Decizia civilă nr. 11473/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 11473/2013
Ședința publică din data de 27 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T.
JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul M. D. PRIN
P., împotriva sentinței civile nr. 11519 din data de_, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și intervenientul S. L. AL S. DIN P.
M. D., având ca obiect - anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata-pârâtă prin consilier juridic I. M. -C., în baza delegației de reprezentare aflată la fila 85 din dosar și intimatul-intervenient prin consilier juridic Man I., care depune la dosar delegație de reprezentare, lipsind recurentul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul intimatului-intervenient depune la dosar copiile sentințelor judecătorești care au stat la baza acordării drepturilor salariale, lista membrilor de sindicat care susțin acțiunea promovată. De asemenea invocă posibilitatea aplicării legii amnistiei fiscale și depune prima pagină din actul de control, din care rezultă că obiectul controlului a vizat anul 2010.
Reprezentantul intimatului-intervenient susține cererea de suspendare, astfel cum a fost formulată, pentru argumentele invocate de către recurent, cu luarea în considerare a obiectului cererii, respectiv suspendarea unui act administrativ al cărui emitent nu este parte în proces. Se prezintă un scurt istoric al ciclurilor procesuale, cu precizarea că doar în recursul de la Înalta Curte de Casație și Justiție emitentul actului, Camera de C. a județului Cluj apare ca parte în proces. Prin urmare trebuie avute în vedere atât dispozitivul deciziei de casare cât și argumentele care au stat la baza acestei decizii, prin care se reține că emitentul actului este Camera de C. a județului Cluj și apare pentru prima dacă ca parte în proces .
Solicită suspendarea executării deciziei până la momentul pronunțării unei soluții irevocabile asupra fondului cauzei. În contextul în care recursul se judecă la acest termen cererea de suspendare rămâne fără obiect. Apreciază că ar fi incidente dispozițiile legii privind amnistia fiscală nr. 84/_, potrivit cărora amnistia fiscală este aplicabilă drepturilor salariale care au fost stabilite nelegal până la intrarea în vigoare a acestei legi.
Cu privire la cerea de suspendare a executării actelor administrative atacate, reprezentantul intimatei-pârâte solicită a fi avută în vedere împrejurarea că în speță nu se poate vorbi despre o pagubă iminentă, care ar putea să afecteze pe recurent, întrucât actele administrative atacate se referă la recuperarea unor sume achitate și încasate nelegal.
Pe parcursul dezbaterilor se prezintă și reprezentantul recurentului, consilier juridic P. C., care depune la dosar delegație de reprezentare.
În condițiile în care la acest termen se judecă recursul, raportat la susținerile reprezentanților părților litigante conform cărora nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat în privința recursului, C. din oficiu, pune în discuție excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare a executării actelor administrative.
Reprezentanții părților litigante solicită admiterea excepției lipsei de obiect.
Fiind pusă în discuție admisibilitatea cererii de suspendare în condițiile în care la acest termen se judecă recursul, apărătorii părților litigante susțin că nu se mai justifică interesul în formularea cererii și prin urmare se impune a fi respinsă ca inadmisibilă.
Cât privește cadrul procesual, susține reprezentantul intervenientului că raportat la art. 10 al. 1 din Legea nr. 554/2004 cauza a fost judecată de o instanță necompetentă material, având în vedere că actul a fot emis de către Camera de C. Cluj care are calitate procesuală, având organe proprii de conducere.
C., raportat la calitatea de intervenient accesoriu, solicită reprezentantului intervenientului de a indica aspectul evocat în cuprinsul memoriului de recurs formulat de partea în interesul căreia s-a formulat cererea de intervenție.
Față de această solicitare apărătorul intervenientului relevă că excepția invocată nu figurează printre motivele de recurs formulate de către reclamant.
În privința recursului reprezentanta recurentei solicită a fi admis, astfel cum a fost formulat și modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul admiterii contestației formulată de M. D. . Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale, fiind astfel întrunite cerințele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. pr.civ. Hotărârea pronunțată s-a dat cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004. Raportat la actul Curții de C.
Cluj, care reține că toate actele emise de M. D. sunt abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat prejudicii la bugetul local, apreciază că în raport de atribuțiile privind Regulamentul Curții de C. cât și a legii de organizare, controlorii Curții de C. Cluj și-au depășit atribuțiile, întrucât aceștia nu se pot pronunța cu privire la un act legal, care nu a fost revocat sau atacat în instanță. De asemenea relevă că nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul intervenientului solicită admiterea recursului astfel cum acesta a fost formulat, cu luarea în considerare și a argumentelor aduse de către intervenient, sub rezerva ca instanța de recurs va analiza și competența materială a instanței de fond, raportat la cadrul procesual.
Prin actul de control C. de C. face referire la decizia în interesul legii, care nu era aplicabilă sentințelor judecătorești în baza cărora au fost acordate drepturile salariale, dat fiind că deciziile pronunțate cu ocazia judecării recursului în interesul legii nu acționează retroactiv. Ori sentințele depuse la dosar au fost emite anterior soluționării recursului în interesul legii și prin urmare nu îi sunt aplicabile susținerile Curții de C. .
