Decizia civilă nr. 10378/2013. Contencios. Obligația de a face

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 10378/2013

Ședința publică de la 31 Octombrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.

Judecător L. U.

Judecător S. Al H. Grefier M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul M. C. -N. ȘI C. LOCAL C. -N. D. T. SA C. P., împotriva sentinței civile nr. 9872/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu reclamanții M. D. O. și M. D. și cu pârâții P. M.

C. -N., P. V., SC LA D. I. SRL și SC D. SRL, având ca obiect obligația de a face.

Având în vedere că la data prezentului termen d-na judecător M. D. lipsește din instanță, pentru soluționarea cauzelor repartizate completului de judecată 4R, din a cărui compunere face parte, la acest termen de judecată, conform dispozițiilor art. 98, alin. 6 din ROIIJ, întregirea completului s-a făcut prin participarea d-nei judecător Al H. S., aflată pe prima poziție în programarea de permanență în materia juridică a litigiilor cu profesioniștii și contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este timbrat, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s- a depus întâmpinare.

Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 9872 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a P. ui M. C. -N. și a pârâtului V. P. și s-a respins acțiunea fata de aceștia.

A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii.

A fost respinsă acțiunea fata de pârâții SC D. I. S. C. și S. D.

S. C. -N., ca neîntemeiata.

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții M. D. O. și

M. D. în contradictoriu cu pârâții M. C. N. și C. LOCAL AL M. CLUIJ N. .

A fost obligat pârâtul M. C. -N. și C. Local C. sa efectueze toate demersurile legale pentru repararea străzii "D. " din M. C. -N. pe tronsonul menționat în raportul de expertiza efectuat de expertul Stefan Ciobotarenco, sub sancțiunea unei penalități de 50 lei pe zi întârziere în favoarea reclamanților, de la rămânerea definitiva a hotărârii pana la îndeplinirea acestei obligații.

A fost respinsă cererea de acordare a daunelor morale precum și petitul privind obligarea pârâților de a aplica un tratament nediferențiat și nediscriminatoriu față de reclamanți, în ceea ce privește procedura de reparare și întreținere a străzilor municipiului C. -N. .

Au fost obligați pârâții M. C. -N. și C. Local al M. C. -N. la plata sumei de 4220 lei cheltuieli de judecata în favoarea reclamanților.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele

:

Analizând cu prioritate, în baza art.137 C.pr.civ., excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. M. C. -N. și V. P., invocate în cadrul întâmpinărilor formulate, precum și excepția inadmisibilității acțiunii tribunalul a reținut următoarele:

Raportat la dispozițiile OG nr.43/1997 rep. și actualizată, precum și la prevederile art.63 alin.5 lit.c coroborat cu art.36 alin.6 din Legea nr. 215/2001, rep., se reține că administratorul drumurilor publice de interes local este consiliul local, sens în care instituția P. ui și Directorul executiv al Direcției tehnice, ing.P. V. nu au atribuții conferite de lege raportat la pretențiile

invocate de reclamanți prin prezenta acțiune.

Având în vedere cele de mai sus, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a P. ui M. C. -N. și a paratului V. P. și a respins acțiunea fata de aceștia.

A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii deoarece în cauză reclamanții au efectuat procedura prealabilă.( f 5-8 )

Pe fondul cauzei, în baza actelor de la dosar, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanții sunt locuitori ai municipiului C. N., respectiv în zona American Village, zonă care se află pe segmentul str. D. din municipiul C. N.

.

