Decizia civilă nr. 11404/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 11404/2013
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător DP
Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul M. E. N. împotriva sentinței civile nr. 1236 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. Năsăud în contradictoriu cu intimații L. A., S. F. -M., U. "S. H. "
B. având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în cauză părțile litigante sunt lipsă. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită. Instanța, procedând din oficiu, în raport de dispozițiile art.131 din NCPC, la verificarea competenței constată că în raport de dispozițiile art.96 din NCPC și art.10 din Legea nr.554/2004 este competentă general material și teritorial să soluționeze
cauza.
În cauză s-a derulat procedura prevăzută de art.200, art.201 din NCPC și art.XVII din Legea nr.2/2013 referitoare la regularizarea căii de atac și fixarea unui termen de judecată, raportat la obiectul cauzei și actele existente la dosar declară închise dezbaterile și reținând că în cauză s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1236 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. Năsăud, a fost admisă, în parte, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții L. A. și S. F. M. împotriva pârâtei
U. "S. H. "; B. și în consecință a fost obligată pârâta să elibereze reclamanților diplomele de licență și suplimentul diplomelor. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de aplicare a penalităților în cuantum de 100 lei/zi de întârziere. A fost obligată pârâta să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în cuantum de câte 4,30 lei pentru fiecare. A fost admisă, în parte, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. "S. H. "; împotriva M. E., CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI B. și, în consecință a fost obligată chemata în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diploma de licență pentru reclamanți. A fost respinsă cererea pârâtei privind aplicarea sancțiunii prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004. A fost obligat chematul în garanție să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 4,30 lei. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că U. "S. H. "; a fost înființată prin Legea nr.443/5 iulie 2002, ca persoana juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.
Reclamanții au absolvit Ciclul I - studii universitare de licență (sistem Bologna) - Facultatea de Drept și Administrație P. ă din B., specializarea drept, din cadrul Universității "S. H. "; - promoția 2009, iar în sesiunea iulie 2009 a susținut și a promovat examenul de licență, aspecte ce rezultă din adeverința nr. 4332/_ și
respectiv, 4379/_ . Potrivit art. 38 alin.1 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul MECT nr.2284/2007, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează adeverința de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni. Conform art. 2, actele de studii din sistemul național de învățământ superior, care confirmă studiile de învățământ superior efectuate și titlurile sau calitățile dobândite și care conferă titularilor acestora drepturile și obligațiile ce decurg din Legea nr.84/1995/R și din celelalte reglementări legale în vigoare, sunt diploma, certificatul și atestatul. Foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt, potrivit legii, anexe la actele de studii. Art. 5 menționează că instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii, iar potrivit art.11, activitatea de completare a formularelor actelor de studii se efectuează în termen de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor. Potrivit Capitolului VII din Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de
U. "S. H. "; și înregistrată sub nr.1405/_, universitatea pârâtă, ca instituție organizatoare a examenelor de licență, s-a obligat să elibereze diplomă de licență, însoțită de suplimentul la diplomă, în cel mult 12 luni de la încheierea examenului de licență, până la eliberarea diplomei de licență, facultățile putând elibera, la cerere, adeverințe prin care să se certifice promovarea examenului de licență, precum și rezultatele la examenul de licență și valabilitatea adeverinței până la elaborarea diplomei.
Prin H.G. nr.1175/2006 s-au prevăzut domeniile de studii universitare de licență și specializările din cadrul acestora și numărul de credite de studiu transferabile, începând cu anul universitar 2006-2007, pentru studenții admiși în anul I. Pentru domeniul studii universitare de licență "Facultatea de Drept și Administrație P. ă din
B. ", s-a prevăzut specializarea "administrație publică";. Potrivit dispozițiilor art.60
(1) din Legea nr.84/1995,"activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: zi, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi". În aplicarea dispozițiilor Legii nr.84/1995, M. E. a emis la data de 7 martie 2006, Ordinul nr.3404, in cuprinsul căruia se stabilește la art.2 că "Admiterea in învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studii de licență, pe baza metodelor stabilite de fiecare universitate", iar la art. 8 se prevede ca "Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământul la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, in domeniile respective și dispun de departamente specializate. " Conform H.G. nr. 1609/2004, U. "S. H. "; din B. are acreditată pentru Facultatea de Drept și Administrație P. ă din B., specializarea drept, numai forma de organizare "zi";.
