Sentința civilă nr. 1258/2013. Contestație act administrativ fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1258/2013
Ședința publică din data de 14 Iunie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: A. P. M. GREFIER I. D. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta
S.C. B. V. S., împotriva pârâtei D. G. A F. P. B. -N., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Cauza s-a dezbătut în ședința publică din 31 mai 2013 susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea hotărârii fiind amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de 7 iunie 2013, respectiv pentru data de azi 14 iunie 2013.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta SC B. V. S. a chemat în judecată pârâta D. G. a F. P. B. -N., solicitând anularea în parte a deciziei nr. 23/_, a deciziei de impunere nr. 97/_ și a dispoziției de măsuri nr. 78/_, în ceea ce privește respingerea contestației fiscale și a stabilirii obligațiilor fiscale suplimentare în cuantum total de 77.220 lei.
În motivare, s-a arătat că decizia de impunere nr. 97/_ și dispoziția de măsuri nr. 78/_ s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în cuantumul total de
182.425 lei.
Împotriva acestor acte a formulat contestație în condițiile Codului de procedură fiscală.
Prin decizia nr. 23/_ s-a dispus suspendarea contestației pentru suma de 105.205 lei și respingerea contestației pentru suma de 77.220 lei.
Se consideră cp în mod nelegal organul de soluționare a contestației a respins contestația pentru suma de 77220 lei.
Reclamanta SC B. V. S. a depus la dosar "precizare de acțiune"; prin care a arătat următoarele:
Suma de 71.997 lei se compune din TVA și impozit pe profit suplimentar, precum si accesoriile aferente, rezultate din relația comercială desfășurată între reclamantă și S.C. PROVA PRODCOM S.R.L. C. -Napoca, sumă pe care organele de control au stabilit-o suplimentar pentru motivul că datele de identificare (respectiv codul fiscal sau numărul de înregistrare în registrul comerțului ale reclamantei) sunt incorect menționate în cele 10 facturi fiscale emise in sarcina sa de către menționata societate.
Pentru aceleași considerente a fost respinsă contestația administrativa formulata de reclamantă. Prin aceasta contestație se arată că, deși au fost sesizate organele de politie pentru a cerceta realitatea operațiunilor menționate în facturi, nu se impune suspendarea soluționării contestației întrucât, chiar dacă operațiunile sunt reale, facturile emise de SC PROVA PRODCOM
S. nu au calitatea de document justificativ potrivit art.21 alin. (4) lit. f) și ale art. 145 alin. (8) lit. a) și b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și ale art. 6 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991 .
Pentru motivarea în drept a acestei soluții a fost invocată și Decizia nr.5/2007 a I.C.C.J., care prevede că, în aplicarea dispozițiilor sus indicate "Taxa pe valoarea adăugată nu poate fi
dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA. "
Se solicită a se constata că această soluție adoptată de organele fiscale este rodul unui formalism excesiv în interpretarea normelor legale sus-indicate și al extinderii dispozițiilor obligatorii ale Deciziei Î.C.C.J. nr.5/2007 la o altă stare de fapt decât cea avută în vedere la momentul luării acestei hotărâri.
Astfel, art.21 alin.(4) lit f Cod fiscal prevede că "nu sunt deductibile cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor". Organul de soluționare a contestației subliniază, citând această normă legală, doar necesitatea existenței documentului justificativ și tratează în mod vădit ca lipsit de importanță scopul acestui document justificativ - dovada efectuării operațiunii. Este evident că finalitatea documentului justificativ este aceea de a proba că operațiune înregistrată în evidențele contabile este reală, astfel că nu documentul în sine este elementul esențial.
Este real că, pentru a dovedi realitatea operațiunii, este necesar ca documentul justificativ să conțină datele cerute de textul legal care îl reglementează, pentru a putea fi identificați participanții în relația comercială, însă o simplă eroare materială, care nu are ca efect imposibilitatea identificării părților ori a produselor ori serviciilor livrate sau prestate nu poate atrage automat concluzia că operațiunea nu este reală. In fond, aceasta este problema principală - realitatea ori falsitatea operațiunii, iar nu existența formală a unui document justificativ. Pentru rezolvarea acestei probleme este reglementat conținutul documentului justificativ, cele două componente cea de fond și cea formală neputând fi separate.
In ceea ce privește invocarea Deciziei nr.5/2007, se consideră că tot numai prin separarea de contextul în care a fost pronunțată, prin interpretarea extensivă a acesteia, se poate ajunge la concluzia organelor fiscale.
