Decizia civilă nr. 11468/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 11468/2013
Ședința publică din data de 27 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T.
JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea cererii de revizuire formulată de reclamantul I. I. împotriva deciziei civile nr. 111 din data de_, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta D. G. A F.
P. B. -N. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. N., având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite -taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă revizuientul- reclamant prin avocat Rădăcină S., în substituirea d-nei avocat Rădăcină F.
, care depune la dosar delegație de substituire, lipsind intimata-pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea de revizuire este legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 10 lei, conform dovezii aflată la fila 6 din dosar și timbru judiciar de 0,30 lei.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 323 al. 1 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Reprezentantul revizuientului-reclamant solicită admiterea cererii de revizuire declarată împotriva deciziei civile nr. 111 din data de_, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, astfel cum aceasta a fost formulată și modificarea deciziei pronunțată de instanța de recurs în sensul menținerii hotărârii pronunțată de Tribunalul B. -N., prin raportare la prevederile art. 327 și 322 pct. 5 C.pr.civ.
Cu ocazia soluționării recursului s-a constatat că lipsește certificatul de înmatriculare a autovehiculului, care a fost pierdut de către reclamant la ghișeele serviciului de înmatriculări auto. Ulterior, în urma unor îndelungate demersuri efectuate, abia în cursul acestui an s-a reușit obținerea unei copii a certificatului de înmatriculare. În opinia sa acest motiv poate fi încadrat în dispozițiile art. 322 pct. 5 C.pr.civ., sens în care solicită admiterea cererii de revizuire. Totodată relevă că nu solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în recurs ci doar la plata celor ocazionate de judecata în fond a pricinii.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 1 aprilie 2013 formulată de reclamantul I. I. în contradictoriu cu A. F. P. N. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se schimbe în tot decizia civilă nr. 111 din data de_, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr._ .
În motivarea cererii reclamantul arată că la prima instanță nu a avut certificatul de înmatriculare a autoturismului în țara de unde a fost adus, deoarece nu reclamantul a fost primul cumpărător ci fiul acestuia, stabilit în străinătate de mai mulți ani, care a cumpărat mașina din Luxemburg și a adus-o în țară, înmatriculând-o direct pe numele revizuientului, iar la unul dintre serviciile de înmatriculare, i-au fost reținute atât originalul certificatului de înmatriculare în Luxemburg a autoturismului în cauză, cât și traducerea, acesta rămânând fără nici un exemplar doveditor.
Reprezentanta recurentului a obținut aceste certificat de la A. F.
B. abia în martie 2013, aspect ce reiese din șta,pila aplicată pe copia traducerii certificatului de înmatriculare.
Față de această împrejurare, consideră că este îndreptățit să formuleze cererea de revizuire, întrucât se încadrează în situația prevăzută de art. 322 pct.5 C.pr.civ.
Analizând cererea de revizuire formulată, Curtea prin raportare la dispozițiile art. 322 alin. 1 pct.5 C.proc.civ. o apreciază ca fiind întemeiată pentru cele ce se vor arăta în continuare în continuare:
A arătat revizuientul că se află în posesia înscrisurilor relevante în justa soluționare a cererii de restituire a taxei pe poluare, relevând faptul că aceste nu au fost prezentate instanței din motive neimputabile.
Analizând susținerile precum și înscrisurile depuse Curtea reține ca fiind incidente dispozițiile art. 322 al. 1 pct. 5 c.pr.civ., reținând caracterul util al acelor înscrisuri, precum și faptul că prezentarea lor în fața instanțelor de
judecată nu s-a putut realiza din motive neimputabile reclamantului, fiind pertinente susținerile acestuia referitoatre la depunerea originalului înscrisurilor în fața altor autorități cu prilejul înmatriculării autovehicolului.
În consecință, în baza textului legal menționat se va a dmite cererea de revizuire.