Sunt reale susținerile chematului în garanție în sensul că, existența în cadrul universității pârâte a unui program de studii de licență acreditat, care se desfășoară pentru forma de învățământ la zi, nu conduce la ideea că, pentru același program, poate fi organizată de aceeași universitate o altă formă de învățământ, în lipsa verificării de autoritatea abilitată a îndeplinirii standardelor de performanță, prin procedura de evaluare academică prevăzută de lege. Este adevărat că formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământul la distanță pot fi organizate de către universitățile care organizează cursuri de zi, dar normele în vigoare nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării și acestor alte forme de învățământ, cu respectarea prevederilor OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată prin Legea nr. 87/2006. Însă, dreptul reclamanților de a cere să li se elibereze Diploma de licență însoțită de Suplimentul la Diplomă nu poate fi afectat și cu atât mai puțin suprimat de aspecte ce țin de valabilitatea inițierii și desfășurării formei de învățământ la distanță, pentru specializările la care se organizau și cursuri de zi
acreditate/autorizate, atâta timp cât M. E. sau Agenția Română de asigurare a Calității în Învățământul Superior(ARACIS), înființată in baza O.U.G. nr. 75/2005, nu au demarat și finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că instituția de învățământ superior a acționat in afara cadrului legal.
Având în vedere adeverințele de studii nr. 4332/2009 și 4379/2009, ce atestă absolvirea de către reclamanți a Facultății de Drept și Administrație P. ă din B., susținerea și promovarea examenului de licență în sesiunea iulie 2009, precum și dobândirea titlului de licențiați în drept, act ce premerge diplomei finale de studii, împrejurarea că actul prin care li s-a recunoscut calitatea de licențiați în drept este în ființă, acesta nefiind revocat sau anulat), bucurându-se de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ, M. E., Cercetării, Tineretului și Sportului nesolicitând în instanță anularea acestei adeverințe și neinvocând nelegalități în organizarea de către pârâtă a studiilor reclamanților, tribunalul, raportat și la dispozițiile legale mai sus expuse, a constatat că cererea reclamantei este întemeiată sub aspectul obligării pârâtei la emiterea diplomei de licență și suplimentului la diplomă.
Tribunalul a apreciat însă că nu a fost întemeiat capătul de cerere privitor la obligarea pârâtei la emiterea documentelor respective în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței, sub sancțiunea unei penalități de 100 lei/fiecare zi de întârziere, având în vedere că pârâta este ținută în îndeplinirea obligațiilor sale nu doar de avizul chematului în garanție MECTS pentru tipărirea documentelor respective, dar și de activitatea Romdidac SA. Ca atare, eliberarea diplomei și suplimentului cerut de reclamanți poate trena din alte cauze decât culpa pârâtei, situație în care nu se poate impune pârâtei să respecte un termen pentru acțiuni ce depind și de alți factori decât voința sa.
În speță, nu s-a dovedit că neeliberarea documentelor îi poate fi imputată exclusiv pârâtei. Dimpotrivă, există la dosar dovezi ale demersurilor pe care pârâta le- a efectuat până în prezent pentru obținerea formularelor tipizate pentru actele de studii. Reclamanții au posibilitatea ca, în ipoteza în care neeliberarea documentelor poate fi imputată, după pronunțarea sentinței, doar pârâtei, să solicite instanței aplicarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004 față de atitudinea pasivă și culpabilă a acesteia, deci despăgubirile pentru întârziere pot fi solicitate în condițiile art.24 din Legea nr.554/2004 modificată și completată.
