Decizia civilă nr. 11379/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 11379/2013
Ședința publică de la 25 Noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE V. G.
Judecător S. L. R. Judecător C. I.
Grefier M. V. -G.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A FINANȚELOR P. A JUDEȚULUI S. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR P. Z., împotriva sentinței civile nr. 271 din _ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamantul intimat B. C. V. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
Componența completului de judecată a fost aprobată prin procesul-verbal încheiat în data de 25 noiembrie 2013, anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Curtea
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.
Curtea invocă din oficiu excepția lipsei calității de interes a DGFP C. în promovarea recursului și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 271 din _ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului S. ,
a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii .
A fost respinsă acțiunea față de pârâta D. G. a Finanțelor P. S.
, pentru lipsa calității procesuale pasive.
A fost admisă acțiunea reclamantului B. C. V. și s-a dispus obligarea pârâtei A. Finanțelor P. Z. să restituie acestuia suma de 2404 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante, cu dobânda legală aferentă de la data achitării până la restituirea efectivă.
A fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantului privind anularea deciziei nr. 34338/_ .
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamantului formulată împotriva pârâtei A. F. pentru M. .
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru M. și a fost obligată chemata în garanție să avanseze pârâtei sumele necesare efectuării plății.
A fost respinsă cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Deliberând cu prioritate asupra excepției invocate în cauză, tribunalul a reținut următoarele:
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.
Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.
Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea se încadrează în termenul general în care
instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
În speță, reclamantul nu a contestat cuantumul taxei de poluare, modul de calcul al acesteia ci invocă caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură a vătăma interesul său, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamant.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP S. este întemeiată și a fost admisă întrucât se constată că această instituție nu a fost implicată în procedura de calcul al taxei de poluare și cea de restituire a sumei achitată de reclamantă, suma nefiind virată în contul acestei pârâte, astfel că acțiunea îndreptată împotriva pârâtei DGFP S. a fost respinsă.
Asupra cauzei pe fond
tribunalul a reținut că reclamantul a achitat la Trezoreria Z. suma de 2404 lei, cu titlu de taxă pentru emisii poluante, așa cum rezultă din chitanța seria TS 9 nr. 0416146 din_, fila 7.
Prin cererea adresată AFP Z. reclamantul a făcut dovada că a solicitat restituirea sumei, ca fiind contrară reglementărilor, însă cu adresa nr. 39672/_ emisă de AFP Z. i-a fost comunicat refuzul la cererea acestuia de restituire a taxei, pe motiv că suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de
M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A FINANȚELOR P. A JUDEȚULUI S. în nume propriu și în numele
ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR P. Z.,
prin care se solicită admiterea acestuia, desființarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă iar pe fond ca nefondată și menținerea sentinței cu privire la admiterea cererii de chemare în garanție AFM.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă jurisdicțională prevăzută de Codul fiscal, că adresa emisă de AFP nu este un act administrativ ci unul fiscal, act ce trebuia contestat potrivit art.207 alin.1 din OG nr.92/2003, astfel că nu poate face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios conf. Prev. arta alin.1 din legea nr.554/2004.instanța de fond interpretând greșit dispozițiile legale a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care nu sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Pârâta consideră că sentința este nelegală și datorită că reclamantul nu contestă modul de calcul a taxei pe poluare, iar în conformitate cu prevederile din Legea nr.9/2012, taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de acesta.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că legea nr.9/2012, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal, arătând că taxa este un venit al F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M. .
În privința dobânzii legale, pârâta a consideră că instanța de fond nu a luat în considerare faptul că, taxa de poluare s-a perceput în temeiul unor dispoziții legale, respectiv a prevederilor Legii nr.9/2012, astfel că dobânda nu trebuia acordată.
Recurenta consideră nelegală și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
În mod corect instanța de fond a soluționat excepțiile invocate, reținând că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.
Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.
Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea se încadrează în termenul general în care
instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
În speță, reclamantul nu contestă cuantumul taxei de poluare, modul de calcul al acesteia ci invocă caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură a vătăma interesul său, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamant.
Pentru considerentele de mai sus instanța de fond corect a constatat că excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta DGFP S. este nefondată și va fi respinsă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP S., în mod corect instanța de fond a constata că este întemeiată și a admis-o întrucât s-a constată că această instituție nu a fost implicată în procedura de calcul al taxei de poluare și cea de restituire a sumei achitată de reclamantă, suma nefiind virată în contul acestei pârâte, astfel că acțiunea îndreptată împotriva pârâtei DGFP S. va fi respinsă.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a reținut corect că, reclamantul a achitat la Trezoreria Z. suma de 2404 lei, cu titlu de taxă pentru emisii poluante, așa cum rezultă din chitanța seria TS 9 nr. 0416146 din_, fila 7.