In această privință, se solicită a se observa că decizia a fost pronunțată pentru a stabili o practică unitară în situația în care datele persoanei menționată la rubrica "emitent" erau eronate, situație cu totul diferită față de cea din speță, în care datele emitentului sunt corecte, cele eronate fiind ale reclamantei. Soluția pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere înregistrarea în contabilitate a unor operațiuni pe baza unor facturi cu emitenți neidentificabili datorită mențiunilor eronate, fiind cunoscută situația din trecut, când se cumpărau facturiere din piețe și se completau cu date false, iar cei care și le înregistrau în evidențele contabile susțineau că nu pot fi făcuți răspunzători pentru realitatea unor mențiuni pe care nu le puteau verifica.
În speța de față, furnizorul serviciilor, SC PROVA PRODCOM S., a completat corect datele sale de identificare, în calitate de emitent, eronate fiind doar cele ale reclamantei. Insă nu se poate susține că prin aceasta a fost împiedicată verificarea realității serviciilor prestate.
Pentru a dovedi realitatea operațiunilor, reclamanta a pus la dispoziția organelor de control situațiile de lucrări, facturile și documentele de plată, majoritatea covârșitoare a plăților fiind efectuate prin viramente bancare.
Reclamanta nu a observat faptul că mențiunile sunt eronate, deoarece în momentul culegerii datelor în evidențele contabile niciodată, în niciun program contabil, nu se culeg și propriile date de identificare, care sunt implicite, ci doar cele ale emitentului facturii și mențiunile privind data, felul operațiunii și valoarea operațiunii.
În drept, s-au invocat disp. art.218 Cod proc.fiscală, Legea nr.554/2004.
Pârâta D. G. a F. P. B. -N. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, s-a arătat că în mod corect și legal organul administrativ jurisdicțional de la nivelul D. G. a F. P. B. -N., în soluționarea contestației administrative îndreptata împotriva Deciziei de impunere nr.97/_ a dispus :
Suspendarea soluționării contestației pentru suma totală de 105.205 lei, din care suma de
75.165 lei reprezintă impozit pe profit, suma de 20.097 lei reprezintă accesorii aferente impozitului pe profit, suma de 5.280 lei reprezintă taxă pe valoarea adăugată, iar suma de 4.663 lei reprezintă
accesorii aferente taxei pe valoarea adăugată, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în conformitate cu art.214 alin. (3) din Codul de procedură fiscală;
Respingerea ca neîntemeiată a contestației pentru suma totală de 71.997 lei, din care suma de 12.480 lei reprezintă impozit pe profit, suma de 3.335 lei reprezintă accesorii aferente impozitului pe profit, suma de 52.128 lei reprezintă taxă pe valoarea adăugată, iar suma de 4.054 lei reprezintă accesorii aferente taxei pe valoarea adăugată și, pe cale de consecință, menținerea corespunzătoare a măsurilor dispuse prin Decizia de impunere nr. 97/_ ;
Respingerea ca nemotivată a contestației pentru suma totală de 5.223 lei, din care suma de 296 lei reprezintă impozit pe profit, suma de 122 lei reprezintă accesorii aferente impozitului pe profit, suma de 4.516 lei reprezintă taxă pe valoarea adăugată, iar suma de 289 lei reprezintă accesorii aferente taxei pe valoarea adăugată și, pe cale de consecință, menținerea corespunzătoare a măsurilor dispuse prin Decizia de impunere nr. 97/_ .
Prin acțiunea introductiva precizată, reclamanta a înțeles să conteste doar soluția dispusă de către organul de soluționare a contestațiilor prin pct.2 al Deciziei nr.67/_, privitor la suma totală de 71.997 lei, reprezentând (12.480 lei) impozit pe profit, (3.335 lei) accesorii aferente impozitului pe profit, (52.128 lei) taxă pe valoarea adăugată si (4.054 lei) accesorii aferente taxei pe valoarea adăugată.
Astfel, se arată că în adoptarea acestei soluții contestate de către reclamanta, s-au avut în vedere următoarele:
Reclamanta a înregistrat în evidența contabilă în lunile decembrie 2010 și ianuarie 2011 la cheltuieli, contravaloarea a 10 facturi fiscal emise sub antetul SC" PROVA PRODCOM "S. C. - Napoca, în valoare totală de 181.488 lei (în luna decembrie 2010 - 5 facturi în valoare de 78.000 lei și în luna ianuarie 2011 - 5 facturi în valoare de 103.488 lei).