Referitor la cererea de chemare în garanție, tribunalul a reținut că între obligația Universității "S. H. "; și obligația MECTS de a aproba formularele tipizate, există o interdependență, câtă vreme doar prin admiterea cererii de chemare în garanție se asigură punerea în executare a obligației pârâtei, date fiind prevederile Ordinului nr.2284/2007, MECTS având competența exclusivă de a aproba tipărirea formularelor tipizate necesare. Este evident că eliberarea diplomei de licență și a suplimentului nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece MECTS refuză tipărirea formularelor tipizate necesare, motivul fiind acela că nu se pot elibera în mod nelimitat formularele tipizate, ci numai pentru formele de învățământ acreditate sau autorizate provizoriu să funcționeze. MECTS nu a opinat într-un sens neechivoc despre situația reclamantei, ci a analizat în abstract condițiile ce trebuie îndeplinite de fiecare universitate, date fiind prevederile art.5 din Ordinul nr.2284/2007, iar prevederile OG nr.10/2009 invocate de minister nu sunt aplicabile în speță, deoarece s-a susținut examenul de licență în iulie 2009, iar această ordonanță, din 12 august 2009, "privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate"; a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 581 din 20 august 2009, a intrat în vigoare ulterior finalizării studiilor de către reclamantă, astfel că, raportat și la prevederile art.60 și urm. C.pr.civ., se va admite în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. "S. H. "; împotriva M. ui E., Cercetării, Tineretului și Sportului cu consecința obligării chematului în garanție să
aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diploma de licență pentru reclamanți.
S-a respins cererea pârâtei privind obligarea chematului în garanție la aplicarea sancțiunii prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art.24 din Legea nr.554/2004 a fost reglementată o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile. Această procedură este însă subsecventă actualei etape judiciare, astfel că obligarea la plata daunelor cominatorii apare ca neîntemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 completată prin Legea nr. 262/2007 "Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii";. Numai în cazul în care termenul nu este respectat se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamanții au dreptul la despăgubiri de întârziere, conform alin.(2) al art. 24 din lege. Având în vedere aceste prevederi legale, rezultă că atâta timp cât textul de lege prevede un termen în interiorul căruia autoritatea publică este obligată să execute hotărârea, este nejustificată obligarea acesteia la plata daunelor cominatorii, impunându-se a se menționa și faptul că textul invocat de pârâtă - art.24 alin.2 din legea contenciosului administrativ face referire la despăgubiri pentru întârziere, care nu se identifică însă cu pretențiile concrete din cererea de chemare în garanție solicitându-se practic penalități, asemănătoare ca natură juridică cu daunele cominatorii din dreptul civil, concepute ca un mijloc de constrângere la adresa autorității publice pârâte și în același timp ca o garanție pentru persoana vătămată că își va vedea restabilit dreptul sau interesul legitim restabilit, incidente fiind prevederile art. 18 alin. 5.
În temeiul art. 274 Cod procedura civilă, s-a admis cererea reclamanților de obligare a pârâtei la cheltuieli de judecată în cuantum 4, 30 lei pentru fiecare, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar. Pe aceleași temeiuri, a fost obligat chematul în garanție să plătească pârâților cheltuieli de judecată de 4, 30 lei - taxă de timbru, timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M. E. N. B.
,
solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii și a cererii de chemare în garanție ca neîntemeiate. În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurentul că sentința recurată este nelegală și netemeinică, instanța de fond ignorând prev. art. 72 C.pr.civ.
Admiterea cererii de chemare în garanție formulată de U. "S. H. " din
B. este neîntemeiată întrucât între M. E. N. și U. "S. H. " B.
, instituție de învățământ superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cererii. A mai susținut recurentul că faptul că s-a admis o cerere de chemare în garanție a M.E.C, nu-l plasează pe acesta în locul pârâtului, neputând fi obligat M.E.C. la plata sumelor ce revin pârâtului, iar MEN este chemat în garanție pentru o obligație de a face și nu pentru o obligație de a da. Pe de altă parte, recurentul susține că dacă instanța l-ar obliga la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant, s-ar schimba cadrul procesual, iar chematul în garanție ar deveni pârât, ceea ce nu se poate în conformitate cu prev.legale de desfășurare a unui proces guvernat de lege.
