Sentința nr. 91/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Decizii și sentințe contencios/fiscal - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 91/2012

Ședința 07 F. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE : C. I.

GREFIER : M. N. ȚÂR

Pe rol judecarea cererii de suspendare și a acțiunii în contencios administrativ formulată de SAS M.- D., și intervenientul SAS D. F. în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal soluționare contestație împotriva raportului de inspecție fiscală .

La data de (...) se înregistrează din partea pârâtei-concluzii scrise.

Se constată că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 31 ianuarie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.

C U R T E A :

Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de SAS M.- D. în contradictoriu cu pârâta A. N. DE A. F. - D. G. A F. P. A J. C., aceasta a solicitat obligarea pârâtei la soluționarea contestației administrative formulate de reclamantă împotriva R.ui de inspecție fiscală și Deciziei de impunere nr.46499 din 31 martie 2011, sub sancțiunea daunelor cominatorii în cuantum de 500 lei pe zi, de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și până la soluționarea efectivă a contestației, obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantei a tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

În considerentele acțiunii arată că la data de 15 decembrie 2010, a primit de la D. C. A. de inspecție fiscală nr. 46499/(...) prin care i se aducea la cunoștință că începând cu data de (...) a face obiectul unei inspecții fiscale având ca obiective verificarea ansamblului declarațiilor fiscale și/sau operațiunilor relevante pentru inspecția fiscală pentru TVA (...) - (...).

In data de 15 aprilie 2011, in urma finalizării inspecției fiscale, i s-a comunicat R. de inspecție fiscala si D. de impunere nr. 46499 din 31 martie

2011. Prin aceste doua acte, in mod nelegal, se stabilesc in sarcina acesteia obligații de plata către Bugetul de stat, după cum urmează: 444.189,00 lei cu titlu de TVA pentru perioada 1 ian. 2006 - 31 dec. 2009; 366.044,00 lei cu titlu de accesorii (majorări si penalități de întârziere).

Impotriva acestor doua acte, a formulat in data de 10 mai 2011,

Contestație administrativa in temeiul prevederilor art. 205 din O.G. nr.

92/2003 privind C. de procedura fiscala.

Competenta de soluționare revine organului fiscal emitent - A.N.A.F. - D. C., potrivit art. 209 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, cuantumul obligațiilor contestate fiind sub pragul de 3 milioane lei.

C. a fost adresata atât organului fiscal emitent al actelor - D. C., cat si organului ierarhic superior - D. G. de S. a C. din cadrul A.N.A.F.

C. a fost comunicata prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, fiind recepționata de către D. in data de 11 mai 2011, respectiv, de către D. C. in data de 12 mai 2011.

Până in prezent nu a primit vreo decizie pentru soluționarea acesteia, deși termenul de soluționare de 45 de zile a expirat în data de 27 iunie

2011.

Executarea actelor administrativ fiscale nu este suspendata, ele producându-si efectele in mod deplin si, mai mult decât atât, organul fiscal începând executarea silita împotriva reclamantei pentru întreaga suma contestata.

Executarea silita a fost începuta de către A. C. - N. sub numărul de dosar execuțional nr. 2., deschis in 31 mai 2011.

Consideră că prin nesoluționarea in termen a C., practic, i se neaga dreptul de acces la justiție in vederea supunerii actelor fiscale in cauza controlului de legalitate al instanțelor de contencios.

Obiectul prezentei cauze se refera la obligarea organului fiscal competent potrivit art. 209 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 92/2003, la soluționarea C. administrative împotriva unor acte care privesc impozite / taxe si accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei.

In acest context, competenta teritoriala revine Secției de contencios administrativ si fiscal a C. de A., in baza prevederilor art. 10 alin. (1) teza finala din Legea nr. 5..

Prin precizarea de acțiune formulată de reclamanta, aceasta a modificat obiectul cererii având în vedere că după înregistrarea cererii introductive de instanță, intimata A. - D.C. a comunicat la data de (...) D. nr.367/(...) privind soluționarea contestației formulată de aceasta, motiv pentru care solicită anularea actelor fiscale nelegale, D. nr.367/(...) prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația administrativă formulată de reclamanta împotriva R.ui de inspecție fiscală și Deciziei de impunere nr.46499 din (...) precum și anularea actelor care au fost atacate prin acea contestație, respectiv raportul de inspecție fiscala înregistrat sub nr. 46499 din (...); decizia de impunere privind taxa pe valoarea adăugata stabilită de inspecția fiscală, înregistrată sub nr. 46499 din (...);

În temeiul art. 15 alin.l din Legea nr. 5. a contenciosului administrativ solicită suspendarea executării deciziei nr. 367/(...), prin care a fost respinsă ca neîntemeiată C. administrativă formulată împotriva R.ui de inspecție fiscală și Deciziei de impunere nr. 46499 din 31 martie 2011 precum și suspendarea executării raportului de inspecție fiscală având nr.

46499/(...) si a deciziei de impunere privind T. stabilită de inspecția fiscală. având nr. 46499/(...), până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze cu privire la anularea acestor acte administrativ-fiscale; obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.

În considerentele acțiunii arată următoarele:

Reclamanta a făcut obiectul unei proceduri de inspecție fiscală, în urma căreia a primit R. de inspecție fiscala si D. de impunere nr. 46499 din

31 martie 2011. Prin aceste doua acte, in mod nelegal, se stabileau în sarcina reclamantei obligații de plată către Bugetul de stat, constând din

444.189,00 lei cu titlu de TVA pentru perioada 1 ian. 2006 - 31 dec. 2009 precum și 366.044,00 lei cu titlu de accesorii (majorări si penalități de întârziere).

Impotriva acestor doua acte, a formulat în data de 10 mai 2011 contestație administrativa in temeiul prevederilor art. 205 din O.G. nr.

92/2003 privind C. de procedura fiscala, la data de (...) prin D. nr. 367/(...), s-a respins contestația.

La data de 15 D. 2010, a primit de la D. C. A. de inspecție fiscală nr.

46499/(...) prin care i se aducea la cunoștință că începând cu data de (...) va face obiectul unei inspecții fiscale având ca obiective verificarea ansamblului declarațiilor fiscale și/sau operațiunilor relevante pentru inspecția fiscală pentru TVA (...) - (...).

Cu toate acestea, înainte chiar de momentul începerii inspecției fiscale anunțate, după doar 2 (două) zile de la acel aviz. organul fiscal D. C. a întocmit Procesul-verbal nr. 22204 din (...) pentru estimarea obligațiilor privind T.

Până la momentul în care a primit procesul-verbal de inspecție nr.22204 din (...) reclamanta nu a avut cunoștință că ar fi făcut obiectul unei inspecții fiscale propriu-zise.

Consideră că inspecția fiscală s-a desfășurat sub semnul nelegalității atât sub aspectul fondului chestiunii cât și sub aspectul coercitiv pentru impunerea unei conduite docile din partea contribuabilului.

U., in data de 11 A. 2011, i-au fost comunicate prin poștă, cele doua acte prin care a fost finalizat controlul fiscal:

R. de inspecție fiscala înregistrat sub nr. 46499 din (...); D. de impunere privind taxa pe valoarea adăugata stabilita de inspecția fiscala, înregistrata sub nr. 46499 din (...).

Prin aceste doua acte, în mod nelegal, se stabilesc în sarcina reclamantei SAS M. D. obligații de plata către Bugetul de stat, după cum urmează: 13.444.189,00 lei cu titlu de TVA pentru perioada 1 ianuarie 2006

- 31 decembrie 2009; 14.366.044,00 lei cu titlu de accesorii (majorări de întârziere și penalități de întârziere) pentru debitul stabilit conform pct. precedent.

Arată că la încheierea actelor autentice de vânzare-cumpărare în fața notarului public trebuiau prezentate de vânzător o serie de acte legal cerute pentru perfectarea vânzării de imobile (e.g. extras de cartea funciară, certificat de atestare fiscală de la P. - S. de T. și I. L., etc.). Ceea ce nu i s-a cerut niciodată a fost un Certificat fiscal eliberat de A. F. P. referitor la reclamanta care realiza vânzarea în calitate de contribuabil - subiect fiscal.

La momentul încheierii actului autentic de vânzare-cumpărare a imobilelor la care face referire inspecția fiscală se calcula de către notarul public și se reținea (colecta) din prețul vânzării impozitul datorat de vânzător

(contribuabil persoană fizică) pentru venitul realizat din înstrăinarea imobilului.

Aceasta era o plată concomitentă cu tranzacția, nu se putea face translatarea proprietății fără plata acestui impozit și era întotdeauna reținut (colectat) de notarul public pentru a fi virat la bugetul de stat de către notarul public în numele și pentru vânzător.

Statul Român (prin Ministerul Finanțelor Publice, respectiv prin A. N. de A. F. și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică) are (și avea și înainte) obligația de a înștiința contribuabilul cu privire la drepturile si obligațiile sale cu privire la plata TVA pentru înstrăinarea imobilelor.

Prin aceasta, Statul Român trebuia să stabilească inclusiv pentru această problemă a T. aferent înstrăinării de imobile de către persoanele fizice o procedură unitară care să fie aplicată de organele fiscale ale statutului, inclusiv în cazul actelor autentice de înstrăinare a imobilelor de către persoane fizice.

