a achitat pentru orice livrare de construcții și terenuri impozitul pe transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, reglementat de dispozițiile art. 771 - 773 Cod fiscal. De aici se pot desprinde cel puțin două concluzii:
• Pe de-o parte, întrucât bunurile făceau parte, potrivit legii, din
"patrimoniul personal", este evident faptul că aceste bunuri nu puteau face parte, în același timp, din patrimoniul unei afaceri care să genereze "venituri cu caracter de continuitate" .
• Pe de altă parte, din moment ce se achita acest impozit pentru veniturile din transferul proprietăților imobiliare, este evident faptul că aceleași venituri nu mai puteau fi calificate, în același timp, drept venituri comerciale în sensul art. 46 Cod fiscal. Mai exact, dacă o persoană fizică ar obține venituri cu caracter de continuitate, acestea ar trebui înscrise expres de legiuitor în categoria "veniturilor comerciale", o subdiviziune a "veniturilor din activități independente", reglementate de art. 46 și următoarele Cod fiscal. Această calificare ar exclude aplicarea impozitului pe transferul proprietăților imobiliare, impozitarea urmând a se face la nivelul venitului net al contribuabilului, cu o cotă de 16%.
Trebuie observat faptul că, atunci când a dorit acest lucru, legiuitorul a procedat la calificarea unor venituri similare drept "venituri comerciale". Este cazul veniturilor obținute de persoanele fizice din închirierea bunurilor, care de la
1 ianuarie 2008 au fost incluse în sfera "veniturilor comerciale", sub condiția ca o persoană fizică să aibă încheiate minim 5 contracte de închiriere.
Consecința imediată a acestei calificări a fost aceea că persoanele fizice în cauză nu mai achitau impozitul pe veniturile din cedarea folosinței bunurilor, reglementat de art. 61 - 64 Cod fiscal, ci impozitul pe veniturile din activități independente (pentru veniturile comerciale realizate).
În concluzie, pentru perioada 2007 - 2009, persoanele fizice care au livrat terenuri și construcții nu aveau de asemenea obligația de a se înregistra ca plătitori de TVA întrucât legislația comunitară și jurisprudența comunitară care ar fi putut constitui repere ale noțiunilor de "activități economice" și "persoane impozabile" nu era accesibilă și previzibilă, legislația națională nu conținea niciun fel de explicații utile în acest sens, iar practica administrativă a organelor fiscale era în sensul excluderii acestor operațiuni din sfera de aplicare a T. . juridice ale acestei stări de fapt și de drept sunt acelea că persoanele fizice în cauză nu aveau obligația înregistrării ca persoane impozabile și nici obligația de a colecta și vărsa la bugetul de stat TVA aferentă tranzacțiilor. Pe cale de consecință, asemenea obligații fiscale nu pot fi în mod legal stabilite în sarcina persoanelor fizice respective în prezent.
Alte elemente de nelegalitate ale raportului de inspecție fiscală/deciziei de impunere.
Inexistența unei asociații de tipul celei identificate de organul fiscal. Din conținutul pct. 5.2 al deciziei de impunere rezultă faptul că inspectorii fiscali au considerat că există o asociație constituită de opt persoane fizice. În sprijinul acestei afirmații nu s-au adus însă niciun fel de probe, așa cum organul fiscal era obligat să procedeze, având în vedere dispozițiile art. 1169 Cod civil.
De asemenea, în aceeași secțiune se face afirmația că "subsemnata împreună cu asociații efectuează un număr de 1 77 de tranzacții imobiliare ... " . Dincolo de faptul că această afirmație este neprobată, ea este și nereală, întrucât tranzacțiile menționate și tranzacțiile ulterioare nu au fost încheiate nici de vreo asociație și nici de cele opt persoane fizice menționate simultan. Pe cale de consecință, având în vedere faptul că această eroare este constantă în cuprinsul raportului de inspecție fiscală, apreciază că întreaga arhitectură a raportului de inspecție fiscală și deciziei de impunere sunt eronate, cu consecința necesității anulării lor.
Inexistența mijloacelor de probă. reclamantului i-au fost comunicate la data de (...), prin avocat, o decizie de impunere și raportul de inspecție fiscală.
Printre documentele comunicate nu se regăsesc însă mijloacele de probă utilizate de organul fiscal - înscrisurile furnizate de notarii publici și de alte instituții publice și corespondența organului fiscal cu aceste instituții. Furnizarea acestor documente este vitală pentru pregătirea apărării, în condițiile în care există suspiciuni rezonabile că inspectorii fiscali au desfășurat o activitate de inspecție fiscală și anterior perioadei (...) - (...), fără a se afla în cadrul legal al unei inspecții fiscale. Pe cale de consecință, toate aceste activități sunt lovite de nulitate.
