Sancţiune disciplinara aplicata unui poliţist cu funcţie de conducere. Suspendarea executării. Motive
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 2788 din 26 martie 2014
Prin încheierea din 16.12.2013, pronunţată în dosarul nr. ... al Tribunalului Cluj s-a respins excepţia inadmisibilităţii petitului de suspendare invocată de pârât.
S-a admis cererea formulată de reclamantul R.S.I..
S-a dispus suspendarea executării Dispoziţiei Inspectoratului General al Poliţiei Române nr. 4598/14.08.2012 până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.
S-a amânat judecarea fondului la data de 03.02.2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
S-a pus în vedere reprezentantului pârâtului să depună la dosar Ordinul S 120/2011, registrul de informaţii clasificate şi procedura de înregistrare a rapoartelor informative, precum şi dovada înregistrării acestora în registrul de informaţii, dispoziţia IPJ privind obiectivele controlului tematic, dispoziţia de numire a consiliului de disciplină şi va indica cine este persoana care a aplicat rezoluţia pe raportul privind controlul de fond.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Deliberând asupra cererii de suspendare a executării Dispoziţiei Inspectoratului General al Poliţiei Române nr. 4598/14.08.2012, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, ,,Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la
art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. (...)”, iar motivele la care se face referire sunt cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube.
Potrivit definiţiei legale, sunt cazuri bine justificate „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor şi previzibil (art. 2 alin. 1 lit. t şi ş din Legea nr. 554/2004).
Examinând sumar cauza, fără a fi posibilă antamarea fondului în aceasta etapă a procedurii, instanţa a apreciat că este întrunită cerinţa cazului bine justificat impusă de lege raportat la argumentele prezentate de către reclamant, respectiv sancţionarea acestuia pentru neîndeplinirea unor obligaţii ce nu sunt recunoscute ori stabilite în sarcina sa prin dispoziţiile legale ce sunt indicate ca temei al aplicării sancţiunii.
Există un echivoc major cu privire la atribuţiile de serviciu ale reclamantului pentru a căror neîndeplinire a fost sancţionat prin Dispoziţia atacată, în condiţiile în care se reţine săvârşirea de către reclamant a 4 fapte distincte prin care ar fi încălcat obligaţiile de serviciu stabilite prin actele normative menţionate în cuprinsul Dispoziţiei de sancţionare, indicând totodată prevederile legale apreciate ca fiind încălcate.
Pe de altă parte, inclusiv modalitatea de amânare a concursului poate pune în discuţie împrejurarea că ar putea fi în legătură cu termenul stabilit pentru soluţionarea cererii de suspendare.
De asemenea, instanţa a apreciat că este îndeplinită şi condiţia de prevenire a unei pagube iminente, aplicarea Dispoziţiei fiind de natură a crea importante prejudicii asupra situaţiei profesionale a reclamantului pentru preîntâmpinarea cărora fiind necesară măsura suspendării actului administrativ în discuţie.
Astfel, sunt pe deplin actuale prejudiciile produse reclamantului datorită blocării evoluţiei profesionale a acestuia prin influenţarea calificativului profesional în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată de reclamant. Aplicarea actului administrativ a cărui suspendare se solicită ar conduce în mod evident la includerea acestui document în dosarul personal al reclamantului precum şi la influenţarea evaluării performanţelor profesionale şi a activităţii desfăşurate, respectiv, în cadrul procesului de avansare (obţinerea gradului profesional), promovarea (obţinerea unei funcţii) şi recompensare.
Nu în ultimul rând, executarea Dispoziţiei ar repercuta negativ asupra funcţiei exercitate în prezent de către reclamant având în vedere faptul că acesta deţine o funcţie ce implică exerciţiul actului de comandă în raport cu lucrătorii de poliţie aflaţi în subordinea sa, iar sancţionarea reclamantului este de natură a aduce atingere autorităţii acestuia în raport cu subordonaţii ceea ce în mod evident prejudiciază atât activitatea reclamantului în sine cât şi activitatea biroului condus de către reclamant.
Toate aceste aspecte au fost avute în vedere de Curtea de Apel Cluj în cadrul Deciziei civile nr. 4234/12.04.2013 pronunţată în dosarul nr. ... (filele 105-108), prin care s-a admis recursul declarat de reclamantul R.S.I. împotriva Sentinţei civile nr.534/06.09.2012 pronunţată în dosarul nr. ... al Curţii de Apel Cluj, care a fost modificată în sensul admiterii acţiunii, fiind astfel dispusă suspendarea executării Dispoziţiei Inspectoratului General al Poliţiei Române nr. 4598/14.08.2012 până la pronunţarea instanţei de fond în acţiunea în anulare.