Din sesizările efectuate în cauză de către reclamanți și locuitorii str. D. de la nr. 193-264 și adresate municipalității rezultă că încă din anul 2006, iar apoi în fiecare an, au sesizat faptul că porțiuni din str. D. au suferit alunecări de teren, care au ajuns până la axa drumului unic de circulație, îngreunând și punând în pericol siguranța rutieră . ( f 5-21)

Această situație s-a accentuat în 2011, iar în prezent există porțiuni de drum unde nu este posibil accesul mașinilor de pompieri și ambulanțe pentru intervenții, surparea de teren fiind accentuată din cauza circulației autovehiculelor de gabarit și tonaj mare, în zonă existând și conductă de alimentare cu gaze naturale și apă potabilă, alunecările de teren putând să ducă și la posibile deteriorări ale acestora, care ar urma să pună în pericol viața și sănătatea locuitorilor din zonă .

La toate sesizările făcute li s-a răspuns în mod constant, încă din 2007, că pentru str. D. este întocmită documentația tehnică de consolidare a zonei predispuse alunecărilor de teren și reabilitare drum, urmând să se demareze lucrările de consolidare.( f 5,6,10,18)

Inclusiv în cursul procesului pendinte, C. Local al M. C. N., cu adresa nr. 388/303/_, a arătat că a fost aprobat SF-ul pentru lucrările de modernizare a străzii, iar pentru rezolvarea acestui obiectiv s-a demarat și procedura de achiziție pentru " consolidarea zonelor supuse alunecărilor str. D.

";. (f 208). Ulterior a fost depusă și HCL 240/_ prin care a fost aprobată documentația de avizare a lucrărilor de intervenție și indicatorii tehnico- economici pentru obiectivul de investiții " Modernizare stradă D. "; .( f 254-259)

Toată această situație, respectiv starea de fapt, a fost confirmată de martorii audiați în cauză ( f.232, 260), interogatoriul luat instituțiilor pârâte ( f 176-186) precum și de raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de către expert tehnic judiciar ing. Ciobotarenco Ștefan ( f 283-295), expert tehnic judiciar atestat în specialitatea C. Ferate, Drumuri, Poduri .

Față de obiectivul aprobat de instanța, expertul a reținut că la data efectuării expertizei - martie 2013- nu s-au putut consemna lucrări de întreținere ale segmentului de stradă aflat în cauză. Îmbrăcămintea acestui segment apare realizată din împietruiri succesive compactate probabil sub circulație, ceea ce explică neuniformitatea acesteia. Din documentele prezentate și din declarațiile reprezentantului M. C. -N., a mai arătat expertul că reiese că lucrările de modernizare a acestui segment a str. D. sunt în curs de a fi efectuate, ceea ce ar rezolva problemele de trafic cauzate de starea carosabilului.

Se mai arată că lăsându-se la o parte problemele de trafic cauzate de starea carosabilului, problema principală constă în existența unei alunecări de teren ce îngustează semnificativ lățimea străzii, alunecare cu tendința de dezvoltare. Având în vedere geometria alunecării de teren, la momentul efectuării expertizei, deplasarea autovehiculelor mari de intervenție este extrem de dificilă, fiind absolut necesară începerea lucrărilor de consolidare a alunecării de teren, altfel va fi pus în pericol desfășurarea traficului pe acest segment al str. D. . Pe lângă consolidarea alunecării de teren, apreciază expertul că vor trebui adoptate sisteme eficiente de colectare și scurgere a apelor și de refacere a geometriei străzii în zona respectivă, urmând apoi refacerea îmbrăcămintei cel puțin la nivel de împietruire protejată cu tratament bituminos.

Ulterior comunicării expertizei, la data de 30 mai 2013, cu adresa nr. 388/303 (f 303) M. C. -N. și C. Local C. au arătat că la acest moment sunt în curs de execuție lucrările de modernizare stradă, iar în zona alunecării de teren - pe perioada execuției lucrărilor de modernizare stradă - se vor efectua lucrări de întreținere în vederea asigurării unor condiții corespunzătoare de circulație. Se mai arată că pentru zona ce prezintă alunecări de teren sunt în faza de promovare a achiziției în vederea demarării lucrărilor.

