Sentința nr. 873/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 873/2012
Ședința ta de 14 N. 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H.
GREFIER D. C.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ formulată de reclamanta M. E. în contradictoriu cu pârâtul M. E., C., T. ȘI S., având ca obiect
- obligare emitere act administrativ ordin de acordare a distincțiilor prevăzut de art. 13 pct. 8 din Regulamentul aprobat prin O. nr. 5..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) pârâtul a depus la dosarul cauzei nete de ședință însoțite de înscrisuri, într-un singur exemplar.
Se constată că pârâtul a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin acțiunea civilă, scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, disjunsă din dosarul nr. (...), reclamanta M. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. E., C., T. și S.
1. în principal, obligarea pârâtului M. E., C., T. și S. să emită în termen de
30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței, ordinul de acordare a distincțiilor prevăzut la art. 13 pct. 8 din Regulamentul privind acordarea de distincții și premii personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, aprobat prin O. nr. 5., an școlar 2008 - 2009 și să întocmească anexa cu solicitanții validați de I. Ș. J. B.-N., printre care se află și reclamanta, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 1.000 lei pe fiecare zi de întârziere;
2. în subsidiar, obligarea pârâtului M. E., C., T. și S. să completeze, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței, O. nr. 5399/(...) privind acordarea de distincții și premii personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, an școlar 2008 - 2009, cu anexa privind solicitanții validați de I. Ș. J. B.-N., printre care se află și reclamanta, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 1.000 lei pe fiecare zi de întârziere;
3. obligarea pârâtului M. E., C., T. și S. să publice în Monitorul Oficial al
României, partea I, ordinul mai sus amintit, în principal, respectiv anexa la O. nr. 5. în subsidiar, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 1.000 lei pe zi de întârziere;
În motivare s-a arătat că pârâtul a emis ordin numai pentru personalul didactic din 3 județe: Covasna, Prahova și B..
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1073 și urm. C.civ., art. 1516 și urm. din Noul Cod Civil, art. 5803 C.proc.civ.
Pârâtul M. E., C., T. și S., legal citat, prin întâmpinarea depusă la dosar (f.
11,13) a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, pe considerentul că reclamanta nu solicită obligarea pârâtului la plata premiului, plată ce revine unității de învățământ din bugetul local precum și excepția inadmisibilității acțiunii , deorece potrivit dispozițiilor Legii nr.544 din 2004 nu poate fi solicitată completarea unui act administrativ ci doar emiterea sau anularea sa.
Între pârât și reclamantă nu există niciun raport juridic de muncă, pârâtul nefiind angajator. Pârâtul emite ordine numai la propunerea inspectoratelor școlare, ce evaluează dosarele aprobate de consiliile de administrație ale unităților de învățământ, iar directorul unității este obligat să confirme în scris existența fondurilor pentru plata premiilor.
Deși s-a solicitat inspectoratelor școlare confirmarea existenței fondurilor numai 3 județe au confirmat posibilitatea acordării premiilor.
În drept s-au invocat dispozițiile Codului de procedură civilă, O. MEC nr.
5., L. nr. 1., L. nr. 5., republicată.
Prin încheierea de ședință din (...) instanța a disjuns precizarea și completarea de acțiune formulată în contradictoriu cu pârâtul de rândul 1, M. E., C.,T. și S., fiind format prezentul dosar cu nr. (...).
La termenul din data de (...), instanța a invocat din oficiu și a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea prezentei cauze.
Prin sentința civilă nr. 1. din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) s-a admis excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei invocată din oficiu și a fost declinată competența materială de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamanta M. E. în contradictoriu cu pârâtul M. E. C. T. ȘI S. și având ca obiect obligație de a face, în favoarea C. DE A. C..
Cauza a fost înregistrată la data de (...) pe rolul C. de A. C. sub nr. (...).
Prin nota de ședință depusă la dosar în data de 7 septembrie 2012 reclamanta M. E. arată că ISJ B.-N. a depus adresa nr.2457/(...) înregistrată de pârâtul M. B. sub nr.32942/(...) din care rezultă că a comunicat acestuia că pentru anul 2009 județului reclamantei îi revine un număr de 115 locuri pentru acordarea distincțiilor diploma „Gh.Lazăr"; clasele I, a II-a și a III-a diploma de E. că numărul beneficiarilor distincțiilor și premiilor la nivelul județului este de 115 și se încadrează în procentul de 6% din numărul cadrelor didactice cu gradul didactic I; că consiliile locale și consiliul județean au certificat existența în bugetele proprii a fondurilor necesare pentru plata premiilor aferente distincțiilor transmise.
