Decizia civilă nr. 10271/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA NR. 10271/2013

Ședința publică din 28 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE

V.

G.

JUDECĂTOR

S.

L. R.

JUDECĂTOR

A.

M. C.

GREFIER

M.

V. -G.

S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A

F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 5948/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamantul L. R. I., privind și pe A. F. pentru M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru. Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea

Colegiului de Conducere a Curții de A. C. nr. 57/2012.

În temeiul art. 1591alin. 4 C.pr.civ., raportat la art. art. 3 alin. 3, art.

299 C.pr.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Curtea, din oficiu, ca motiv de ordine publică, invocă excepția inaplicabilității dispozițiilor art. 120 și art. 124 C.pr.fiscală și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 5948/_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._, s-a admis acțiunea formulată de către reclamantul/a L.

R. I. în contradictoriu cu pârâta A.F.P. Z. .

Au fost obligate pârâta să restituie reclamantului/ei suma de 1429 lei, taxă pentru emisii poluante cu dobânda legală conform art. 124 C.pr.fiscală începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire până la restituirea efectivă a sumei.

S-a admis cererea de chemare în garanție a A. F. PENTRU

M., care a fost obligată la plata sumelor încasate menționate anterior.

Asupra cauzei pe fond, tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări în România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, reclamantul achitând taxa stabilită.

Analizând actul normativ incident, Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție, în baza art. 60 C.pr.civ., din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Referitor la acordarea de despăgubiri, sub formă de dobândă legală, această solicitare constituie în mod evident un capăt accesoriu de cerere, astfel că odată cerute, aceste daune interese compensatorii trebuie analizate de instanță, odată cu cererea principală, conform art.17 Cod procedură civilă, privind prorogarea legală de competență; acțiunea în restituire de taxă fiind pe deplin justificată, după cum s-a arătat deja în precedent, daunele interese compensatorii nu pot fi refuzate, indiferent de denumirea pe care partea reclamantă înțelege să le-o dea (dobândă legală sau fiscală) deoarece conform art. 84 Cod procedură civilă, "cererea (…) este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită"; în timp ce conținutul și natura despăgubirii pretinse, au fost stabilite de instanță, în virtutea rolului activ, conferit de art.129 alin.4 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F.

P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z., prin care s-a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit dispozițiile art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prevăzută de dispozițiile Codului de procedură fiscală.

Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.

Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală, cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prevăzute de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării

termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.

O altă chestiune pe care pârâta o pune în discuție este legală de intrarea în vigoare a Legii nr. 9/2012 începând cu data de_, care prin art. 12 instituie regula de restituire a taxei pe poluare atunci când aceasta este mai mare decât taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în sensul că se putea restitui doar diferența în situația în care taxa pe poluare este mai mare decât cea instituită de actul normativ menționat.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

In ce priveste eventuala inadmisibilitate pentru lipsa procedurii prealabile, aceasta este neintemeiata in conditiile in care refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri este o conditie de fond pentru admisibilitatea unei actiuni in contencios administrativ a carei indeplinire rezulta din practica administrativa constantă a paratelor și din chiar pozițiile procesuale. Procedura prealabila nefiind obligatorie nu se poate vorbi de tardivitatea ei.

Totodată, tribunalul a reținut corect calitatea procesuală a pârâtei având în vedere că aceasta a calculat și perceput suma a cărei restituire se solicită.

Pe fondul cauzei, instanța reține că, potrivit art. 90 din Tratatul C.E.,

"nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.";

Dispozițiile comunitare citate anterior, urmărind să elimine restricțiile de orice natură în calea liberei circulații a mărfurilor în spațiul comunitar, interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, precum și regimurile de protecție împotriva produselor concurente, ca parte constitutivă dintr-un sistem general de impozite percepute în cazul produselor importate și a celor care provin de pe piața internă.

Art. 90 precitat, deși interzice impozitarea discriminatorie și protectivă pentru produsele naționale, nu afectează însă suveranitatea fiscală a statelor membre. Din moment ce nu există măsuri de armonizare în domeniu, statele membre rămân libere să-și organizeze sistemele fiscale așa cum consideră potrivit și să stabilească nivelul dorit al cotelor de impozitare, cu singura condiție de a nu genera discriminarea produselor provenind din alte state membre. Dispozițiile art. 90 din T.C.E., suplimentând dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent, conținute în art.

23 și 25 din Tratat, caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate.

Curtea reține că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. Tatu

c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că

reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Ori, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.

Urmeaza a verifica daca concluziile Curtii de Justitie a Uniunii Europene in ceea ce priveste taxa de poluare in oricare din formele sale se pot verifica si in ceea ce priveste Legea 9/2012 in forma in care se prezenta la data platii de catre reclamant a taxei din speță.

Astfel, in forma sa initiala Legea 9/2012 prevedea obligația de plată a taxei atat cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare cit și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

In temeiul OUG 1/2012 prevederile ce vizau plata taxei la prima instrainare a unui autovehicul deja inmatriculat dupa intrarea in vigoare a Legii 9/2012 au fost suspendate.Ca atare taxa pentru emisii poluante se achita pentru o masina de ocazie cumparata din Uniunea Europeana dar nu se aplica cumpararii de pe piata interna a unei masini de ocazie similiare ceea ce inseamna mentinerea aceleiasi situatii de fapt si de drept ca si cea creata sub incidenta OUG 50/2008 pentru care s-au pronuntat hotararile CJUE mai sus mentionate .

In aceste conditii se poate concluziona pornind de la premisa ca hotararile CJUE au clarificat aspectele necesar a fi analizate in speta ca regimul taxei pentru emisii poluante asa cum este reglementat pana la_ este stabilit astfel încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

În speța de față însă, curtea nu poate conchide în sensul aplicabilității dispozițiilor comunitare și jurisprudențiale mai sus amintite întrucât reclamantul nu a depus dovada înmatriculării autoturismului în spațiul UE, înscris din care ar fi rezultat că taxa solicitată a fost achitată pentru un autoturism înmatriculat într-un stat membru UE, iar nu într-un stat terț,

motiv pentru care cererea prin care se solicită restituirea taxei este neîntemeiată.

Totodată, încasarea nelegală a unei taxe produce un prejudiciu prin lipsirea de respectiva sumă de bani pentru perioada cuprinsă între data încasării taxei si data restituirii efective. Normele speciale din materia dreptului fiscal nu reglementează acoperirea acestui prejudiciu, situație în care devin incidente normele dreptului comun. Nu se poate accepta aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 6 si art. 117 C.p.c. deoarece este vorba despre norme de excepție, de stricta interpretare si aplicare doar la situația pe care o reglementează, iar prima instanță a acordat greșit dobânda fiscală.

Prin urmare, în mod eronat prima instanță a acordat reclamantului dobânda potrivit codului de procedură fiscală, ca reparație pentru un prejudiciu rezultat din nerespectarea de către stat a obligațiilor comunitare, această dobândă fiscală trebuind înlăturată de instanța de recurs.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.312 alin.3 C.proc.civ., se va admite recursul declarat de pârâta D. G. A F.

P. S. în nume propriu și pentru A. F. P. Z. împotriva sentinței Tribunalului S., pe care o va modifica în parte în sensul că se va

înlătură obligația pârâtei și a chematei în garanție de plată a dobânzii fiscale și se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P.

S. în nume propriu și pentru A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 5948/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligația pârâtei și a chematei în garanție de plată a dobânzii fiscale.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

V. G. S.

L. R.

A.

M. C.

GREFIER

M. V. -G.

Red.SRL /dact.MN 2 ex./_ Jud.fond: S.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 10271/2013. Anulare act control taxe şi impozite