Față de cele de mai sus, instanța a considerat parțial fondată cererea de chemare în judecată, respectiv, în temeiul art.1, 8-18 din Legea 554/2004 tribunalul a admis în parte acțiunea formulată și a obligat parații M. C. -N. și C. Local C. sa efectueze toate demersurile legale pentru repararea străzii "D. " din M. C. -N. pe tronsonul menționat în raportul de expertiza efectuat de expertul Ștefan Ciobotarenco, sub sancțiunea unei penalități de 50 lei pe zi întârziere în favoarea reclamanților, de la rămânerea definitiva a hotărârii până la îndeplinirea acestei obligații.

Instanța a respins acțiunea fata de pârâții SC D. I. S. C. și S. D.

S., ca neîntemeiată, aceste două pârâte chiar dacă au întocmit studiul de fezabilitate pentru consolidare str. D. neavând nicio obligație în realizarea acestei investiții.

Totodată, s-a respins cererea reclamanților privind acordarea daunelor morale ca nefondată, instanța apreciind că obligarea instituțiilor pârâte la consolidarea str. D. este suficientă pentru repararea prejudiciului produs reclamanților.

A fost respins și petitul privind obligarea pârâților de a aplica un tratament nediferențiat și nediscriminatoriu față de reclamanți, în ceea ce privește

procedura de reparare și întreținere a străzilor municipiului C. -N. ca inadmisibil, neîncadrându-se în dispozițiile art. 8 din Legea 554/2004 .

În baza art.274 C.pr.civ., au fost obligați pârâții M. C. -N. și C. Local al M. C. -N., ca părți procesuale căzute în pretenții la plata sumei de 4220 lei, cheltuieli de judecata în favoarea reclamanților, reprezentând onorariu de avocat și onorariu expert.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. LOCAL AL M. C. -N. și M. C. -N.

, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de chemare în principal pe excepții și în subsidiar ca nefondata.

În motivare critică legalitatea hotărârii recurate apreciind ca în mod eronat instanța de fond nu a avut în vedere la pronunțarea acesteia poziția procesuala depusa la dosarul cauzei.

În principal, înțelege să susțină excepția inadmisibilității prezentei cereri de chemare în judecata invocata în fata instanței de fond raportat la dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004. Potrivit textului legal invocat reclamanții erau obligați ca înaintea promovării acțiunii sa uzeze de calea procedurii prealabile prevăzuta de lege. În lipsa împlinirii acestui demers administrativ cererea de chemare în judecata apare ca fiind inadmisibila, motiv pentru care aceasta, în conformitate cu prevederile legale, trebuia sa fie respinsa ca inadmisibila, excepție fata de care instanța fondului nu s-a pronunțat..

În alta ordine de idei, pe fondul cauzei, critică hotărârea recurata apreciind ca instanța în mod greșit retine faptul ca subscrisul nu si-a îndeplinit obligațiile privind efectuarea tuturor demersurilor pentru repararea străzii D. din M.

  1. -N. pe tronsonul menționat în expertiza.

    Mai mult, arată că, la aceasta data, au fost finalizate lucrările la partea carosabila, prin așternerea stratului de uzura la obiectivul "Modernizare strada

  2. ".

În dovedirea afirmațiilor anterioare, depunem la dosarul cauzei, în copie actele comunicate de către serviciul de specialitate din cadrul instituției.

În ceea ce privește zona de alunecare, arată că până la aceasta data au fost parcurse următoarele etape: a fost întocmit proiectul de execuție pentru aceasta lucrare; a fost organizata procedura de achiziție care este în evaluare (verificarea proiectului intra în atribuțiile serviciului de specialitate D. tehnica, S.

Administrare cai publice), urmând ca în cursul săptămânii viitoare (5-10 august a.c.) sa fie semnat contractul. Menționează ca după finalizarea verificării proiectului se va demara procedura de achiziție de lucrări, iar după adjudecarea licitației de execuție a lucrării și semnarea contractului de execuție vor fi demarate lucrările în aceasta zona.

