Decizia civilă nr. 10353/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 10353/2013
Ședința publică din dat de 30 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.
S-a luat spre examinare recursul formulat de către reclamanta SC G. S.
C. -N. împotriva Sentinței civile nr. 1558 din 29 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați P.
M. C. -N., M. C. -N. prin P., P. M. C. -N. și C. LOCAL AL M. C. -N. - C. T. DE A. A T. ȘI U., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Prezentul termen de judecată a fost fixat în vederea discutării perimării recursului.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Curtea procedează la repunerea cauzei pe rol iar din oficiu, raportat la dispozițiile art. 137 C.pr.civ., art. 249 și art. 252 C.pr.civ., invocă excepția perimării prezentei cauzei și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
C U R T E A:
Prin încheierea civilă nr. 4.708 din_, pronunțată în dosarul nr._
s-a luat act de renunțarea reclamantei S.C. G. S.R.L. C. -N. în contradictoriu cu pârâții P. M. C. N., M. C. N., P. M.
C. N., C. LOCAL AL M. C. N.
Prin sentința civilă nr. 1.558 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C.
s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C. ui Local al M. C. -N. .
Prin aceeași sentință s-a respins acțiunea formulată de SC G. S. C. -N.
, în contradictoriu cu pârâții P. M. C. N., M. C. N., P.
M. C. N., C. LOCAL AL M. C. N. .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta
S.C. G. S.R.L. C.
-N. .
În ședința publică din data de 13 ianuarie 2010
, Curtea de Apel C. a dispus suspendarea judecarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, și s-a înaintat dosarului la Tribunalul Cluj pentru soluționarea excepțiilor de nelegalitate a Certificatului de U. nr. 1873/2008
emis de P. municipiului C. -N. și a Adresei nr._ emisă de C. Local al municipiului C. -N. .
Din fișa dosarului nr._ al Tribunalului C. (f.47) rezultă faptul că s- a soluționat cererea privind excepția de nelegalitate a adresei nr._ emisă de C. Local al municipiului C. -N. prin perimarea cererii la data de_, sentința nefiind recurată, iar din referatul privind verificarea din oficiu a dosarelor suspendate întocmit la data de_ rezultă că excepția de nelegalitate a Certificatului de U. nr. 1873/2008 emis de P. municipiului
C. -N. a fost soluționată definitiv în dosarul nr._ al Tribunalului C. . În acel dosar prin încheierea civilă nr. 4708/_ s-a luat act de renunțarea la judecată, fără a fii exercitată calea de atac.
De la data rămânerii irevocabile a celor două sentințe menționate anterior partea interesată avea posibilitatea de a formula cerere de repunere pe rol a prezentei cauze, în vederea continuării judecății.
Tot de atunci a început să curgă și termenul de perimare a prezentei cauze, motivul ce a determinat suspendarea prezentei cauze încetând.
În consecință, întrucât nici una dintre părți nu a îndeplinit niciun act de procedură susceptibil să întrerupă cursul perimării, dosarul rămânând în nelucrare din vina părților mai mult de un an de zile, fiind repus pe rol din oficiu de către Curte, în temeiul art. 248, art. 252 alin. 2 C.pr.civ., Curtea, la termenul de judecată din data de_ a invocat din oficiu excepția perimării cererii de recurs, rămânând în pronunțare asupra acesteia.
Constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textele de lege invocate mai sus, care reglementează instituția perimării, Curtea va admite excepția invocată, luând act de faptul că cererea de recurs s-a perimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Constată perimat recursul declarat de reclamanta S.C. G. S.R.L. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 1.558 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, D. M. | JUDECĂTOR, F. T. | JUDECĂTOR, M. H. |
GREFIER, D. C. |
Red.M.D./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: R. R. D. .