Prin cererea adresată AFP Z. reclamantul a făcut dovada că a solicitat restituirea sumei, ca fiind contrară reglementărilor, însă cu adresa nr. 39672/_ emisă de AFP Z. i-a fost comunicat refuzul la cererea acestuia de restituire a taxei, pe motiv că suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor.
Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art.4 Legii nr. 9 din 6 ianuarie 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România [art. 4 lit. a)], fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în Anexa 4 a HG nr.9/2012.
Rezultă așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.
În jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text:
Trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate; să existe o similitudine sau un "raport de concurență" între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate; prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Pentru a analiza compatibilitatea Legii 9/2012 cu prevederile dreptului Uniunii este necesar in prealabil o analiza a aceleiasi compatibilitati in ce priveste taxa de poluare reglementata de OUG 50/2008 .
Compatibilitatea Legii nr.9/2012 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în
cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizind forma OUG 50/2008 dupa_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second- hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Urmeaza a verifica daca concluziile Curtii de Justitie a Uniunii Europene in ceea ce priveste taxa de poluare in oricare din formele sale se pot verifica si in ceea ce priveste Legea 9/2012 in forma in care se prezenta la data formularii de catre reclamant a cererii de inmatriculare .
Astfel in forma sa initiala Legea 9/2012 prevedea obligația de plată a taxei atat cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare cit și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
In temeiul OUG 1/2012 prevederile ce vizau plata taxei la prima instrainare a unui autovehicul deja inmatriculat dupa intrarea in vigoare a Legii 9/2012 au fost suspendate pana la_ .Ca atare la data de_ taxa pentru emisii poluante se achita pentru o masina de ocazie cumparata din Uniunea Europeana dar nu se aplica cumpararii de pe piata interna a unei masini de ocazie similiare ceea ce inseamna mentinerea aceleiasi situatii de fapt si de drept ca si cea creata sub incidenta OUG 50/2008 pentru care s-au pronuntat hotararile CJUE mai sus mentionate .
In aceste conditii se poate concluziona pornind de la premisa ca hotararile CJUE au clarificat aspectele necesar a fi analizate in speta ca regimul taxei pentru emisii poluante asa cum este reglementat pana la_ este stabilit astfel încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel în mod corect instanța de fond a admis acțiunea reclamantului B. C.
V. și s-a dispus obligarea pârâtei A. Finanțelor P. Z. să restituie acestuia suma de 2404 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante, cu dobânda legală aferentă de la data achitării până la restituirea efectivă.
Corect a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantului privind anularea deciziei nr. 34338/_ și ca nefondată cererea reclamantului formulată împotriva pârâtei A. F. pentru M. .
Curtea constată că raportat la admiterea acțiunii reclamantului, instanța de fond în mod corect a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru M. și a fost obligată chemata în garanție să avanseze pârâtei sumele necesare efectuării plății.
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Curtea nu poate accepta apărările recurentei în sensul că taxa de poluare s-a perceput în temeiul unor dispoziții legale, fapt care ar exonera-o de plata dobânzilor în condițiile în care s-a dovedit că acele dispoziții contravin legislației europene în materie și hotărârilor CEJ.
Deși recurenta a invocat nelegalitatea sentinței legat de faptul că a fost obligată la cheltuieli de judecată, Curtea constată că instanța de fond nu a acordat cheltuieli reclamantului, astfel că acest capăt de recurs nu poate fi analizat.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtei D. G. A FINANȚELOR P. A JUDEȚULUI S. în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR
P. Z. se vădește a fi neîntemeiat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Curtea va admite excepția lipsei de interes și se va respinge ca lipsit de interes recursul formulat de D. G. A FINANȚELOR P. A JUDEȚULUI S. în nume propriu întrucât se constată că această instituție nu a fost implicată în procedura de calcul al taxei de poluare și cea de restituire a sumei achitată de reclamantă, suma nefiind virată în contul acestei pârâte, astfel că acțiunea îndreptată împotriva pârâtei DGFP S. a fost respinsă corect.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite excepția lipsei de interes.
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de către D. G. A FINANȚELOR P. S. în nume propriu.
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de D. G. A FINANȚELOR
P. S. în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR P. Z. Împotriva sentinței civile nr. 271 din _, pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului S. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 Noiembrie 2013.
Președinte, V. G. | Judecător, S. L. R. | Judecător, C. I. |
Grefier, M. V. -G. |
Red.G.V./dact. V.R 2 ex.
Jud. fond:. C. N. C.