Solicită să se aibă în vedere la soluționarea prezentului recurs faptul ca începerea lucrărilor pentru repararea/modernizare a străzii pentru zona respectiva nu putea fi realizate decât după finalizarea lucrărilor începute de către deținătorii de rețele. în acest sens arătam ca a fost emisa Autorizația nr. 1612 din 31 octombrie 2012 pentru spargerea străzilor, trotuarelor și a zonelor verzi din care rezulta faptul ca firma E-on Gaz a făcut investiții în aceasta zona. De asemenea, a arătat în fata instanței de fond ca, în zona, sunt în execuție lucrări

la rețele (E-on Gaz) iar calitatea drumului Dontah a fost degradata de construcția "American Village" realizata de CEDA Imobiliare, s.a., atât prin introducerea traficului foarte greu în zona și săpături la rețelele de utilități. Prin urmare, procedura de reparare/modernizare a străzii Dontah putea fi demarata doar dupa finalizarea investițiilor făcuta de E-on Gaz în zona.

Critică hotărârea judecătoreasca și raportat la dispoziția instanței privind instituirea unei sancțiuni în sarcina noastră în suma de 50 lei pe zi de întârziere,

de la rămânerea definitiva a hotărârii pana la îndeplinirea acestei obligații. Consideram ca în speța dedusa judecații nu sunt îndeplinite dispozițiile art.5803, C.pr.civila, "daca obligația de a face nu poate fi îndeplinita prin alta persoana decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile." Dispozițiile cuprinse în textul mai sus menționat consacra principiul realizării obligației debitorului prin plata unei amenzi civile și se concretizează în condamnarea debitorului la plata unei sume de bani pentru fiecare zi de întârziere, pana la executarea obligației în natura. Or, în speța dedusa judecații obligația din dispozitivul hotărârii judecătorești recurate, "...sa efectueze toate demersurile legale pentru repararea străzii D. din M. C. -

N. pe tronsonul menționat în raportul de expertiza. a fost îndeplinita. Mai mult, firma care se ocupa cu repararea/modernizarea a străzii D. arata ca "...la data de 27 iulie 2013 s-au finalizat lucrările la partea carosabila, prin așternerea stratului de uzura, la obiectivul "Modernizare strada D. " .

De asemenea, apreciază că în mod eronat instanța a dispus obligarea pârâților la plata sumei de 4.220 lei reprezentând cheltuieli de judecata motivat de faptul ca nu am căzut în pretenții, obligațiile noastre privind efectuarea tuturor demersurilor legale pentru repararea străzii D. fiind îndeplinite, fapt arătat și în poziția procesuala depusa la dosarul instanței.

Așadar, așa cum au menționat anterior, în speța dedusa judecații nu sunt incidente dispozițiile art.274, C.pr.civila, deoarece la baza obligație de restituire a cheltuielilor de judecata sta culpa procesuala, pe cale de consecința partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie sa suporte cheltuielile făcute justificat de partea câștigătoare. Prin urmare, înțelegem sa criticam legalitatea hotărârii recurate, întrucât instanța de judecata a obligat parații la plata cheltuielilor de judecata la fond, în lipsa culpei procesuale a acestora.

Apreciază ca respectarea atributului - de dispoziție - instituit prin prevederi normative pentru titularul dreptului de proprietate și susținerea acestor aspecte prin poziția procesuala formulata în judecarea caii de atac nu echivalează cu vinovăția declanșării activității judiciare, respectiv cu o culpa procesuala în baza căreia sa fie stabilite cheltuielile de judecata.

