Decizia civilă nr. 10369/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 10369/2013
Ședința publică din data de 30 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de chematul în garanție M. E.
N. împotriva sentinței civile nr. 1223 din data de_, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud, în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta
B. B. V. și pârâta U. S. H., având ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei, conform dovezii aflată la fila 39 din dosar și timbru judiciar de 0,15 lei.
Prin Serviciul Registratură, la data de_, intimata-pârâtă U. S.
H. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, însoțită de înscrisuri, în trei exemplare.
Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art.
242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1223 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B. D. V., împotriva pârâtei U. "S. H. ";
B. și, în consecință:
-
A fost obligată pârâta să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul diplomei.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 104,3 lei reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
A fost admisă în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta
"S. H. "; împotriva M. UI E. N. ( fost M. E., Cercetării, Tineretului și Sportului), și, în consecință:
a fost obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diploma de licență pentru reclamantă;
a fost respinsă cererea pârâtei privind stabilirea sancțiunii prev. de art.24 alin.2 din Legea nr.554/2004.
A fost obligat chematul în garanție să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 4,3 lei reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar, aferente cererii de chemare în garanție, precum și suma de 104,3 lei - cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă și stabilite în sarcina pârâtei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Aspect necontestat de niciuna din părți, reclamanta a absolvit Ciclul I - studii universitare de licență (sistem Bologna) - la Facultatea de Marketing și Afaceri Economice Internaționale din B., specializarea Afaceri internaționale, din cadrul Universității "S. H. "; - promoția 2009, iar în sesiunea iulie 2009 a susținut și a promovat examenul de licență, în acest sens relevantă fiind adeverința nr.137/_ .
Potrivit art. 38 alin.1 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul MECT nr.2284/2007, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează adeverința de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni.
Conform art.2, actele de studii din sistemul național de învățământ superior, care confirmă studiile de învățământ superior efectuate și titlurile sau calitățile dobândite și care conferă titularilor acestora drepturile și obligațiile ce decurg din Legea nr.84/1995/R și din celelalte reglementări legale în vigoare, sunt diploma, certificatul și atestatul. Foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt, potrivit legii, anexe la actele de studii.
Art.5 menționează că instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii, iar potrivit art.11, activitatea de completare a formularelor actelor de studii se efectuează în termen de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor. Titularii au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de Senatul instituției, care poate fi cel mult de 12 luni de la finalizarea studiilor, conform art.20.
Potrivit Capitolului VII din Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de U. "S. H. "; și înregistrată sub nr.1405/_, universitatea pârâtă, ca instituție organizatoare a examenelor de licență, s-a obligat să elibereze diplomă de licență, însoțită de suplimentul la diplomă, în cel mult 12 luni de la încheierea examenului de licență, până la eliberarea diplomei de licență, facultățile putând elibera, la cerere, adeverințe prin care să se certifice promovarea examenului de licență, precum și rezultatele la examenul de licență și valabilitatea adeverinței până la elaborarea diplomei.
Prin HG nr.1175/2006 s-au prevăzut domeniile de studii universitare de licență și specializările din cadrul acestora și numărul de credite de studiu transferabile, începând cu anul universitar 2006-2007, pentru studenții admiși în anul I, pentru domeniul studii universitare de licență "Facultatea de Marketing și Afaceri Economice Internaționale din B. ";, s-a prevăzut "specializarea afaceri internaționale";.
Potrivit Ordinului Ministerul Educației și Cercetării nr.3404/_ privind aprobarea criteriilor generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007, admiterea în învățământul
superior se organizează numai în instituțiile care au în structura domeniilor de studiu specializări acreditate și specializări care au obținut autorizația de funcționare provizorie. Formele de învățământ cu frecvență redusă sau de învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi în domeniile respective și dispun de departamente specializate.
Reclamanta s-a înscris la studiile Facultatea de Marketing și Afaceri Economice Internaționale din B., specializarea afaceri internaționale, din cadrul Universității "S. H. "; în anul 2006 (cu o durată de 3 ani), iar în sesiunea iulie 2009 a susținut și a promovat examenul de licență.
Din actele dosarului nu rezultă că reclamanta s-ar fi înscris la o specializare și la o formă de învățământ pentru a căror organizare universitatea pârâtă nu avea autorizare sau acreditare provizorie. De altfel, în speță nu a fost contestat în mod expres faptul că reclamanta nu are dreptul să obțină diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru că a urmat o formă de învățământ pentru care pârâta nu a parcurs etapele obligatorii de acreditare/autorizare provizorie.