Admiterea cererii de chemare în garanție formulată de U. "S. H. " din
B. este neîntemeiată întrucât între M. E. N. și U. "S. H. " B.
, instituție de învățământ superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cererii. Potrivit legii, în speță Legea nr.288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de
Ministerul Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
U. S. H. din B. a solicitat ministerului eliberarea avizului pentru ridicarea formularelor tipizate de la ROMDIDAC S.A. -Compania de Material Didactic, pentru absolvenții din anii 2008, 2009 și 2010. Deci M. E. N. și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către U. S. H. . Dacă aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale, nu este culpa M. ui E. N. .
Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare - "Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea M. ui E. și Cercetării."
In consecință admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea M. ui E.
N. de a "aproba tipărirea formularelor tipizate -constând în diploma de licență și supliment la diplomă pentru reclamanta", care nu a urmat o formă de învățământ acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu, excede cadrului legal. Pentru a fi vătămată vreun drept trebuie ca acel drept să existe mai întâi. Cu toate acestea, în lipsa unui drept, M. E. N. este obligat prin sentința pe care o critică să aprobe tipărirea de formulare tipizate.
Se poate vorbi de un drept doar dacă o persoană a urmat cursurile organizate conform prevederilor legale ale unei instituții de învățământ superior și ulterior finalizării i s-a refuzat eliberarea diplomei de licență. Recurentul susține că în speță nu este o astfel de situație având în vedere și dispozițiile OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației, act normativ de forță juridică superioară Ordinului MECTS nr.5560/2011 la care se raportează instanța de fond. Astfel, instituția de învățământ superior are dreptul de a organiza admiterea la studii dacă este autorizat să funcționeze provizoriu.
Motivarea instanței de fond legată de adeverințele emise absolvenților USH nu reprezintă o justificare legală și pertinentă pentru eliberarea actelor de studii. Recurentul învederează că adeverințele sunt emise în primul rând de instituția care a organizat procesul de învățământ, iar adeverința are termen limitat de valabilitate și mai mult nu este un înscris opozabil M. ui E. N. care este obligat să respecte și să aplice legea și nu înscrisurile emise de terți. În opinia recurentului, acest aspect a fost omis de către instanța de fond care a admis în mod neîntemeiat cererea de chemare în garanție.
Într-adevăr instituțiile de învățământ superior au dreptul să solicite MECTS formulare tipizate pentru absolvenții săi, dar MECTS are dreptul de a analiza dacă instituția de învățământ superior a organizat în mod temeinic și legal procesul de învățământ. In caz contrar oricine poate organiza fară drept proces de învățământ și primi diplomă doar pentru că absolventul are o adeverință emisă chiar de către instituția care a organizat procesul de învățământ fară să respecte legea. A mai învederat recurentul că prima instanță a ignorat prev.legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut seama de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea MECTS, iar atribuțiile METCS sunt reglementate în H.G. nr. 536/2011.
Organizarea mecanismelor de asigurare a calității in învătamant sunt atribuții ale ARACIS care este un organism autonom, cu atribuții distincte, conform OUG nr.75/12 iulie 2005 privind asigurarea calității educației. Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și ulterior prin OUG nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare. După apariția Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și
recunoașterea diplomelor, specializările care funcționează în cadrul Universității S.
H. au fost autorizate să funcționeze provizoriu sau au fost acreditate, potrivit Hotărârilor Guvernului României. Prin Legea privind înființarea Universității S. H. din B. nr. 443 din 5 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 491 din 9 iulie 2002, U. S. H. -constituită și funcționând legal în structura Fundației România de Mâine - este definită ca "instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de invatamant".