În măsura în care instanța va aprecia întemeiata dispunerea obligării pârâților la plata cheltuielilor de judecata fata de cuantumul sumei de 4.220 lei reprezentând cheltuielile de judecata înțeleg să invoce dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 492 din 8 iunie 2006, publicata în Monitorul Oficial nr. 583 din 5 iulie 2006. Astfel, "Curtea Constituționala a reținut ca prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecata, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesara cu cat respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecata, urmează a fi suportat de partea potrivnica, daca a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta sa-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa fata de partea potrivnica, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanța prin hotărârea judecătoreasca prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil în sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care, investita fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecata, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat ca acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

Raportat la cuantumul cheltuielilor de judecata stabilit apreciem ca acesta este exorbitant, în acest sens facem trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care, investita cu soluționarea pretențiilor la rambursarea

cheltuielilor de judecata, a statuat ca acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost făcute în limita unui cuantum rezonabil. Nici o dispoziție în vigoare nu înlătură prerogativa instanței de a cenzura cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecata cuantumul onorariului convenit intre părțile contractului de asistenta juridica, prin prisma proporționalității în raport cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.

Având în vedere relația procedurala creata intre partea căzuta în pretenții și cea în favoarea căreia a fost pronunțata soluția în cadrul procesului civil, învederează ca nu se regăsește caracterul real necesar și rezonabil al cheltuielilor

de judecata. Fata de aceste aspecte, apreciem ca onorariul solicitat - reprezentând serviciile prestate în vederea soluționării cererii de chemare în judecata este exorbitant, arătând ca exista o vădita disproporție intre onorariile menționate și valoarea pretenției solicitate.

Arată că pentru reclamanta M. D. O., care are și calitatea de avocat în cauza, este vorba despre o cauza personala, iar acesta a uzat de propriile cunoștințe juridice în redactarea cererii de chemare în judecata și a celorlalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei, motiv pentru apreciem ca onorariul este exorbitant, iar acesta nu se justifica. Ca atare, munca îndeplinita de către avocat în acordarea asistentei juridice este în mod semnificativ mai redusa decât în situația în care apărătorul ar fi fost străin de litigiul tranșat prin hotărârea judecătoreasca care constituie titlu executoriu.

Raportat la considerentele mai sus arătate solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de chemare în principal pe excepții și în subsidiar ca nefondata.

Menționează ca nu critică hotărârea instanței prin care aceasta a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a P. ui municipiului C. -N. și a paratului V. P. si, pe cale de consecința, respinge acțiunea fata de aceștia.

Prin întâmpinarea înregistrată intimații M. D. și D. O., au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare susține că primul motiv de recurs se referă la "inadmisibilitatea acțiunii noastre prin lipsa procedurii prealabile".

Este atât de nefondat motivul invocat de recurenți încât înscrisurile care au prefigurat necesitatea acționării lor în judecată VORBESC de la sine de SUTELE de cereri prealabile pentru ca recurenții să reabiliteze drumul D. . Astfel, cererile adresate P. ui și autorității pe care o conduce, datează din anul 2006, când locuitorii străzii D. au cerut reabilitarea drumului din cauza alunecărilor de teren care puneau în pericol siguranța RUTIERĂ.

Răspunsurile primite de la recurenți în anii_, sunau cam așa :

"Pentru strada D. este întocmită Documentația tehnică de consolidare a zonelor predispuse alunecărilor de teren și reabilitare drum. în acest an vom demara lucrările de consolidare" (_ ,2010,2011).

Iată cum arată zona cu surpare continuă (foto 1 anexată + schița care arată lățimea porțiunii de stradă în dreptul alunecării - 4,25m).

În prezent a mai crescut "micșorarea drumului", iar IARNA se apropie...

Acțiunea a demarat la data de_ . Cu toate că exista Proiect imobiliar și investiții nr. 6/_ cu firma S. "DRUMCONSTRUCT" (PR.2.), pentru str. D. și consolidare teren surpat. Beneficiarul lucrării va fi PRIMĂRIA C. -N., deoarece "din păcate str. D. a fost neglijată de autoritățile locale pentru modernizare și care, totodată, nu face nici un demers pentru continuarea acțiunii de reparare a străzii" (PR.2).