Potrivit art. 13 alin. 8 din O. MEC nr. 5., „Ministerul Educației și Cercetării verifică listele înaintate de inspectoratele școlare și elaborează ordinul de acordare a distincțiilor, până la data de 15 iunie".
Arată că prin adresa nr.46573/(...) fără a lua în considerare adresa nr.2457/(...), pârâtul a comunicat ISJ B.-N. că doar trei județe au confirmat posibilitatea acordării distincțiilor „Gh.Lazăr";, Covasna, Prahova și B..
Menționează că pârâtul a emis O. 5399/(...) pentru inspectoratele școlare
Covasna, Prahova și B., ordin anexat de pârât la întâmpinarea nr.39833/(...) formulată în dosarul T.ui B.-N. nr.(...) în care s-a arătat că în centralizatorul cu propunerile de acordare a distincțiilor sunt doar trei județe, iar jud.B.-N. nu se află printre ele.
Având în vedere cele arătate, consideră că pârâtul în mod nejustificat nu a trecut în anexa la O. 5. și solicitanții validați din cadrul ISJ B.-N. prin care se află și reclamanta.
Precizează că pârâtul prin întâmpinarea nr.35107/(...), formulată în dosarul T.ui B.-N. nr.(...) invocă prevederile art.24 alin.2, art.30 alin.7 din L. nr.330/2009, intrată în vigoare cu data de (...) care, reglementează premiile individuale, altele decât distincțiile și premiile reglementate de art.113 din L. nr.128/1997.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. E., C., T. și S. obligarea pârâtului M. E., C., T. și S. să emită ordinul de acordare a distincțiilor prevăzut la art. 13 pct. 8 din Regulamentul privind acordarea de distincții și premii personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, aprobat prin O. nr. 5., an școlar 2008 - 2009 și să întocmească anexa cu solicitanții validați de I. Ș. J. B.-N., printre care se află și reclamanta.
Potrivit art.11 din O. nr.5. Diploma "G. Lazăr" clasa I, a cărei machetă este prevăzută în anexa nr. 2, se acordă, pentru merite în dezvoltarea curriculumului și/sau managementului educațional, cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I și care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) au primit calificativul "foarte bine" pentru activitatea didactică efectivă în învățământ desfășurată în ultimii 20 de ani; b) demonstrează preocupări cu relevanță în activitatea didactică (autor, coautor la manuale și/sau programe școlare ori lucrări de cercetări experimentale/. finalizate, avizate/aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, sau lucrări de specialitate publicate în reviste de specialitate internaționale ori lucrări/comunicări prezentate la congrese, simpozioane și/sau sesiuni de comunicări internaționale, la publicații cu I. membru al comisiilor naționale de specialitate; contribuții la elaborarea proiectelor de regulamente, metodologii și acte normative la nivel național); c) dețin cel puțin un premiu/o mențiune la faza internațională cu elevii participanți la olimpiade, concursuri școlare ori competiții sportive/artistice și/sau un premiu la faza națională cu elevii participanți la olimpiade, concursuri școlare sau competiții sportive/artistice (conform calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării); d) probează implicarea în activitatea educativă în școală și în comunitate (prin organizarea de activități sau proiecte/programe extracurriculare la nivel național/ internațional). Se vor prezenta documente în original și copii, confirmate de consiliul de administrație al unității de învățământ.
Potrivit art. 6 diploma "G. Lazăr" clasa I este însoțită de un premiu a cărui valoare este de 20% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni anterioare datei semnării ordinului de acordare a distincțiilor.
Potrivit art.13, pentru atribuirea distincțiilor "diplomei de excelență", solicitantul întocmește și depune la conducerea unității de învățământ cererea și raportul de autoevaluare însoțite de documentele doveditoare, conform criteriilor menționate anterior, până la data de 31 martie, consiliul de administrație al unității de învățământ analizează dosarul și formulează aprecieri sintetice, asupra activității fiecărui solicitant, până la data de 10 aprilie iar directorul unității de învățământ înaintează la inspectoratul școlar cererea, raportul de autoevaluare cu anexele doveditoare și aprecierea consiliului de administrație, până la data de 15 aprilie.
