Sentința nr. 979/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 979/2012
Ședința publică de la 06 D. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamamta SC S. R. SA, în contradictoriu cu pârâta G. N. DE M. - C. G., D. G. C. P., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă, avocat P. E. C. și reprezentanta pârâtei, consilier juridic H. E., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că acțiunea este timbrată, iar la dosar, al data de (...), reclamanta a depus o serie de precizări, însoțite de acte în probațiune.
Referitor la actele depuse, părțile prezente arată că acestea au fost comunicate extraprocesual, având cunoștință deopotrivă de conținutul lor.
Curtea procedează la comunicarea unui exemplar de pe actele depuse pentru acest termen cu părțile.
Reprezentanta reclamantei depune la dosar o serie de planșe foto care reflectă vechiul depozit de la P. Rât, precizând că activitatea acestuia a fost sistată, proicedura de închidere a acestuia fiind în plină desfășurare.
Reprezentanta pârâtei arată că a depus la dosar o serie de planșe foto și un CD care conține de asemenea o serie de fotografii cu zona în cauză, de natură a lămuri instanța cu privire la situația faptică existentă pe acel amplasament, solicitând încuviințarea lor ca probe.
Curtea, învederează părților faptul că urmează a circumscrie probațiunea mai sus menționată dovedirii condiției cazului bine justificat și pagubei iminente.
Reprezentanta reclamantei arată că se opune la încuviințarea supotului informatic (CD) ca probă, câtă vreme nu are cunoștință despre forografiile conținute pe acesta.
Reprezentanta pârâtei arată că planșele foto reprezintă copii ale celor aflate pe
CD, pozele fiind făcute în timpul controlului.
Curtea după deliberare, urmează a încuviința probele reprezentând fotografiile conținute pe suportul informatic depus la dosar, de către pârâtă.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea cererii de suspendare.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea cererii de suspendare a executării
Deciziei 8185/(...) până la pronunțarea unei soluții asupra fordului litigiului. Arată că în preziua termenului de judecată s-a comunicat de către pârâtă reclamantei, răspunsul la plângerea prealabilă, pe care îl prezintă spre vedere instanței, urmând a-l depune la dosar.
Reprezentanta pârâtei prezintă spre vedere răspunsul comunicat reclamantei. Reprezentanta reclamanztei arată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare și anume cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, arătând faptul că prin actul administrativ atacat se impune societății reclamantă o măsură nelegală. Arată că platforma de stocare temporară a deșeurilor este unică la nivelul județului astfel că, stoparea activității acesteia ar determina o perturbare importantă a activității prestatorului acestui serviciu. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei arată că platforma de stocare temporară face parte din amplasamentul neconform, pentru care s-a emis acel act administrativ a cărui suspendare se solicită, vizând deci și platfoma de stocare temporară. Din acest punct de vedere solicită respingerea cererii de suspendare și menținerea deciziei atacate a fiind temenică și legală. Arată că la momentul comunicării actului, reclamanta avea obligația de a sista depozitarea deșeurilor pe depozitul neconform, însă reclamanta a desfășurat în continuare activitatea de depozitare. Cât privește faptul că se invocă afectarea previzibilă gravă a funcționării unui serviciu public, reprezentanta pârâtei arată că reclamanta avea cunoștință de situația terenului și putea acționa în consecință.
Curtea reține cererea în pronunțare.
{ F. | }
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 5 noiembrie 2012 reclamanta SC S. R. SA C.-N. a chemat în judecată pe pârâta G. N. DE M. - C. G., D. G. C. P. B. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării Actului administrativ nr. 8185/(...) prin care s-a dispus „sistarea activității"; de depozitare a deșeurilor pe depozitul municipal C.-N. (depozit neconform clasei „b";), amplasat pe str. P. Rât f.n. C.-N., până la pronunțarea instanței de fond, în condițiile în care a demarat procedura prealabilă prevăzută de art.7 din lege.
În motivarea cererii de suspendare reclamanta a arătat că raportat la condițiile de admisibilitate ale cererii de suspendare, prin prisma prevederilor art.14 alin (1) din Legea nr.554/2004, in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, dupa sesizarea, in condițiile art.7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămata poate sa ceara instanței competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral pana la pronunțarea instanței de fond.