Recurenții emit Autorizația de construcție nr. 189 abia la_ pentru modernizarea străzii D. și se laudă că la data de_ au finalizat lucrările pe partea carosabilă.

Au pretextat că această "începere nu a putut avea loc mai devreme din cauza lucrărilor de rețele E-on Gaz". Precizăm că din actele depuse reiese că lucrările E-on Gz s-au efectuat între 05.11 -_ (11 zile) și lucrarea a început în_, fără a se lua nicio măsură efectivă între iunie 2011 și_ pentru consolidarea zonei de alunecare de teren.

Prin sentința civilă 9872/2013, instanța oblică "pârâții-recurenți să efectueze toate demersurile legale pentru repararea străzii D. din M. C. -

  1. pe tronsonul menționat în expertiză".

    În Raportul de expertiză este specificat că "problema principală constă în existența unei alunecări de teren ce îngustează semnificativ lățimea străzii, alunecare cu tendința de dezvoltare" și că este "necesară începerea lucrărilor de consolidare a alunecării de teren", altfel spus, va fi pusă în pericol desfășurarea traficului pe aceste segment al străzii D. .

    Tot din raportul de expertiză de specialitate și din procesul verbal întocmit cu ocazia întâlnirii părților, reiese că reprezentanzul Primăriei M. C. - N. a declarat că este întocmită documentația tehnică de execuție și obținere a avizelor și acordurilor pentru "Consolidarea zonelor supuse alunecărilor de teren pentru strada D. din municipiul C. - Npoca" și că anul acesta VOR ÎNCEPE și se dorește finalizarea lucrărilor de consolidare.

    Până la această dată, deși au trecut mai bine de 6 luni de la această declarație în ce privește stabilizarea alunecărilor de teren nu s-a luat practic nici o măsură, ceea ce creează un adevărat pericol pentru siguranța circulației rutiere pe acest tronson, având în vedere apropierea anotimpului rece.

    "Mai mult, este foarte probabilă o accentuare a fenomenului de alunecare în viitorul apropiat, datorită regimului de precipitații ce va urma (sfârșit de toamnă, iarnă, primăvara 2014)". Ultima frază aparține expertului Ciubotareno Ștefan, care mi-a transmis-o într-o notă privată, urmarea interpelării pe care i- am cerut-o (o anexăm).

    Ultimul motiv de recurs, respectiv cel referitor la cheltuielile de judecată în sumă de 4.220 lei, pe care le consideră "exorbitante", arătăm următoarele :

    • onorariul de expertiză a fost compus din 1.825, 46 lei + 501,70 lei;

    • taxa de timbru, iar diferența reprezintă onorariul avocatei.

    Onorariul avocatei a avut în vedere: durata procesului, amploarea lui, interesele aflate în jocul procesual, vechimea avocatei și renumele acesteia. Totodată, onorariul avocatei a inclus 24% TVA, 16% impozit și 5,5% CASS C. .

    Prin urmare diferența rămasă este rezonabilă și proporțională cu toate criteriile de evaluare.

    Art. 274 C.Pr.Civ. a fost corect și fondat aplicat de instanța fondului.

    Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, în limitele deduse judecății, Curtea reține următoarele:

    1. Prima critică legată de incidența art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu este fondată.

      Astfel, Curtea reține că recurenții pleacă de la premisa că reclamanții nu au urmat procedura prealabilă consacrată de textul legal menționat anterior cu atât mai mult cu cât instanța de fond nu a antamat această excepție, invocată sub forma unui fine de neprimire a acțiunii.

      Contrar a ceea ce susțin recurenții, instanța de fond a analizat această excepție susținând cu trimitere la probele dosarului că reclamanții au efectuat procedura prealabilă.

