Sentința nr. 936/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 936/2012

Ședința ta de 28 N. 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T.

GREFIER D. C.

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâta C. S. DE E. A P. A. CU H. DIN C. D. G. P. P. CU H., având ca obiect - refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului) decizie încadrare în grad de handicap.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Prin Serviciul Registratură, la data de (...) pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, însoțită de înscrisuri, într-un singur exemplar.

Se constată că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.

După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Constată că prin acțiunea înregistrată la (...) sub nr.(...) reclamanta B. M. în contradictoriu cu C. S. de E. a P. A. cu H. a solicitat instanței anularea deciziei de încadrare în grad de handicap nr.3395 din (...), obligarea pârâtei la plata drepturilor și a daunelor morale.

În susținerea celor solicitate se arată că s-a prezentat la comisia de revizuire cu actele de la oftamologie iar apoi a solicitat eliberarea certificatului însă demersul său a rămas fără rezolvare. În această situație a formulat contestație însă nu a primit un răspuns și nici drepturile din (...) - (...).

Răspunzând celor solicitate prin întâmpinare pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în considerarea neîndeplinirii procedurii prealabile iar pe fond respingerea acțiunii fundamentat pe aceea că încadrarea în grad de handicap se face în conformitate cu criteriile medico-psiho-sociale iar din actele depuse nu reiese că reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute în criteriile cerute. Astfel din referatul medicului specialist oftamolog reiese că reclamanta este diagnosticată la ambii ochi cu miopie forte cu stigmatism compus coroidaza miopică VOD-1 d la 15 cm VOS 1. n.e ceea ce determină cel mult o deficiență vizuală medie și respectiv încadrarea în grad mediu de handicap.

Examinând mai întâi excepția invocată Curtea reține că este neîntemeiată .

Astfel se reține că potrivit normelor în materie certificatele emise în privința încadrării într-o categorie de handicap se pot contesta la comisia superioară iar deciziile acesteia pot fi atacate potrivit legii contenciosului administrativ.

În contextul normelor când se contestă certificatul actul dat in soluționarea contestatiei impotriva acestuia poate fi atacat direct în instanță fără a fi necesară o nouă plângere prealabilă.

Cu alte cuvinte nu există nici un temei pentru ca persoana ce a contestat certificatul la comisie să formuleze o nouă plângere prealabilă împotriva deciziei comisiei superioare.

Prin urmare excepția se vădește nefondată și va fi respinsă.

Trecând așadar la analiza susținerilor părților cu privire la fond Curtea reține următoarele:

La data de (...) prin certificatul nr.4482 emis de C. de evaluare a P. A. cu H. se respinge cererea reclamantei B. M. în considerarea că nu se încadrează în criteriile medicopsihosociale aprobate prin O. nr.762/(...) al MMFGS și O. nr.1992/(...) al MSP. Cele stabilite sunt contestate iar prin decizia nr.3396 emisă la (...) de C. de E. a P. A. cu H. se dispune încadrarea reclamantei în grad de handicap mediu. Prin același act se stabilește o valabilitate de 12 luni de la (...) până la (...) și un termen de revizuire.

Ulterior reclamanta se adresează instanței susținând că s-a refuzat eliberarea certificatului și a fost lipsită de drepturile ce i se cuveneau, încasând doar sumele aferente perioadei (...) - iulie 2012.

Din cele susținut se observă că reclamanta nu face nici o referire cu privire la nelegalitatea deciziei contestate ci doar este nemulțumită de faptul că nu a primit drepturile.

Lipsa motivării împiedică cenzura judiciară a legalității deciziei și din această perspectivă nu se poate reține neîntrunirea cerințelor cerute de lege.

Desigur se susține că nu au fost primite sumele de bani ce i se cuveneau pentru gradul de în care a fost încadrată. Împrejurarea evocată nu poate conduce la nelegalitatea deciziei ci eventual poate constitui un motiv , o justificare în aplicarea unei măsuri împotriva conducătorului autorității pentru nepunerea în executare a actului administrativ. Însă o atare cerere nu a fost adresată instanței. În plus actele nu relevă că a fost adresată autorității o cerere de plată pentru a se deduce eventualul refuz nejustificat.

Cât privește obligarea la daune morale Curtea nu neagă faptul că a existat o ingerință - prin nesoluționarea în termen a contestației însă starea creată fost acoperită echitabil prin admiterea contestației și încadrarea reclamantei în gradul de handicap în raport de actele deținute. Așadar din această perspectivă susținerea se vădește nefondată.

Prin urmare față de cele arătate în baza art.18 din Legea nr.554/2004

Curtea va da o soluție de respingere a cererii formulate de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția inadmisibilității invocată de pârâta C. S. DE E. A P. A. CU H. DIN C. D. G. P. P. CU H. . acțiunea formulată de reclamanta B. M. cu domiciliul în C.-N. str. M. nr.120, ap.6, jud. C. în contradictoriu cu pârâta C. S. DE E. A P. A. CU H. DIN C. D. G. P. P. CU H. cu sediul în B. C. V.ie nr.194, sector 1.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE GREFIER F. T. D. C.

Red.F.T./S.M.D.

4 ex./(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 936/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal