Decizia civilă nr. 10364/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 10364/2013
Ședința publică din data de 30 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamanta SC V. E. S. împotriva sentinței civile nr. 9380 din data de_, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtele D. R. PENTRU
A. ȘI O. V. C., D. R. PENTRU A. ȘI O. V. C. și A.
N. DE A. F. -D. G. DE S. A C., având ca obiect
- contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta- reclamantă prin consilier juridic C. Mihai Iureș, care depune la dosar delegație de reprezentare, lipsind celelalte părți litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 43 lei, conform dovezii aflată la fila 18 din dosar și timbru judiciar de 1 leu.
Prin Serviciul Registratură, la data de_, intimata-pârâtă D. G. REGI. LĂ A FINAȚELOR P. E C. -N. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 218 din OG 92/2003, și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța comunică reprezentantului recurentei un exemplar din întâmpinarea formulată de intimată, iar acesta depune la dosar extras de pe portalul instanțelor care vizează soluția pronunțată în dosarul nr._ ce viza o altă acțiune în contencios administrativ formulată de aceeași societate, prin care s-a solicitat obligarea Autorității Naționale a Vămilor să modifice cele 4 informații tarifare obligatorii (ITO), apreciind că prezintă utilitate în soluționarea prezentei cauze întrucât prin hotărârea evocată anterior instanța a reținut că încadrarea tarifară efectuată de societate a fost corectă.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului pentru motivele evocate în cuprinsul memoriului de recurs, învederând că în mod eronat instanța de fond a admis excepția prescripției extinctive deoarece societatea reclamantă a parcurs procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004. Deși prin întâmpinare se reproșează că reclamanta a efectuat două notificări, ori aceste afirmații sunt nereale, dat fiind că reclamanta a uzat de calea prevăzută de art. 243 Cod vamal comunitar, respectiv cea de a doua acțiune a fost întemeiată pe
dispozițiile art. 243 Cod vamal comunitar, acțiune care a fost introdusă în termen de 6 luni de la data comunicării refuzului nejustificat, potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004.
Referitor la termenul de prescripție de trei ani motivarea instanței de fond este ambiguă, inițial se reține că acesta nu este aplicabil ca ulterior să fie analizată incidența lui. În concret apreciază că termenul în care se poate introduce cererea de restituire este cel de 5 ani, prevăzut de art. 135 din OG nr. 92/2003, fiind vorba de obligații fiscale, și care curge de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.
Față de aceste considerente solicită admiterea recursului, fără obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Totodată arată că solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr.9380 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al Tribunalului C. a fost admisă excepția prescripției extinctive, respinsă excepția inadmisibilității ca rămasă fără obiect, respinsă acțiunea formulată de reclamanta S.C. Vitocam Electrics S. în contradictoriu cu pârâtele D. R. pentru A. și O. V. C., D. Județeană pentru A. și O. V.
; respinsă acțiunea față de A. N. de A. F. .
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că dispozițiile art.11 și 19 din Legea nr.554/2004 trebuie raportate la faptul ca reclamanta, odata cu litigiul din anul 2009 dedus judecatii Curtii de Apel C., putea si trebuia sa cunoasca paguba suferita prin plata unor sume suplimentare nedatorate, în opinia acesteia, cu titlu de drepturi de import, conform declarațiilor vamale precizate în prezenta acțiune.
Reclamanta nu a demonstrat a exista nicio cauza obiectiva și recunoscuta de lege, ca fiind apta de a o repune în termenul de prescriptie, mai ales ca în litigiul din anul 2009, printr-o completare de actiune putea cere întoarcerea executării obligațiilor asumate și plătite prin declaratiile vamale invocate în această cauză, a căror încadrare tarifară a fost modificată prin hotărârea Curții de Apel C. .
Pe cale de consecință în mod corect a invocat pârâta că termenul de prescripție a dreptului de a solicita restituirea sumelor plătite în plus a început sa curgă de la data de_, moment la care a devenit irevocabila hotărârea Curții de Apel C., iar data introducerii prezentei acțiuni la Tribunalul Cluj este_ .
Așa fiind, reclamanta trebuia sa formuleze prezenta acțiune în raport de prevederile art. 11 din Legea 554/2004 cel mai târziu la data de_, sub sancțiunea decăderii.