Prin urmare, câtă vreme pârâta însăși recunoaște că reclamanta a urmat cursurile pe care le-a organizat la formele de învățământ legal stabilite și a emis adeverința de studii nr.137 din_ ce atestă absolvirea Facultății de Marketing și Afaceri Economice Internaționale din B. , susținerea și promovarea examenului de licență în sesiunea iulie 2009, precum și dobândirea titlului de licențiată în științe economice, act ce premerge diplomei finale de studii, actul prin care i s-a recunoscut calitatea de licențiată fiind în ființă (nu a fost revocat/anulat), bucurându-se de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ, iar M. E., Cercetării, Tineretului și Sportului nu a solicitat în instanță anularea adeverinței nr.137/_ și nu a invocat nelegalități în organizarea de către pârâtă a studiilor reclamantei, tribunalul, având în vedere dispozițiile legale mai sus expuse, a constatat că cererea reclamantei este întemeiată sub aspectul obligării pârâtei la emiterea diplomei de
licență și suplimentului la diplomă.
Referitor la cererea de chemare în garanție, tribunalul a reținut că între obligația Universității "S. H. "; și obligația MECTS de a aproba formularele tipizate, există o interdependență, câtă vreme doar prin admiterea cererii de chemare în garanție se asigură punerea în executare a obligației pârâtei, date fiind prevederile Ordinului nr.2284/2007, MECTS având competența exclusivă de a aproba tipărirea formularelor tipizate necesare.
Este evident că eliberarea diplomei de licență și a suplimentului nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece MECTS refuză tipărirea formularelor tipizate necesare, motivul fiind acela că nu se pot elibera în mod nelimitat formularele tipizate, ci numai pentru formele de învățământ acreditate sau autorizate provizoriu să funcționeze.
MECTS nu a opinat într-un sens neechivoc despre situația reclamantei, ci a analizat în abstract condițiile ce trebuie îndeplinite de fiecare universitate, date fiind prevederile art.5 din Ordinul nr.2284/2007, iar prevederile OG nr.10/2009 invocate de minister nu sunt aplicabile în speță, deoarece s-a susținut examenul de licență în iulie 2009, iar această ordonanță din 12 august 2009 "privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate"; a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 581 din 20 august 2009, intrând în vigoare ulterior finalizării studiilor de către reclamantă, astfel că, raportat și la prevederile art.60 și urm. C.pr.civ., s-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. "S. H. ";
împotriva M. ui E., Cercetării, Tineretului și Sportului cu consecința obligării chematului în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diploma de licență pentru reclamantă.
S-a respins cererea pârâtei privind obligarea chematului în garanție la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei/ zi de întârziere, prev. de art.18 alin.5 din Legea nr.554/2004, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art.24 din Legea nr.554/2004 a fost reglementată o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile. Această procedură este însă subsecventă actualei etape judiciare, astfel că obligarea la plata daunelor cominatorii apare ca neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 24 alin.1 din Legea nr.554/2004 modificată și completată prin Legea nr.262/2007 "Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative
,executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii";.
Numai în cazul în care termenul nu este respectat se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri de întârziere, conform alin.(2) al art. 24 din lege.
Având în vedere aceste prevederi legale, rezultă că atâta timp cât textul de lege prevede un termen în interiorul căruia autoritatea publică este obligată să execute hotărârea, este nejustificată obligarea acesteia la plata penalităților, impunându-se a se menționa și faptul că textul invocat de pârâtă - art.24 alin.2 din legea contenciosului administrativ face referire la despăgubiri pentru întârziere, care nu se identifică însă cu pretențiile concrete din cererea de chemare în garanție solicitându-se practic penalități, asemănătoare ca natură juridică cu daunele cominatorii din dreptul civil, concepute ca un mijloc de constrângere la adresa autorității publice pârâte și în același timp ca o garanție pentru persoana vătămată că își va vedea restabilit dreptul sau interesul legitim restabilit, incidente fiind prevederile art.18 alin.5.
În temeiul art.274 Cod procedura civilă, s-a admis cererea reclamantei de obligare a pârâtei la cheltuieli de judecată în cuantum 104,3 lei reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
Pe aceleași temeiuri, a obligat chematul în garanție pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 4,3 lei reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar, aferente cererii de chemare în garanție, precum și suma de 104,3 lei - cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă și stabilite în sarcina pârâtei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs chematul în garanție M.
