Decizia civilă nr. 10544/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 10544/2013
Ședința publică de la 04 Noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. L. R.
Judecător V. G.
Judecător M. D. Grefier M. V. -G.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către M. I. împotriva sentinței civile nr. 808/_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. T. ȘI A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
Compunerea completului de judecată a fost aprobată prin procesul verbal încheiat în data de_, anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru și 0,50 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 808/_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, a fost respinsă excepția inadmisibilității invocată de pârâtă.
A fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. I., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului T. .
A fost respinsă cererea de chemare în garanție, formulata de pârâtă, împotriva chematului în garanție A. F. pentru M. .
În considerente se reține că reclamantul a achiziționat din spațiul comunitar un autovehicul care era înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
In vederea înmatriculării în România a autoturismului pârâta a emis decizie prin care reclamantul a fost obligat să achite suma de 925 lei cu titlu de taxă de poluare, taxa pe care a achitat-o la A. F. P. T. .
Reclamantul a formulat cerere de restituire a acestei taxe de poluare, cerere respinsă. Reclamantul nu a făcut dovada că autoturismul este
înmatriculat pe numele său, la dosarul cauzei nefiind depus certificatul de înmatriculare, deși sarcina probei îi revine acestuia în temeiul art. 1169 Cod civil.
Reclamantul a depus doar pagina 2 a certificatului de înmatriculare seria H nr. 9., însă acest înscris nu face dovada că autoturismul a fost înmatriculat pe numele acestuia.
Instanța a dispus citarea reclamantului cu această mențiune, procedura de citare fiind legal îndeplinită.
În lipsa acestei dovezi nu se poate verifica îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor pentru a se cerceta legalitatea refuzului de restituire si legalitatea dreptului pretins de reclamant ce trebuie examinat prin prisma prevederilor OUG 50/2008.
Pentru aceste considerente, instanța a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei și în consecință ca urmare a aceste soluții va respinge și cererea de chemare în garanție.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. I., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivare s-a arătat că argumentele instanței de fond sunt lipsite de relevanță juridică.
În temeiul rolului activ și în vederea stabilirii concrete a acțiunii introductive, instanța de fond putea uza de cazul particular de suspendare
facultativă a judecății, reglementat prin dispoziția nr. 1551Cod proc.civ., care constituie o sancțiune procedurală, instituind condiția culpei părții reclamante pentru neîndeplinirea unor obligații prevăzute de lege ori stabilite la primirea cererii de chemare în judecată sau în cursul judecății, motiv pentru care solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza I. T. împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, Direcția Generală a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu, A. F. pentru M. și M. M. lui.
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de
interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața
națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare. Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Recurentul a depus copia cărții de identitate a autovehiculului pentru care s-a achitat taxa de poluare a cărei restituire se solicită, astfel încât sentința atacată este evident netemeinică. În plus, nu este necesară depunerea acestui înscris, deoarece litigiul poartă asupra legalității (lato sensu, în raport cu dreptul comunitar) perceperii unei taxe, fără a avea relevanță înmatricularea în țară a autovehiculului; dacă acesta nu s-ar fi înmatriculat, cu atât mai mult taxa era reținută fără justificare.
Curtea mai constată că se impune a se soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului impune acordarea dobânzii legale de la data plății acestei taxe, precum și a eventualelor cheltuieli de judecată la fond, chiar și atunci când sunt respinse unele capete de cerere incidentale, în condițiile în care taxa nu a fost restituită amiabil și neputând fi vorba despre o lipsă de culpă având în vedere că s-a refuzat să se facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale.
Referitor la cererea de chemare în garanție, Curtea reține că aceasta este întemeiată. Astfel, taxa de poluare a fost plătită de către reclamant în contul deschis pentru taxe de poluare pentru autovehicule, taxe care se constituie un venit la bugetul F. pentru M. în vederea programelor pentru protecția mediului.
Se reține aplicabilitatea art. 1 al. 1 din OUG nr. 50/2008, unde se prevede: "Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M. .";, precum și art. 60 al. 1 C.pr.civ.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin.1 C. pr. civ, curtea va admite recursul declarat de reclamantul M. I. împotriva sentinței civile nr. 808/_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, pe care o va modifica în sensul că va admite cererea de chemare în judecată.
Va obliga pârâta A. F. P. a municipiului T. să restituie reclamantului suma de 925 lei reprezentând taxă de poluare, achitată de reclamant cu chitanța seria TS nr. 7982937/_, cu dobânda legală în materie civilă, începând cu data plății taxei și până la restituirea integrală.
Va admite cererea de chemare în garanție și va obliga chemata în garanție A. F. pentru M. să restituie pârâtei suma de 925 lei reprezentând taxă de poluare achitată de către reclamant, cu dobânda legală în materie civilă, începând cu data plății taxei și până la restituirea integrală.
Va obliga pârâta A. F. P. a municipiului T. să plătească reclamantului M. I. suma de 58,95 lei cheltuieli de judecată, constând în contravaloarea timbrajului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul M. I. împotriva sentinței civile nr. 808/_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în sensul că admite cererea de chemare în judecată.
Obligă pârâta A. F. P. a municipiului T. să restituie reclamantului suma de 925 lei reprezentând taxă de poluare, achitată de reclamant cu chitanța seria TS nr. 7982937/_, cu dobânda legală în materie civilă, începând cu data plății taxei și până la restituirea integrală.
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chemata în garanție A. F. pentru M. să restituie pârâtei suma de 925 lei reprezentând taxă de poluare achitată de către reclamant, cu dobânda legală în materie civilă, începând cu data plății taxei și până la restituirea integrală.
Obligă pârâta A. F. P. a municipiului T. să plătească reclamantului M. I. suma de 58,95 lei cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. L. R. V. G. M. D.
GREFIER
M. V. -G.
Red. S.L.R. dact. G.C.
2 ex/_