Nu au existat astfel de proceduri și nici nu a fost îndeplinită de organele fiscale (reprezentante ale Statului Român) obligația de informare cu privire la procedura în cadrul raportului juridic fiscal cu privire la întocmirea și transmiterea unor îndrumări sau proceduri pentru calcularea, colectarea și plata TVA aferent înstrăinării de imobile de către contribuabilii persoanele fizice.

Organele fiscale au solicitat de la notarii publici listele cu contractele autentice de vânzare-cumpărare a imobilelor nou construite pentru perioade din urmă cu până la 5 ani, pentru determinarea unei stări de fapt fiscale cu titlu general, și nu unul particular. Pe baza informațiilor furnizate de notarii publici și doar după consultarea acelor liste, organele fiscale au identificat vânzătorii imobilelor nou construite care au înstrăinat mai multe astfel de imobile și care se încadrau din punct de vedere al volumului vânzărilor (și al prețurilor de vânzare) la dispozițiile privitoare la contribuabilii care devin plătitori de TVA prin depășirea plafonului legal stabilit prin C. F.

Aceasta a fost și situația în cazul reclamantei întrucât reclamanta împreună cu soțul au fost n realitate proprietarii a doar 6 apartamente dintr-un total de peste 150 de apartamente avute în vedere de inspecția fiscală, din care 6 doar 4 au fost înstrăinate de reclamanta, a putut prezenta organelor de control fiscal doar 4 contracte autentice de vânzare-cumpărare.

Organele de control fiscal au solicitat (și probabil au obținut) restul actelor de la notarii publici care au autentificat acele alte contracte de vânzare-cumpărare în care reclamanta figura împreună cu soțul în calitate de coproprietari dar a acordat mandat de reprezentare în favoarea proprietarilor reali ai acelor apartamente.

În cazul în care informațiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale sunt furnizate de alte persoane acestea se iau în considerare numai în măsura în care sunt confirmate si de alte mijloace de probă.

Această regulă de interpretare a mijloacelor de probă este expres stabilită prin art.52 alin.l teza 3 din C. de P. F..

Informațiile furnizate de notarii publici care au autentificat contractele de vânzare-cumpărare a imobilelor și care sunt menționate în raportul de inspecție fiscală nu mai sunt confirmate și de alte mijloace de probă.

Tot referitor la dispozițiile art. 52 alin.l din C. de P. F., prin acest text de lege este stabilit și scopul pentru care se pot solicita aceste informații în vederea determinării stării de fapt fiscale.

Starea de fapt fiscală, trebuie să se refere la un subiect de drept fiscal

(contribuabil) anume determinat, identificat. Nu este permis prin normele de procedură fiscală să se solicite informații cu caracter general de la terțe persoane și prin aceasta să se transmită astfel de informații care în mod normal sunt protejate de secretul profesional.

În cazul în speță, informațiile solicitate de organul fiscal de la notarii publici nu se refereau la un contribuabil anume pentru care erau necesare informații în vederea determinării stării de fapt fiscale.

În vederea corelării legislației fiscale cu normele legale din unele legi speciale (legi organice privind activități precum cele ale medicilor, notarilor publici, avocați, preoți, etc.), C. P. F. stabilește la S. a 4-a D. de a refuza furnizarea de dovezi.

Prin aceasta se păstrează principiul securității raporturilor juridice, în sensul reglementării obligației profesionale specifică anumitor profesii de păstrare a confidențialității informațiilor și a secretului profesional cu privire la clienții lor raportat la obligația din legislația fiscală de a furniza informații la cererea organelor fiscale.

În acest sens, prevederile art. 59 alin.l din C. de P. F. stabilesc regula potrivit căreia, alături de soțul/. și rudele contribuabilului până la gradul al treilea inclusiv, și alte categorii profesionale (precum preoții, avocații, notarii publici, medicii) pot refuza să furnizeze informații cu privire la datele de care au luat cunoștință în exercitarea activității lor.

A. 59 D. altor persoane de a refuza furnizarea de informații (1) Pot refuza să furnizeze informații cu privire la datele de care au luat cunoștință în exercitarea activității lor preoții, a vocații, notarii publici, consultanții fiscali, executorii judecătorești, auditorii, experții contabili, medicii și psihoterapeuții, cu excepția informațiilor cu privire la îndeplinirea obligațiilor fiscale stabilite de lege în sarcina lor.

Prin aceasta se stabilește dreptul acestor categorii profesionale de refuza să furnizeze informații (aflate pe orice suport, fiind incluse aici și documentele) cu privire la datele de care au luat cunoștință în exercitarea activității lor.

În continuare, la art. 59 alin.3 din C. de P. F. se stabilește condiția potrivit căreia acele categorii profesionale pot uza de acest drept restrâns al lor de a furniza informații cu privire la datele de care au luat cunoștință în exercitarea activității lor, cu privire la contribuabilii care le sunt ori le-au fost clienți/pacienți.

(3) Persoanele prevăzute la alin. (1), cu excepția preoților, pot furniza informații, cu acordul persoanei despre care au fost solicitate informațiile.

Prin aceasta se impune ca și condiție peremptorie un acord al persoanei despre care organul fiscal a solicitat informațiile.

Acest acord, pentru a putea fi valabil exprimat, în plus față de condițiile generale stabilite de legea civilă pentru validitatea actului juridic unilateral, trebuie să fie: (i) expres, (ii) dat în formă scrisă, (iii) prealabil furnizării de informații, (iv) dat de persoana despre care organul fiscal a solicitat informațiile.

Din analiza stării de fapt cu privire la modul în care organele fiscale au obținut informații despre actele juridice încheiate în fața notarului public (de reclamanta sau de alte persoane în numele acesteia), rezultă următoarele:

(i) actele și toate informațiile despre tranzacțiile imobiliare efectuate de reclamanta ori pe numele și pe seama ei au fost solicitate de organele fiscale și obținute de la notarul public în fața căruia au fost semnate acele contracte autentice de vânzare-cumpărare a unor imobile înainte de identificarea reclamantei ca și subiect de drept fiscal cu privire la T. pe V. A., deci înainte de a fi necesară determinarea unei știri de fapt fiscale cu privire la persoana contribuabilului;

(ii) acele acte și informații au fost solicitate de organele fiscale și au fost furnizate de notarul public în fața căruia a semnat acele contracte autentice de vânzare-cumpărare a unor imobile fără a fi existat acordul acesteia cu privire la furnizarea acelor informații.

Rezultă din acestea de mai sus că modul în care au fost solicitate și obținute informațiile despre acele tranzacții imobiliare a fost complet ilegal, fiind în contradicție flagrantă a dispozițiilor imperative ale normelor legale în materie de procedură fiscală.

Consecința imediată și firească a acestei stări de drept este faptul că acele informații nu mai pot avea caracterul de mijloace de probă care dovedesc și determină starea de fapt fiscală cu privire la reclamanta contribuabil, fiind lovite de nulitate absolută din punct de vedere al unor probe legale.

Făcând aplicațiunea principiului de drept potrivit căruia quod nullum est, nullum producit efectum, rezultă că este lovit de nulitate absolută și întreg R. de inspecție fiscală care se bazează pe acele probe nule absolut.

În fine, de asemenea în virtutea acestui principiu de drept mai sus invocat, precum și a unui alt vechi principiu de drept potrivit căruia accesorium sequitur principalem, sunt lovite de nulitate absolută și decizia de impunere, împreună cu toate și orice alte acte administrativ fiscal emise În baza acestora (titluri executorii, somații de începere a executării silite, măsuri asigurătorii ori măsuri de executare silită, etc.).

Referitor la alte aspecte de nelegalitate și netemeinicie a actelor atacate arată că inspecția fiscala s-a desfășurat, astfel, sub semnul nelegalității atât sub aspectul fondului chestiunii, cat si sub aspectul conduitei adoptate de organul fiscal, in sensul utilizării masurilor asiguratorii ca mijloc coercitiv pentru impunerea unei conduite docile din partea contribuabilului. Astfel, înaintea momentului de început al inspecției fiscale si in absenta oricărui temei legal ori faptic pentru a proceda in acest mod, organul fiscal a înțeles sa instituie masuri asiguratorii asupra cvasi- totalității activelor patrimoniale ale reclamantei.

In acest context arată că, la data de 11 aprilie 2011, i-au fost comunicate la domiciliu, cele doua acte atacate in cadrul prezentului demers odată cu decizia cu privire la contestația administrativă: raportul de inspecție fiscala înregistrat sub nr. 46499 din (...); decizia de impunere privind taxa pe valoarea adăugata stabilita de inspecția fiscala, înregistrata sub nr. 46499 din (...).

Arată că atât inspecția fiscala însăși cât si R. final al acesteia sunt construite pe premise fundamental greșite, concluziile acestora fiind viciate.

Așa fiind, D. de impunere, ca act subsecvent R.ui de inspecție fiscala,

"moștenește" toate aceste vicii, criticile vizând in egala măsura ambele aceste acte.

Înainte de a începe controlul fiscal reclamanta a fost considerată ab initio ca fiind în culpă, motiv pentru care, înainte de acel control fiscal, îi erau deja stabilite de organul fiscal sumele datorate.

Tot în acest spirit, organul fiscal a instituit măsuri asigurătorii pe bunurile acesteia ca mijloc coercitiv pe durata controlului și nu ca măsură efectiv necesară potrivit prevederilor legale, neexistând condițiile legal stabilite pentru a se da posibilitatea instituirii unor astfel de măsuri.