N.
solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat. În motivarea recursului s-au arătat următoarele:
O prima critică adusă sentinței instanței de fond este că aceasta a admis în mod greșit cererea de chemare în judecată și în garanție a M. ui E. N.
, hotărârea pronunțată de aceasta fiind lipsită de temei legal prin raportare la prevederile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Astfel, conform prevederilor art. 60 Cod proc. civilă "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire."
În genere, partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, dacă există un raport juridic. De asemenea în doctrina de specialitate se arată faptul că instituția chemării în
garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelor care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune s-a făcut cu titlu oneros.
Admiterea cererii de chemare în garanție formulată de U. "S. H. " din B. este neîntemeiată întrucât între M. E. N. și U. "S.
H. " B., instituție de învățământ superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cererii.
Formularele diplomelor nu se eliberează oricui și oricând. Instituția de învățământ superior care solicită un anumit număr de exemplare trebuie să facă dovada că a înmatriculat studenții la forme de învățământ acreditate, autorizate să funcționeze provizoriu. Astfel, acest aviz este condiționat de desfășurarea în condițiile legii a procesului educațional.
Potrivit legii, în speță Legea nr.288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de Ministerul Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ. Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, "Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea M. ui E. și Cercetării. "
În conformitate cu prevederile art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii. Potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației nr. 2284/2007,
formularele actelor de studii se achiziționează de la unitatea de specialitate producătoare, pe baza comenzilor transmise anterior acesteia, de către delegați ai instituțiilor de învățământ superior acreditate. P. rea-preluarea formularelor se efectuează în baza unui proces-verbal încheiat între delegatul instituției și reprezentantul unității de specialitate producătoare, în care sunt trecute toate datele de identificare a formularelor, inclusiv seriile și numerele.
Rectorul instituției de învățământ superior este responsabil pentru organizarea și desfășurarea activității de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii de către instituție.
Desemnarea compartimentelor și a personalului la nivel de instituție și de facultate/departament pentru a desfășura activități de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii se aprobă de senatul universitar și se numesc prin decizie a rectorului. Persoanele numite sunt răspunzătoare, potrivit legii, pentru gestionarea, completarea și eliberarea actelor de studii.
Rezultă din cele menționate că reclamanta nu are calitate procesuală activă, procedura de eliberare a avizelor necesare pentru formularele-tipizate fiind o procedură care implică numai instituțiile de învățământ superior particulare acreditate, M. E., Cercetării, Tineretului și Sportului și ROMDIDAC S.A.
- Compania de Material Didactic, nicidecum absolvenții universităților respective.
Învederează că M. E., Cercetării, Tineretului și Sportului a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 și 2010 prin adresele 37450/_, 37629,12356F/_, 49716/_, 32048, 36711, 40456/_ . U. S.
H. din B. a solicitat ministerului eliberarea avizului pentru ridicarea formularelor tipizate de la ROMDIDAC S.A. - Compania de Material Didactic, pentru absolvenții din anii 2008, 2009 și 2010, iar ministerul a dat aprobarea
pentru cei cuprinși în cifra de școlarizare, care au urmat și absolvit specializări și forme de învățământ acreditate sau autorizate parțial. Absolvenții pentru care nu s-a avizat tipărirea diplomei sunt cei pentru care U. a încasat taxe de școlarizare și de licență deși forma de învățământ urmată nu era acreditată sau autorizată provizoriu, conform legislației.
M. E. N. și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către U. S.
H. . Dacă aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale, nu este culpa M. ui E. N. .
În consecință admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea M. ui E. N. de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și supliment la diplomă pentru reclamantă, care nu a urmat o formă de învățământ acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu excede cadrului legal. Pentru a fi vătămat vreun drept trebuie ca acel drept să existe mai întâi. Cu toate acestea, în lipsa unui drept, M. E. N. este obligat prin sentința pe care o critică să aprobe tipărirea de formulare tipizate.
O a doua critică adusă soluției instanței de fond se referă la depășirea atribuțiilor sale, deoarece a conferit legitimitate unui proces de învățământ organizat în afara cadrului legal și mai ales pentru că a dat o hotărâre cu încălcarea atribuțiilor judecătorești fiind astfel incidente prevederile art. 304 pct. 4 Cod procedură Civilă.
In pronunțarea unei soluții temeinice și solid motivate, instanța este cea care, analizând toate aspectele normative care țin de soluționarea unei cauze, dă sentința examinând legalitatea parcurgerii și finalizării studiilor universitare de licență. Instanța este obligată să țină cont de cadrul normativ existent, nefîind acceptabil să ignore hotărârile de guvern care stabilesc domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea.
În speță, reclamanta a urmat cursurile Facultății de Marketing și Afaceri Economice Internaționale din B., specializarea Afaceri Internaționale, din cadrul Universității "S. H. ", în perioada 2006 - 2009, forma de învățământ la distanță. La data înscrierii reclamantei în anul I de studiu, era în vigoare H.G. nr. 410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior, hotărâre modificată în anexele 1 - 3 prin H.G. nr. 1609/2004 și H.G. nr. 916/2005, potrivit cărora facultățile absolvite de reclamanți în cadrul USH, au fost autorizate să funcționeze provizoriu doar pentru forma de învățământ "ZI", nu și pentru forma de învățământ efectiv urmată de aceasta - "ID".
Învederează astfel instanței că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.
Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de Guvern care se actualizează anual (H.G. nr. 693/2003, H.G. 1082/2003, H.G. nr. 940/2004, H.G. nr.1175/2006, H.G. nr. 676/2007, H.G. nr. 635/2008). In speță,
statul nu a recunoscut forma de învățământ aleasă de reclamantă, hotărârile de guvern emise fiind clare sub aspectul formei de învățământ acreditate. Prin urmare, pe calea prezentei acțiuni, instanța nu poate obliga statul să recunoască efectul util al unor studii, respectiv recunoașterea unei diplome, atât timp cât forma de învățământ parcursă nu este ea însăși recunoscută. Nimic nu o împiedica pe reclamantă să urmeze aceeași specializare, în aceeași formă de învățământ, la o unitate care beneficia de o acreditare.
Menționează că U. "S. H. " din B. a solicitat în dosarul nr._ anularea H.G. nr.676/2007 privind domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea și HG nr,635/2008 privind structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările/programele de studii universitare de licență acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu organizate de acestea. înalta Curte de C. și Justiție, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosar nr. 4329/12009, prin Decizia nr.4726/_ statuează că existența unui "program de studiu de licență acreditat, care se desfășoară pentru o anumită formă de învățământ, respectiv zi, nu conduce la ideea că pentru același program este viabilă și poate fi organizată de aceeași instituție de învățământ superior o altă formă de învățământ la aceleași standarde cerute de legislația în vigoare" (fila 5). respectiv "ID"/ "FR". "Prin urmare, instanța de fond a considerat în mod nelegal că programele de învățământ ta distanță și fără frecvență pot fi organizate fără a urma procedura de evaluare, considerând în locul autorității competente A.R.A.C.I.S. că sunt îndeplinite condițiile pentru organizarea acestor forme de învățământ" și în concluzie "respinge ca neîntemeiate acțiunile conexe privind anularea parțială a HG nr.676/2007 si HG nr.635/2008, precum și cererile de anulare a actelor administrative asimilate, reprezentate de nesoluționarea în termenul legal a plângerilor prealabile formulate de reclamantă hotărârilor guvernului mai sus menționate."
S. ul de drept românesc se bazează pe aplicarea și interpretarea legii. Mai mult fiecare caz este studiat în mod individual. Instanța de fond în speța dedusă judecății a refuzat practic să judece cauza prin prisma prevederilor legale existente, raportat la înscrisurile depuse și s-a raportat doar la susținerile reclamantelor.
Se poate vorbi de un drept doar dacă o persoană a urmat cursurile organizate conform prevederilor legale ale unei instituții de învățământ superior și ulterior finalizării i s-a refuzat eliberarea diplomei de licență.
Nu ne aflăm în această situație. Legea este foarte clară. OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației, statuează la art. 29 alin (4): "Acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive:
autorizarea de funcționare provizorie, care acordă dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii;
acreditarea, care acordă, alături de drepturile prevăzute la lit. a), și dreptul de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării și de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat. "
Astfel, instituția de învățământ superior are dreptul de a organiza admiterea Ia studii dacă este autorizat să funcționeze provizoriu.
Ori, la momentul înscrierii la studii a reclamantei, U. S. H. nu era autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ urmată de reclamantă, aspect ignorat de altfel de către instanța de fond.
In mod eronat și cu rea voință, U. "S. H. " interpretează conceptul de autonomie universitară excedând limitele prevederilor legale. Autonomia universitară nu poate fi aplicată cu ignorarea hotărârilor de guvern care arată în mod expres, pentru fiecare universitate, facultățile și specializările, cu specificarea formelor de învățământ acreditate și autorizate provizoriu.
Potrivit art. 60 alin.i din Legea învățământului nr. 84/1995 " activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi". Norma citată nu duce însă la concluzia potrivit căreia o instituție de învățământ superior
este acreditată sau autorizată provizoriu pentru formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță ope legis, fiind astfel îndreptățită să înmatriculeze studenți și să elibereze diplome în aceste forme de învățământ dacă este acreditată/autorizată pentru forma de învățământ la zi. Această normă reglementează numai vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul
facultăților aceste forme de învățământ numai dacă organizează cursuri la zi pentru specializarea respectivă. Calea de Ia vocație la drept este condiționată de parcurgerea procedurii de acreditare conform prevederilor legale în vigoare.
Prin H.G. nr. 1011/2001 s-a reglementat organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior. Conform art. 3 din acest act normativ "sunt abilitate să organizeze învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă instituțiile de învățământ superior acreditate, în specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată". Din cuprinsul capitolului IV ai acestei hotărâri de Guvern reiese cu claritate faptul că programele de învățământ la distanță sunt supuse ele însele procedurii de evaluare academică, conform Legii nr. 88/1993 republicată.
Critică motivarea instanței de fond legată de adeverințele emise absolvenților USH întrucât o adeverință eliberată de universitate nu reprezintă o justificare legală și pertinentă pentru eliberarea actelor de studii. In motivarea sentinței, instanța arată că "nici unul dintre pârâți nu au solicitat reconvențional sau pe cale separată desființarea acestui act". In sistemul de drept românesc nu există nicio reglementare potrivit cărei M. E. N. are ca atribuții verificarea fiecărei adeverințe eliberate studenților de către universități. Pe cale de consecință, scenariul conform căruia ministerul ar cere desființarea adeverinței absolventului, excede imaginației și cadrului legal.
Simplul fapt că U. S. H. a emis reclamantei adeverință provizorie care atestă parcurgerea de către aceasta a unei forme de învățământ, nu naște pentru beneficiara acesteia, automat, un drept la emiterea diplomei de studii. Conform art. 2. din Ordinul nr. 2284/2007, actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat. Doar acestea sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri și calități dobândite. Conform art. 2 alin. (2) din actul normativ de mai sus, doar actele de studii conferă titularilor acestora drepturile și obligațiile care decurg din Legea învățământului. Nu ne putem raporta la adeverințele emise, acestea sunt înscrisuri cu valabilitate redusă eliberate prin voința unilaterală a universității, care nu au fost recunoscute de MEN și care nu pot înlocui legea. Adeverința a fost eliberată pe baza raporturilor contractuale între studenți și universitatea pârâtă, în sensul executării obligațiilor contractuale din partea instituției.
M. E. N. este obligat să respecte și să aplice legea și nu înscrisurile emise de terți.
Acest aspect a fost omis de către instanța de fond care a admis în mod neîntemeiat cererea de chemare în garanție.
Prin dispoziția dată, instanța de fond obligă MEN la aprobarea tipăririi formularelor tipizate necesare pentru eliberarea diplomelor de licență ignorând în mod vădit cadrul Legal în vigoare respectiv Legea nr.288/2004 privind organizarea studiilor universitare, Legea învățământului nr. 84/1995 republicată cu modificările și completările ulterioare si OUG. 75/2005.
Menționează că, în cazul Universității "S. H. " din B., specializările/ programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.88/1993, a OUG. nr.75/2005 și ale H.G. nr.1011/2001. Nu
s-a parcurs procedura prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ.
Pentru a exista studii universitare trebuie ca acestea să fie reglementate, să existe atât în fapt cât și în drept. Nu e suficient ca o persoană să afirme că a urmat niște studii pentru a primi o diplomă. Pentru a fi numit absolvent trebuie să fi înscris la o facultate din cadrul unei instituții de învățământ superior care a fost acreditată /autorizată să funcționeze la forma de învățământ specializarea ce urmează a fi trecută pe diplomă.
Așa cum a menționat, conform prevederilor legale formele de învățământ la distanță și fară frecvență trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Conform prevederilor Ordinului nr.2284/28 septembrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior. U. nu avea si nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/neacreditate. Același Ordin 2284/2007, statuează că răspunderea pentru modul cum s-au gestionat, completat și eliberat actele de studii revine exclusiv Universității S. H. . Astfel, art.5 alin.l din Ordinul nr. 2284/2007 prevede că: "instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.". Conform art. 5 alin. 4 din Ordinul nr, 2284/2007 "."răspunderea pentru exactitatea datelor înscrise în actele de studii eliberate o poartă persoanele care le-au completat și persoanele care le-au semnat". Fata de menționatele prevederi legale, putem concluziona că reclamanta a urmat studiile unei forme de învățământ ai cărei studenți nu au fost avuți în vedere în cuprinsul cifrei de școlarizare pentru care s-au eliberat amintitele tipizate.
In concluzie, instanța de fond încălcând principiul separației puterilor în stat dispune peste atribuțiile trasate acesteia de către legiuitor și admite în mod netemeinic și nelegal acțiunea reclamantului care nu a urmat o formă de învățământ reglementată conform dispozițiilor legale.
Ca să te prevalezi de un drept trebuie ca acesta să existe. MECTS nu i se poate opune un proces de învățământ care nu a fost desfășurat în condițiile legii și nici nu poate aproba eliberarea de tipizate peste numărul de studenți care au fost admiși la forme de învățământ cu nerespectarea prevederilor legale.
Critică astfel soluția dată întrucât, pentru o hotărâre temeinică și legală, era suficient a se analiza cuprinsul hotărârilor de guvern care reglementau în privința structurii fiecărei instituții de învățământ superior, inclusiv a Universității S. H. a specializărilor autorizate/acreditate să funcționeze provizoriu. O lecturare a H.G. nr.410/2002. H.G. nr.940/2004. H.G. nr.1609/2004, H.G. 676/2007. H.G. 635/2008 în paralel cu lecturarea adeverinței de studii ale reclamantului din care să reiasă si forma de învățământ erau suficiente pentru corecta dezlegare a pricinii.
Admiterea cererii de chemare în judecată și garanție a MEN este nelegală, acesta fiind obligat să încalce actele normative menționate mai sus prin aprobarea de formulare tipizate pentru specializări nereglementate de legiuitor.
În drept s-au invocat dispozițiile: art.60, art 304 pct.(4), (5) și (9), art. 304 indice 1 din Codul de Procedură Civilă, Legea nr. 288/2004, O.U.G. nr.75/2005, OMECT nr.2284/2007 Legea nr. 84/1995, Legea nr. 443/2002, Legea nr. 88/1993, H.G. 1011/2001, H.G. nr. 536/2011, H.G. nr. 1418/2006 H.G. nr
1609/2004, H.G. nr. 676/2007, H.G. nr. 635/2008. H.G. 1175/2006, H.G.
749/2009, Legea nr. 1/2011.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta intimată U. "S. H. ";
a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea sentinței criticate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată - filele 8-12.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul declarat vizeaza asa cum rezulta din finalul cererii de recurs atat solutia data cererii de chemare in judecata in care figureaza ca si parat cit si solutia data cererii de chemare in garantie si in prin care recurenta a fost obligata sa aprobe formularele necesare pentru eliberarea diplomelor de licenta pentru reclamantă .
Ca atare in primul rând se impune analizarea motivelor de recurs formulate in legatura cu cererea de chemare in judecata si prin care parata USH a fost obligata sa elibereze reclamantei diploma de licenta si suplimentul la aceasta diploma .
In privinta acestor motive se impune a se preciza ca in speta chemata in garantie critica indreptatirea reclamantei de a li se elibera diplome de licenta respectiv prin aceste motive de recurs intemeiate pe prevederile art. 304 pct. 4 si pct.9 C.pr.civ se invoca in esenta lipsa unei acreditari din partea institutiilor exclusiv competente data in favoarea paratei de a organiza forme de invatamant la distanta pentru specializarea drept si pe cale de consecinta de a organiza examene de licenta si a elibera diplome in acest sens si depasirea limitelor puterii judecatoresti de catre instanta prin admiterea actiunii si a cererii de chemare in judecata prin prisma competentei exclusive sus indicate .
Aceste motive de recurs in primul rand nu pot fi analizate in speta pe fond intrucit instanta de fond nu a fost învestita cu o cerere privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță. Totodata adeverințele prin care li s- a recunoscut reclamantei calitatea de licențiat în drept este în ființă, nu a fost revocata,anulata astfel încât se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie actului administrativ.
In aceste conditii in care se porneste de la premisa ca reclamanta este licentiată in specialitatea pentru care s-a emis adeverinta aflata la dosarul de fond admiterea cererii de chemare in judecata si obligarea paratei la eliberarea diplomei de licenta si a suplimentului la diploma de licenta reprezinta doar o punere in practica a obligatiei ce revine paratei potrivit dispozițiilor art. 15 din OMEC nr. 295/2007 și art. 2 din OMEC nr. 5289/2008, în calitate de instituție organizatoare a examenelor de licență, într-un interval de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor.
In plus chiar si daca ar fi fost investitia cu o asemenea cererea Curtea retine ca prin HG 916/2005 s-au stabilit specializările și facultățile pentru care pârâta USH a obținut acreditarea sau autorizație de funcționare provizorie. Acest act normativ atestă faptul că Facultatea de Marketing și Afaceri Economice Internaționale din B., specializarea Afaceri Internaționale este acreditata fara a se indica si forma de invatamant acreditata .
Prin HG nr.1175/2006 s-au prevăzut domeniile de studii universitare de licență și specializările din cadrul acestora și numărul de credite de studiu transferabile, începând cu anul universitar 2006-2007, pentru studenții admiși în anul I.
Potrivit Ordinului Ministerul Educației și Cercetării nr.3404/_ privind aprobarea criteriilor generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007, admiterea în învățământul superior se organizează numai în instituțiile care au în structura domeniilor de studiu specializări acreditate și specializări care au obținut autorizația de funcționare provizorie. Formele de învățământ cu frecvență redusă sau de
învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi în domeniile respective și dispun de departamente specializate.
Problema ce se impune a fi lămurită este aceea dacă procedura de acreditare/autorizare provizorie trebuie urmată doar pentru învățământul la zi pentru fiecare specializare în parte sau și pentru fiecare formă de organizare a învățământului respectiv: zi, frecvență redusă, învățământ la distanță.
Actul normativ care reglementa procedura de acreditare și autorizare provizorie a organizațiilor furnizoare de educație si a programelor de studiu la momentul începerii studiilor de către reclamantă era OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației.
Potrivit prevederilor art. 29 alin. 3 și 4 din acest act normativ, "în învățământul superior evaluarea si acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă. Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive: a) autorizarea de funcționare provizorie, care acorda dreptul de a desfășura procesul de învățământ si de a organiza, după caz, admiterea la studii;
b) acreditarea, care acorda, alături de drepturile prevăzute la lit. a), si dreptul de a emite diplome, certificate si alte acte de studii recunoscute de M. E. si Cercetării si de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat.
Dispozițiile art. 29 din OUG nr. 75/2005 nu conduc la concluzia necesității unei acreditări/autorizări distincte pentru fiecare formă de învățământ, susținută de chematul în garanție, ci pentru fiecare program din ciclu de licență care duce la o calificare universitară distinctă.
Noțiunea de "program de studii"; a fost definită în cuprinsul Metodologiei aprobate prin HG 1418/2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere si realizare efectiva a predării, învățării si cercetării dintr- un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare.
De vreme ce art. 60 alin. 3 din Legea învățământului 84/1995, în vigoare la data promovării examenului de licență stabilea că diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită, se poate desprinde concluzia că nu forma de învățământ absolvită ( zi, frecvență redusă, învățământ la distanță) este cea care duce la o calificare universitară, ci specializarea aleasă și urmată. Acesta ar fi primul argument pentru înlăturarea apărării chematului în garanție în ce privește necesitatea acreditării/autorizării fiecărei forme de învățământ.
Apoi un alt act normativ care face referiri la autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea instituțiilor de învățământ superior este HG nr. 535/2009. La art. 4 se arată că "autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acordă pentru forme de învățământ de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de E. luare Academica și Acreditare";. Învățământul deschis la distanță beneficiază de o reglementare distinctă la art. 5 din același act normativ, redactată după cum urmează: "Învățământul deschis la distanta, similar cu învățământul fără frecventa, se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege";.
După cum se poate observa legiuitor a impus obligativitatea autorizării de funcționare provizorie sau acreditării doar pentru forma de învățământ de zi, împrejurare ce rezultă din modalitatea imperativă de redactare a textului de lege
"se acordă pentru forme de învățământ de zi";, precizând totodată că specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de E. luare Academica și Acreditare. Același tratament a stabilit legiuitorul și pentru învățământul deschis la distanță la articolul 5
întrucât în caz contrar nu ar putea fi explicată trimiterea făcută la învățământul fără frecvență "similar cu învățământul fără frecventa";. Mențiunea finală că o astfel de formă de învățământ la distanță va putea fi organizată numai în cadrul
instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege nu poate fi interpretată în sensul că pentru o astfel formă de învățământ ar fi necesară o autorizare distinctă deoarece în acest caz nu ar mai exista nicio o justificare logică pentru trimiterea făcută de legiuitor, la începutul frazei, la învățământul fără frecvență. O astfel de mențiune ține doar să precizeze că numai o instituție care beneficiază de acreditare/autorizare provizorie pentru învățământ la zi ar putea organiza și învățământ la distanță.
Concluzia pe care o desprinde Curtea din tot acest cadru normativ prezentat este că obligația acreditării/autorizării provizorii subzistă doar pentru forma de învățământ la zi pentru fiecare specializare în parte, iar nu și pentru celelalte forme de învățământ respectiv: frecvență redusă și învățământ la distanță.
Din considerentele mai sus menționate rezultă așadar ca motivele de recurs vizând cererea de chemare in judecata sunt nefondate .
Pornind de la aceasta premisa in mod întemeiat, prin sentința atacată a fost admisă si cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S.
H. și a fost obligat chematul în garanție M. E., Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamanți,admiterea cererii de chemare in garantie oglindind obligatia ce revine recurentului in temeiul art. 7 din Ordinul MECTS nr. 2284/2007 in procedura in care se ajunge in final la eliberarea diplomei de licenta si a suplimentului la aceasta diploma .
In speta sunt indeplinite cerintele art. 60 alin. 1 C.pr.civ .Astfel asa cum rezulta din art. 5 din acelasi ordin cit si din art. 2 din Legea 288/2004 responsabilitatea si obligatia emiterii diplomei de licenta revine in exclusivitatea paratei .Pentru ca parata sa isi poata indeplini aceasta obligatie este necesar ca si chemata in garantie sa isi indeplineasca la randul sau obligatiile ce ii revin in aceasta procedura respectiv sa aprobe formularele necesare pentru eliberarea diplomelor de licenta.Ca atare o data cazuta in pretentii parata pentru a-si putea indeplini obligatia stabilita in sarcina sa s-a indreptat cu o cerere in garantie impotriva recurentei pentru ca si aceasta sa isi indeplineasca obligatia legala mai sus indicata si care va asigura premisa indeplinirii obligatiei stabilite in sarcina sa in cererea principala .
Obligatia care sta la baza admiterii cererii de chemare in garantie este o obligatie legala respectiv obligatia prevazuta de art. 7 din Ordinul MECTS 2287/2007 .Prevederile HG 536/2011 nu exclud posibilitatea stabilirii prin alte acte normative a unor obligatii specifice in legatura cu invatamantul superior in sarcina chematului in garantie aceasta cu atat mai mult cu cit Ordinul MECTS 2284/20067 este anterior HG 536/2011.Si in baza acestui text de lege si a celorlalte prevederi cuprinse in acest ordin intre parata si chemata in garantie s-a nascut un raport juridic in baza caruia parata poate cere aprobarea emiterii formularelor necesare pentru eliberarea diplomelor de licenta iar chemata in garantie are obligatia a aproba emiterea acestora .
Ca atare in speta exista un raport juridic ce sta la baza admiterii cererii de chemare in garantie .
In speta recurenta nu a facut dovada ca a indeplinit aceasta obligatie in ceea ce priveste diplomele de licenta ce urmeaza a fi eliberate reclamantei astfel ca nu se poate retine motivul de recurs vizind lipsa de obiect a cererii de chemare in garantie.Pe de alta parte prin acelasi recurs se contesta drepturile reclamantei de a li se elibera diploma de licenta ceea ce sustine concluzia ca chemata in garantie nu si-a indeplit in speta obligatia stabilita in sarcina sa .
În mod evident, numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate în condițiile în care eliberarea de către pârâta U. S.H. B. a diplomelor de licență este condiționată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate a acestor acte de către M.
E., Cercetării, Tineretului și Sportului în calitate de autoritate administrativă competentă.
În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că hotărârea atacată este legală și temeinică, urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 304 indice 1 C.pr.civ
,art. 312 C. proc. civ. respingerea ca nefondat a recursului declarat de M. E.
, Cercetării, Tineretului și Sportului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M. E. N. împotriva sentinței civile nr. 1223 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B.
-Năsăud pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, D. M. | JUDECĂTOR, F. T. | JUDECĂTOR, M. H. |
GREFIER, D. C. |
Red.M.H./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: D. E. na L.
