Sentința nr. 926/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR.926/2012
Ședința ata de 26 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. P. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare, după declinare de la T. B.-N., acțiunea în contencios administrativ formulată de C. L. B., în contradictoriu cu pârâtul M. E., C., T. ȘI S., având ca obiect obligația de a face emitere ordin de acordare a distincțiilor.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este timbrată cu 4 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei. Cererea de repunere pe rol a cauzei este timbrată cu 2 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de (...) s-a înregistrat la dosar întâmpinare trimisă prin fax, din partea pârâtului, prin care s-a solicitat respingerea acțiunii.
În raport de conținutul cererii prin care reclamanta C. L. B. a solicitat repunerea pe rol a cauzei, respectiv explicațiile susținute referitore la motivul care a dus la suspendarea cauzei, Curtea dispune repunerea cauzei pe rol și, apreciind că la dosarul cauzei sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin modificarea de acțiune depusă în dosarul nr.(...) al T.ui B. - N. la data de 25 aprilie 2012, reclamanta C. L. B. a solicitat obligarea pârâtului M. E., C., T. și S. să emită, în termen de 30 de zile de la data rămâneri irevocabile a sentinței, ordinul de acordare a distincțiilor prevăzut de art.13 pct.8 din Regulamentul aprobat prin O. 5., an școlar 2008 - 2009 și să întocmească anexa cu solicitanții validați de ISJ B. - N. printre care și reclamanta, sub sancțiunea plății de daune cominatorii; în subsidiar, a solicitat obligarea M. la completarea O. nr.5. cu anexa privind solicitanții validați de ISJ B. - N., precum și obligarea la publicarea în M. O. a ordinelor menționate.
Prin notele de ședință depuse la Curtea de A. C., reclamanta a arătat că așa cum rezultă din intâmpinarea nr. 3162/(...) formulată de I. S. J. B. N. în dosarul T.ui B. N. nr.(...) (dosar din care s-au disjuns petitele ce fac obiectul prezentei cauze) acesteia i s-a validat în data de (...) acordarea distinctiei "G.
Lazăr";, clasa a II a.
In dosarul T.ui B. N. arătat mai sus, ISJ B. N. a depus adresa nr.2457/(...) înregistrată de pârâtul M. B. sub nr.32942/(...) din care rezultă că a comunicat acestuia:
- că pentru anul 2009 judetului acesteia îi revin un număr de 115 locuri pentru acordarea distincțiilor diploma "G. Lazăr"; clasele I-a, a II a și a III-a diploma de E.
- că numărul beneficiarilor distincțiilor si premiilor la nivelul judetului este de
115 si se încadrează în procentul de 6% din numărul cadrelor didactice cu gradul didactic I;
- că s-a certificat existenta în bugetele proprii a fondurilor necesare pentru plata premiilor aferente distincțiilor transmise.
Prin adresa nr. 46573//(...), fără a lua în considerare adresa nr
2457/(...), pârâtul comunică ISJ B. N. că doar trei judete au confirmat posibilitatea acordării distinctilor"Gh Lazăr" ,Covasna, Prahova și B..
Pârâtul a emis O. 5399/(...) pentru inspectoratele scolare Covasna, Prahova si B., ordin anexat de pârât la intâmpinarea nr. 39833/(...) formulată în dosarul T.ui B. N. nr. (...), în care se arată că în centralizatorul cu propunerile de acordare a distincțiilor sunt doar trei judete, iar judetul B. N. nu se află printre ele.
Având în vedere cele de mai sus consideră că pârâtul în mod nejustificat nu a trecut în anexa la ordinul 5. și solicitantii validați din cadrul ISJ B. N. printre care se află si reclamanta.
Reclamanta a mai arătat că pârâtul, prin întâmpinarea nr.35106/(...), formulată în dosarul T.ui B.-N. nr. (...), invocă prevederile art.24 alin 2, art.30 alin.7 din L. nr. 330/2009, intrată în vigoare cu data de (...) care reglementează premiile individuale, altele decât distincțiile și premiile reglementate de art. 113 din L. nr. 128/1997.
Cum arată si pârâtul prin întâmpinarea mentionata la aliniatul precedent, distincțiile se acordă potrivit art. 113 din L. nr. 128/1997, lege abrogată cu data de (...) prin L. nr. 1., asadar în anul scolar 2009-20 10 această lege era în vigoare.