Mai apoi, se constată că în speță nu se aplică nici termenul de prescripție de 3 ani reglementat de art. 236, alin. 2 teza I din Regulamentul. (CEE) nr. 2913/1992 privind instituirea Codului vamal Comunitar, a cărui curgere începe de la data depunerii declarației vamale, în speța dedusa judecatii, de la momentul depunerii fiecarei declarații vamale de import în parte. Acest termen de prescripție nu admite cauze de întrerupere a cursului prescripției, ci doar de prorogare pentru motiv de forța majora sau caz fortuit așa cum expres se arata în teza a II-a a art. 236, alin. 2 Cod vamal Comunitar.
Însă acțiunea pendinte nu cuprinde niciun fel de motiv ce poate fi circumscris cazului fortuit sau celui de forță majoră, astfel încât și din punct de vedere al normelor de drept specifice dreptul vamal comunitar, cererea este prescrisă și urmează să fie respinsă ca atare, fără a se mai cerceta fondul acesteia.
În aceste condiții, excepția prescripției a fost admisă și, a fost respinsă acțiunea reclamantului urmare admiterii acestei excepții .
Împotriva soluției a declarat recurs reclamanta solicitând casarea hotărârii în sensul constatării ca neîntemeiate a excepției și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În susținerea celor solicitate se arată în esență că prevederile legii contenciosului sunt în sensul că termenul de introducere a acțiunii începe să curgă de la data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a plângerii prealabile, iar termenul în care se poate introduce cererea de restituire este cel instituit de codul de procedură fiscală - mai concret termenul de prescripție este de 5 ani și se calculează de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele
:
În urma controlului efectuat la recurentă prin actele încheiate inspectorii vamali au reținut că în 28 de operațiuni efectuate în 2008 încadrarea tarifară efectuată a fost greșită și drept consecință au fost stabilite în sarcina societății obligații vamale. Cele constatate au fost anulate prin sentința civilă nr.155/_ pronunțată în dosar nr._, sentința rămasă irevocabilă prin decizia nr.421/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție.
Ulterior recurenta a solicitat restituirea sumelor nedatorate iar în urma refuzului s-a adresat instanței cu prezenta acțiune având ca obiect restituirea sumei de 44.708 lei reprezentând diferențe între taxele vamale datorate și taxele vamale efectiv achitate în cursul anului 2008.
Prima instanță a considerat că acțiunea nu a fost introdusă în termenul de 1 an de la data de_ când a fost pronunțată decizia Înaltei Curți de C. și Justiție respectiv a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba prin raportare la dispozițiile legii contenciosului.
Conform actului normativ evocat Legea 554/2004art.8 ,,persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.
Legea nr.554/2004 menționată de prima instanță ce vizează atacarea în contencios a refuzului nejustificat trebuie corelat însă cu dispozițiile speciale prevăzute de actul normativ în contextul în caruia a fost solicitată restituirea respectiv OG nr.92/2003.
Actul normativ arătat prin art.117 prevede că se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
cele plătite fără existența unui titlu de creanță;
cele plătite în plus față de obligația fiscală;
cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
cele de rambursat de la bugetul de stat;
cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;
cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Tot astfel prin art.135 din același act normativ se prevede că: dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.
Reiese din normele enunțate că obiectul acțiunii judiciare în instanța de contencios îl constituie constatarea refuzului nejustificat al autorității precum și obligarea la restituirea sumelor plătite în plus sau ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legii în condițiile în care autoritatea refuza nejustificat restituirea. Totodată mai reiese din norme că în materia fiscală dreptul de restituire se prescrie în termen de 5 ani de la 1 ianuarie a anului în care a luat naștere dreptul la restituire.
Cu alte cuvinte în condițiile normei speciale termenul de restituire este de 5 ani și curge de la data la care se cunoștea și trebuia să se cunoască paguba respectiv de la 1 ianuarie a anului următor în care a luat naștere dreptul la restituire.
Actele dosarului atestă că a fost efectuat controlul în 2008; că în același an s-au plătit și sumele achitate ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale iar acțiunea a fost promovată la_ deci în termenul special context în care raportat la perioada determinată de legiuitor greșit se reține de prima instanță prescripția dreptului la acțiune.
Așadar față de cele arătate în baza art.312 C.pr.civ. Curtea va admite recursul și va casa hotărârea trimițând cauza spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de SC V. E. S. împotriva sentinței civile nr. 9380 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
D.
M.
F.
T.
M.
H.
GREFIER
C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond.A. B.