În virtutea interpretării speculative a prevederilor art. 60 din Legea 84/1995, respectiv interpretarea făra a se tine cont de contextul unitar al Legii 84/1995, începând cu anul 2005, U. "S. H. " organizează formele de invatamant "ID" si,,FR". Organizarea formelor ID si FR la unele specializări, desi exista si forma ZI nu excludea (si nu exclude) obligația de conformare in ceea ce privește îndeplinirea criteriilor si standardelor de autorizare si acreditare, implicit obligația asigurării resurselor umane si materiale pentru fiecare forma si locație de învatamant in mod distinct. Hotărârea de Guvern nr. 676/ 28 iunie 2007 privind domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea in Anexa 3 se refera la structura instituțiilor de învățământ superior particular acreditate, domeniile de studii universitare de licență și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu. La poziția 6 Anexa 3 din HG 676/2007 este precizata structura legala pentru U. S. H. la nivelul anilor 2007. Cu rea credința si cu vădita intenție de neconformare legala, U. "S.
" a atacat H.G. nr. 676/2007 in fata instanței, fara succes.
Astfel, conform Deciziei Î.C.C.J. nr.4726/_, structurile ID si FR sunt nelegale, nerespectând condițiile de acreditare imperativ prevăzute de legislația in domeniu. În perioada 2004-2009 funcția de conducere a Universității "S. H. " era exercitată de Președintele Universității care îndeplinea și atribuțiile funcției de Rector, funcție care nu exista specificată în Legea învățământului nr. 84/1995, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind funcție de conducere a instituțiilor de învățământ superior, iar conform Legii nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, art. 68, numai rectorul poate fi conducătorul unei instituții de învățământ superior. În urma sesizărilor ARACIS, MEN a înaintat către Guvernul României propunerea de a emite o ordonanța care sa reglementeze in mod legal posibilitatea studenților ce se aflau la formele nelegale de învatamant, de a termina studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate.
Astfel a fost emisă O.G. nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate. Potrivit acestui act normativ, studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță aveau dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate. E. luarea instituțională, după înființarea prin Legea nr. 443/2002 a Universității "S. H. " a fost solicitată de instituție abia la_ .
Așadar, nu există niciun temei legal pentru demersul reclamanților de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu. Arată ca desi prin adresa nr. 630/2010 semnata de Rector Conf. Univ. Dr. Aurelian Bondrea, U. S. H. afirma ca ..exista un număr de 34372 absolvenți la forma de invatamant ID pentru care nu s-au solicitat diplome de licența, situația acestora urmând a fi clarificata prin OG 10/2009", in nici un moment nu s-a făcut dovada îndeplinirii dispozițiilor respectivei O.G.
A mai susținut recurentul că U. nu a efectuat nici un demers pentru evaluarea in noile condiții si mărirea capacității de școlarizare, organizând astfel
"cursuri" fără respectarea prevederilor legale, cu unicul scop de a încasa taxe de școlarizare de la cât mai mulți "studenți".
La pct. II. Din motivarea recursului, recurentul a arătat că în conformitate cu prevederile art.5 alin.l si alin. 4 din Ordinul nr.2284/28 septembrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, nu pot elibera decât acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii. In acest caz, conform prevederilor Ordinului nr. 2284/28 septembrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior. U. nu avea si nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/neacreditate. Același Ordin 2284/2007 statueaza ca răspunderea pentru modul cum s-au gestionat, completat si eliberat actele de studii revine exclusive Universității S. H. . Fata de menționatele prevederi legale, recurentul susține că se poate concluziona ca reclamanta a urmat studiile unei forme de invatamant ai cărei studenți nu au fost avuți în vedere în cuprinsul cifrei de școlarizare pentru care s-au eliberat amintitele tipizate.