Conform art.13 pct.6, 7, 8 și 9 din Ordin, consiliul de administrație al inspectoratului școlar, pe baza rezultatelor definitive, stabilește numărul cadrelor didactice care urmează a primi distincții, în limita a 6% din numărul total de cadre didactice cu gradul didactic I din județ/municipiul B., cu excepția adresei de mulțumire publică și cu încadrarea în fondurile bugetare alocate/comunicate de fiecare primărie; listele cuprinzând datele solicitanților validați, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7, vor fi înaintate la Ministerul Educației și Cercetării până la data de 5 mai iar Ministerul Educației și Cercetării verifică listele înaintate de inspectoratele școlare și elaborează ordinul de acordare a distincțiilor, până la data de 15 iunie, urmând ca plata premiilor să se va facă de către unitatea de învățământ la care sunt (au fost) angajate cadrele didactice beneficiare, din bugetul consiliilor locale/consiliilor județene, cu încadrarea în bugetul aprobat și alocat cu această destinație.
Verificând îndeplinirea în speță a condițiilor amintite, Curtea constată că reclamanta a urmat întreaga procedură prevăzută de lege, începând cu depunerea cererii până la validarea acesteia în consiliul de administrație. P. existente la dosar (f 5-22) au evidențiat faptul că I. Ș. al județului B.-N. a înaintat pârâtului lista validată de către consiliul de administrație, comunicând, totodată, că „consiliile locale și Consiliul J. au certificat existența în bugetele proprii a fondurilor necesare pentru plata premiilor aferente distincțiilor transmise";( adresa nr 2457/0(...) - f.5).
Pentru acordarea distincției a fost urmată întreaga procedură, până la momentul elaborării ordinului de acordare a distincțiilor de către pârât, reclamanta făcând dovada că a îndeplinit toate condițiile impuse de legiuitor, existând și confirmarea autorităților publice locale cu privire la existența în bugetele proprii a sumelor necesare pentru plata premiilor.
Curtea observă că refuzul pârâtului de emitere a ordinului de acordare a distincției către reclamantă este unul nejustificat întrucât acesta nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin și nu a procedat la verificarea listelor comunicate de către ISJ B.-N.
Instanța apreciază că dreptul reclamantei cu privire la acordarea distincției amintite s-a născut în mod valabil la momentul la care toate condițiile impuse de art.13 pct.1-7 din O. nr.5. au fost îndeplinite iar refuzul autorității, nejustificat, se impune a fi înlăturat prin obligarea acestuia la îndeplinirea obligației care îi revine respectiv de completare a listei comunicate și de emitere a ordinului.
Curtea va aprecia acțiunea reclamantei ca fiind fondată doar în parte și, ca atare, o va admite între aceste limite. Astfel, în temeiul art.18 raportat la art.10 din L. nr.554/2004 coroborat cu art.13 din O. nr.5., Curtea va obliga pârâtul să completeze O. nr. 5399/(...) în sensul acordării "diplomei de excelență" pentru anul 2009 reclamantei M. E. din cadrul ISJ B..
Curtea va respinge si celelalte capete de cerere apreciind că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
C. de obligare la plata de dobanzi nu poate face obiectul prezentului litigiu la acest moment. Numai dupa emiterea ordinului in sensul completarii sale si inscrierii reclamantei se poate pune in discutie acordarea de drepturi banesti si calcului acordarii cu intarziere a acestora. Practic la acest moment capatul de cerere este prematur.
De asemenea intrucat instanța a admis capătul de cerere principal, cererea subsidiară apare ca fiind lipsită de interes. C. subsidiara este conditionata de solutia din cererea principala astfel ca prin admiterea in parte a cererii principale nu mai exista nici un folos practic pentru reclamanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
Admite în parte acțiunea precizată de reclamanta M. E., domiciliată în loc. B., B-dul G. B., nr. 42, sc.B, ap.33, jud. B.-N. în contradictoriu cu pârâtul M. E., C., T. și S., cu sediul în B., str. G. B. nr. 28-30, sector 1.
Obligă pârâtul să emită în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărâri, ordinul de acordare a distincțiilor prevăzute de art. 13 pct.
8 din Regulamentul aprobat prin O. nr. 5. pentru anul școlar 2008-2009 precum
și anexa aferentă.
Respinge celelalte capete de cerere.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțare în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, GREFIER, M. H. D. C.
Thred./M.H.
4 ex./(...)