Decizia civilă nr. 10381/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 10381/2013
Ședința publică de la 31 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U.
Judecător S. Al H. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de chematul în garanție M.
E. N., împotriva sentinței civile nr. 3456/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu reclamantul S. C. V. și intimata U. S. H., recurent, având ca obiect obligația de a face.
Având în vedere că la data prezentului termen d-na judecător M. D. lipsește din instanță, pentru soluționarea cauzelor repartizate completului de judecată 4R, din a cărui compunere face parte, la acest termen de judecată, conform dispozițiilor art. 98, alin. 6 din ROIIJ, întregirea completului s-a făcut prin participarea d-nei judecător Al H. S., aflată pe prima poziție în programarea de permanență în materia juridică a litigiilor cu profesioniștii și contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este timbrat, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s- a depus întâmpinare.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
M. E. N. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 3456/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, solicitând modificarea sentinței raportat la 304 pct.9 C.proc.civ., întrucât nu s-a făcut analizarea hotărârilor de Guvern prin care au fost acreditate să funcționeze provizoriu structurile și specializările univesitare. Reclamantul S. C. V. nu a parcurs o formă de învățământ, într-o specializare care să fi fost acreditată provizioriu conform legii, astfel că nu este îndreptățită să obțină diploma de licență, iar studiile urmate în afara calculului legal sunt nule și nu pot avea ca rezultat obținerea unei diplome valabile.
Asupra recursului M. ui E. N., Curtea va reține următoarele:
Cu privire la posibila depășire a atribuțiilor puterii judecătorești de către tribunal, Curtea reține că prima instanță nu a acționat în afara prerogativelor jurisdicționale conferite de Legea nr. 554/2004.
Reclamantul a absolvit Facultatea de Drept și Administrație P. ă din cadrul Universității "S. H. " - Specializarea Drept, promoția 2009, iar în sesiunea iulie 2009 a susținut și a promovat examenul de licență.
În acest sens, i s-a eliberat adeverință, conform art. 38 alin.1 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul MECT nr.2284/2007 din care rezultă că și-a îndeplinit toate obligațiile ce le-au revenit potrivit contractului de studii încheiat cu pârâta în sensul plății taxelor de studii și a susținerii și promovării examenelor.
Pârâta USH nu și-a îndeplinit obligația de a elibera reclamantului diploma de licență în original și foaia matricolă, obligație ce îi revenea potrivit dispozițiilor art. 15 din OMEC nr. 295/2007 și art. 2 din OMEC nr. 5289/2008, în calitate de instituție organizatoare a examenelor de licență, într-un interval de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor (art. 20 din OMEC nr. 2284/2007 privind aprobarea regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior).
Adeverința prin care s-a recunoscut reclamantei calitatea de licențiat este în vigoare, nefiind revocată/anulată, astfel încât se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie actului administrativ.
Pârâta USH a comunicat MECTS necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților Universității "S. H. "; pentru anul 2009, însă achiziționarea de formulare tipizate de la SC ROMDIDAC SA a fost avizată de către pârâtul MECTS doar pentru o parte din necesar.
Obligația de remitere a diplomelor de licență și a foilor matricole către reclamantă este una de rezultat conform art. 20 din OMEC nr. 2284/2007. Potrivit art.5 din același act normativ, responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior, respectiva rectorului instituției.
În consecință, pârâtei USH de a elibera reclamantei diploma de licență și suplimentul la diplomă ( foia matricolă ) după expirarea termenului legal de 12 luni, este unul nejustificat, circumscris art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit Ordinului Ministerul Educației și Cercetării nr. 3404/_ privind aprobarea criteriilor generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007, admiterea în învățământul superior se organizează numai în instituțiile care au în structura domeniilor de studiu specializări acreditate și specializări care au obținut autorizația de funcționare provizorie. Formele de învățământ cu frecvență redusă sau de învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi în domeniile respective și dispun de departamente specializate.
Totodată, trebuie subliniat faptul că OG nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să
funcționeze provizoriu sau acreditate, nu este aplicabilă reclamanților (conform principiului neretroactivității legii civile), întrucât a intrat în vigoare după data promovării examenului de licență din sesiunea iulie 2009, fiind publicat în MO nr. 581 din 20 august 2009.
De altfel, în speță nu a fost contestat în mod expres faptul că reclamantul nu are dreptul să obțină diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru că a
urmat o formă de învățământ pentru care pârâta nu a parcurs etapele obligatorii de acreditare/autorizare provizorie.
Prin urmare, în mod corect tribunalul, având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 a obligat pârâta USH să elibereze în favoarea reclamantului diploma de licență și suplimentul de diplomă (foaia matricolă).
În privința chemării în judecată și a chematului în garanție M. E., Cercetării, Tineretului și Sportului, tribunalul a reținut că între obligația Universității "S. H. "; și obligația MECTS de a aproba formularele tipizate, există o interdependență, câtă vreme doar prin admiterea cererii de chemare în judecată și admiterea cererii de chemare în garanție se asigură punerea în executare a obligației pârâtei de rând 1, date fiind prevederile Ordinului nr.2284/2007, MECTS având competența exclusivă de a aproba tipărirea formularelor tipizate necesare. Astfel, cererea de chemare în garanție a fost corect admisă.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M. E. N. împotriva sentinței civile nr. 3456/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
R. R. D. | L. | U. | S. | AL H. M. | T. |
red.RRD/AC 2 ex. - _