Sentința nr. 975/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 975/2012
Ședința publică de la 06 D. 2012
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D. Grefier M. T.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. P., în contradictoriu cu pârâta C. DE E. A P. A. CU H. M. DIN C. C. J. M., C. S. DE E. A P. CU H., având ca obiect refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului) anulare certificat încadrare în grad de handicap.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că acțiunea este scutită de taxe, iar la dosar s-a comunicat documentația aferentă.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la 22 octombrie 2012 de reclamantul S. P., în contradictoriu cu pârâtele C. DE E. A P. A. CU H. M. DIN C. C. J. M. și C. S. DE E. A P. CU H. s-a solicitat să se dispună anularea C. de încadrare În grad de handicap nr. 10973/(...), respectiv a C. nr. 7. (...) ca fiind nelegal și netemeinic; să se dispună obligarea pârâtelor la Î. reclamantului În gradul de handicap grav, cu cheltuieli de judecată În caz de opunere.
În motivarea cererii, a arătat reclamantul, în esență, că deși suferă de o boală cronică, degenerativă, în urma reevaluării în mod nelegal au dispus pârâtele încadrarea sa în grad de handicap accentuat și nu grav, astfel cum a fost până în prezent.
De asemenea, arată că este nejustificat să fie nevoit să obțină anual un nou certificat de evaluare a gradului de handicap în condițiile în care suferă de o boală degenerativă, care se accentuează pe măsura trecerii timpului, fără a se putea pune problema unei ameliorări care să justifice o eventuală schimbare a gradului de handicap. Mai mult, refacerea setului de analize necesare pentru obținerea certificatului de încadrare reprezintă o cheltuială mare pentru reclamant, în condițiile în care oricum are nevoie de sume foarte mari de bani pentru a-și asigura tratamentul, cheltuială nejustificată, deoarece în fiecare an diagnosticul rămâne neschimbat, singurele modificări care intervin fiind legat de agravarea bolii de care suferă.
Arată de asemenea că s-a adresat cu o plângere împotriva modului de stabilire a gradului de handicap prin C. nr. 7. (...) și Comisiei Superioare de E. a P. A. cu H. care s-a mulțumit să emită În mod nejustificat un nou Certificat cu aceeași încadrare, fără a justifica În vreun fel decizia luată și motivele pentru care s-a respins plângerea formulată de către reclamant.
În drept s-au invocat disp. art. 1, 7, 8, 10 ale Legii nr. 554/2004.
Pârâtul M. M., F. și P. S. - C. S. de E. a P. cu H. pentru Adulți a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal respingerea ca inadmisibilă a cererii și, în subsidiar, ca nefondată (filele 15-16).
În drept, s-au invocat dispozițiile. art. 115-118 C.pr.civ., Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, O.ui comun nr. 762 al M. și nr. 1992 al MSP din 2007.
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității cererii, dată de lipsa parcurgerii procedurii prealabile, excepție invocată de M. M., F. și P. S. prin întâmpinare, Curtea constată că aceasta este neîntemiată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 87 alin. 4 din Legea nr. 448/2006, încadrarea sau respingerea încadrării în grad și tip de handicap se atestă prin certificat emis de către comisiile de evaluare, iar potrivit alin. 5, certificatele emise potrivit prevederilor alin. (4) pot fi contestate de titularii acestora, în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare, la C. superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, denumită în continuare C. superioară.
Or, reclamantul a urmat această procedură specială, astfel încât excepția inadmisibilității se impune a fi respinsă ca neîntemeiată.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că cererea formulată este întemeiată, din următoarele considerente:
Prin certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 31303/(...) emisă de C. de E. a P. A. cu H., reclamantul a fost încadrat în grad de handicap grav, fiind diagnosticat cu distonie complexă a extremității cefalice; stare post stimulare cerebrală profundă a nucleului subtalamic; stare post denervare cervicală selectivă; stare după palidotomie secvețială bilaterală; tulburare organică de personalitate; tulburare cognitivă minoră.
De altfel, și în cursul anului 2010, reclamantul a fost încadrat tot în grad de handicap grav, pentru același diagnostic.
Ca urmare a reevaluării stării reclamantului, s-a emis decizia nr.
10973/(...) de către C. S. de E. a P. cu H. pentru Adulți prin care s-a confirmat C. de E. a P. cu H. pentru Adulți M., reclamantul fiind reîncadrat în grad de handicap accentuat.
În motivarea acestei decizii, s-a precizat că reîncadrarea a avut la bază criteriile medico-psiho-sociale aprobate prin O. comun nr. 7. și emis de M. și nr.
1., fără a fi precizate în mod expres care au fost criteriile dintre cele prevăzute în Ordinele menționate anterior care au justificat reîncadrarea în gradul de handicap accentuat, mai ales în condițiile în care, până în acest an, reclamantul a fost încadrat în gradul de handicap grav.
Mai mult decât atât, din toate actele medicale depuse la dosar, mai ales din evaluarea emisă de I. N. I. emisă la data de (...) (fila 40), rezultă că boala de care suferă reclamantul și care a determinat încadrarea sa în grad de handicap este una cronică, aflată în extindere. De asemenea, din ancheta socială efectuată și raportul de evaluare complexă (fila 17) rezultă că reclamantul necesită sprijin și ajutor permanent din partea altei persoane.
Astfel cum însăși pârâtele afirmă prin întâmpinările formulate, potrivit dispozițiilor legii nr. 448/2006 precum și a Ordinelor menționate anterior, încadrarea în grad de handicap se face ținându-se cont de vârsta, de capacitatea de adaptare, de posibilele limitări/capacități în activitate și restricții în participarea socială, ca efect ale handicapului, influența pozitivă sau negativă exercitată de factorii de mediu, inclusiv familiari și cei personali, situația medicopsihosocială a persoanei în cauză, răspunsul la tratament și eventualele ameliorări structurale sau funcționale stabilite pe baza explorărilor corespunzătoare.
Rezultă, deci, că reîncadrarea reclamantului din gradul de handicap grav în unul mai ușor, respectiv accentuat, trebuie să fie determinată de o îmbunătățire a stării sale, o eventuală ameliorare structurală sau funcțională, pe baza tratamentului urmat.
Or, din nici unul dintre actele depuse la dosar nu rezultă o astfel de ameliorare a stării de sănătate a reclamantului, mai mult decât atât, se pare că boala de care suferă este cronică, degenerativă, deja în prezent reclamantul necesitând sprijin și ajutor permanent din partea altei persoane.
Prin urmare, reîncadrarea reclamantului în grad de handicap accentuat, după ce, până în acest moment, a fost încadrat doar în grad de handicap grav, în condițiile în care starea acestuia nu s-a ameliorat, ci dimpotrivă, s-a agravat, este nelegală, cererea reclamantului fiind întemeiată, motiv pentru care Curtea o va admite și va dispune în consecință.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, Curtea urmează să o respingă ca nefondată, în lipsa oricăror dovezi privind efectuarea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
{ F. |HOTĂRĂȘTE}
Respinge excepția inadmisibilității.
Admite cererea formulată de reclamantul S. P. cu domiciliul în B.-M., B-dul R., nr.3/1, jud.M., în contradictoriu cu pârâtele C. DE E. A P. A. CU H. M. cu sediul în B.-M., str.V. B., nr.54, jud.M. și C. S. DE E. A P. CU H. cu sediul în B., C. V., nr.194, sector 1.
Dispune anularea certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 7.(...) emis de C. DE E. A P. A. CU H. M. și a D. de încadrare în grad de handicap nr.
10973/(...) emisă de C. S. DE E. A P. CU H.
Obligă pârâtele la încadrarea reclamantului în gradul de handicap grav.
Respinge ca nefondată cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, GREFIER, M. D. M. T.
Red.M.D./dact.L.C.C.
5 ex./(...)