Reclamanta nu este înregistrată ca plătitor de TVA și nu a încheiat tranzacții care sa impună obligativitatea înregistrării in acest scop, sens in care orice estimare sau impunere in sarcina acesteia a obligației de plata a acestei taxe este nelegala.

Reclamanta nu a colectat niciodată TVA pentru niciuna dintre tranzacțiile imobiliare încheiate începând cu anul 2007 si pana in

2009,astfel, obligarea la plata TVA in condițiile in care aceasta taxa nu a fost niciodată colectata reprezintă o încălcare a principiului conform căruia, in cadrul lanțului de consum, plătitorul final al TVA este consumatorul.

Mai mult decât atât, vărsarea TVA către bugetul de stat trebuie sa aibă in totdeauna la baza o colectare a acestei taxe.

Din cuprinsul A.ui de inspecție fiscala precum si din toate actele întocmite cu ocazia controlului, reiese faptul ca reclamanta a făcut obiectul verificărilor cu privire la TVA pentru o serie de acte juridice încheiate în perioada 2006 - 2009.

Temeiul pentru care se susține că ar datora TVA este OUG nr.1., respectiv, modificările aduse de aceasta codului fiscal, prevederi cu aplicabilitate de la data de 1 ianuarie 2008, astfel că nu poate face obiectul controlului referitor la TVA niciuna dintre operațiunile realizate de reclamanta anterior datei de 1 ianuarie 2008.

Reclamanta SAS M.-D., împreună cu soțul SAS D.-F. a figurat ca și proprietari ai unui bloc de locuințe cu regim de înălțime P+2E+M cu 20 apartamente amplasat administrativ în localitatea F., str. Florilor nr.148, jud. C., edificat în baza Autorizației de construire nr.207/(...) emisă de C. Local F.

Deși reclamanta și soțul acesteia au figurat ca și beneficiari ai autorizației și proprietari ai imobilului cu locuințe colective de la adresa de mai sus, în realitate blocul a fost edificat de F. C. (C. Stefan-L. și soția C. M.), împreună cu F. B. (B. N.-O. și soția B. B.- I.), pe un teren care a aparținut reclamanților. În realitate acesta a fost singura lor participare la acel proiect.

Edificarea acelui Bloc a fost în sarcina și răspunderea F. C. și F. B., costurile de edificare a B. fiind suportate de F. C. și de F. B. De asemenea, chiar dacă înstrăinarea apartamentelor din acel Bloc s-a făcut pe numele reclamantei și a soțului Sas D.-F., în realitate veniturile din vânzarea acelor apartamente au fost încasate de către fam. C. și fam. B.

Pentru toate aceste aspecte mai sus menționate, s-a convenit în mod expres că toate obligațiile legale referitoare la acele apartamente sunt și rămân în sarcina F. C. și F. B., inclusiv obligațiile fiscale aferente înstrăinării apartamentelor.

Toate aceste aspecte au fost expres stabilite și recunoscute prin actul intitulat CONVENTIE din (...) încheiat între reclamanta și soțul acesteia Sas

D.-F. cu C. Stefan-L. și soția C. M. și cu B. N.-O. și soția B. B.-I.

De asemenea, reclamanta și soțul acesteia au figurat ca și coproprietari a 3 blocuri de locuințe construcții colective (3 Blocuri de locuințe cu 140 apartamente în total), respectiv: a) Blocul C1: Bloc de locuințe cu regim de înălțime P+3+M cu 40 apartamente, în baza Autorizației de C. emise de C. Local al C. F. sub nr.

233/(...), amplasat administrativ în localitatea F., str. Florilor nr.276, jud.

C.; b) Blocul C2; Bloc de locuințe cu regim de înălțime P+3+M cu 50 apartamente, în baza Autorizației de C. emise de C. local al com.F. sub nr.234/(...), amplasat administrativ în localitatea F. str.Florilor nr.278 jud.C.; c) Blocul C3; Bloc de locuințe cu regim de înălțime P+3+M cu 50 apartamente, în baza Autorizației de C. emise de C. local al com.F. sub nr.235/(...), amplasat administrativ în localitatea F. str.Florilor nr.280 jud.C.;

Deși reclamanta și soțul acesteia au figurat ca coproprietari ai celor 3 blocuri de locuințe colective în cote ideale de 1/3 parte, în realitatea contribuția acestora cu fonduri materiale la edificarea celor 3 blocuri și la proprietatea asupra apartamentelor a fost de doar 99.000 Euro din întreaga valoare a investiției (contravaloarea terenului pe care a fost construit blocul), restul costurilor fiind acoperite și suportate de F. C. și de fam. B.

Chiar dacă reclamanta împreună cu soțul au fost întabulați în cartea funciară ca și coproprietari ai tuturor celor 140 de apartamente î cotă de 1/3 parte în realitate ei au beneficiat doar de o sumă de 43.800 Euro plus preluarea în natură a 6 apartamente din blocul C.3 amplasat administrativ în localitatea F. str. Florilor nr.280 jud.C. (contravaloarea sumei de 150.000

Euro).

Cele 6 apartamente care au revenit reclamantei și soțului acesteia în proprietate sunt: ap.nr.4 supr.utilă 52,13 mp; ap.nr.5 supr. utilă 52,13 mp; ap.nr.32 supr.utilă 52,13 mp; ap.nr.46 supr. utilă 46,01 mp; ap.nr.49 supr. utilă 60,71 mp; ap.nr.50 supr. utilă 46,01 mp.

Toate aceste aspecte au fost expres stabilite și recunoscute prin actul intitulat CONVENȚIE din (...) încheiat între reclamanta și soțul acesteia cu

C. Stefan L. și soția C. M. și cu B. N.-O. și soția B. B. I.

Întrucât F. C. și F. B. dețineau în realitate marea majoritate a apartamentelor din cele 3 blocuri (134 de apartamente), reclamanta și soțul acesteia le-au dat mandat special pentru reprezentarea noastră în vederea înstrăinării apartamentelor. U., întrucât nu au primit de la Fam C. și F. B. banii care le fuseseră promiși au revocat acel mandat până la clarificarea situației patrimoniale dintre aceștia și desocotirea patrimoniala cu Fam C. și F. B.

După semnarea Convenției din (...), au dat procură specială F. C. și F.

B. pentru vânzarea apartamentelor lor iar ei au dat mandat special pentru înstrăinarea celor 6 apartamente care li se cuveneau.

Din aceste 6 apartamente practic singurele imobile proprietatea reclamanților, au fost înstrăinate în perioada 2005-2009 un număr de 4 apartamente prin contracte autentice de vânzare-cumpărare în perioada (...)- (...) (contracte de vânzare-cumpărare autentificate toate de S. civilă notarială N. Lex din C.-N. sub nr.4667/(...); 286/(...), nr.287/(...) și nr.894/(...).

Reclamanta solicită în temeiul art. 15 alin.1 din Legea nr. 5. a contenciosului administrativ (LCA), suspendarea executării deciziei nr.

367/(...), prin care a fost respinsă ca neîntemeiată C. administrativă formulată împotriva R.ui de inspecție fiscală și Deciziei de impunere nr.

46499 din 31 martie 2011 precum și suspendarea executării raportului de inspecție fiscală având nr. 46499/(...) si a deciziei de impunere privind T. stabilită de inspecția fiscală având nr. 46499/(...), până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze cu privire la anularea acestor acte administrativ-fiscale.

Potrivit prevederilor art.15 alin.1 din Legea C.ului Administrativ, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.

În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.

Din textul legal de mai sus rezultă condițiile necesare a exista și a fi îndeplinite pentru suspendarea executării actului administrativ: a) să existe un act administrativ susceptibil de a fi pus în executare; b) să fi fost demarată procedura plângerii prealabile împotriva actului administrativ respectiv; c) să existe un caz bine justificat pentru suspendarea executării actului; d) suspendarea să fie în scopul prevenirii unei pagube iminente.

Aceste condiții trebuie îndeplinite concomitent și cumulativ. Suspendarea unui act administrativ a fost statuată ca fiind o măsură excepțională, ce se poate dispune atunci când există o îndoială cu privire la legalitatea sau oportunitatea actului și determină încetarea temporară a producerii efectelor juridice ale acestuia.

Prin urmare, textul de lege invocat instituie o garanție pentru persoana vătămată în ceea ce privește evitarea eventualelor pagube suferite ca urmare a executării actului administrativ pretins a fi nelegal.

Actele atacate sunt acte administrativ fiscale, fiind acte emise de o instituție publică fiscală din cadrul Agenției Naționale de A. F. în scopul aplicării legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.

Pentru aprecierea acestor acte ca fiind acte administrativ-fiscale sunt incidente și prevederile A. 110 alin.3 Cod P. F. referitor la colectarea creanțelor fiscale, art. 141 Cod P. F. referitor la titlul executoriu și condițiile pentru începerea executării silite, art. 145 Cod P. F. referitor la somația din cadrul executării silite fiscale, art. 218 alin.2 Cod P. F. referitor la posibilitatea atacării în contencios administrativ-fiscal a deciziei date în soluționarea contestației administrative.

Rezultă din analiza acestor texte de lege că atât R. de inspecție fiscală cât și D. de I. privind T., inclusiv decizia dată în soluționarea contestației administrative, sunt acte administrative în înțelesul art.14 alin.1 al L. contenciosului ad-tiv.