Or, făcând aplicarea art. 430 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, urmează că atât soluţia cât şi considerentele pe care se sprijină această hotărâre judecătorească definitivă se bucură de autoritate de lucru judecat cu privire la măsura provizorie care se solicită acum a se lua, respectiv suspendarea executării dispoziţiei menţionate până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare, de această dată.
Chiar dacă decizia Curţii de Apel nu produce efecte asupra modalităţii de soluţionare a cauzei, este evident că are autoritate de lucru judecat cu privire la modalitatea de soluţionare a cererii de suspendare. Pe cale de consecinţă, atâta vreme cât nu au intervenit modificări în situaţia de fapt, de natură a înlătura aprecierile juridice ale acesteia, este evident că se impune admiterea solicitării reclamantului de acordare a suspendării actului administrativ până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze, în condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, în temeiul art. 255 raportat la art. 254 alin. 2 pct. 2 C.pr.civ., s-a încuviinţat solicitarea reprezentantului reclamantului de suplimentare a probatoriului pe toate aspectele învederate şi a acordat un nou termen de judecată pentru ca pârâtul să depună înscrisurile solicitate şi să formuleze clarificări cu privire la toate actele în parte.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE solicitând admiterea acestuia aşa cum a fost formulat.
Faţă de motivele detaliate de instanţa de fond pe care îşi fundamentează soluţia de admitere a cererii de suspendare, solicită admiterea recursului având în vedere faptul că încheierea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, sub două coordonate:
- neîndeplinirea condiţiilor cumulative pentru dispunerea măsurii suspendării aplicării actului administrativ;
- aplicarea greşită a normelor juridice privind autoritatea de lucru
judecat.
Neîndeplinirea condiţiilor cumulative pentru dispunerea măsurii suspendării aplicării actului administrativ
Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a două condiţii pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ şi anume existenţa unui caz bine justificat şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Este cunoscut că printre caracteristicile regimului juridic al suspendării actului administrativ esenţial este caracterul de excepţie ai acestei operaţiuni juridice prin intermediul căreia se realizează o întrerupere a producerii de efecte juridice, determinat de trăsătura generală a actelor administrative de a fi executorii din oficiu (executio ex officio), ceea ce semnifică faptul că imposibilitatea executării lor trebuie să fie legitimată de situaţii speciale şi în limitele acestora.
În ceea ce priveşte condiţia existenţei cazului temeinic justificat, solicită să se constate faptul că reclamantul nu a făcut dovada existentei unor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrative atacat conform art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Prin judecarea cererii de suspendare, chiar dacă instanţa nu cercetează fondul cauzei, pentru a nu da o soluţie arbitrară, este necesar să facă un examen sumar al cauzei, pentru a vedea aparenţa de legalitate a actelor a căror suspendare se cere. In cadrul acestei proceduri reclamantul este obligat să facă dovada cererii sale.
Prin Raportul I.P.J. ... nr. ... din 14.03.2012 cu principalele concluzii rezultate în urma controlului efectuat la Serviciul Rutier ... au fost reţinute în sarcina domnului ... R.N.S. o serie de deficienţe.
În baza prevederilor Dispoziţiei I.G.P.R. nr. 2537 din 09.05.2012, comisarul-şef de poliţie G.G. din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia Control Intern, a efectuat cercetarea prealabilă a faptelor comise de comisarul-şef de poliţie R.S.I., şeful Biroului ... din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean ..., în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei abaterii disciplinare „neglijenţă manifestată în
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege" prevăzută de art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi art. 12 alin. (1) lit. b) din Ordinul ministrului nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor, ambele cu modificările şi completările ulterioare.
In conformitate cu prevederile art. 32 alin. (1) din O.M.A.I. nr. 400/2004, conţinutul raportului de cercetare prealabilă a fost adus la cunoştinţa comisarului-şef de poliţie R.S.I. şi a fost prezentat, ulterior, inspectorului general al Poliţiei Române.
Conform art. 36 lit. c) din O.M.A.I. nr. 400/2004, conducerea I.G.P.R. a dispus sesizarea şi consultarea Consiliului Superior de Disciplină, care a stabilit vinovăţia poliţistului sub aspectul comiterii abaterii disciplinare „neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege".
Prin Dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române nr. 4598 din
14.08.2012, s-a dispus sancţionarea disciplinară a poliţistului pentru abaterile reţinute în sarcina sa cu "mustrare scrisă".