1. Prima condiție este aceea a existentei unui caz bine justificat, care este de natura sa creeze o îndoiala serioasa in privința legalității actului administrativ, astfel cum se prevede in art.2 alin.l liu din Legea nr.554/2004:" cazuri bine justificate - imprejurari legate de starea de fapt si de drept. care sunt de natura sa creeze o îndoiala serioasa in privința legalității actului administrativ. "
Reclamanta a contestat legalitatea actului administrativ pe cale administrativa, prin plângerea prealabila formulata in data de (...). a) Pentru a constata aparenta de nelegalitate a actului administrativ, legiuitorul a permis instanței ., o pipăire a fondului" - o analiza sumara a fondului.
Astfel, pe fondul cauzei planează o serioasa îndoiala asupra legalității si temeiniciei actului administrativ, expuse pe larg in plangerea prealabila anexata prezentei.
2. Susține ca in speta este îndeplinita si cea de-a doua condiție esentiala pentru acordarea măsurii provizorii solicitate, respectiv iminenta producerii unei pagube si a unui dezastru ecologic, întrucât în cauza este un interes public major, de natura a perturba grav funcționarea unui serviciu public administrativ - respectiv al serviciului public de salubritate.
R. P.-Rât funcționează din anul 1974, a fost administrata de S. S. S.A C. din
1991, iar din 1995 administrarea se făcea pe baza unui PROTOCOL încheiat între
Primăria Cluj-Napoca care este proprietarul Rampei si firma sus numită; S. S. R. S. care a preluat de la S. S. toate operațiile specifice operării pe rampă și implicit obligațiile pe care le implică această activitate a preluat operarea rampei pe baza contractului nr. 40050/443/(...) (se constituie pentru prima oara "Fond pentru inchiderea depozitului de deșeuri si urmărirea acestuia post închidere ,,- conform HG.349/2005 ) și care a fost supusă tuturor controalelor efectuate de către organele abilitate A.P.M.,G. de M. C., A.,C. J. C.,Garda Financiară; firma a deținut din data de (...) licența ANRSC clasa 2 a pentru administrarea depozitului de stocare si neutralizare a reziduuri lor solide si producere de compost; licența clasa 1 din data de (...).
Urmare a transpunerii in legislația naționala a normelor europene prevăzute de
D. 1., la data de (...) a fost sistata activitatea de depozitare a deșeurilor municipale pe depozitul neconform P. Rat - depozitul de deseuri vechi fiind compus din: groapa veche si groapa acoperita cu pietriș.
In anul 2010, Agenția Regionala pentru Protecția M.lui C.-N. a emis Decizia nr.16 EIA / 19.10.20 I O pentru proiectul " Amenajare platforma pentru stocare temporara a deșeurilor menajere ", proiect propus a fi amplasat in C.-N., str. P. Rât, f.n - in vecinătatea depozitului vechi neconform. Decizia a fost luata in urma consultarii cu toti factorii implicati in gestionarea deșeurilor din judetul C., in cadrul ședințelor Comisiei de analiza tehnica organizate in data de 06.07.20 l O si respectiv (...). ( anexa nr.l)
In prezent, platforma pentru stocare temporara a deseurilor menajere amplasata in C.-N., str. P. Rat, f.n - in vecinătatea depozitului vechi neconform este singurul depozit de deșeuri de pe raza jud.C. - autorizat pe R1 si in curs de autorizare pe R2 si R3 extinse.
Activitatea de stocare temporara a deșeurilor va fi sistata odata cu deschiderea primei celule a noului depozit conform, aspect menționat in memoriu de prezentare - care face parte integranta din Decizia 16 EIA /(...) pentru proiectul la care am facut referire anterior.
Astfel ca termenul final de conformare pentru sistare a depozitarii pe depozite de deseuri clasa" b" la nivel national este (...);- conform art.14 din D. europeana nr.1..
M.ul deseuri lor intr-un sistem integrat a fost asumat de catre C. J. prin proiectul: "S. de M. I. al D.", s-a emis Acordul de M. nr.18 NV 6- 1. 10 eliberat de A. C. N. conform cap. II lit. 6.5. din acordul de mediu - "pentru situația tranzitorie pana la construirea primei celule a depozitului ecologic se asigura pentru o perioada de maxim un an pe o platforma impermeabilizata, amplasata in vecinătatea depozitului P. Rat ( anexa nr.2).