Referitor la condiția demarării procedurii plângerii prealabile împotriva actului administrativ arată că a demarat procedura administrativă cerută ca și condiția plângerii prea labile prevăzută la art. 7 din legea contenciosului administrativ.

Astfel, la data de 10 mai 2011, reclamanta a formulat contestație atât împotriva Procesului verbal de inspecție fiscală cât și a Deciziei de impunere mai sus menționate.

P.l, contestația formulată în temeiul art. 205 și urm. Cod P. F. are valoarea și efectele juridice ale plângerii prealabile prevăzute de art. 7 al L. nr. 5. privind contenciosul administrativ.

Pentru dovedirea cazului bine justificat, așa cum se reține în considerentele unor soluții recente a instanței supreme sunt necesare și suficiente argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativa cărui suspendare se solicită (ICCJ), Secția de C. administrativ și fiscal, D. 2137/2010) ori argumente care sunt de natură a contura anumite suspiciuni relative ale temeiniciei actului administrativ, Secția de C. administrativ și fiscal, D. 3753/2009) sau împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ (ICCJ), Secția de C. administrativ și fiscal, D. 498/2010).

Așa cum rezultă din argumentele juridice invocate în prezentul demers si dovedite cu actele depuse în probațiune, aceste argumente sunt de natură a crea cel puțin o îndoială serioasă în ceea ce privește temeinicia și legalitatea actelor contestate și a căror suspendare se solicită.

De asemenea, reclamanta consideră că fiind încălcate prevederile legale imperative în domeniul fiscal, motive care atrag nelegalitatea și nulitatea actelor administrative fiscale atacate, cel puțin din considerentul că este ilegală neluarea în considerare a unor probe relevante pentru determinarea stării de fapt fiscale, fiind încălcate dispozițiile art. 49 și urm. din Cod P. F. referitoare la administrarea și aprecierea probelor.

Cu privire la cazul bine justificat și la dovedirea acestuia, într-o soluție de speță recentă a instanței supreme se statuează că: "În speță există un caz bine justificat, întrucât există o îndoială cu privire la legalitatea actelor administrative emise" (Î.C.C.J. , Secția de contencios administrativ și fiscal, D. nr. 3015 din 23 septembrie 2008).

Cu privire la prevenirea pagubei iminente, învederează că suspendarea executării actelor administrative fiscale are ca și scop prevenirea pagubei iminente care se creează prin afectarea directă atât a drepturilor patrimoniale ale reclamantei deopotrivă cu cele ale membrilor familiei sale.

Cu toate ca reclamanta, încă din data de 10 mai 2011, a contestat atât

Procesul verbal de inspecție fiscală cât și D. de impunere mai sus menționate, organul fiscal a înțeles să înceapă executarea silită împotriva acesteia.

Astfel, la data de 3 iunie 2011 i s-au comunicat T. executoriu nr.

24182 din 31 mai 2011 si Somația nr. 12/(...)/32879 din 31 mai 2011, ambele emise în Dosarul execuțional nr. 2. al A. C. - N., acesta reprezentând momentul de început al executării silite împotriva reclamantei. U., au mai fost emise și alte acte de executare silită, cu privire la aceleași sume și aceleași bunuri ale reclamantei.

Organul fiscal (A. C.-N.) a început executarea silită împotriva acesteia. Astfel, actele atacate au fost puse deja în executare în vederea recuperării unor ipotetice creanțe fiscale în cuantum total de peste 800.000 lei.

Pentru sume în cuantum total tot de peste 800.000 lei a fost demarată executarea silită și împotriva soțului acesteia, tot pentru aceleași operațiuni juridice, tot în considerarea acelorași motive și proceduri nelegale.

Pentru niște prezumtive datorii fiscale de peste 1,6 M. lei familia reclamantei are instituite măsuri executorii astfel:

Popriri instituite prin indisponibilizarea sumelor existente și a celor viitoare provenite din încasările zilnice in conturile in lei si/sau valuta deschise la bănci comerciale (conturile bancare ale reclamantei și ale soțului;

Sechestru imobiliar instituit asupra imobilului situat in C.-N., str. Câmpului nr. 193, Corp C5, apt. 1, jud. C. (casa în care locuiesc și pentru care mai au de achitat și ratele unui credit ipotecar);

Sechestru imobiliar instituit asupra cotei de 3. parte din imobilul situat in C. - N., p-ța Mihai Viteazu nr. 7-8 apt. 17, jud. C. (apartamentul în care a copilărit și în care deține o cotă parte în urma succesiunii după defunctul tată și în care locuiește mama acesteia);

Sechestru mobiliar instituit asupra autoturismului VOLKSWAGEN

GOLF (singurul autoturism și mijlocul de transport al familiei).

La această dată reclamanta este în concediul pentru întreținerea copilului până la 3 ani, având în îngrijire 2 minori de vârstă preșcolară.

Soțul acesteia are un venit lunar constând din salariu, fără alte venituri suplimentare.

Așa cum menționa mai sus, în plus față de cheltuielile curente aferente traiului zilnic (nevoile alimentare, furniturile curente de apă, canal, energie electrică, gaze naturale, etc.), reclamanta mai trebuie să achite ratele bancare pentru un credit ipotecar angajat pentru cumpărarea imobilului unde locuiește cu soțul său și cei 2 copii. La acestea se adaugă obligațiile de natura impozitelor și taxelor (altele decât TVA) datorate bugetului local sau bugetului de stat și care au fost întotdeauna achitate întocmai și la timp de reclamanta.

Practic familia acesteia este în pericol să fie executată silit prin vânzarea la licitație a tuturor bunurilor mobile și imobile, înainte ca argumentele și probele să fie apreciate și cel puțin luate în considerare (pe calea contestației administrative sau a contenciosului administrativ).

Ori, paguba (pierderea bunurilor, atât ale reclamantei cât și ale familiei) este iminentă în sensul că apare chiar odată cu și prin simpla procedură de executare silită a unor acte administrative fiscale abuzive și nelegale.

Evident, actele administrative contestate și a căror suspendare este solicitată sunt de natură să îi prejudicieze în mod grav drepturile, în mod special și direct drepturile patrimoniale, consecința extremă fiind pierderea însăși a existenței acestor drepturi patrimoniale în urma executării silite.

Raportat la acestea de mai sus, paguba iminentă este dovedită în acest caz și din punctul de vedere al prejudiciului material viitor si previzibil la care face referire art.2 alin. (1) lit.ș) din Legea nr.5. a contenciosului administrativ.

Cu privire la pagubă, este de reținut un alt aspect important: executarea silită nu va afecta doar persoana reclamantei ci și pe membrii familiei (în principal pe cei doi copii minori de vârstă preșcolară și pe soțul acesteia, dar de asemenea pe mama și pe sora acesteia cu care deține în coproprietate apartamentul în care a copilărit).

Nu în ultimul rând trebuie menționat că prejudiciul (paguba) odată creat, va fi în parte ireparabil, singura reparație putând eventual consta în despăgubirea drepturilor patrimoniale pierdute în urma unei execuții silite pornite în temeiul unor titluri executorii nevalabile, dar și aceasta va presupune scurgerea unui timp considerabil, cu alt efort atât financiar cât și cu un consum personal.

Mai invocă și jurisprudența CEDO, care în cauza Janosevici contra Suediei a reținut încălcarea dreptului de acces la instanță în situația în care autoritățile fiscale au impus reclamantului plata de taxe și accesorii stabilite retroactiv ce au fost puse în executare înainte ca o instanță competentă să se pronunțe asupra legalității actului administrativ-fiscal.

În privința condiției existenței unui caz bine justificat, practica judiciară a stabilit că îi este permisă instanței investită cu soluționarea cererii de suspendare să procedeze la o analiză sumară a legalității actului de impunere, din perspectiva susținerilor părților.

Referitor la cauțiunea prevăzută de art.215 alin.2 cod procedură fiscală , arată că potrivit art.215 alin.2 teza 2 din C. de P. F., "I. competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei".

Stabilirea unei cauțiuni este o ultimă condiție cerută pentru suspendarea actelor administrative fiscale, în plus dar cumulativ cu celelalte condiții din legea contenciosului administrativ.

Stabilirea cuantumului cauțiunii este o problemă aflată la aprecierea instanței de judecată, chemată să judece fiecare speță de la caz la caz.

Curtea de A. C., prin încheiere de ședință pronunțată în pronunțată în

Dosar nr. (...) în care a fost dată Sentința civilă nr. 420/(...) de suspendare a actelor fiscale în baza art.14 Legea contenciosului ad-tiv, atunci când a stabilit cauțiunea datorată de reclamanta a luat în considerare toate aceste aspecte și a stabilit în sarcina acesteia o cauțiune de 8104 lei reprezentând

1% din valoarea totală a sumelor contestate. Acest cuantum al cauțiunii a fost menționat în Sentința civilă nr. 420/(...) ca fiind consemnat la C.

Solicită ca la stabilirea cuantumului cauțiunii să fie avute în vedere aspectele și argumentele arătate, să fie apreciată situația reclamantei și să se păstreze cuantumul de 1% dispus prin sentința arătată și să fie considerată ca depusă această cauțiune constituită deja prin recipisa nr.703450/1 emisă de CEC B.