In ceea ce priveşte susţinerile reclamantului din cererea de suspendare, învederează instanţei de judecată următoarele:
Singurul motiv invocat de reclamant este acela că prin faptul că concursul pentru şef Serviciu rutier din cadrul inspectoratului a fost organizat înainte de primul termen de judecată din dosarul nr. . reprezintă indicii suficiente pentru a se înţelege că sancţionarea sa disciplinară a avut ca scop neparticiparea la acest concurs.
Această susţinere este vădit tendenţioasă în contextul în care sancţiunea disciplinară a fost aplicată în urma unei proceduri legale pe parcursul căreia s-a constat vinovăţia reclamantului cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare.
Concursul organizat de I.P J. ... pentru ocuparea funcţiei de şef Serviciu rutier a fost o activitate firească la nivelul acestei unităţi de poliţie pentru asigurarea conducerii acestei structuri în scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. Serviciul rutier reprezintă o componentă importantă a sistemului de ordine publică la nivelul judeţului . , astfel că asigurarea conducerii acestuia reprezintă o condiţie de eficientizare a activităţilor desfăşurate de acesta.
In concluzie, solicită a se constata faptul că reclamantul nu a indicat şi nu a făcut dovada existenţei unor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative atacate, conform art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Existenţa unei pagube iminente impune aprecierea condiţiei dintr-o dublă perspectivă: paguba, care trebuie să fie certă, actuală şi exigibilă (cunoscută sub toate aspectele), şi caracterul iminent al acesteia.
Pentru a dovedi îndeplinirea acestei condiţii, reclamantul invocă faptul că dispoziţia de sancţionare disciplinară aflată la dosarul de personal reprezintă un prejudiciu semnificativ, fiind expus unor situaţii juridice vătămătoare pentru drepturile şi interesele sale.
Dincolo de faptul că reclamantul nu detaliază care ar fi drepturile şi interesele vătămate, simpla referire la autoritatea sa faţă de subordonaţi nefiind de natură a complini această deficienţă, reclamantul nu invocă un prejudiciu material viitor şi previzibil.
Paguba trebuie să fie cuantificată în bani sau să poată fi evaluabilă, tocmai pentru a respecta condiţiile menţionate anterior. In acest context, aprecierile instanţei de judecată cu privire la faptul că sancţiunea prejudiciază relaţiile reclamantului cu
subordonaţii săi sunt nefondate, creând prezumţia că sancţionarea poliţiştilor cu funcţii de conducere reprezintă un risc major cu privire la relaţiile de subordonare.
Relaţiile ierarhice sunt stabilite de norme juridice de nivel superior şi inferior şi se reflectă în obligaţiile ce trebuie respectate de poliţiştii cu sau fară funcţii de conducere. Autoritatea reclamantului este una formală, dată de funcţia ocupată de acesta, însă autoritatea profesională trebuie dovedită de acesta prin respectarea atribuţiilor de serviciu şi nicidecum prin impunerea de către o hotărâre judecătorească.
Mai mult, la data soluţionării cererii de suspendare sancţiunea disciplinară era radiată de drept. Potrivit art. 70 alin. (1) lit. a) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 sancţiunea mustrării se radiază în termen de 6 luni de la aplicarea acesteia. Totodată, conform alin. (3) al aceluiaşi articol sancţiunile aplicate se au în vedere la evaluarea anuală, promovare, recompensare sau avansare cu excepţia celor care au fost radiate de drept sau au fost ridicate ca şi recompensă.
In contextul prezentat, cererea de suspendare se dovedeşte a fi nu numai neîntemeiată, dar şi lipsită de interes.
Aplicarea greşită a normelor juridice privind autoritatea de lucru judecat
Instanţa de fond apreciază că în prezenta cauză se face aplicabilitatea art. 403 din N.C.P.C. în sensul că considerentele cuprinse în Decizia nr. 4234 din 12.04.2013 pronunţată în dosarul nr. .../33/2012 prin care s-a admis o altă cerere de suspendare formulată de reclamant se bucură de autoritate de lucru judecat.
Faţă de aceste argumente consideră că instanţa de fond a făcut o aplicare eronată a normei juridice care reglementează instituţia autorităţii de lucru judecat pentru următoarele considerente:
- Nu există identitate de obiect: în dosarul reclamantul a solicitat suspendarea aplicării actului administrativ până la soluţionarea pe fond a cererii de anulare având în vedere o anumită situaţie de fapt, iar în prin prezenta cerere de suspendare se solicită suspendarea până la soluţionarea în recurs a cererii principale, invocând alte împrejurări de fapt decât cele avute în vedere la soluţionarea primei cereri de suspendare.