      Curtea reține că potrivit înscrisurilor de la dosarul instanței de fond (f. 5-8) rezultă că prealabil intentării litigiului reclamanții au adresat nenumărate cereri inclusiv de stăruință în vederea reglementării situației străzii cu solicitarea expresă de a fi inclusă în programul de investiții al municipalității pentru

      consolidare, modernizare și asfaltare. De asemenea, autoritatea pârâtă a răspuns reclamanților prin adresele 414001/441/_ și ulterior prin adresa nr. 52872 din_ că pentru strada D. este întocmită documentația tehnică de consolidare a zonelor predispuse alunecărilor de teren și reabilitare drum și, totodată, se menționează în prima adresă că până la începerea acestor lucrări complexe și asigurarea resurselor financiare necesare, într-o primă etapă se vor executa lucrări de întreținere specifice străzilor nemodernizate, constând în reprofilarea părților carosabile, așternerea unui strat de balast cilindrat sau piatră spartă după caz și amenajarea unor rigole pentru asigurarea scurgerii apelor pluviale iar în cea de a doua adresă se menționează suplimentar că în anul 2011 se va demara lucrările de consolidare urmând ca după finalizarea acestora să se execute și reabilitarea drumului corelat cu lucrările deținătorilor de rețele.

      Din cele ce precedă, raportat la data introducerii acțiunii (8 iunie 2011) și la petitul acțiunii admise de instanța de fond, Curtea reține că procedura prealabilă a fost îndeplinită conform exigențelor legale.

      Cu referire la motivele invocate pe fondul cauzei Curtea reține că recurenții încearcă să acrediteze ideea că au executat ceea ce s-a solicitat și admis prin sentința atacată astfel că în prezent nu mai este necesar ca reclamanții să obțină un titlu executoriu constrângător pentru autoritate.

      Obligarea la efectuarea unei operațiuni administrative plecând de la premisa că în cauză s-a dovedit refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim este o soluție legală și temeinică.

      Că este așa, s-a dovedit cu prisosință din probele administrate în cauză evaluate corect de instanța fondului și pe care recurenții nu le-au contestat.

      Astfel, s-a reținut cu justificat temei că cel puțin în luna martie 2013, la doi ani de la ceea ce a evocat unitatea administrativ teritorială prin adresa nr. 52872/441/_, nu s-au putut consemna lucrări de întreținere la segmentul de stradă aflat în cauză.

      Împrejurarea că la data de 15 mai 2013 prin adresa nr._ depus în recurs și din care rezultă că s-a emis un ordin de începere a lucrărilor și ulterior că din adresa nr. 8198/_ executantul SC KIAT GROUP CONSTRCT SRL comunică autorității că la data de_ s-au finalizat lucrările la partea carosabilă prin așternerea stratului de uzură la obiectivul "Modernizare stradala

      D. "; nu sunt relevante pentru paralizarea acțiunii reclamanților de vreme ce nu s-a demonstrat elocvent că lucrarea a fost finalizată și recepționată la parametrii cantitativi și calitativi conform contractului de execuție.

      Din această perspectivă, raportat la starea de fapt dedusă judecății inclusiv cu probațiunea administrată în recurs, obligația impusă de instanța de fond subzistă, chiar dacă se poate presupune că recurenții au procedat la executarea obligației impusă prin sentința atacată. De aceea, Curtea reține că această critică nu este fondată.

    2. Cu referire la critica privind obligarea recurenților la executarea obligației sub sancțiunea unei penalități de întârziere de 50 lei pe zi întârziere de la data rămânerii definitive a sentinței, Curtea reține că în materia contenciosului administrativ nu dispozițiile art. 580 ind. 3 din codul de procedură civilă de la 1865 sunt aplicabile ci dispozițiile art. 18 alin. 5 din legea nr. 554/2004 pe baza cărora instanța de contencios administrativ este autorizată de lege ca atunci când pronunță po soluție consacrată de art. 18 alin. 1 din această lege să stabilească executarea obligației impăuse autorității administrative sub sancțiunea unei o penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere.

      Această penalitate se acordă prin însăși sentința prin care instanța de fond pronunță o soluție consacrată de art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și sub

      acest aspect aceasta este suverană în apreciere. Critica conform căreia nu ar exista deci un temei legal pentru o atare soluție nu este întemeiată iar sub aspectul de fapt al impunerii unei atari penalități instanța fondului este liberă să aprecieze dacă în funcție de conduita părții obligate este necesar ca aceasta să fie mobilizată îndeajuns prin constrângerea la plata unei penalități de întârziere.

      Raportat la cele ce precedă, critica se vădește a fi neîtemeiată.

    3. Sub aspectul ultimei critici, cu referire la plata cheltuielilor de judecată, Curtea reține că potrivit art. 274 din Codul de procedură civilă de la 1865, aplicabil în cauză prin prisma art. 3 alin.1 din Legea nr. 76/2012, coroborate cu jurisprudența CEDO, cheltuielile de judecată se acordă atunci când sunt dovedite ca reale și necesare și în plus să aibă un nivel rezonabil (CEDO, hotărârea în cauza Iatridis împotriva Greciei (satisfacție echitabilă) cererea nr. 31107/96, cauza C. împotriva Românei, parg.39).

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, Curtea reține că instanța de fond a acordat reclamanților suma de 4.220 lei reprezentând onorariu de avocat și onorariu de expert.

Cu privire la cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de expert Curtea reține că pentru soluționarea cauzei s-a impus administrarea expertizei tehnice judiciare de către expertul tehnic judiciar Ciubotarenco Ștefan (f. 212 dos. fond) a cărei concluzii au fost omologate în sentință. Pentru efectuarea expertizei s-a plătit suma de 500 lei cu titlu de avans onorariu expert (f. 231 dos. fond) onorariu rectificat prin încheierea din 26 octombrie 2012 (f. 233 dos. fond) iar decontul în valoare de 2320 lei (f. 244 dos. fond) deși a fost contestat de reclamanți a fost ulterior încuviințat integral prin încheierea din 8 februarie 2013 (f. 274 dos. fond) și achitat prin chitanța în valoare de 1820 lei (f. 273 dos. fond).

Ca atare această cheltuială se justifică.

Cu toate acestea, cheltuiala cu onorariul avocațial nu se justifică, aceasta nefiind dovedită ca reală și justificată.

Astfel, Curtea reține că pentru soluționarea în fond a pricinii reclamanta M.

D. O. a prezentat chitanța nr. 173 din_ (f. 305 dos. fond) eliberată de Cabinetul Individual M. D. O. .

Curtea reține că cererea de chemare în judecată nu a fost formulată de cabinetul avocațial ci de către reclamantă în nume propriu. Mai mult, pentru a se justifica cehltuiala cu onorariul avocațial trebuie ca reclamanta să fi încheiat un contract de asistență judiciară cu cabinetul avocațial și să fie atestat de o împuternicire avocațială atestată de avocat.

Or, Curtea reține că reclamanta este titularul cabinetului avocațial și prin urmare pentru apărarea exercitată în cauză în nume propriu și pentru soțul acesteia nu s-a justificat și nici nu se poate justifica plata unui onorariu avocațial căci este greu de crezut că avocatul titular al unui cabinet avocațial poate solicita plata unui onorariu avocațial pentru o cheltuială ce ar angaja-o pentru un litigiu în care este implicată în nume propriu ca persoană fizică.

De aceea, Curtea nu consideră că se justifică cheltuiala respectivă și drept urmare nu se va încuviința.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite recursul declarat de C. LOCAL AL M. C. -N. și M.

C. -N. împotriva sentinței civile nr. 9872 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o modifică în parte, în sensul că respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamanți.

Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 31 octombrie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

R. -R. D.

L.

U.

AL H. S.

GREFIER,

M. T.

Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_

Jud.fond. A. -M. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 10378/2013. Contencios. Obligația de a face