În final, concluzionează recurentul, faptul că U. "S. H. "; a eliberat adeverințe care, în opinia acesteia, ar atesta efectuarea unor studii, reprezintă un demers ce implica numai responsabilitatea respectivei Universități.
Pârâta intimată U. "S. H. "; a depus întâmpinare
solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată (f.22-24)
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
Curtea constată că principala apărare formulată de către recurentul-chemat în garanție M.E.C.T.S. prin recursul formulat vizează împrejurarea că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Verificarea acestui aspect invocat de chematul în garanție referitor la lipsa unei autorizări de funcționare provizorie în favoarea pârâtei U. S. H. pentru forma de învățământ la distanță presupune analizarea unei suite de acte normative și a specializărilor și facultăților pentru care pârâta U. S. H. a obținut acreditarea sau autorizație de funcționare provizorie.
Curtea a identificat specializările și facultățile pentru care pârâta a obținut acreditarea sau autorizație de funcționare provizorie prin raportare la anexa nr. 2 la HG nr. 940/2004. Acest act normativ atestă faptul că Facultatea de Drept și Administrație
P. ă este acreditată. Niciuna dintre facultățile sau specializările enumerate în anexă nu menționează ca formă de organizare a învățământului și învățământul la distanță.
Prin urmare problema ce se impune a fi lămurită este aceea dacă procedura de acreditare/autorizare provizorie trebuie urmată doar pentru învățământul la zi pentru fiecare specializare în parte sau și pentru fiecare formă de organizare a învățământului respectiv: zi, frecvență redusă, învățământ la distanță.
Actul normativ care reglementa procedura de acreditare și autorizare provizorie a organizațiilor furnizoare de educație si a programelor de studiu la momentul începerii studiilor de către reclamanți era O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației. Potrivit prevederilor art. 29 alin. 3 și 4 din acest act normativ, "în învățământul superior evaluarea si acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă. Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive: a) autorizarea de funcționare provizorie, care acorda dreptul de a desfășura procesul de învățământ si de a organiza, după caz, admiterea la studii; b) acreditarea, care acorda, alături de drepturile prevăzute la lit. a), si dreptul de a emite diplome, certificate si alte acte de
studii recunoscute de M. E. si Cercetării si de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat.
Dispozițiile art. 29 din O.U.G. nr. 75/2005 nu conduc la concluzia necesității unei acreditări/autorizări distincte pentru fiecare formă de învățământ, susținută de recurentul - chemat în garanție, ci pentru fiecare program din ciclu de licență care duce la o calificare universitară distinctă.
Noțiunea de "program de studii"; a fost definită în cuprinsul Metodologiei aprobate prin H.G. 1418/2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere si realizare efectiva a predării, învățării si cercetării dintr-un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare. De vreme ce art. 60 alin. 3 din Legea învățământului 84/1995, în vigoare la data promovării examenului de licență stabilea că diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită, se poate desprinde concluzia că nu forma de învățământ absolvită ( zi, frecvență redusă, învățământ la distanță) este cea care duce la o calificare universitară, ci specializarea aleasă și urmată. Acesta ar fi primul argument pentru înlăturarea apărării recurentului-chemat în garanție în ce privește necesitatea acreditării/autorizării fiecărei forme de învățământ.
Apoi un alt act normativ care face referiri la autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea instituțiilor de învățământ superior este HG nr. 535/2009. La art. 4 se arată că "autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acordă pentru forme de învățământ de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de E. luare Academica și Acreditare";. Învățământul deschis la distanță beneficiază de o reglementare distinctă la art. 5 din același act normativ, care prevede: "Învățământul deschis la distanță, similar cu învățământul fără frecventa, se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege";.