Prin întâmpinare, M. E., C., T. și S. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale.
În motivarea excepției, arată că legitimarea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății sau față de care se poate realiza interesul respectiv, situație inexistentă în speță.
Or, este evident că reclamantul nu are raport juridic de muncă cu M. E., C., T. și S. M. nu este ordonator de credite pentru plata salariilor în învățământul preuniversitar.
Reclamantul nici nu motivează necesitatea judecării în contradictoriu cu
M. E., C., T. și S. Este însă de competența instanței de judecată să stabilească în mod corect calitatea fiecărei părți pentru a se asigura respectarea legii și menținerea doar a părților care au calitate de a sta în judecată.
Calitatea de angajator, așa cum este definită această noțiune la art.10 și art.14 din L. nr.53/2003 - Codul Muncii, coroborat cu art.90 alin (2) și art.90 alin(2 ) din L. nr.1. o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică.
Cu privire la fondul cauzei, arată că L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare reglementează în art. 113 si 114, acordarea distincției "G. Lazăr". În aplicarea acestei prevederi legale ministerul emite OMEC nr. 5435/ (...) pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea de distincții și premii personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat. A. a fost modificat prin O. nr.
4140/(...).
Prin actiunea introductiva reclamanta solicită instanței de judecată: „a obliga pârâții la plata contra valorii distincției "G. Lazăr" cls. II pentru anul
2009".
Invocă excepția prematurității acțiunii pentru următoarele considerente: Pentru ca un drept să ia naștere și să poată fi pus în plată trebuie ca un act administrativ care să valideze existența dreptului. Până la emiterea actului administrativ există doar o vocație generală pentru obținerea dreptului.
Având în vedere că doar trei județe au confirmat existența fondurilor necesare, reprezentând în fapt doar cca.3% din numărul total de cadre didactice evaluate, s-a considerat că nu este corect să se acorde distincțiile „G. Lazăr"; doar pentru 3% din cadrele didactice evaluate. Județul B.-N. nu se află între cele doar 3 județe care au confirmat existența fondurilor, după cum se poate observa din anexa la proiectul O. nr. 5399/(...).
Prin O. M.E.T.C.S. nr. 4140/2010 publicat în M. Of. nr. 396/(...) a fost prelungit calendarul pentru analiza și depunerea documentației necesare acordării distincțiilor în anul 2010.
Prin urmare, având în vedere că Diploma „G. Lazăr"; trebuie însoțită de un premiu, neputând fi acordată în absența acestui premiu în bani, și luând în considerare prevederile Legii-Cadru nr. 330/2009, ordonatorii de credite nu au mai putut acorda premii în bani; în consecință, în absența premiului în bani, M.E.C.T.S. s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a mai acorda diploma G. Lazăr.
Analizând cererea reclamantei, precum și materialul probator administrat în cauză prin prisma prevederilor legale aplicabile, instanța constată următoarele:
În conformitate cu prevederile art.137 alin.1 C.proc.civ., instanța va respinge excepțiile invocate de pârâtul M. E., C., T. și S. A., reclamanta nu a solicitat obligarea acestui pârât la plata efectivă a premiului care însoțește diploma G. Lazăr clasa a II - a (acesta fiind obiectul dosarului din care prezenta cauză a fost disjunsă, respectiv dosarul nr.(...)), ci obligarea sa la emiterea unui act administrativ cu un anumit conținut, situație în care pârâtul are calitate procesuală pasivă. De asemenea, din argumentarea folosită de pârât în susținerea excepției prematurității, rezultă că aceasta este de fapt o apărare pe fondul cauzei ce va fi avută în vedere la analiza acestuia.
Pe fondul litigiului, curtea reține că reclamanta a fost angajata Școlii generale L. Rebreanu B., calitate în care i s-a validat, la propunerea angajatorului, în Consiliul de A. al I. Ș. J. B.-N. din data de 30 aprilie 2009, acordarea distincției G. Lazăr clasa II în anul 2009.
Acordarea distincțiilor în favoarea personalului didactic era reglementată de dispozițiile art.113 din L. 128/1997; în aplicarea acestor dispoziții legale, pârâtul a elaborat Regulamentul privind acordarea de distincții și premii personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, aprobat prin O. nr.5..