De asemenea, în lipsa oricăror mijloace de probă, toate susținerile din raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere sunt nefondate.
Aplicarea retroactivă a dispozițiilor art. 141 alin. 1 lit. f) C. fise. Așa cum rezultă din conținutul raportului (Cap. III, pct. 1), inspectorii fiscali au aplicat dispozițiile art. 141 alin. 1 lit. f) C. fisc., în forma modificată prin O. nr. 1. și intrată în vigoare la (...), unor situații de fapt din anul 2007.
Pe cale de consecință, s-au încălcat dispozițiile art. 15 par. 2 din
Constituția României cu privire la principiul neretroactivității legii.
Situația este identică și în ceea ce privește dispozițiile pct. 66(2) din normele metodologice ale Codului fiscal.
Aplicarea greșită a dispozițiilor Codului fiscal referitoare la dreptul de deducere
Conform Raportului de inspecție fiscală, organul de inspecție fiscală a refuzat să facă aplicarea dispozițiilor art. 145 și următoarele Cod fiscal, referitoare la exercitarea dreptului de deducere al TVA în favoarea subsemnatului. Această atitudine este nelegală întrucât:
- Pe de-o parte, dreptul de deducere putea fi exercitat după data de (...)
(data stabilită de către organul fiscal ca fiind data înregistrării în scopuri de TVA).
- Pe de altă parte, potrivit jurisprudenței relevante a C. de Justiție E.
(afacerea Rompelman), dreptul de deducere TVA poate fi exercitat chiar și pentru cheltuielile efectuate anterior începerii activității economice și destinate desfășurării de operațiuni taxabile.
Pe cale de consecință, chiar în ipoteza în care reclamantul ar fi trebuit să se înregistreze ca plătitor de TVA de la (...), era obligatorie exercitarea dreptului de deducere, cu consecința reducerii semnificative a obligațiilor de plată și a majorărilor de întârziere calculate de organul fiscal.
Pârâta D. G. a F. P. C. prin întâmpinare a solicitat instanței respingerea acțiunii ca nefondată arătând că a procedat la comunicarea raportului de inspecție fiscală nr.14939 din (...) în condițiile art.44 alin.2 din OG nr.92/2003 și întrucât corespondența a fost returnată la data de (...) s-a procedat în baza prev. art.44 alin.2/1 din OG nr.92/2003 la transmiterea invitației și întrucât și aceasta a fost returnată la data de (...) potrivit art.44 alin.3 din OG nr.92/2003 a fost publicat pe pagina de internet A. și afișat la sediul organului fiscal anunțul individual nr.14939 din (...) prin care se comunică că a fost emisă pe numele d- lui B. Ș. decizia de impunere privind TVA stabilită de I. fiscală la persoanele fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale nr.14939/(...), fiind comunicat și termenul de exercitare a contestației.
Raportat la cele evidențiate anterior apreciază că în raport de disp. art.207 din OG nr.92/2003 contestația a fost formulată înafara termenului instituit de legiuitor astfel că decizia emisă apare ca fiind temeinică și legală.
Examinând acțiunea formulată în raport de motivele invocate și dispozițiile legale enunțate, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei nr.601 emisă de către pârâtă solicitând și anularea deciziei de impunere privind taxa pe valoarea adăugată stabilită de inspecția fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale nr. 14939/(...) și anularea raportului de inspecție fiscală nr. 14939/(...), ca fiind netemeinice și nelegale.
Obiectul acțiunii în contencios administrativ exercitată potrivit dispozițiilor art.205 și urm. din OG nr.92/2003 îl constituie decizia autorității investită cu soluționarea contestației.
D. G. a F. P. C. prin decizia nr.601/(...) a soluționat contestația formulată de contestatorul B. Ș. împotriva deciziei de impunere privind TVA stabilită de I. fiscală la persoanele fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale nr.14939/(...) fără a intra în fondul cauzei având în vedere dispozițiile art.217 alin.1 din OG nr.92/2003 astfel că acestea sunt limitele în care poate fi investită și instanța de contencios administrativ, respectiv doar cu privire la corecta soluționare a contestației fără cercetarea fondului acesteia.
Înscrisurile depuse în probațiune în condițiile art.13 din Legea nr.554/2004 evidențiază că starea de fapt reținută de către organul fiscal a fost corectă.