Intervenientul SAS D. F. a formulat cerere de intervenție în interes propriu la acțiunea reclamantei SAN M. D. în contradictoriu cu A.- D. C. având în vedere că intervenientul a făcut obiectul unei inspecții fiscale având același obiect ca și în cazul soției acestuia reclamanta Sas M. D., solicitând admiterea în principiu a cererii de intervenție, anularea actelor fiscale nelegale, decizia nr.366/(...) prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația administrativă formulată de intervenient împotriva R.ui de inspecție fiscală și Deciziei de impunere nr. 46500 din 31 martie 2011 precum și anularea actelor care au fost atacate prin acea contestație: respectiv: raportul de inspecție fiscala înregistrat sub nr. 46500 din (...); decizia de impunere privind taxa pe valoarea adăugata stabilită de inspecția fiscală, înregistrată sub nr. 46500 din (...); precum și, în temeiul art. 15 alin.l din Legea nr. 5. a contenciosului administrativ să se dispună: suspendarea executării deciziei nr. 366/(...), prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația administrativă formulată de intervenient împotriva R.ui de inspecție fiscală și Deciziei de impunere nr. 46500 din 31 martie

2011 precum și suspendarea executării raportului de inspecție fiscală având nr. 46500/(...) si a deciziei de impunere privind T. stabilită de inspecția fiscală, având nr. 46500/(...), până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze cu privire la anularea acestor acte administrativ-fiscale; obligarea intimatei la plata în favoarea intervenientului a tuturor cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.

Referitor la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție arată că a făcut obiectul unei proceduri de inspecție fiscală, în urma căreia au fost emise R. de inspecție fiscală și D. de impunere nr. 46500 din 31 martie

2011. Prin aceste două acte, în mod nelegal, se stabileau în sarcina intervenientului obligații de plată către Bugetul de stat, constând din

444.189,00 lei cu titlu de TVA pentru perioada 1 ian. 2006 - 31 dec. 2009 precum și 366.044,00 lei cu titlu de accesorii (majorări si penalități de întârziere).

Impotriva acestor două acte, a formulat la data de 10 mai 2011

Contestație administrativa in temeiul prevederilor art. 205 din Q.G. nr.

92/2003 privind C. de procedura fiscala.

După câteva luni, intimata D. C. a comunicat intervenientului (la data de (...)) D. nr. 366/(...), privind soluționarea C. formulată de intervenient, decizie prin care a respins contestația.

Raportat la aceste aspecte de mai sus, având în vedere că în prezentul dosar pe rolul C. de A. C. se judecă cererea soției intervenientului SAS M.-D. având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale privind stabilirea obligațiilor fiscale (TVA) aferente acelorași tranzacții imobiliare care au fost desfășurate împreună de intervenient și soția, pentru o judecată unitară a pretențiilor privind acte administrativ-fiscale care până la urmă privesc aceleași raporturi juridice, inclusiv din punct de vedere al probatoriului care să fie administrat, intervenientul a înțeles să intervină n prezenta cauză, n interes propriu, solicitând judecarea în acest dosar a pretențiilor referitoare la suspendarea și anularea actelor contestate.

La data de 15 D. 2010, intervenientul a primit de la D. C. A. de inspecție fiscală nr. 46500/(...) prin care i se aducea la cunoștință că începând cu data de (...) va face obiectul unei inspecții fiscale având ca obiective verificarea ansamblului declarațiilor fiscale și/sau operațiunilor relevante pentru inspecția fiscala pentru TVA (...) - (...).

Cu toate acestea, înainte chiar de momentul începerii inspecției fiscale anunțate, după doar 2 (două) zile de la acel aviz, organul fiscal D. C. a întocmit procesul-verbal nr. 1912 din (...) pentru estimarea obligațiilor privind T.

Arată că până la momentul în care a primit Procesul-verbal de inspecție nr. 1912 din (...) intervenientul nu a avut cunoștință că ar fi făcut obiectul unei inspecții fiscale propriu-zise.

Inspecția fiscală s-a desfășurat, astfel, sub semnul nelegalității atât sub aspectul fondului chestiunii, cat si sub aspectul conduitei adoptate de organul fiscal, in sensul utilizării măsurilor asiguratorii ca mijloc coercitiv pentru impunerea unei conduite docile din partea contribuabilului.

U., in data de 11 A. 2011, mi-au fost comunicate prin poștă, cele doua acte prin care a fost finalizat controlul fiscal: R. de inspecție fiscala înregistrat sub nr. 46500 din (...); D. de impunere privind taxa pe valoarea adăugata stabilita de inspecția fiscala, înregistrata sub nr. 46500 din (...).

Prin aceste doua acte, in mod nelegal, se stabilesc in sarcina intervenientului SAS D.-F. obligații de plata către Bugetul de stat, după cum urmează: 12.444.189,00 lei cu titlu de TVA pentru perioada 1 ianuarie 2006

- 31 decembrie 2009; 13.366.044,00 lei cu titlu de accesorii (majorări de întârziere si penalități de întârziere) pentru debitul stabilit conform pct. precedent.

La data de 10 mai 2011 intervenientul a formulat contestație administrativă împotriva celor două acte administrativ-fiscale de mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 205 și urm. Cod P. F., contestație prin care a solicitat organului fiscal să dispună revocarea celor două acte nelegale.

Abia la data de (...) intimata D. C. a comunicat intervenientului D. nr.

366/(...) privind soluționarea contestației formulată de intervenientul, decizie prin care a respins contestația ca neîntemeiată, păstrând argumentele din cadrul raportului de inspecție fiscală contestat.

Împotriva acestei Decizii nr. 366/(...), precum și împotriva actelor contestate (cele două acte prin care a fost finalizat controlul fiscal, respectiv

R. de inspecție fiscala nr. 46500 din (...) și D. de impunere nr. 46500 din (...) privind taxa pe valoarea adăugata stabilita de inspecția fiscala) intervenientul înțelege să susțină acțiunea în contencios administrativ fiscal

și să solicită anularea lor ca fiind nelegale și netemeinice.

La încheierea actelor autentice de vânzare-cumpărare în fața notarului public trebuiau prezentate de vânzător o serie de acte legal cerute pentru perfecta rea vânzării de imobile (e.g. extras de cartea funciară, certificat de atestare fiscală de la P. - S. de T. și I. L., etc.).

Ceea ce nu i s-a cerut niciodată a fost un Certificat fiscal eliberat de A. F. P. referitor la intervenientul care realiza vânzarea în calitate de contribuabil- subiect fiscal.

La momentul încheierii actului autentic de vânzare-cumpărare a imobilelor se calcula de către notarul public și se reținea (colecta) din prețul vânzării impozitul datorat de vânzător (contribuabil persoană fzică) pentru venitul realizat din înstrăinarea imobilului.

Ministerul Finanțelor Publice nu a transmis îndrumări sau proceduri pentru calcularea, colectarea și plata TVA aferent înstrăinării de imobile de către contribuabilii persoanele fizice.

Prin aceasta, Statul Român trebuia să stabilească inclusiv pentru această problemă a T. aferent înstrăinării de imobile de către persoanele fizice o procedură unitară care să fie aplicată de organele fiscale ale statului, inclusiv în cazul actelor autentice de înstrăinare a imobilelor de către persoane fizice.

Aceasta a fost și situația în cazul intervenientului întrucât intervenientul împreună cu soția au fost în realitate proprietarii a doar 6 apartamente dintr-un total de peste 150 de apartamente avute în vedere de inspecția fiscală, din care 6 doar 4 au fost înstrăinate de intervenient, a putut prezenta organelor de control fiscal doar 4 contracte autentice de vânzare-cumpărare.

Organele de control fiscal au solicitat (și probabil au obținut) restul actelor de la notarii publici care au autentificat acele alte contracte de vânzare-cumpărare în care intervenientul figura împreună cu soția în calitate de coproprietari dar a acordat mandat de reprezentare în favoarea proprietarilor reali ai acelor apartamente.

Această regulă de interpretare a mijloacelor de probă este expres stabilită prin A. 52 alin.l teza 3 din C. de P. F..

În acest sens, prevederile A. 59 alin.l din C. de P. F. stabilesc regula potrivit căreia, alături de soțul/. și rudele contribuabilului până la gradul al treilea inclusiv, și alte categorii profesionale (precum preoții, avocații, notarii publici, medicii) pot refuza să furnizeze informații cu privire la datele de care au luat cunoștință în exercitarea activității lor.

(3) Persoanele prevăzute la alin. (1), cu excepția preoților, pot furniza informații, cu acordul persoanei despre care au fost solicitate informațiile.

Prin aceasta se impune ca și condiție peremptorie un acord al persoanei despre care organul fiscal a solicitat informațiile.

Inspecția fiscala s-a desfășurat, astfel, sub semnul nelegalitatii atât sub aspectul fondului chestiunii, cat si sub aspectul conduitei adoptate de organul fiscal, in sensul utilizării masurilor asiguratorii ca mijloc coercitiv pentru impunerea unei conduite docile din partea contribuabilului. Astfel, înaintea momentului de început al inspecției fiscale și în absența oricărui temei legal ori faptic pentru a proceda în acest mod, organul fiscal a înțeles să instituie măsuri asiguratorii asupra cvasi-totalității activelor patrimoniale ale intervenientului.

In acest context de mai sus, în cursul lunii aprilie 2011, i-au fost comunicate la domiciliu cele două acte atacate în cadrul prezentului demers odată cu decizia cu privire la contestația administrativă:

R. de inspecție fiscală înregistrat sub nr. 46500 din (...); D. de impunere privind taxa pe valoarea adăugata stabilita de inspecția fiscala, înregistrata sub nr. 46500 din (...).