În zona imediata a platforma de stocare temporara R3, cca.500 de rromi selectează deșeuri reciclabile, in vederea valorificării acestora, pentru a-si asigura cele necesare existentei; peste 50% din cantitatea deseuri lor este valorificata de catre rromi; colectarea deseurilor reciclabile se face in big-bag-uri de 2 m.c./buc, care sunt depozitate in apropierea platformei de stocare temporara R3 pana la valorificare; aspect costatat si prin N. de constatare 291/(...) ( anexa nr. 3);
Începând cu data de (...) operatorii din judetul C. ( respectiv depozitele Turda, Campia Turzii, Dej, Gherla, Huedin ) au fost inchise ca neconforme, I. depozitelor neconforme presupune luarea tuturor masurilor necesare pentru ecologizarea spatiilor de depozitare a deseurilor prin reabilitare si reintroducerea in circuitul natural. Acesti operatori au fost nevoiti sa depoziteze deseuri le pe rampa de la P. Rat
- C. N., in lipsa unei decizii centrale din partea autoritatilor publice si dupa ce au fost refuzati de alte centre de colectare conforme - Aiud, Ocna Mures, depozitul Criseni, jud.Salaj (conform anexei m.4).
La data de 04 iulie 2012, C. J. C. a convocat o ședința pentru găsirea unei alternative de depozitare a deșeurilor municipale si județene începând cu data 16 iulie 201, Cu toate ca la ședința au participat toate societățile și instituțiile publice cuprinse in PLANUL REGIONAL DE GESTIONARE A D. - PRDG, pana in prezent nu s-au comunicat deciziile luate si nici nu s-a luat nici o măsura din partea autorităților locale - responsabile de funcționarea serviciului public de salubritate.
Reclamanta a solicitat operatorilor care administrează depozitele de deșeuri din
Oradea, Bistrita Nasaud, Criseni - Salaj ) aprobarea depozitarii deșeurilor pe aceste platforme, pentru o perioada de timp determinata, insa am primit negatiile anexate. ( anexa nr. 5).
A înțeles sa facem aceasta prezentare a starii de fapt, pentru a justifica iminenta producerii unei pagube pentru:
- SC S. R. SA - închiderea depozitului nou de colectare deșeuri de la pct. de lucru de la P. Rat, C.-N. echivalează blocarea activității reclamantei si implicit falimentul si lichidarea societăți; falimentul societății înseamnă pierderea a 51 locuri de munca, afectarea celorlalți operatori din jud.C., care vor fi in aceeași situatie cu subscrisa, cu consecința anularii contractelor încheiate, diminuarea veniturilor la bugetul de stat cu aprox. 1. lei / lunar (BS+BAS) si diminuarea bugetului local cu cca.13426 lei / anual;
- pentru operatorii din Turda, Câmpia Turzii, Dej, Gherla, Huedin închiderea depozitului nou de colectare deșeuri de la pct. de lucru de la P. Rat, C.-N. ar avea aproximativ aceleași consecințe ca si pentru reclamantă;
- din valorificarea deșeurilor reciclabile, după o sartare prealabila, a deșeurilor de la rampa noua de stocare temporara, isi asigura existenta cca.500 de rromi;
- pentru bugetul autorităților locale;
Insa aspectul cel mai important si mai grav este urmarea sistării activității platformei temporare de la P. Rat C.-N. - respectiv imposibilitatea fizica de a ridica deșeurile menajere de pe raza județului C., in momentul in care toate autoutilitarele care colectează deșeuri vor fi pline si un vor avea posibilitatea descărcării lor. Iar iminenta producerii unei pagube trebuie apreciata cu prioritate din acest punct de vedere.
Față de cele expuse, reclamanta solicită admiterea cererii de suspendare a actului administrativ nr. 8185/(...) prin care s-a dispus „SISTAREA ACTIVITĂȚII"; de depozitare a deșeurilor pe depozitul C.-N. amplasat pe str. pata Rât f.n. C.-N., până la pronunțarea instanței de fond, în condițiile în care a demarat procedura prealabilă prevăzută de art.7 din lege.