După cum se poate observa legiuitorul a impus obligativitatea autorizării de funcționare provizorie sau acreditării doar pentru forma de învățământ de zi, împrejurare ce rezultă din modalitatea imperativă de redactare a textului de lege "se acordă pentru forme de învățământ de zi";, precizând totodată că specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de E. luare Academica și Acreditare. Același tratament a stabilit legiuitorul și pentru învățământul deschis la distanță la articolul 5 întrucât în caz contrar nu ar putea fi explicată trimiterea făcută la învățământul fără frecvență "similar cu învățământul fără frecventa";. Mențiunea finală că o astfel de formă de învățământ la distanță va putea fi organizată numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege nu poate fi interpretată în sensul că pentru o astfel formă de învățământ ar fi necesară o autorizare distinctă deoarece în acest caz nu ar mai exista nicio o justificare logică pentru trimiterea făcută de legiuitor, la începutul frazei, la învățământul fără frecvență. O astfel de mențiune ține doar să precizeze că numai o instituție care beneficiază de acreditare/autorizare provizorie pentru învățământ la zi ar putea organiza și învățământ la distanță.
Concluzia pe care o desprinde Curtea din tot acest cadru normativ prezentat este că obligația acreditării/autorizării provizorii subzistă doar pentru forma de învățământ la zi pentru fiecare specializare în parte, iar nu și pentru celelalte forme de învățământ respectiv: frecvență redusă și învățământ la distanță.
Față de prevederile Ordinului nr. 2284/2007, care atribuie MEN competența exclusivă de a aproba tipărirea formularelor tipizate necesare eliberării diplomelor de licență, tribunalul a reținut în mod corect că între obligația Universității "S. H. "; și
obligația MECTS de a aproba formularele tipizate există o interdependență, astfel că doar prin admiterea cererii de chemare în garanție se asigură punerea în executare a obligației stabilite în sarcina pârâtei de rând 1 (U. S. H. ). Prin urmare, cererea de chemare în garanție a fost corect admisă, neputând fi reținută vreo încălcare a prevederilor art. 60 din Codul de procedură civilă.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 4 C.pr.civ. Curtea reține că sentința atacată nu a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Atribuția principală a instanțelor judecătorești din punct de vedere constituțional și legal este aceea de înfăptui justiția în numele legii, în cauzele deduse judecății. Apărarea conform căreia prin soluționarea cauzei instanța de fond s-a substituit în atribuțiile recurentului nu este fondată.
Instanța de contencios administrativ atunci când soluționează acțiunea de contencios administrativ poate pronunța una din soluțiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004. Așa fiind, urmare a admiterii cererii de chemare în garanție recurentul a fost obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru diplomele de licență, instanța de fond argumentând care este baza factuală și legală a acestei soluții. Pe cale de consecință, această soluție se înscrie în obligarea autorității administrative de resort să exercite o atribuție legală pe care instanța a sancționat-o ca atare. În aceste circumstanțe, nu se poate afirma că instanța de fond, soluționând cererea de chemare în garanție în sensul solicitat și urmărit de titularul acesteia s-ar fi substituit autorității administrative. Dacă ar fi fost așa, atunci nu ar mai fi dispus obligarea autorității să aprobe operațiunea juridică ci instanța ar fi săvârșit-o ea însăși ceea ce în speță nu s-a întâmplat.
În fine, Curtea mai are în vedere că prin mai multe decizii de speță, Î. Curtea de C. și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus la rându-i în spețe similare cu prezenta cauză obligarea autorității administrative de resort să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele la diplomă (decizia nr. 5656 din 24 noiembrie 2011 și respectiv decizia nr. 5386 din 15
noiembrie 2011, decizia 2533 din 22 mai 2012).
Față de cele ce precedă, Curtea reține că nici acest motiv de recurs nu este întemeiat, astfel că în temeiul art. 496 C.proc.civ. Curtea va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de pârâtul M. E. | N. | împotriva sentinței |
civile nr. 1.236 din_, pronunțată în dosarul nr. _ | al Tribunalului B. - |
Năsăud pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
A. | -I. | A. | D. | P. C. I. |
Red.A.A.I./ 12.2013.
Dact.H.C./2 ex./ jud.fond. B. L.T. .
GREFIER,
M. N. ȚÂR