Totalitatea criticilor aduse de intervenient, vizează atât R. de inspecție fiscală din 31 martie 2011 cât și D. de impunere din aceeași data, critici care se răsfrâng și asupra deciziei emise în soluționarea contestației administrative (fiind păstrate argumentele și concluziile raportului) după cum urmează:

Atât inspecția fiscala însăși cât și R. final al acesteia sunt construite pe premise fundamental greșite, concluziile acestora fiind viciate.

D. de impunere, ca act subsecvent R.ui de inspecție fiscala, "moștenește" toate aceste vicii, criticile vizând in egala măsura ambele aceste acte.

Înainte de a începe controlul fiscal intervenientul a fost considerat ab initia ca fiind în culpă, motiv pentru care, înainte de acel control fiscal, îi erau deja stabilite de organul fiscal sumele datorate.

Tot în acest spirit, organul fiscal a instituit măsuri asigurătorii pe bunurile acestuia ca mijloc coercitiv pe durata controlului și nu ca măsură efectiv necesară potrivit prevederilor legale, neexistând condițiile legal stabilite pentru a se da posibilitatea instituirii unor astfel de măsuri.

Intervenientul nu este înregistrat ca plătitor de TVA, nu a colectat niciodată TVA pentru niciuna dintre tranzacțiile imobiliare încheiate începând cu anul 2007 si pana in 2009.

Astfel, obligarea la plata TVA in condițiile in care aceasta taxa nu a fost niciodată colectata reprezintă o încălcare a principiului conform căruia, in cadrul lanțului de consum, plătitorul final al TVA este consumatorul.

Mai mult decât atât, vărsarea TVA către bugetul de stat trebuie sa aibă in totdeauna la baza o colectare a acestei taxe.

Din cuprinsul A.ui de inspecție fiscala precum si din toate actele întocmite cu ocazia controlului, reiese faptul ca intervenientul a făcut obiectul verificărilor cu privire la TVA pentru o serie de acte juridice încheiate in perioada 2006 - 2009.

Cu toate acestea, temeiul pentru care se susține ca ar datora TVA este

Ordonanța de U. nr. 1., respectiv, modificările aduse de aceasta C. fiscal, prevederi cu aplicabilitate de la data de 1 ianuarie 2008.

In aceste condiții, nu poate face obiectul controlului referitor la T. pe valoarea adăugata niciuna dintre operațiunile realizate de intervenientul anterior datei de 1 ianuarie 2008.

In acest sens, consideră ca întreaga inspecție fiscala s-a desfășurat pe baza unor premise fundamental greșite, începând cu perioada controlata si pana la încadrarea efectiva in sfera operațiunilor taxabile a actelor juridice încheiate de intervenient.

Intervenientul SAS D.-F., împreună cu soția SAS M.-D., a figurat ca și proprietari ai unui bloc de locuințe cu regim de înălțime P+2E+M cu 20 apartamente amplasat administrativ în localitatea F., str. Florilor nr.148, jud. C., edificat în baza Autorizației de construire nr.207/(...) emisă de C. Local F.

Deși intervenientul și soția acestuia au figurat ca și beneficiari ai autorizației și proprietari ai imobilului cu locuințe colective de la adresa de mai sus, în realitate blocul a fost edificat de F. C. (C. Stefan-L. și soția C. M.), împreună cu F. B. (B. N.-O. și soția B. B.- I.), pe un teren care a aparținut reclamanților. În realitate acesta a fost singura lor participare la acel proiect.

Toate aceste aspecte au fost expres stabilite și recunoscute prin actul intitulat CONVENTIE din (...) încheiat între reclamanta și soțul acesteia Sas

D.-F. cu C. Stefan-L. și soția C. M. și cu B. N.-O. și soția B. B.-I.

De asemenea, intervenientul și soția acestuia au figurat ca și coproprietari a 3 blocuri de locuințe construcții colective (3 Blocuri de locuințe cu 140 apartamente în total), respectiv: a) Blocul C1: Bloc de locuințe cu regim de înălțime P+3+M cu 40 apartamente, în baza Autorizației de C. emise de C. Local al C. F. sub nr.

233/(...), amplasat administrativ în localitatea F., str. Florilor nr.276, jud.

Deși intervenientul și soția acestuia au figurat ca coproprietari ai celor

3 blocuri de locuințe colective în cote ideale de 1/3 parte, în realitatea contribuția acestora cu fonduri materiale la edificarea celor 3 blocuri și la proprietatea asupra apartamentelor a fost de doar 99.000 Euro din întreaga valoare a investiției (contravaloarea terenului pe care a fost construit blocul), restul costurilor fiind acoperite și suportate de F. C. și de fam. B.

Chiar dacă intervenientul împreună cu soția au fost întabulați în cartea funciară ca și coproprietari ai tuturor celor 140 de apartamente î cotă de 1/3 parte în realitate ei au beneficiat doar de o sumă de 43.800 Euro plus preluarea în natură a 6 apartamente din blocul C.3 amplasat administrativ în localitatea F. str. Florilor nr.280 jud.C. (contravaloarea sumei de 150.000

Euro).

Cele 6 apartamente care au revenit intervenientului și soției acestueia în proprietate sunt: ap.nr.4 supr.utilă 52,13 mp; ap.nr.5 supr.utilă 52,13 mp; ap.nr.32 supr.utilă 52,13 mp; ap.nr.46 supr.utilă 46,01 mp; ap.nr.49 supr.utilă 60,71 mp; ap.nr.50 supr.utilă 46,01 mp.

Toate aceste aspecte au fost expres stabilite și recunoscute prin actul intitulat CONVENȚIE din (...) încheiat între reclamanta și soțul acesteia cu

C. Stefan L. și soția C. M. și cu B. N.-O. și soția B. B. I.

După semnarea Convenției din (...), au dat procură specială F. C. și F.

B. pentru vânzarea apartamentelor lor iar ei au dat mandat special pentru înstrăinarea celor 6 apartamente care li se cuveneau.

Din aceste 6 apartamente practic singurele imobile proprietatea reclamanților, au fost înstrăinate în perioada 2005-2009 un număr de 4 apartamente prin contracte autentice de vânzare-cumpărare în perioada (...)- (...) (contracte de vânzare-cumpărare autentificate toate de S. civilă notarială Napoa Lex din C.-N. sub nr.4667/(...); 286/(...), nr.287/(...) și nr.894/(...).

Intervenientul solicită ca, în temeiul art. 15 alin.1 din Legea nr. 5. a contenciosului administrativ suspendarea executării deciziei nr. 366/(...), prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația administrativă formulată de intervenient împotriva R.ui de inspecție fiscală și Deciziei de impunere nr. 46499 din 31 martie 2011 precum și suspendarea executării raportului de inspecție fiscală având nr. 46500/(...) si a deciziei de impunere privind T. stabilită de inspecția fiscală, având nr. 46500/(...), până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze cu privire la anularea acestor acte administrativ-fiscale.

Potrivit prevederilor art.15 alin.1 din Legea C.ului Administrativ "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond". Iar potrivit art.15 alin.2 din lege "dispozițiile art. 14 alin. (2)- (7) se aplică în mod corespunzător".

Suspendarea unui act administrativa fost statuată ca fiind o măsură excepțională, ce se poate dispune atunci când există o îndoială cu privire la legalitatea sau oportunitatea actului și determină încetarea temporară a producerii efectelor juridice ale acestuia.

Referitor la condiția actului administrativ susceptibil de a fi pus în executare arată că actele atacate (R. de inspecție fiscală și D. de I. privind T.) sunt acte administrative, în înțelesul art.14 alin.l al L. contenciosului administrativ.

Atât R. de inspecție fiscală cât și D. de I. privind T. , inclusiv D. dată în soluționarea contestației administrative, sunt Acte Administrative în înțelesul art.14 alin.1 al LCA.

Referitor la condiția demarării procedurii plângerii prealabile împotriva actului administrativ arată că a demarat procedura administrativă cerută ca și condiția plângerii prealabile prevăzută la art. 7 din legea contenciosului administrativ.

Astfel, la data de 10 Mai 2011, intervenientul a formulat contestație atât împotriva Procesului verbal de inspecție fiscală cât și a Deciziei de impunere mai sus menționate.

P. contestației formulate împotriva actelor administrative fiscale este reglementată de dispozițiile art. 205 și urm. Cod P. F..

De asemenea, intervenientul consideră că fiind încălcate prevederile legale imperative în domeniul fiscal, motive care atrag nelegalitatea și nulitatea actelor administrative fiscale atacate, cel puțin din considerentul că este ilegală neluarea în considerare a unor probe relevante pentru determinarea stării de fapt fiscale, fiind încălcate dispozițiile art. 49 și urm. din Cod P. F. referitoare la administrarea și aprecierea probelor.

Cu toate ca intervenientul, încă din data de 10 mai 2011, a contestat atât Procesul verbal de inspecție fiscală cât și D. de impunere mai sus menționate, organul fiscal a înțeles să înceapă executarea silită împotriva acesteia.

Astfel, în Dosarul execuțional nr. 1. al A. C. - N., la începutul lunii iunie 2011 i s-au comunicat T. executoriu nr. 24173 din 31 mai 2011 si Somația nr. 12/(...)/32870 din 31 mai 2011. Acesta a reprezentat momentul de început al executării silite împotriva intervenientului. U., au mai fost emise și alte acte de executare silită, cu privire la aceleași sume și aceleași bunuri ale intervenientului.