- Nu există identitate de cauză: fundamentul juridic al celor doua cereri de suspendare nu este acelaşi. Prima cerere este întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar cea de a doua cerere este formulată în temeiul art. 15 din acelaşi act normativ.
Contrar soluţiei pronunţate, instanţa de fond, respingând excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, reţine că temeiul legal al celei de a doua cereri este diferit, că împrejurările de fapt sunt diferite, altfel ar fi intervenit sancţiunea prevăzută de art. 15 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, respectiv inadmisibilitatea.
Faţă de aspectele detaliate anterior, solicită să se admită recursul şi să se caseze în totalitate încheierea atacată.
În apărare, reclamantul intimat R.S.I. a depus note de şedinţă solicitând a le a avea în vedere la pronunţarea hotărârii,hotărâre prin care solicită a respinge recursul formulat de către Inspectoratul General al Poliţiei Române împotriva încheierii din data de 16.12.2013 pronunţată în dos, nr. ... al Tribunalului Cluj, ca nefondată.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
În doctrină şi jurisprudenţă s-a conturat ideea potrivit căreia actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţia autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşii titlu executoriu.
Principiul legalităţii actelor administrative presupune însă, atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.
Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului.
Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorităţii emitente sau a instanţei de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalităţii actului administrativ şi al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă, o situaţie de excepţie, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
Deşi nu se poate reţine că toate considerentele Deciziei civile nr. 4234/2013 a Curţii de Apel Cluj din dos. . se impun cu autoritate de lucru judecat şi în cea ce priveşte cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din L. nr. 554/2004, raţiunile care au impus, la momentul respectiv suspendarea executării actului administrativ în temeiul art. 14 nu s-au modificat, neintervenind modificări în ceea ce priveşte situaţia reclamantului.
Astfel, existenţa cazului bine justificat şi paguba iminentă sunt elementele în raport de care trebuie analizată temeinicia cererii de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea 554/2004.
Potrivit art. 15 al. 2 din Legea 554/2004, prevederile art. 14 vor fi aplicabile în mod corespunzător la soluţionarea cererii de suspendare a actului administrativ până la soluţionarea irevocabilă a cererii privind anularea actului în discuţie.
Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de fond nu reţine existenţa unor diferenţe a împrejurărilor de fapt în considerentele expuse cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare întemeiate pe art. 15 din Legea 554/2004 ci apreciază că existenta unei hotărâri în temeiul art. 14 din Legea 554/2004 nu reprezintă în sine, un fine de neprimire a unei cereri de suspendare întemeiate pe art. 15 din Legea 554/2004 prin prisma prevederilor art. 6 al. 14 din Legea 554/2004 invocate de către recurent.
Referitor la existenţa cazului bine justificat sunt pe deplin întemeiate considerentele instanţei de fond cu privire la echivocul în ceea ce priveşte atribuţiile de serviciu ale intimatului reţinute ca fiind încălcate prin Dispoziţia de sancţionare şi de asemenea aspectele legate de modalitatea de organizare a concursului de ocupare a
funcţiei de Şef al Serviciului şi emiterea Dispoziţiei în legătură cu organizarea
acestui concurs.
Sub aspectul existenţei pagubei iminente, pot fi primite ca pertinente susţinerile reclamantului intimat potrivit cărora, în condiţiile în care efectele în Dispoziţiei nu ar fi suspendate, aceasta ar conduce la introducerea sancţiunii disciplinare aplicate în dosarul personal al poliţistului fiind luate în considerare la aprecierea activităţii desfăşurate precum şi la obţinerea gradelor profesionale, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 al. 1 lit b din legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, sancţiunile disciplinare.
În mod corect se reţine de către instanţa de fond că executarea Dispoziţiei ar repercuta negativ asupra funcţiei exercitate în prezent de către reclamant având în vedere faptul că acesta deţine o funcţie ce implică exerciţiul actului de comandă în raport cu lucrătorii de poliţie aflaţi în subordinea sa, iar sancţionarea reclamantului este de natură a aduce atingere autorităţii acestuia în raport cu subordonaţii ceea ce în mod evident prejudiciază atât activitatea reclamantului în sine cât şi activitatea biroului condus de către reclamant.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 20 din L.554/2004, Curtea va respinge recursul declarat de INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI împotriva încheierii din 16.12.2013, pronunţată în dosarul nr. ... al Tribunalului Cluj pe care o va menţine în întregime.
| ← Cerere de suspendare a executării unui act administrativ. | Cerere de suspendare provizorie a executării unei hotărâri.... → |
|---|
