Decizia civilă nr. 10735/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 10735/2013
Ședința publică de la 08 Noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător M. -I. I. Grefier N. T.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.
P. A JUDEȚULUI S. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. N., împotriva sentinței civile nr. 6.233 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamantul intimat B. FLORIN și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul pârâtei este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 6.233 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. A F. P. S. și în consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva acesteia.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul B. FLORIN, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A C. N. și, în consecință a fost obligată pârâta la restituirea sumei de 3.198 lei în favoarea reclamantului, încasată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, cu dobânda legală începând cu data de_ și până la data plății efective.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție A. F. PENTRU M. și în consecință a fost obligată chemata în garanție să achite în favoarea pârâtei A. F. P. a C. N. suma de 3.198 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante restituită reclamantului, cu dobânda legală începând cu data de_ și până la data plății efective.
În baza art. 274 Cod procedura civilă a fost obligată pârâta să plătească în favoarea reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Conformându-se exigentelor articolului 137 alin.1 C.pr.civ., instanța a soluționat cu prioritate excepțiile invocate.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, pentru neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din OG nr.
93/2003 invocată de pârâtă, tribunalul a reținut că prin decizia ÎCCJ nr. 24/_ de admitere a recursului în interesul legii s-a statuat că sunt admisibile acțiunile prin care se solicită restituirea taxei de poluare în lipsa parcurgerii procedurii prevăzute de art. 205-218 din OUG nr. 92/2003. În cuprinsul acestei hotărâri a fost expusă jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită (jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst).
În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii cu motivația că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și pentru nerespectarea art. 1, 2, 8 din Legea nr. 554/2004 tribunalul a reținut că introducerea prezentei acțiuni este întemeiată pe refuzul nejustificat de soluționare a cererii de restituire, refuz care rezultă din practica administrativă a pârâtei anterioară introducerii acțiunii, din poziția procesuală a acesteia și din răspunsul comunicat reclamantului în acest sens (f.14). Pe cale de consecință, tribunalul a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
Exceptia lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F.
P. a Județului S. invocată de pârâtă a fost admisă, tribunalul reținând că reclamantul a solicitat restituirea taxei pentru emisii poluante achitată în contul Administrației F. P. N., aspect care reiese din copia chitanței depusă la dosar, fără a exista un raport juridic creat direct între reclamant și DGFP S., care să îndreptățească formularea acțiunii împotriva acestei instituții în calitate de pârâtă. Calitatea procesuală pasivă constă în identitatea dintre persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul dedus judecății, care în prezenta cauză nu este DGFP S., ci AFP N. . Din aceste motive, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și pe cale de consecință a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei DGFP S.
.
Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că la data de_ reclamantul a achitat suma de 3.198 lei cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca Opel, cu nr. de identificare WOLOTGF7522038046, conform chitanței seria TS3A nr. 7457338 . Considerând nelegală perceperea acestei taxe reclamantul s-a adresat pârâtei AFP N., fără a primi un răspuns favorabil. Autoturismul a fost înmatriculat pentru prima dată, într-un stat membru al UE, respectiv Germania.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de
M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A JUDS în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. N.
prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată și a obligării A.F.P. la plata dobânzii legale ca nefondat.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.11 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei
reprezentând taxa de poluare cu dobânda fiscală, calculată de la data plății, în condițiile în care acesta nu a solicitat aceasta.
A mai precizat pârâta că instanța de fond a dispus restituirea unei sume achitate în prealabil în temeiul legii, deși instanța de contencios-administrativ nu poate pronunța o astfel de soluție, aceasta, esențialmente, este chemată să cenzureze acte administrative emise de autoritățile publice.
Cum decizia de calcul a taxei pe poluare a rămas definitivă nefiind exercitată procedura administrativ-fiscală, iar în lipsa anulării deciziei de calcula de către instanța de judecată, pârâta apreciază că nu poate fi restituită taxa pe poluare. În ceea ce privește adresa emisă de către A.F.P., pârâtă susține că aceasta nu este un act administrativ fiscal potrivit art. 41 C.pr.fiscală, astfel că nu poate fi cenzurat de către instanța neîntrunind caracteristicile prev. de art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, pârâta solicită respingerea acțiunii ca nefondată pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea dobânzii, pârâta solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Referitor la admiterea de către instanța de fond a capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale, calculată până la data restituirii efective, pârâta susține că taxa a fost încasată de către organele fiscale în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, act normativ care este în vigoare.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din OG 93/2003, Curtea retine ca admisibilitatea unor actiuni ca si actiunea de fata avind ca obiect restituirea taxei de poluare in lipsa parcurgerii procedurii prevazute de art. 7 din OUG 50/2008 corob cu art. 205-218 din OUG 92/2003 a fost statuata de catre I. in procedura de recurs in interesul legii prin decizia nr.24/_ .
In ce priveste exceptia de inadmisibilitate privind lipsa procedurii prealabile prevazute de art. 7 din Legea 554/2004(inclusiv pentru petitul de dobanzi ) si pentru nerespectarea art. 1,2,8 din Legea 554/2004 aceasta este neintemeiata in conditiile in care refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri este o conditie de fond pentru admisibilitatea unei actiuni in contencios administrativ a carei indeplinire rezulta din practica administrativa a paratelor anterioara introducerii actiunii ,din pozitia procesuala a paratelor cit si din refuzul expres aflat la f. 9 dosar fond . In aceste conditii au devenit incidente prevederile art. 7 alin. 5 corob cu art. 2 alin 2 din Legea 554/2004 .Procedura prealabila nefiind obligatorie nu se poate vorbi de tardivitatea ei .
Referitor la fond:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizind forma OUG 50/2008 dupa_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj. Prin această hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja
cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C.J.U.E. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
In ce priveste cererea de acordare a dobânzilor :
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci si echivalentul scaderii puterii de cumparare a sumei respective-rata inflatiei cit si dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil ca echivalent al lipsei folosirii acestei sume.
Numai astfel se poate concepe o justă si integrala reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda sau rata inflatiei se pot acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege.Dacă s-ar admite teza pârâtei, ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Motivul de recurs vizând cheltuielile de judecata este nefondat in ce privește obligația de plata a cheltuielilor de judecata cita vreme recurenta este in culpa procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoaștere a dreptului reclamantului la restituirea taxei de poluare si de restituirea efectiva a acesteia.
Dreptul la restituirea taxei de poluare este fundamentat pe incompatabilitatea dreptului național cu dreptul Uniunii Europene, incompatibilitatea rezultată din hotărârile pronunțate de către CJUE in cauzele Tatu si Nisipeanu. In aceste condiții si pârâta ca autoritate publică si ca parte a statului de drept trebuia ca în speță să dea eficienta principiului supremației dreptului Uniunii Europene si sa restituie taxa de poluare reclamantului .
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădeste a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corpb cu art. 312 C.pr.civ urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. S. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. N. împotriva sentinței civile nr.
6.233 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, S. AL H. | JUDECĂTOR, M. B. | JUDECĂTOR, M. -I. I. |
GREFIER, N. T. |
Red.M.I.I./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: P. Ancuța