Organul fiscal (A. C.-N.) a început executarea silită actele atacate au fost puse deja în executare în vederea recuperării unor ipotetice creanțe fiscale în cuantum total de peste 800.000 lei.

Pentru sume în cuantum total tot de peste 800.000 lei a fost demarată executarea silită și împotriva soției revizuientului, tot pentru aceleași operațiuni juridice, tot în considerarea acelorași motive și proceduri nelegale.

Pentru niște prezumtive datorii fiscale de peste 1,6 M. lei familia revizuientului are instituite măsuri executorii astfel: popriri instituite prin indisponibilizarea sumelor existente și a celor viitoare provenite din încasările zilnice in conturile in lei și/sau valuta deschise la bănci comerciale (conturile bancare ale intervenientului și ale soției mele); sechestru imobiliar instituit asupra imobilului situat in C.-N., str. Câmpului nr. 193, Corp C5, apt. 1, jud. C. (casa în care locuiește și pentru care mai au de achitat și ratele unui credit ipotecar); sechestru imobiliar instituit asupra cotei de 3. parte din imobilul situat in C. - N., p-ța Mihai Viteazu nr. 7-8 apt.

17, jud. C. (apartamentul în care soția deține o cotă parte în urma succesiunii după defunctul ei tată și în care locuiește mama sa); sechestru mobiliar instituit asupra autoturismului VOLKSWAGEN GOLF (singurul autoturism și mijlocul de transport al familiei mele).

La această dată intervenientul are un venit lunar constând din salariu, fără alte venituri suplimentare. Soția este în concediul pentru întreținerea copilului până la 3 ani, având în îngrijire 2 minori de vârstă preșcolară.

F. revizuientului este în pericol să fie executată silit prin vânzarea la licitație a tuturor bunurilor mobile și imobile, înainte ca argumentele și probele să fie apreciate și cel puțin luate în considerare (pe calea contestației administrative sau a contenciosului administrativ).

Ori, paguba este iminentă în sensul că apare chiar odată cu și prin simpla procedură de executare silită a unor acte administrative fiscale abuzive și nelegale.

Paguba iminentă este dovedită în acest caz și din punctul de vedere al prejudiciului material viitor si previzibil la care face referire art.2 alin. (1) lit.ș) din Legea nr.5. a contenciosului administrativ.

Cu privire la pagubă, arată că executarea silită nu va afecta doar persoana intervenientului ci și pe membrii familiei acestuia.

Revizuientul invocă și jurisprudența CEDO, care în cauza Janosevici contra Suediei a reținut încălcarea dreptului de acces la instanță în situația în care autoritățile fiscale au impus reclamantului plata de taxe și accesorii stabilite retroactiv ce au fost puse în executare înainte ca o instanță competentă să se pronunțe asupra legalității actului administrativ-fiscal. Această soluție a fost reținută ca și exemplu chiar în practica C. de A. C. în astfel de spete (Sentința civilă nr. 2. a C. de A. C.).

Invocă și Sentința civilă nr. 454/(...) a C. de A. C. pronunțată în Dosar nr. (...) prin care s-a admis cererea intervenientului de suspendare în baza art.14 Legea contenciosului ad-tiv a actelor administrativ-fiscale atacate.

Referitor la cauțiunea prevăzută de art.215 alin.2 C.proc.fiscală, arată că potrivit acestui articol instanța competentă poate suspenda executarea dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani o cauțiune de până la 2.000 lei.

Stabilirea unei cauțiuni este o ultimă condiție cerută pentru suspendarea actelor administrative fiscale, în plus dar cumulativ cu celelalte condiții din legea contenciosului administrativ.

Stabilirea cuantumului cauțiunii este o problemă aflată la aprecierea instanței de judecată, chemată să judece fiecare speță de la caz la caz.

Din punct de vedere al intervenientului, în calitatea de prezumptiv debitor, având în vedere actuala situație economico-financiară a familiei mele și indisponibilizarea tuturor bunurilor noastre prin măsurile asigurătorii transformate în măsuri executării instituite de A. C.-N. în cadrul executării silite, stabilirea acestei cauțiuni într-un cuantum redus va afecta oricum în mod serios patrimoniul intervenientului și al familiei, astfel încât se va asigura acel efect al unei garanții pentru exercitarea cu bună-credință a drepturilor procesuale de către intervenient.

Curtea de A. C., prin încheiere de ședință pronunțată în pronunțată în Dosar nr. (...) în care a fost dată Sentința civilă nr. 454/(...) de suspendare a actelor fiscale în baza art.14 LCA, atunci când a stabilit cauțiunea datorată de intervenientul a luat în considerare toate aceste aspecte și a stabilit în sarcina acestuia o cauțiune de 8104 lei reprezentând 1 % din valoarea totală a sumelor contestate.

Pentru aceste motive, solicită ca la stabilirea cuantumului cauțiunii să fie avute în vedere toate aceste aspecte și argumente, să fie apreciată situația intervenientului iar atunci când se va stabili cauțiunea să fie păstrat cuantumul de 1% dispus în Dosar nr. (...) și să fie considerată ca depusă această cauțiune constituită deja.

Pârâta D.C. prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii și a cererii de intervenție ca neîntemeiate.

Analizând acțiunea formulată și precizată precum și cererea de intervenție în interes propriu, în raport de actele dosarului instanța reține următoarele:

Reclamanta și intervenientul formulează motive identice în acțiunea lor care constau în următoarele: inspecția fiscală s-a desfășurat „sub semnul nelegalității"; impunerea nu s-a realizat corect și nu li s-au transmis îndrumări privind calcularea, colectarea și plata TVA aferent înstrăinării de imobile, că mijloacele de probă sunt lipsite de forță probantă, iar starea de fapt nu a fost încadrată corect în temeiul juridic.

Totodată atât reclamanta cât și intervenientul au formulat o cerere de suspendare întemeiată pe disp.art.15 din Legea nr.5. motivând admisibilitatea acesteia din perspectiva îndeplinirii condițiile impuse de art.14 din Lege anr.5.. Asupra acestei cereri de suspendare instanța constată netemeinicia sa de vreme ce cu privire la cererea de suspendare formulată de aceleași părți în temeiul disp.art.14 din Legea contenciosului administrativ a fost pronunțată decizia civilă nr.5333 din (...) de către I. în dosarul nr.(...) aceasta fiind respinsă ca nefondată. Cum motivele care au determinat formularea cererii de suspendare pe art.15 din Legea contenciosului administrativ nu s-au modificat după cum nu au fost modificate nici circumstanțele care au determinat soluția instanței, se impune respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

Prin deciziile nr.367 din (...) și respectiv nr.366 din (...) emise în soluționarea contestațiilor formulate pe cale administrativă de către reclamantă și intervenient, au fost soluționate toate motivele invocate de reclamantă și intervenient în sensul de a se stabili dacă aceștia datorează bugetului de stat obligații de plată stabilite suplimentar în sarcina acestora la sursă TVA, obligații fiscale aferente unor operațiuni economice constând în vânzarea de bunuri imobile în condițiile în care contribuabilul a desfășurat astfel de operațiuni cu caracter de continuitate fără ca la data depășirii plafonului de scutire să solicite înregistrarea ca plătitor de T.

Astfel, atât reclamanta cât și intervenientul în calitate de contribuabili au fost înștiințați despre desfășurarea inspecției fiscale prin adresa nr.22204 din (...) fiind invitați al sediul organului fiscal în vederea clarificării situației privind tranzacțiile imobiliare efectuate în perioada (...) - (...) iar apoi avizul de inspecție fiscală nr.46499 din (...) a fost comunicat reclamantei la data de (...), iar la data de (...) contribuabilul a fost înștiințat despre discuția finală.

Prin urmare argumentele invocate deopotrivă de reclamantă și intervenient privind modalitatea în care s-a desfășurat inspecția fiscală nu pot fi luate în considerare.

În ceea ce privește motivul generat de faptul că impunerea nu s-a realizat corect nu corespunde realității atâta timp cât starea de fapt constă în aceea că tranzacțiile derulate de reclamantă și intervenient reprezintă livrări de construcții noi așa cum rezultă expres din actele depuse în probațiune și înscrise în anexa 1 R., că activitatea desfășurată intră în categoria operațiunilor cu caracter de continuitate fără ca la data depășirii plafonului de scutire să se solicite înregistrarea ca plătitor de TVA, stare de fapt constatată de organul de inspecție fiscală și care nu a fost combătut cu argumente pertinente.

S-a mai susținut apoi, că mijloacele de probă din R. , sunt lipsite de forță probantă așa încât starea de fapt nu a fost încadrată corect, iar temeiul juridic nu este susținut deoarece așa cum s-a arătat în cuprinsul deciziei de soluționare a contestației pe de o parte s-a reținut că reclamanta și intervenientul erau obligați să se înregistreze ca plătitori de TVA fiind persoana impozabile în sensul art.127 din C. și le revine această obligație potrivit art.157 C., iar pe de altă parte organul de soluționare a contestațiilor a reținut din documentele dosarului cauzei că TVA de plată a fost stabilit de către organul de inspecție fiscală în baza contractelor de vânzare-cumpărare autentificate, actele legal valabile, din care a rezultat atât calitatea reclamantei de proprietar respectiv de vânzător cât și cota deținută și, respectiv vândută din imobilele care au făcut obiectul tranzacțiilor. Afirmațiile reclamantei și intervenientului că toate obligațiile legale referitoare la apartamentele construite și vândute sunt și rămân în sarcina familiilor B. și C. nu sunt dovedite cu mijloace de probă. Convențiile încheiate cu cele două familii și invocate de reclamantă și intervenient nu pot fi reținute ca mijloace de probă în susținerea contestației atâta timp cât tranzacțiile de bunuri imobile se realizează doar în baza actelor autentice, în speță acestea fiind contractele de vânzare-cumpărare autentificate de notari publici. Prin urmare, potrivit acestor acte autentice menționate și cuprinse în anexa 1 la R. rezultă că stabilirea TVA suplimentar este corectă.