Procedând la rejudecarea recursului formulat, raportat la probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 111 din_ pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul B. -N. a fost respinsă excepția inadmisibilității invocată de pârâtele D. G. a F. P. B. -N. și A. F. P. B.
, ca neîntemeiată.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasivă a pârâtei D. G. a F. P. B. -N. cu privire la petitul de restituire a sumelor solicitate de reclamant și în consecință a fost respins acest capăt de cerere față de pârâtă.
A fost admisă, în parte, acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamantul I. I., împotriva pârâtelor D. G. a F. P. B. -N. și A. F. P. N., și în consecință:
a fost obligată pârâta A. F. P. N. la restituirea sumei de
11.324 lei, achitată la data de_, reprezentând taxă pe poluare precum și la plata dobânzii legale de la data plății taxei pe poluare până la data restituirii efective, constatând nelegalitatea refuzului.
a fost respins capătul de cerere privind anularea adresei nr. 7648/_ emisă de pârâta D. G. a F. P. B. -N., ca inadmisibil
Au fost obligate pârâtele să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 39,15 lei.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.
P. N. împotriva chematei în garanție A. F. Pentru M., și în consecință:
- a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 11324 lei, cu titlu de taxă pe poluare, dobândă legală de la data plății taxei pe poluare până la data plății efective și cheltuieli de judecată în cuantum de 39,15 lei.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta D.
a F. P. B. -N. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M. .
Referitor la fondul cauzei
, instanța a reținut următoarele:
Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la art. 110 din TFUE precum și la jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene. Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
În sensul celor reținute, este și Hotărârea C.J.C.E. în cauza C-402, cauza Tatu, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr.50/5008 cu dreptul comunitar, hotărâre prin care Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor
interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În continuare, Curtea a constatat că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea a amintit că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național. În această privință, Curtea a constatat că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie
importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Astfel, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Deci, art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin disp. OUG nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în MO, partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu disp. art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili în intervalul_ -_ .
De asemenea, având în vedere conținutul identic al dispozițiilor ce reglementează modul de determinare al taxei de poluare în versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și cel în vigoare începând cu data de_, respectiv modificarea intervenită prin Legea nr. 329/2009, publicată în MO partea I-a nr. 761/2009, se constată că hotărârea pronunțată în cazul Tatu poate fi reținută ca fiind aplicabilă și în acele cauze în care se solicită restituirea taxelor de poluare achitate după data de_ .
Cum această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară, pentru considerentele expuse, tribunalul a aprecit acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată, astfel că a admis-o, în parte, și în consecință a dispus obligarea pârâtei A. F. P. N. la restituirea sumei de 11.324 lei, achitată la data de_, reprezentând taxă pe poluare precum și la plata dobânzii legale de la data plății taxei pe poluare până la data restituirea efective, constatând nelegalitatea refuzului, (dobânda legală calculată, conform art. 3 alin.3 din OG nr.9/2000, de la data plății până la restituirea efectivă, impunându-se repararea integrală a prejudiciului constând în folosul nerealizat). Acordarea dobânzii legale este de natură să acopere folosul nerealizat de reclamanta prin faptul că este lipsită de suma care trebuie să-i fie restituită, fundamentul obligării pârâtei la plata acesteia aflându-se în culpa pârâtei constând în fapta de a nu aplica cu prioritate normele comunitare, atunci când dispozițiile legale interne vin în contradicție cu acestea.
Instanța a respins capătul de cerere privind anularea adresei nr. - 7648/_ emisă de pârâta D. G. a F. P. B. -N., ca inadmisibil. Potrivit art. 41 C.pr.fiscală, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea
sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. În speță s-a constatat că înscrisul a cărui anulare se solicită nu întrunește caracteristicile enunțate anterior pentru a putea fi calificat drept un act administrativ fiscal, întrucât acesta nu este emis de către organul fiscal competent cu scopul stabilirii, modificării sau stingerii drepturilor și obligațiilor fiscale, fiind doar expresia materială a refuzului autorității administrativ-fiscale de a recunoaște un drept legitim al reclamantei.