Examinând cererea de suspendare Curtea reține în fapt și în drept următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004 cu modificările și completările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.
Textul legal precitat are în vedere posibilitatea conferită instanței judecătorești de contencios administrativ de a dispune suspendarea executării actului administrativ. Suspendarea judiciară a executării actului administrativ este în realitate o operațiune de întrerupere temporară a efectelor unui act administrativ, care poate interveni la cererea părții interesate. E. o măsura excepțională deoarece se justifică numai atunci când actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul administrativ ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.
Dispozițiile legale analizate evocă o procedură sumară prin intermediul căreia instanța poate dispune suspendarea executării actului administrativ pe parcursul procedurii prealabile.
Trei condiții cumulative se impun a fi îndeplinite pentru ca jurisdicția de contencios administrativ să dispună suspendarea: reclamantul să facă dovada parcurgerii procedurii prealabile (a recursului grațios sau ierarhic), existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
1. În cauza de față prima condiție, de ordin procedural, este îndeplinită. Astfel, reclamanta a făcut dovada că anterior promovării prezentei cereri de suspendare s-a adresat pârâtului cu o cerere de revocare a actului administrativ ce face obiectul prezentei cereri de suspendare (f. 4-6) aspect ce rezultă fără tăgadă și din răspunsul autorității emitente a actului administrativ (f. 179-180).
De asemenea, Curtea are în vedere că actul nr. 8185 din (...) (f. 7) are natura juridică a unui act administrativ unilateral cu caracter individual aș cum rezultă din definiția legală a actului administrativ consacrată la art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr.
554/2004.
Prin actul administrativ ce face obiectul cererii de suspendare, autoritatea pârâtă a dispus sistarea activității de depozitare a deșeurilor pe D. municipal C.-N.
(depozit neconform clasa „b";), amplasat pe str. P. Rât, f.n. C.-N., începând cu data acestei decizii, respectiv cu data de (...) (f. 7).
2. A doua condiție ce vizează existența cazului bine justificat va fi analizată de
Curte prin prisma definiției legale a acestei expresii conținută de art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004. Astfel, prin cazuri bine justificate legea are în vedere împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Așa cum jurisprudența și doctrina au relevat până în prezent existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative. De asemenea, la analizarea acestei condiții mai pot fi avute în vedere și alte criterii cum ar fi natura propriu-zisă a măsurii dispuse de autoritatea publică, conduita ulterioară a destinatarului actului și posibilele efecte asupra unor raporturi juridice conexe.
În acest perimetru urmează ca să fie analizată condiția cazului bine justificat din speța de față.
Încă de la început Curtea reține că sub aspectul primei condiții, reclamanta a relevat cu titlu general că asupra actului administrativ planează o serioasă îndoială asupra legalității și temeiniciei actului administrativ, care sub aspectul fondului au fost expuse pe larg în plângerea prealabilă.
Curtea reține dintru început că plângerea prealabilă are natura juridică a unui recurs grațios sau ierarhic și conform art. 2 alin. 1 lit. j) reprezintă cererea prin care se solicită autorității publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia.
Cererea de suspendare a actului administrativ reprezintă o cu totul altă cerere, adresată instanței judecătorești de contencios administrativ competente, și are menirea de face posibilă suspendarea temporară a actului administrativ unilateral dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Drept urmare, funcția și scopul celor două acte de procedură sunt fundamental diferite, după cum sunt diferite și motivele de fapt și de drept pe care se pot fundamenta.
Din această perspectivă, motivele de nelegalitate pe fondul cauzei invocate în plângerea prealabilă nu se confundă cu motivele de fapt și de drept ce conturează existența cazului bine justificat și care trebuie fundamentat pentru a se susține cu temei cererea de suspendare.
Dat fiind aceste constatări, Curtea este împiedicată să analizeze condiția cazului bine justificat, căci a analiza această condiție prin prisma motivelor de nelegalitate și netemeinicie invocate pe calea plângerii ar însemna ca instanța să fie în postura de a rezolva ea însăși plângerea prealabilă ceea ce este inadmisibil, competența de soluționare a plângerii prealabila aparține conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există și a fost sesizată ca atare de persoana vătămată.