Prin deciziile de impunere privind TVA stabilit suplimentar de plată de inspecția fiscala pentru persoane fizice care desfășoară activități independente în mod individual nr. 366 din (...) și nr.367 din (...), s-a stabilit în sarcina reclamantei Sas M. D. și a intervenientului soțul acesteia Sas D. F. obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 444.189,00 lei în sarcina fiecăruia cu titlu de TVA pentru perioada (...) - (...) și suma de

366.044 lei cu titlu de accesorii (majorări de întârziere și penalități de întârziere, pentru debitul stabilit mai sus.

Rapoartele de inspecție fiscală în baza cărora a fost stabilită obligația fiscala suplimentara s-au întocmit în urma efectuării unei inspecții fiscale ce a avut ca obiectiv verificarea modului de determinare, declarare si virare a taxei pe valoarea adăugată aferentă activității desfășurate de reclamantă și intervenient în perioada (...) - (...).

In urma verificărilor efectuate, organul de inspecție fiscală a constatat ca reclamanta și intervenientul au desfășurat în perioada supusă controlului, activități economice cu caracter de continuitate constând în vânzarea de imobile (apartamente si terenul aferent). Astfel, s-a reținut ca reclamanta Sas M. D. și soțul acesteia intervenientul Sas D. F. au efectuat in perioada 2007-2009 mai multe tranzacții imobiliare (apartamente construite). S-a stabilit că după finalizarea lucrărilor de construire si luarea în folosință, aceste bunuri imobiliare au fost înstrăinate către terțe persoane, în temeiul unor contracte de vânzare cumpărare autentificate.

Având în vedere amploarea tranzacțiilor efectuate în perioada supusă verificării, organul de inspecție fiscală a reținut că activitatea desfășurată de contribuabil reprezintă operațiune impozabila din punct de vedere al taxei pe valoare adăugată în conformitate cu prevederile art. 126, alin. (1) din Legea nr. 571/(...) privind C. Fiscal, cu modificările si completările ulterioare, coroborate cu prevederile pct. 2, alin. (1), si (2) din Normele metodologice de aplicare a L. 5. privind C. fiscal, aprobate prin H. nr.

44/(...).

Apreciind că aceste constatări ale organelor fiscale ale pârâtei sunt nelegale, reclamanta și intervenientul au înțeles să le conteste; prin deciziile nr.366/2011 și 3. pârâta a respins ca neîntemeiate contestațiile formulate.

Problema care se impune a fi lămurită în speță este aceea dacă reclamanta și intervenientul sunt persoane impozabile în înțelesul legii fiscale și dacă operațiunile desfășurate sunt supuse taxei pe valoarea adăugată.

1. Potrivit art. 127 C. fiscal, este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități; în sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate. S. în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme.

Conform art. 125¹, alin. (1), pct. 18 din același act normativ, persoana impozabila din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, este persoana fizica, grupul de persoane, instituția publica, persoana juridica, precum si orice entitate capabila sa desfășoare o activitate economica.

Prin urmare, o persoana fizica reprezintă persoana impozabilă în sensul titlului VI privind taxa pe valoarea adăugată din C. fiscal, dacă aceasta desfășoară activități economice de natura celor prevăzute la art. 127, alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.

In explicitarea prevederilor art. 127 alin. 2 din C. fiscal, la pct. 2, alin. (1) T. VI din Normele metodologice de aplicare a L. nr. 5. privind C. fiscal, aprobate prin HG nr. 4., se precizează că nu are caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din C. fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personala sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale.

U., prin modificările intervenite, prevederile pct. 3, alin. (1), T. VI, din același act normativ menționat se arată că în sensul art. 127 alin. (2) din C. fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personala sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerată activitate economică, cu excepția situațiilor în care se constată că activitatea respectivă este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate in sensul art. 127 alin. (2) din C. fiscal. [ .. ]".

În speță, probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse în probațiune evidențiază împrejurarea că reclamanta și intervenientul, în perioada 2006-2009, au procedat la înstrăinarea unor imobile, rezultând un număr de 140 de tranzacții.

Raportat la numărul mare de tranzacții și la perioada relativ îndelungată de desfășurare a activităților menționate anterior se poate conchide că reclamanta și intervenientul au desfășurat activitatea de vânzare-cumpărare de imobile cu caracter de continuitate și cu scopul obținerii de venituri.

2. Conform art.126 C., în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operațiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plata; b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România; c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizata de o persoana impozabila, astfel cum este definita la ari. 127 alin. (1); d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor sa rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2).

U., dispozițiile legale menționate au fost modificate, textul stabilind că din punct de vedere al taxei sunt operațiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) operațiunile care, în sensul art. 128 - 130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plata; b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile ari. 132 și 133; c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizata de o persoana impozabila, astfel cum este definita la art. 127 alin. (1), acționând ca atare; d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2).

Rezultă, așadar, că intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată livrările de bunuri/prestările de servicii realizate cu plata pe teritoriul R., dacă sunt realizate de o persoană impozabila astfel cum este definita la art. 127 alin. (1), iar livrarea bunurilor rezultă din una din activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/(...) privind C. Fiscal, cu modificările si completările ulterioare.

De asemenea, potrivit art. 127. alin. (1) si (2) din Legea nr. 5., persoanele fizice care efectuează activități în urma cărora obțin venituri din vânzarea locuințelor proprietate personala sau alte bunuri nu se consideră că desfășoară activitate economica și nu intră în categoria persoanelor impozabile, cu excepția situațiilor în care se constată că activitatea respectiva este desfășurata în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, în acest caz acesta dobândind calitatea de persoană impozabila.

În speță, întrucât reclamanta și intervenientul au efectuat în perioada

(...)- (...) un număr de 140 tranzacții imobiliare, se poate susține cu temei că operațiunile economice efectuate au caracter de continuitate si reprezintă o activitate economica supusă taxării.

3. Potrivit art. 153 alin.1, din Legea nr. 5., orice persoană impozabilă trebuie să declare începerea, schimbarea și încetarea activității sale ca persoană impozabilă. Condițiile în care persoanele impozabile se înregistrează ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată sunt prevăzute de legislația privind înregistrarea fiscala a plătitorilor de impozite si taxe.

De asemenea, potrivit art.152, alin. (1) si (3) C. fiscal sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 200.000 lei, denumit în continuare plafon de scutire, dar acestea pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxa pe valoarea adăugată.

Rezultă, așadar, că în speță, reclamanta și intervenientul aveau obligația înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal, în termen de 10 zile de la data constatării depășirii plafonului

(sfârșitul lunii în care plafonul a fost depășit), situație în care contribuabilul ar fi devenit plătitor de T. începând cu data de (...), obligație legală care nu a fost îndeplinită.

Prin urmare, întrucât reclamanta și intervenientul nu au solicitat înregistrarea ca plătitor de TVA în termenul legal, în mod corect organele de inspecție fiscală au stabilit obligațiile fiscale suplimentare datorate, aferente celor tranzacțiilor efectuate după data amintită anterior.

4. Cât privesc majorările de întârziere la taxa pe valoarea adăugată, se poate observa că această obligație suplimentară datorată bugetului de stat a fost stabilita pentru debitul aferent pentru perioada februarie 2008- decembrie 2009.

Potrivit art.119 C. fiscal, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere[. .. ] iar conform art.120 din același act normativ, majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv iar nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, și poate fi modificat prin legile bugetare anuale.

Rezultă, așadar, că în speță, reclamanta și intervenientul, întrucât nu

și-au achitat la scadență obligațiile de plată aceștia datorează și majorări de întârziere calculate pentru perioada cuprinsă între termenul de scadență și data stingerii debitului datorat, susținerile contrare ale reclamanților fiind nefondate.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia acțiunea reclamantei Sas M. D. și cererea de intervenție în interes propriu a intervenientului Sas D. F. ca fiind neîntemeiată, iar în temeiul art.10 din

Legea nr.5. raportat la art.126, 127, 119 și 120 C. și art. 49 alin.2 și art.50

C.proc.civ., le va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE :

Respinge acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată și precizată de reclamanta SAS M. D. în contradictoriu cu pârâta A. N. DE A. F.

- D. G. A F. P. A J. C..

Respinge cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientului SAS D. F.

Respinge cererea de suspendare a executării Deciziei nr.367/(...), a

Deciziei nr.366/(...) a rapoartelor de inspecție fiscală nr. 46499/(...) și

46500/(...) și a deciziilor de impunere formulată de reclamantă și intervenient.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 7 februarie 2012.

PREȘEDINTE GREFIER C. I. M. N. ȚÂR

Red.CI Dact.SzM/7ex. (...)

Sentința nr. 91/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 91/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal