Sentința nr. 893/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 893/2012
Ședința 20 N. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I. Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul C. T. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect refuz acordare drepturi conform L. nr. 1. ( anulare hotărâre nr.32916/(...)).
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. R. C. în reprezentarea intereselor reclamantului, cu împuternicire avocațială de substituire, aflată la fila
5 din dosar și martorii M. G. și Ș. S.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea promovată este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la al 3-lea termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Instanța face aplicarea dispozițiilor art.192 C.pr. civilă și art.193 C.pr. civilă și audiază martorii încuviințați la termenul de judecată anterior, M. G. și Ș.
S. a căror depoziții sunt consemnate la filele 30-31 din dosar.
Reprezentanta reclamantului solicită instanței, raportat la împrejurarea că unul dintre martorii audiați nu știa exact perioada în care a avut loc refugiul reclamantului, suplimentarea probațiunii prin audierea a încă unei persoane.
Curtea după deliberare, respinge cererea privind suplimentarea probațiunii prin audierea a încă unei persoane, raportat la depozițiilor martorilor audiați la acest termen și la înscrisurile existente la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea acțiunii.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris, anularea hotărârii emise de pârâtă și obligarea pârâtei să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin contestația înregistrată la data de (...), reclamantul C. T. a solicitat instanței anularea hotărârii nr. 32916 din data de (...) emisă de C. pentru Aplicarea Prevederilor L. nr. 1. din cadrul pârâtei C. J. DE P. C. și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de L. nr. 1., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a pretins că din cuprinsul hotărârii atacate nu rezultă care sunt motivele respingerii cererii sale, nu se specifică care sunt datele contradictorii, nu i s-a solicitat să depună alte înscrisuri justificative în dovedirea calității de beneficiar al L. nr. 1., enumerându-se doar actele care sunt depuse în conformitate cu L. nr. 1., respectiv art. 1 pct. c și cu normele aplicate, art. 4 pct. 1 și 2. Prin urmare, reclamantul susține că nu știe la ce să se raporteze din moment ce nu cunoaște motivele concrete care au stat la baza acestei hotărâri, având în vedere faptul că prin înscrisurile depuse a făcut pe deplin dovada calității sale de beneficiar al L. nr. 1..
La rândul său, pârâta C. C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală și menținerea actului administrativ atacat deoarece în dovedirea susținerilor sale, reclamantul nu a prezentat nici o dovadă cu acte care să conducând la concluzia existenței persecuției reclamantului și a familiei acesteia iar din adeverința școlară, perioada de școlarizare arată prezența în altă localitate decât cea refugiului.(f. 18)
Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de (...) sub nr. 74795, reclamantul a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat, cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de L. nr. 1., depunând în probațiune actele de stare civilă, precum și declarații de martori, autentificate de notarul public.
Prin hotărârea nr. 32916/(...) pârâta C. C. a respins cererea reclamantului, având în vedere faptul că datele sunt contradictorii în dovedirea calității de beneficiar al L. nr. 1. (f.11)
Potrivit prevederilor art. 1 din L. nr. 1. beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate; a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare; a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu; a făcut parte din detașamentele de muncă forțată; a fost supraviețuitoare a trenului morții; este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999 se poate realiza în condițiile definite de art. 4 al aceluiași act normativ.
Probele existente la dosarul cauzei nu au aptitudinea de a dovedi că reclamantul se încadrează în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999.
Față de aceste dispoziții legale și starea de fapt existentă, reținând si aplicabilitatea principiului administrării nemijlocite a probelor, instanța la termenul de judecată din data de (...) a dispus, în temeiul art. 129 C.pr.civ., citarea martorilor S. Ana și P. S. care au dat declarații notariale pentru a se stabili cu certitudine incidența prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată și modificată prin L. nr. 1. și pentru a vedea astfel dacă reclamantul este sau nu este îndreptățit la acordarea drepturilor compensatorii pretinse.
Întrucât cei doi martori nu s-au prezentat în instanță la termenul din (...) instanța a încuviințat înlocuirea acestora, existând motive temeinice care au făcut imposibilă prezenta martorilor ( vârsta înaintată și motive de sănătate) cu martorii M. G. și Ș. S.
Din depozițiile celor doi martori F.-31 nu rezultă motivul refugiului reclamantului și nici perioada acestuia .
Prin urmare coroborând această probă testimonială cu adeverința eliberată de I. Ș. J. C. Ș. cu clasele I-IIV localitatea T. de Jos, (fila 18) rezultă că reclamantul in perioada 1937- 1943 a frecventat cursurile acestei scoli, care se afla în raza de domiciliu a acestuia.
În aceste împrejurări, deși reclamantul avea sarcina probei conform art. 1169 Cod Civil, acesta nu a fost în măsură să dovedească cu certitudine cele invocate cu toate stăruințele instanței, acțiunea acestuia urmează a fi respinsă întrucât statuările din actul administrativ atacat nu au fost combătute cu nici un mijloc de probă din care să rezulte că situația sa se încadrează în dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, în sensul că în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la (...) și până la (...) a avut de suferit persecuții din motive etnice care l-au determinat să se refugieze din localitatea de domiciliu.
Așa fiind, față de toate considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și dispozițiile art. 18 din L. nr. 554/2004, prezenta acțiune urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
:
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. T., domiciliat în loc. T. de Jos, nr. 144, jud. C., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., cu sediul în mun. C.-N., str. G. C., nr. 2, jud. C..
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. I. M. N. ȚÂR
Red. I.C./dact.V.R.
4 ex./(...)