Procedura de acordare a distincțiilor și a premiilor, reglementat de O. nr.5. este următoarea:
Potrivit art.7 din acest ordin, diploma "G. Lazăr" clasa a II-a, a cărei machetă este prevăzută în anexa nr. 3, se acordă, pentru merite în dezvoltarea curriculumului și/sau managementului educațional, cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I și care îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute la literele a) - d).
Potrivit art.13, pentru atribuirea distincțiilor, solicitantul întocmește și depune la conducerea unității de învățământ cererea și raportul de autoevaluare însoțite de documentele doveditoare, conform criteriilor menționate anterior, până la data de 31 martie, consiliul de administrație al unității de învățământ analizează dosarul și formulează aprecieri sintetice asupra activității fiecărui solicitant, până la data de 10 aprilie, iar directorul unității de învățământ înaintează la inspectoratul școlar cererea, raportul de autoevaluare cu anexele doveditoare și aprecierea consiliului de administrație, până la data de 15 aprilie.
Conform art.13 pct.6, 7, 8 și 9 din ordin, consiliul de administrație al inspectoratului școlar, pe baza rezultatelor definitive, stabilește numărul cadrelor didactice care urmează a primi distincții, în limita a 6% din numărul total de cadre didactice cu gradul didactic I din județ/municipiul B., cu excepția adresei de mulțumire publică și cu încadrarea în fondurile bugetare alocate/comunicate de fiecare primărie; listele cuprinzând datele solicitanților validați, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7, vor fi înaintate la Ministerul Educației și Cercetării până la data de 5 mai iar
Ministerul Educației și Cercetării verifică listele înaintate de inspectoratele școlare și elaborează ordinul de acordare a distincțiilor, până la data de 15 iunie, urmând ca plata premiilor să se va facă de către unitatea de învățământ la care sunt (au fost) angajate cadrele didactice beneficiare, din bugetul consiliilor locale/consiliilor județene, cu încadrarea în bugetul aprobat și alocat cu această destinație.
Prin urmare, acordarea distincției nu se poate face fără să existe un capitol bugetar în cadrul consiliilor locale/județene alocat plății premiului aferent acestei distincții, prevăzut la art.113 lit.b din lege.
În speță, pârâtul a primit, în termenul legal, lista cadrelor didactice care au obținut validarea Consiliului de administrație al inspectoratului școlar județean competent, însă, prin adresa nr.35.017/(...), Direcția Acreditarea, E. și P. în C. D. din cadrul M.ui E., C. și Inovării a solicitat tuturor inspectoratelor școlare județene din țară confirmarea existenței fondurilor pentru plata premiilor aferente distincțiilor, însă numai județele Covasna, Prahova, precum și municipiul B. au trimis această confirmare, astfel cum rezultă din adresa nr.46.573/(...) emisă de C. secretarului de stat din cadrul ministerului. Conținutul acestei adrese se coroborează cu susținerile I. Ș. J. B. - N., care a arătat că a înaintat ministerului lista cu cadrele didactice validate prin adresa nr.2457/(...), prin care a indicat că există și fonduri necesare în bugetele consiliilor locale/județene, însă ulterior, ca urmare a demersurilor făcute de Ș. generală L. Rebreanu B. pe lângă consiliul local, nu s-a obținut aprobarea fondurilor solicitate, astfel că s-a comunicat inspectoratului, în cursul lunii iunie 2009, faptul că unitatea de învățământ nu dispune de fondurile necesare, iar, la rândul său, inspectoratul nu a putut comunica un răspuns favorabil la adresa nr.35.017/(...) emisă de M.
Prin urmare, curtea apreciază că refuzul de emitere a actului administrativ cu conținutul indicat de reclamantă nu este nejustificat, întrucât, în speță, nu este îndeplinită condiția referitoare la existența fondurilor necesare plății premiului aferent distincției "G. Lazăr" clasa a II-a.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.18 din L.
554/2004, curtea va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile invocate de pârâtul M. E., C., T. ȘI S.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. L.
B., cu domiciliul în B., P. L., nr. 6, sc.1, ap.9, jud. B. - N., în contradictoriu cu pârâtul M. E., C., T. ȘI S., cu sediul în B., str. G. B., nr. 28-30, sector 1, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din (...).
PREȘEDINTE GREFIER C. P. V. D.
Red. C.P./Dact. GC
4 ex/(...)