Pentru justificarea acestor cheltuieli, reclamanta a prezentat organelor de inspecție fiscală Contractul de închiriere utilaje cu personal de deservire aferent nr.76/_ (filele 134-138,dosar administrativ).
Cu privire la aceste tranzacții derulate,organele de inspecție fiscală au considerat că există suspiciuni cu privire la realitatea lor, deoarece: cele 10 facturi au fost emise abia în lunile decembrie 2010 și ianuarie 2011, cu toate că acestea reprezintă c/v închiriere utilaje pentru lunile august- decembrie 2010; cu ocazia efectuării inspecției fiscale, administratorul societății reclamante, Sângeorzan M., nu a dat explicații lămuritoare cu privire la derularea tranzacțiilor aferente contractului de închiriere încheiat cu SC,, PROVA PRODCOM" S. .
Urmare acestor suspiciuni, organele de verificare au solicitat, prin adresa nr.4473/_ (filele133-134,dosar administrativ), Activității de I. Fiscală din cadrul Direcției Generale a F.
a județului C. efectuarea unui control încrucișat la SC,,PROVA PRODCOM" S., în vederea clarificării tranzacțiilor consemnate în cele 10 facturi.
Din răspunsul primit de la Direcției Generale a F. P. a județului C. (filele 124- 129,dosar administrativ) se desprind următoarele:
nu s-a putut lua legătura cu administratorul societății, la sediul declarat locuind vechiul administrator care la data de_ a cesionat părțile sociale unui cetățean cu domiciliul în Ungaria, acesta având obligația, conform prevederilor din Actul adițional înregistrat la ORC C., să modifice sediul social într-un termen de 2 luni de la data cesionării, modificare ce nu s-a produs până la data controlului;
conform bazelor de date existente la nivelul Direcției Generale a F. P. a județului
, SC,, PROVA PRODCOM ,S. nu a mai depus la organul fiscal declarații după data cesionării și ca urmare, din data de_ societatea a fost declarată inactivă;
analizând informațiile din declarațiile 394 s-a constatat că mai multe firme, printre care și reclamanta, au raportat achiziții de la SC PROVA PRODCOM S. fără insa ca aceasta să declare livrările respective.
Având în vedere aceste constatări, dar și suspiciunile redate mai sus, organele de inspecție fiscală au considerat că operațiunile economice consemnate în cele 10 facturi (208, 210, 212, 215,
217, 223, 226, 229 și 231 (filele 140-148), nu au fost efectuate în realitate,iar cât privesc completările facturilor în cauză, cu date de identificare eronate ale cumpărătorului, se exemplifică:
la cumpărător este înscris SC,,B. V. "S., dar CUI-ul (10107269) aparține SC,, MUFLONUL" S. Chiuza, iar nr. de înreg. la RC (J/_ ) aparține SC,, ILISCONSULT" S. B.
. De asemenea, pe factura 235 (fila 139,dosar administrativ) la cumpărător este înscris SC "B. V. " S., dar CUI-ul (16450583) aparține SC,, PETROSTEEL" S. Iclod, iar nr. de înreg. la RC (J/_
) aparține SC,, TRANSILVANIA TUR" S. Cîmpia Turzii.
Prin urmare, fiind invocate dispozițiile art. 11 alin.(1), ale art.19 alin.(1) și ale art.21 alin.(4) lit.f) și m) din Codul fiscal, organele de inspecție fiscală nu au luat în calcul la stabilirea profitului impozabil tranzacțiile aferente celor 10 facturi emise sub antetul SC,,PROVA PRODCOM" S., considerând ca fiind nedeductibile cheltuielile aferente si calculând astfel un impozit pe profit suplimentar aferent in suma de 12.480 lei.
De asemenea, s-a considerat că au fost încălcate de către reclamanta prevederile art.155 alin.(5) din Codul fiscal și, ca urmare, nu s-a admis la deducere TVA în sumă de 52.128 lei.
Organul de soluționare a contestațiilor, deși a reținut că pentru aspectele consemnate de către organele de inspecție fiscala în Raportul de inspecție fiscală referitoare la tranzacțiile desfășurate de către reclamanta cu SC,, PROVA PRODCOM" S. au fost sesizate organele de urmărire penală (prin adresa nr.970/_ (filele 185-186,dosar administrativ), în mod corect a apreciat și statuat că nu se impune suspendarea soluționării contestației administrative, având în vedere că față de problematica ce se ridică cu privire la acest capăt de cerere, rezultatul finalizării acțiunii penale nu poate influența soluția ce urmează a se da pe fondul cauzei în procedură administrativă.
In concret, s-a apreciat că pentru acest capăt de cerere obligațiile bugetare stabilite suplimentar în sarcina reclamantei izvorăsc, în principal, din reevaluarea fiscală a unor tranzacții ce au la bază documente care conțin date nereale (ce nu îndeplinesc calitatea de document justificativ), ipoteză în care, indiferent dacă faptele constituie sau nu infracțiuni, măsura fiscală este aceeași.
In acest sens s-a reținut ca in drept, sunt aplicabile dispozițiile art.19 alin(1) din Codul fiscal
,pct.12 din Norme, art. 21 alin.(4) lit.f) din Codul fiscal, art. 6 ,alin.(1) si (2) din Legea 82/1991, OMEF 3512/2008 privind documentele financiar-contabile(reglementare contabilă date în baza Legii nr.82/1991)si art.155, alin(5) din Codul fiscal,care stipulează:
Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.."
Veniturile și cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate potrivit reglementărilor contabile date în baza Legii nr.82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile conform art.21 din Codul fiscal".
Art. 21 alin.(4) lit.f) din Codul fiscal: Nu sunt deductibile cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor.
Art. 6 din Legea 82/1991: Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.
OMEF 3512/2008 privind documentele financiar-contabile (reglementare contabilă date în baza Legii nr.82/1991):
Anexa nr. 1 NORME METODOLOGICE de întocmire și utilizare a documentelor financiar- contabile A. Norme generale
Pct.15. Factura se întocmește și se utilizează în conformitate cu prevederile Codului fiscal.
Art.155, alin.(5) din Codul fiscal: Factura cuprinde în mod obligatoriu următoarele informații: numărul de ordine, în baza uneia sau mai multor serii, care identifică factura în mod unic; data emiterii facturii; data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, în măsura în care această dată diferă de data emiterii facturii; denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de identificare fiscală, ale persoanei impozabile care emite factura; denumirea/numele furnizorului/prestatorului care nu este stabilit în România și care și-a desemnat un reprezentant fiscal, precum și denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare în scopuri de TVA, conformări. 153, ale reprezentantului fiscal; denumirea/numele și adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală ale beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă;
Văzând normele legale mai sus citate și dată fiind starea de fapt reținută cu privire la cele 10 facturi în sensul că acestea nu conțin și nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, respectiv conțin date eronate în ceea ce privește codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului, organul de soluționare a contestațiilor a reținut că rezultă fără nici un fel de dubiu că acestea nu îndeplinesc cerințele unui document justificativ, potrivit legii, iar pe cale de consecință, în conformitate cu prevederile art.21, alin.(4), lit.f) din Codul fiscal, cheltuielile înregistrate în baza lor nu sunt deductibile fiscal.
Aceste considerente sunt în deplină concordanță si cu îndrumările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. V din_ referitoare la imposibilitatea deducerii taxei pe valoarea adăugată și a diminuării bazei impozabile la stabilirea impozitului pe profit în cazul în care documentele justificative cuprind mențiuni incomplete, inexacte sau care nu corespund realității, ori care nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunilor.
Cat privește susținerea reclamantei potrivit căreia îndrumările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. V din_, nu ar fi aplicabile în speță, se arată că acestea nu pot fi primite deoarece îndrumările date tocmai acest aspect vizează, respectiv situațiile în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deductibilitatea fiscală, indiferent că aceste date se refera la furnizor sau la cumpărător.
Astfel în mod corect s-a statuat că aferent celor 10 facturi emise sub antetul SC,, PROVA PRODCOM" S., cheltuiala este nedeductibilă fiscal la calculul impozitului pe profit și pe cale de consecință, legal a fost stabilit impozitul pe profit suplimentar în sarcina reclamantei în sumă de
12.480 lei.
Pe cale de consecința,in virtutea principiului de drept potrivit căruia "accesorium sequitur principale", contestația administrativă a fost corect respinsă cu privire la accesoriile aferente impozitului pe profit în sumă totală de 3.335 lei (1.463 lei - majorări de întârziere și 1.872 lei - penalități de întârziere (fila 194,dosar administrativ)
Art. 6 din Legea 82/1991: Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.
Art.146 alin.d) din Codul fiscal: ,,Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții: pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost oh urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost sau urmeză să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să dețină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155.
Art.155 alin(5) din Codul fiscal:
Factura cuprinde în mod obligatoriu următoarele informații: numărul de ordine, în baza uneia sau mai multor serii, care identifică factura în mod unic; data emiterii facturii; data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, în măsura în care această dată
diferă de data emiterii facturii; denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de identificare fiscală, ale persoanei impozabile care emite factura; denumirea/numele furnizorului/prestatorului care nu este stabilit în România și care și-a desemnat un reprezentant fiscal, precum și denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare în scopuri de TVA, conform art. 153, ale reprezentantului fiscal; denumirea/numele și adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală ale beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă;
Prin urmare, conform dispozițiilor legale antecitate, dreptul de deducere a TVA se poate exercita pe baza documentelor justificative care trebuiau să conțină, printre altele, codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului, cod care, în cazul de față (pe toate cele 10 facturi) este eronat.
Întrucât informațiile din facturi referitoare la codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului sunt ireale, documentele respective își pierd caracterul de documente justificative întocmite "conform legii" și, pe cale de consecință, nici dreptul de deducere a TVA nu poate fi exercitat.
Din această perspectivă,arătam in contradictoriu cu reclamanta ca aceasta printr-o minimă diligență, putea și trebuia să verifice și să se asigure de realitatea datelor înscrise în documentele în cauză.
Acceptarea și înregistrarea unor astfel de facturi, aparent legale, nu exonerează reclamanta de obligația de a desfășura tranzacții prudente și de a face verificări minimale cel puțin în ceea ce privește realitatea datelor proprii de identificare înscrise în documentele justificative, dacă bineînțeles dorește să beneficieze de deductibilitatea taxei pe valoarea adăugată.
Aceste considerente sunt în deplină concordanță si cu îndrumările date de înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. V din_ referitoare la imposibilitatea deducerii taxei pe valoarea adăugată și a diminuării bazei impozabile la stabilirea impozitului pe profit în cazul în care documentele justificative cuprind mențiuni incomplete, inexacte sau care nu corespund realității, ori care nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunilor pentru care s-a solicitat ori exercitat dreptul de deducere (M.O. Partea l,Nr.732/ _
).
In concluzie, corect s-a reținut de către organul administrativ jurisdicțional ca cele 10 facturi emise sub antetul SC,,PROVA PRODCOM S. nu îndeplinesc calitatea de document justificativ pentru înregistrarea în contabilitate și implicit pentru deducerea TVA, acestea fiind completate cu date de identificare nereale,astfel ca în mod corect organul de inspecție a reținut ca reclamanta nu are drept de deducere a TVA în sumă de 52.128 lei .
Respingându-se contestația administrativa cu privire la suma de 52.128 lei reprezentând TVA. pe cale de consecința in virtutea principiului de drept potrivit căruia "accesorium sequitur principale", contestația administrativa in mod corect a fost respinsa cu privire la accesoriile aferente taxei pe valoarea adăugată în sumă de 4.054 lei (fila 196,dosar administrativ).
În drept se invocă prevederile art. 115-118 Cod procedură civilă și toate actele normative și normele juridice enunțate în text.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin Decizia de impunere nr. F-BN 97 din_, emisă de pârâta D. G. a F. P.
-N. (f. 28 și urm. dosar), ce constituie potrivit prevederilor art. 41 C.pr.fiscală act administrativ fiscal, s-a stabilit în sarcina reclamantei SC B. V. S. obligații suplimentare de plată în sum ă totală de 182.425 lei, aceasta compunându-se din 87.941 lei reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar; 23.554 lei reprezentând accesorii aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar, 61.924 lei reprezentând TVA stabilit suplimentar și 9.006 lei reprezentând accesorii aferente TVA stabilită suplimentar.
Decizia de impunere menționată a fost emisă în baza raportului de inspecție fiscală F-BN 70 încheiat la data de_ de către DGFP B-N - Activitatea de inspecție fiscală (f. 32 și urm. dosar), tribunalul reținând că pârâta DGFP B. -N. a emis și Dispoziția nr. 78/_ privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală (f. 168 din dosarul de soluționare a contestației).
Împotriva deciziei de impunere emisă în temeiul raportului de inspecție fiscală reclamanta a urmat procedura administrativă prevăzută de art. 205 și urm. C.pr.fiscală, formulând contestația administrativă înregistrată sub nr. 7793/_ (f. 87 dosar soluționare), ulterior precizată (f.202), soluționată prin Decizia nr. 23/_ emisă de Biroul de soluționare a contestațiilor din cadrul DGFP B. -N. (f. 11 și urm).