Astfel, fiind formal condiția existenței cazului bine justificat nu a fost evocată în litigiu și deci Curtea nu o va putea analiza.
Dintr-un alt unghi de vedere, având în vedere susținerile orale ale reprezentantei reclamantei, care a susținut cererea de suspendare invocând ca și temei aparența de nelegalitate dedusă din acea că G. N. de M. nu ar avea competența administrativă de a lua măsura dispusă prin actul administrativ și că această măsură este prematură, dat fiind că aceste susțineri se pliază pe premisa art. 2 alin. t) din Legea nr. 554/2004 și că față de acestea au fost purtate dezbateri contradictorii, Curtea va analiza condiția existenței cazului bine justificat.
Conform art. 64 alin. 1 lit. e) din OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, persoanele fizice și juridice au anumite obligații în domeniul protecției mediului, respectiv, între altele, să asigure, la cererea autorităților competente pentru protecția mediului, diminuarea, modificarea sau încetarea activității generatoare de poluare.
Tot în aceeași ordine de idei, Curtea reține că potrivit art. 2 pct. 12 din același act normativ, prin autoritate competentă pentru protecția mediului se înțelege autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, Agenția N. pentru Protecția M.lui, agențiile județene pentru protecția mediului, Administrația Rezervației Biosferei «Delta Dunării», precum și G. N. de M. și structurile subordonate acesteia;
Astfel fiind, G. N. de M. și structurile acesteia au deci competența administrativă să emită acte administrative prin care în urma controlului privind protecția mediului să dispună și să asigure încetarea activității generatoare de poluare.
Astfel fiind, Curtea reține că pârâta are competența administrativă legală de a emite actul administrativ prin care să sisteze activitatea de depozitare a deșeurilor, activitate socotită poluantă.
Cât privește prematuritatea măsurii, Curtea reține că această soluție a fost fundamentată în fapt și în drept prin nota de constatare încheiată la data de 18 octombrie 2012 (f. 8-12) care a stat la baza actului administrativ, iar analiza în fond a acestei chestiuni depășește limitele judecății cererii de suspendare.
Curtea nu a întrevăzut că prin adoptarea acestui act administrativ emitentul său s-ar fi abătut de la limitele legale prescrise de actul normativ superior care coroborate cu celelalte aspecte punctuale evocate de reclamantă să conducă la reținerea existenței unei îndoieli puternice și evidente asupra prezumției de legalitate.
Dat fiind și natura popriu-zisă a măsurii dispuse de autoritatea publică chiar dacă prin această măsură pot fi afectate drepturile patrimoniale ale reclamantei, Curtea reține că nu actul administrativ produce efectul restrictiv al drepturilor exhibate de reclamantă ci însăși legea.
Așa fiind, Curtea constată că cea de a doua condiție prevăzută de lege privind suspendarea executării actului administrativ, analizată în precedent, nu este îndeplinită ceea ce face ca examinarea celei de a treia condiții să fie de prisos.
Și aceasta cu atât mai mult cu cât, executarea unui act administrativ aparent legal nu poate provoca o pagubă beneficiarului acestuia chiar dacă prin efectul său produce o diminuare din punct de vedere economic a patrimoniului sau o afectare a activității generatore de resurse financiare, căci noțiunea de pagubă trebuie privită în sens juridic, adică diminuarea ori afectarea patrimoniului trebuie să aibă ca efect executarea unui act administrativ aparent nelegal, ceea ce nu este cazul în speță.
Din această perspectivă, Curtea urmează, ca în temeiul art. 14 din Legea nr.
554/2004, să respingă cererea de suspendare formulată de reclamantă.
PENTRU ACE. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
{ F. |HOTĂRĂȘTE}
Respinge cererea de suspendare a actului administrativ nr. 8185 din (...) emis de G. N. DE M. - C. G., D. G. C. P. cu sediul în B. B-dul U. nr.78, Bl. J2. sector 3, formulată de reclamanta SC S. R. SA C.-N., cu sediul în str. P. nr. 1, ap.3 jud. C..
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 06 decembrie 2012.
PREȘEDINTE, GREFIER, L. U. M. T.
Red.L.U./Dact.S.M
2 ex./(...)