În temeiul art. 274 Cod proc. civilă, instanța a obligat pârâta A. F.
P. B. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 39,15 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar .
Pe cale de consecință, față de soluția adoptată referitor la acțiunea principală și dispozițiile art. 60 C.pr.civ., art. 1 alin. 1 și art. 5 alin.1 din OUG nr.50/2008 tribunalul a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AFP N. si a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei AFP N. suma de 11324 lei, reprezentând taxa de poluare și a dobânzii legale de la data plății și până la data restituirii, precum și suma de 39,15 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta D.
G. a F. P. B. -N., tribunalul a constatat că aceasta este nefondată, având în vedere că această pârâtă nu a fost obligată la restituirea sumelor arătate mai sus, astfel că ipoteza normei legale instituită de legiuitor prin art.60 alin.1 C.pr.civ. nu este întrunită în speță - această parte nu a căzut în pretenții.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D. G. a F. P. B.
, solicitând admiterea recursului, modificarea sentintei civile atacate si a incheierii civile din data de_ in principal in sensul admiterii exceptiei inadmisibilitatii actiunii pentru lipsa procedurii administrativ-fiscale invocata de catre D. G. a F. Administratiei F. P. aorasului N., si lipsa calitatii procesuale pasive a paratei-recurente si in cea ce priveste petitul de anulare a refuzului de restituire atacata prin precizarea de actiune, iar in subsidiar in sensul respingerii actiunii in contencios administrativ formulata de catre reclamantul-intimat ca fiind neintemeiata, pe cale de consecinta sa nu se dispună restituirea taxei pe poluare in suma de 11.324,00 lei impreuna cu dobanda legala calculata de la data platii taxei si pana la restituirea efectiva, precum nici obligarea la plata cheltuielilor de judecata in suma de 39,15 lei.
In temeiul dispozitiilor art.303 pct.(6) Cod procedura civila ,raportat la art.3 pct(3) Cod procedura civila solicită trimiterea dosarului spre competenta solutionare la Curtea de Apel Cluj-Sectia Comerciala de Contencios Administrativ si Fiscal. Motivele de recurs pe care intelege sa le invoce in prezenta cerere, sunt cele prevazute de art.304. pct. (7),si (9),Cod procedura civila respectiv: cand hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau cand cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii; cand hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii.
Pe fondul cauzei arata urmatoarele:
In contradictoriu cu retinerile instantei de fond, actiunea in contencios administrativ formulata de catre reclamantul-intimat este neintemeiata astfel ca nu se impunea ca instanta sa dispuna restituirea sumei de 11.324,00 lei cu acordarea dobanzilor legale calculate de la data platii taxei si pana la restituirea efectiva.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele
:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG 93/2003, Curtea a reținut următoarele:
În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, emis Decizia nr.24 în dosarul nr. 9/2011iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod
Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art.3307alin.4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.
Referitor la fond:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, D. G. a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu, A. F. pentru M. și M. M. lui.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 50/2008 aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze
cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului
contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.312 alin.3 C.proc.civ., se va admite cererea de revizuire și se va schimba în tot decizia civilă nr. 58/_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj în sensul că se va respinge recursul formulat de către pârâta D. G. a F. P. în numele A. F. P. împotriva sentinței civile nr. 111/_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. pe care o menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII
D E C I D E:
Admite cererea de revizuire formulată de reclamantul I. I. și în consecință:
Schimbă în tot decizia civilă nr. 58/_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj în sensul că respinge recursul formulat de către pârâta D.
G. a F. P. în numele A. F. P. împotriva sentinței civile nr. 111/_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. pe care o menține în întregime.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, F. T. | JUDECĂTOR, M. H. | JUDECĂTOR, D. M. |
GREFIER, D. C. |
Red. D.M./S.M 2 ex./_ .