Prin menționata decizie, organul fiscal competent a dispus, în temeiul prevederilor art. 214 alin. 1 lit. a din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, suspendarea soluționării contestației în ceea ce privește suma totală de 105.205 lei, din care suma de 75.165 lei - impozit pe profit, suma de 20.097 lei - accesorii aferente impozitului pe profit, suma de 5.280 lei - taxă pe valoare adăugată și suma de 4.663 lei - accesorii aferente taxei pe valoare adăugată, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, ca urmare a sesizării organelor de cercetare penală prin plângerea penală formulată împotriva administratorului statutar al reclamantei, domnul Sângeorzan M. (f. 186 dosar soluționare contestație), față de care organul fiscal a apreciat că ar fi comis fapte penale în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive (pct. 1 din dispozitivul deciziei).
În privința sumei totale de 71.997 lei, din care suma de 12.480 lei - impozit pe profit, suma de 3.335 lei - accesorii aferente taxei pe valoare adăugată, suma de 52.128 lei - taxă pe valoare adăugată și suma de 289 lei accesorii aferente taxei pe valoare adăugată, contestația reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată (pct. 2 ).
Totodată, prin aceeași decizie, cu privire la suma totală de 5.223 lei, din care suma de 296 lei - impozit pe profit, suma de 122 lei accesorii aferente impozitului pe profit, suma de 4.516 lei - taxă pe valoare adăugată și suma de 289 lei - accesorii aferente taxei pe valoare adăugată, s-a respins, ca nemotivată contestația reclamantei (pct. 3).
Obiectul prezentei cauze, prin raportare la prevederile art. 218 C.pr.fiscală, se circumscrie, în limitele sesizării instanței, analizei legalității soluției dispuse la pct. 2 din dispozitivul Deciziei nr. 23/_, privitor la respingerea, ca neîntemeiată, a contestației reclamantei pentru suma totală de 71.997 lei, sens în care statuările instanței se vor raporta exclusiv la această dispoziție a organului de soluționare a contestației.
Astfel, tribunalul reține că în Raportul de inspecție fiscală care a stat la baza emiterii deciziei de impunere în sarcina reclamantei contestatoare, la capitolul III - Constatări fiscale - s-a evidențiat faptul că, în ceea ce privește impozitul pe profit, în perioada verificată -_ -_ - reclamanta a înregistrat în evidența analitică și contabilă 10 facturi (5 facturi în luna decembrie 2010, respectiv 5 facturi în luna ianuarie 2011) emise de SC Prova Prod Com S., în temeiul cărora a înregistrat cheltuieli în sumă totală de 181.488 lei reprezentând, conform mențiunilor inserate în cuprinsul acestora (aflate la filele 148 - 139 dosar soluționare contestație), prestări de servicii închiriere buldoexcavator, excavator și autobasculantă în perioada august 2010 - decembrie 2010, efectuate în temeiul contractului de închiriere utilaje cu personal de deservire aferent (f. 138 dosar soluționare contestație). Totodată, s-a reținut în același raport de inspecție fiscală că, în temeiul celor 10 facturi mai sus menționate, societatea reclamantă a dedus TVA în sumă de 52.128 lei.
Deși sesizarea organelor de cercetare penală, prin plângerea penală formulată de DGFP B.
-N. - Activitatea de I. Fiscală a vizat, așa cum însăși organul fiscal susține, și aspecte legate de realitatea tranzacțiilor consemnate în facturile furnizorului SC Prova Prod Com S. C. - CIF 7414263, aceasta avându-se în vedere și concluziile controlului încrucișat efectuat de către DGFP
-Napoca - Activitatea de I. Fiscală, organul fiscal de soluționare a contestației administrative nu a dispus, în mod similar dispoziției de la pct. 1 din dispozitivul deciziei nr. 23/2012, suspendarea soluționării contestației reclamantei cu privire la sumele mai sus menționate, reprezentând impozit pe venit stabilit suplimentar și respectiv TVA dedus nelegal, cu accesoriile aferente, apreciind că soluția ce se va pronunța în latura penală nu este în măsură să influențeze decizia în raport cu aceste sume, întrucât obligațiile bugetare stabilite suplimentar în sarcina contestatoarei în baza celor 10 facturi emise de SC Prova Prodcom S. izvorăsc, în principal, din reevaluarea fiscală a unor tranzacții ce au la bază documente ce nu îndeplinesc calitatea de
document justificativ, ipoteză în care, indiferent dacă faptele constituie sau nu infracțiuni, măsura fiscală este aceeași.
Tribunalul apreciază că, sub aspectul analizat, Decizia nr. 23/_ este legală, considerentele care fundamentează soluția respingerii, ca neîntemeiată, a contestației vizând suma totală de 71.997 lei reflectând o interpretare corectă a prevederilor legale incidente.
Astfel, așa cum rezultă din conținutul prevederilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pentru determinarea profitului impozabil (ce se calculează conform art. 19 din același cod), sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.
Art. 21 alin. 4 lit. f din Codul fiscal califică în mod expres ca nefiind cheltuieli deductibile
"cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor";.
În aplicarea acestui din urmă text legal, Normele metodologice aprobate prin HG nr. 44/2004, la pct. 44 prevăd că "înregistrările în evidența contabilă se fac cronologic și sistematic, pe baza înscrisurilor ce dobândesc calitatea de document justificativ care angajează răspunderea persoanelor care l-au întocmit, conform reglementărilor contabile în vigoare";.
Tribunalul reține că documentele justificative la care face trimitere textul legal al lit. f mai sus citat trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute în reglementările contabile relevante, în acest sens fiind corecte referirile organului fiscal la prevederile art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991 și ale anexei 1 la Ordinul M.F. nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, anexă care, cuprinzând Normele metodologice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile, prevede în conținutul punctului 2 următoarele:
2. Documentele justificative trebuie să cuprindă următoarele elemente principale:
denumirea documentului;
denumirea/numele și prenumele și, după caz, sediul/adresa persoanei juridice/fizice care întocmește documentul;
numărul documentului și data întocmirii acestuia;
menționarea părților care participă la efectuarea operațiunii economico-financiare (când este cazul);
conținutul operațiunii economico-financiare și, atunci când este necesar, temeiul legal al efectuării acesteia;
datele cantitative și valorice aferente operațiunii economico-financiare efectuate, după caz;
numele și prenumele, precum și semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operațiunii economico-financiare, ale persoanelor cu atribuții de control financiar preventiv și ale persoanelor în drept să aprobe operațiunile respective, după caz;
alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operațiunilor efectuate.
Documentele care stau la baza înregistrărilor în contabilitate pot dobândi calitatea de document justificativ numai în condițiile în care furnizează toate informațiile prevăzute de normele legale în vigoare.
Cum în cauză documentele justificative în baza cărora reclamanta a înregistrat cheltuielile efectuate ca urmare a închirierii de la SC Prova Prodcom S. a buldoexcavatorului, excavatorului și autobasculantei în perioada august 2010 - decembrie 2010, sunt reprezentate de cele 10 facturi mai sus menționate, relevante în cauză sunt și prevederile pct. 15 din anexa la Ordinul 3512/2008, potrivit cu care factura se întocmește și se utilizează în conformitate cu prevederile Codului fiscal.
Or, potrivit art. 155 alin. 19 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, printre informațiile pe care trebuie să le cuprindă factura, în mod obligatoriu, se numără și cea prevăzută la litera f, constând în "denumirea/numele și adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală al beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă ori o persoană juridică neimpozabilă.";
Așadar, menționarea eronată a acestor informații are drept consecință imposibilitatea calificării facturii drept document justificativ, în sensul normelor legale mai sus citate, ipoteză întrunită în cauză în condițiile în care, așa cum corect a reținut organul fiscal din documentația care
a stat la baza soluționării contestației administrative, pe facturile nr. 208, 210, 212, 215, 217, 223, 226, 229 și 231, deși denumirea beneficiarului este SC B. V. S., C.U.I.-ul menționat aparține unei alte persoane juridice, respectiv SC Muflonul S., iar nr. de înregistrare în registrul comerțului aparține SC Ilisconsult S. . Neconcordanțe prezintă și factura 235 care, deși menționează același beneficiar SC BInal V. S., codul unic de înregistrare aparține SC Petrosteel S., iar nr. de înregistrare în registrul comerțului este atribuit SC Transilvania Tur S. .
De altfel, reclamanta nu neagă existența neregularităților constatate cu privire la întocmirea facturilor emise de SC Prova Prodcom S., apreciind însă că acestea nu afectează legalitatea documentelor justificative, în opinia reclamantei neputându-se extinde la starea de fapt a prezentei cauze dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr. V din_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
Relativ la decizia pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, la care a făcut într- adevăr trimitere organul fiscal, tribunalul constată că dispozitivul acesteia vizează aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (4) lit. f) și ale art. 145 alin. (8) lit. a) și b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și ale art. 6 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, stabilind că "taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA.";
Aserțiunea reclamantei în sensul inaplicabilității în cauză a Deciziei nr. V/2007 nu poate fi primită de instanță, în condițiile în care nici considerentele deciziei și nici dispozitivul acesteia nu fac distincție în sensul incidenței acestora doar în situația în care informațiile menționate eronat/incomplet în actele justificative aparțin emitentului, cum eronat interpretează reclamantul pornind de la motivarea instanțelor care au pronunțat soluții neunitare, dimpotrivă, dispozitivul se referă la toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, tribunalul citând în cele ce urmează pasajele relevante sub acest aspect din considerentele deciziei:
"Ca urmare, potrivit acestor reglementări lipsite de echivoc, taxa pe valoarea adăugată nu se poate deduce și nici nu poate fi diminuată baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit dacă documentele justificative nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea taxei pe valoarea adăugată";.
"În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și ale art. 329 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili, în aplicarea dispozițiilor legale la care s-a făcut referire, că taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la calcularea impozitului pe profit în cazul în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute în dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA";.
De altfel, chiar în condițiile în care situația examinată în cadrul soluționării recursului în interesul legii ar fi fost circumscrisă exclusiv menționării în mod eronat/incomplet a informațiilor care-l vizează strict pe emitent, cum susține reclamanta, tribunalul reține că, utilizând argumentul de interpretare logică a normelor juridice (deciziile pronunțate în interesul legii având valoarea unui veritabil izvor de drept secundar în condițiile art. 329 alin. 3 C.pr.civ. din 1865) a fortiori ratione (cu atât mai mult), în modalitatea a maiori ad minus (unde norma prevede sau permite mai mult, implicit permite și mai puțin), rezultă că dacă beneficiarul facturii nu se poate prevala de imposibilitatea verificării completării informațiilor privind pe furnizor/emitent, cu atât mai mult nu poate invoca acest argument atunci când informațiile eronate sau incomplete îl vizează pe însuși beneficiar.
În atare condiții, în raport cu prevederile legale mai sus menționate, în mod legal s-a apreciat de către organul fiscal că nu este deductibilă fiscal cheltuiala aferentă celor 10 facturi emise de SC Prova Prodcom S., cu consecința calculării impozitului pe profit suplimentar (în sumă de 12.480 lei) și a accesoriilor aferente acestuia (3.335 lei).
În privința diminuării TVA deductibil cu suma aferentă acelorași facturi anterior analizate, tribunalul constată că, reglementând condițiile de exercitare a dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată, art. 146 alin. 1 lit. a din Codul fiscal prevede pentru persoana impozabilă obligația ca "pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate ori serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să dețină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155, precum și dovada plății în cazul achizițiilor efectuate de către persoanele impozabile obligate la aplicarea sistemului TVA la încasare, respectiv de către persoanele impozabile care achiziționează bunuri/servicii de la persoane impozabile care au aplicat sistemul TVA la încasare";.
Or, așa cum s-a reținut în cadrul analizei privind impozitul pe profit, alin. 19 al art. 155 Cod fiscal impune obligația menționării în factură, printre alte elemente, a denumirii/adresei beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală al beneficiarului.
Așadar, având în vedere aceleași considerente prezentate anterior cu privire la lipsa caracterului de act justificativ al celor 10 facturi completate cub date eronate ale beneficiarului, precum și la incidența în cauză a statuărilor Deciziei nr. V/2007 pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, tribunalul apreciază ca fiind legală concluzia organului fiscal privind nedeductibilitatea taxei pe valoare adăugată aferentă acestor facturi, în sumă de 52.128 lei, cu consecința calculării accesoriilor aferente acesteia, în sumă de 4.054 lei.
În astfel de circumstanțe, în care caracterul nedeductibil al cheltuielilor care influențează calculul profitului impozabil, precum și nedeductibilitatea taxei pe valoare adăugată rezidă în existența unor documente justificative care nu conțin în mod corect toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, nu se impunea suspendarea de către organul fiscal a soluționării contestației până la pronunțarea unei soluții definitive în latura penală, aceasta din urmă nefiind aptă a influența concluziile privitoare la impozitul pe profit și TVA în cazul celor 10 facturi emise în condițiile de neregularitate mai sus reținute.
Prin urmare, în lumina considerentelor de fapt și de drept mai sus prezentate, tribunalul apreciază ca fiind legală și temeinică decizia nr. 23/_, astfel încât, în temeiul prevederilor art. 218 C.pr.fiscală, se va respinge, ca nefondată, acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta SC B. V.
S.,
cu sediul în B., str. A., nr. 2, jud. B. -N., în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. B. -N.,
cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, jud. B. -N. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
A. P. M. | I. D. | M. |
Red/dact: MAP/HVA
_ / 4 ex