Înscrisurile depuse în probațiune evidențiază că organul fiscal a procedat la comunicarea deciziei potrivit normelor de drept comun iar subsecvent restituirii înscrisurilor comunicate s-a procedat la aplicarea prevederilor art.44 alin.3 din
OG nr.92/2003.
A. organul fiscal a procedat la comunicarea raportului de inspecție fiscală nr.14939 din (...) în condițiile art.44 alin.2 din OG nr.92/2003 și întrucât corespondența a fost returnată la data de (...) s-a procedat în baza prev. art.44 alin.2/1 din OG nr.92/2003 la transmiterea invitației și întrucât și aceasta a fost returnată la data de (...) potrivit art.44 alin.3 din OG nr.92/2003 a fost publicat pe pagina de internet A. și afișat la sediul organului fiscal anunțul individual nr.14939 din (...) prin care se comunică că a fost emisă pe numele d-lui B. Ș. decizia de impunere privind TVA stabilită de I. fiscală la persoanele fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale nr.14939/(...).
Termenul de exercitare a căii de atac împotriva actului administrativ fiscal astfel cum a fost stabilit de prevederile art.207 alin.1 din OG nr.92/2003 este de
30 de zile , termen ce se calculează de la data comunicării actului administrativ fiscal, sancțiunea fiind aceea a decăderii.
Momentul începutului curgerii termenului a fost stabilit de către legiuitor în raport cu momentul comunicării iar momentul la care se consideră comunicat actul fiscal este cel stabilit de art.44 din OG nr.92/2003.
S.rile reclamantului referitoare la împrejurarea că în mod eronat s-a reținut de către organul fiscal existența imposibilității comunicării actului supus contestării nu sunt reale întrucât prin chiar cuprinsul acțiunii în contencios formulate a evidențiat absența sa de la domiciliu o perioadă mai îndelungată având în vedere plecarea din țară astfel că în mod corect s-a reținut de către organul investit cu soluționarea contestației că au fost aplicate în mod legal dispozițiile art.44 alin.3 având în vedere că în cauză s-a dovedit existența împrejurării imposibilității comunicării în condițiile art.44 alin.2/1 astfel că s-a procedat la îndeplinirea acestui demers în condițiile art.44 alin.2/2 din OG nr.92/2003.
Împrejurarea că la data de (...) reprezentantul reclamantului a primit sub semnătură decizia de impunere confirmă că îndeplinirea procedurilor conform art.44 alin.3 din OG nr.92/2003 și-a atins scopul și nu poate da naștere la un nou moment de la care să curgă termenul instituit de art.207 din OG nr.92/2003 contrar celor susținute de reclamant.
Aserțiunile referitoare la împrejurarea că dispozițiile referitoare la comunicarea prin publicitate a actelor administrativ fiscale sunt corecte însă în ceea ce privește situația reclamantului se reține că înscrisurile prezentate au relevat că au fost îndeplinite toate demersurile necesare în prealabil pentru comunicarea actului la domiciliul reclamantului unicul domiciliu cunoscut fiind cel indicat de organele fiscale iar mențiunile din cuprinsul scrisorilor recomandate nu au determinat nașterea unor obligații suplimentare procedura instituită de art.44 din OG nr.92/2003 fiind parcursă în mod procedural.
Limitele investirii instanței fiind determinate așa cum s-a evidențiat de limitele de soluționare a contestației de către autoritatea investită cu soluționarea acesteia , în raport de prevederile art.8 din Legea nr.554/2004 instanța nu poate proceda la examinarea contestației pe fond atâta timp cât reclamantul a exercitat calea de atac împotriva actului administrativ fiscal pretins vătămător după epuizarea termenului legal determinat în mod corect de către organul administrativ.
Considerentele evidențiate au relevat că acțiunea în contencios administrativ este nefondată întrucât în mod corect s-a reținut că exercitarea căii de atac s-a făcut cu ignorarea dispozițiilor legale procedura comunicării fiind realizată în conformitate cu normele legale evocate anterior astfel că în baza art.18 din Legea nr.554/2004 Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B. Ș., cu domiciliul procesual ales la S. P. de avocați „., F. & P. în C.-N., str. N. Titulescu nr.22 ap.11, jud. C. în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A J. C., cu sediul în C.-N. P. Ș. Cel Mare nr.19, jud. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE GREFIER A. M. C. V. D.
Red.A.M.C./S.M.D.
4 ex./(...)