Pe de altă parte, la soluționarea cauzei, solicită a fi avut în vedere principiile legii cadru de salarizare, potrivit cărora salariații din sistemul bugetar nu vor pierde drepturile salariale câștigate legal. Un drept obținut printr-o hotărâre judecătorească nu poate fi considerat un drept nelegal.
Reprezentantul intimatului-pârât solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 11519 din data de_ ,
apreciind că Tribunalul Cluj a soluționat în mod legal și temeinic speța dedusă judecății, pentru motivele dezvoltate în apărările scrise, depuse la dosar.
În privința sentințelor judecătorești de care se prevalează intervenienta, solicită a se observa că recurentul a procedat în mod nelegal cu privire la obligațiile stabilite prin respectivele sentințe, cu ocazia reîncadrării în funcție, în temeiul Legii nr. 330/2009 și a dispozițiilor OUG nr. 1/2010, reclamanta considerând legală cuprinderea în salariul de bază a sporului de dispozitiv de 21% din salariul de încadrare. Ori potrivit art. 50 din Legea nr. 330/2009 încetează drepturile salariale suplimentare stabilite prin acte juridice în favoarea personalului autorităților și instituțiilor publice. Cu alte cuvinte, Legea nr. 330/2009 instituie un nou sistem de salarizare și prin urmare actele emise în baza legislației anterioare, care nu se mai regăsesc în nou lege, nu se mai aplică. În privința cererii de intervenție accesorie solicită a fi respinsă.
, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 11.519 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, s-a respins cererea formulată de către reclamantul M.
prin P., în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI. S-a respins cererea de suspendare. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că din actele atacate rezultă abateri în ceea ce privește acordarea de către salariați a unor sume de bani cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare. Astfel, s-a constatat ca nelegală acordarea unor îndemnizații de dispozitiv, a unor alocații de hrană si ajutor pentru refacerea capacității de muncă, a îndemnizației de conducere și a ajutoarelor de urgență.
Reclamantul a contestat decizia emisă în urma controlului, contestația fiind respinsă de comisia de soluționare a contestației.
Instanța de fond a apreciat că această de urmă soluție ca fiind legală si temeinică, prin urmare punctul de vedere al reclamantului cu privire la toate cele cinci puncte ale deciziei contestate fiind neîntemeiate.
Cu privire la primele două puncte referitor la acordarea sporului de dispozitiv, reclamantul invocă că plata acestor drepturi s-a făcut în urma obținerii de către salariați a unor sentințe judecătorești de recunoaștere a drepturilor, prin urmare, executarea hotărârilor judecătorești era obligatorie.
Organul de control a stabili însă că hotărârile judecătorești vizează doar o parte din funcționarii publici și o parte din personalul contractual, respectiv cei care apar nominalizați în dispozitivul sentințelor civile, din totalul de 118 funcționari sentința fiind opozabilă pentru 82 funcționari iar din totalul de 294 angajați personal contractual, sentința vizează doar 165 de persoane.
Ceea ce s-a reproșat reclamantului este extinderea efectelor hotărârilor judecătorești tuturor funcționarilor publici și personalului contractual existent în instituție, aspect recunoscut de către reclamant chiar prin acțiunea introductivă, acesta arătând că a procedat în această manieră pentru evitarea producerea unor discriminări între salariați.
În plus, la punerea în executare a dispozițiilor sentințelor judecătorești s-a procedat în mod greșit și cu privire la persoanele vizate de sentințe, cu ocazia reîncadrării în funcții a personalului angajat în baza OUG nr.1/2010, reclamanta considerând legale cuprinderea în salariile de bază a sporului de dispozitiv de 25% calculat la salariul de încadrare.
Potrivit prevederilor art. 50 din Legea cadru 330/2009, la trei zile de la data publicării în Monitorul Oficial, încetează drepturile salariale suplimentare stabilite prin acte juridice în favoarea personalului autorităților si instituțiilor publice.
Referitor la aplicabilitatea în continuare a hotărârilor judecătorești definitive si irevocabile, având ca obiect acordarea personalului bugetar a unor drepturi salariale suplimentare necuprinse în Legea cadru nr. 330/2009, legea instituie un nou sistem de salarizare cu norme juridice noi, astfel încât toate actele juridice emise în baza legislației anterioare care nu își mai regăsesc temei în noua legislație, nu se mai aplică.
Prin urmare, a învederat instanța de fond, hotărârile judecătorești emise în baza legislației anterioare, puteau avea efect doar până în momentul schimbării legislației, respectiv până la reîncadrarea în funcții a personalului din sectorul bugetar prevăzută de OUG nr. 1/2010, reîncadrare efectuată în vederea aplicării Legii nr. 330/2009.
Cu privire la punctul trei, ce privește plățile referitoare la alocația de hrană si ajutor pentru refacerea capacității de muncă, arată reclamantul, că această măsură a fost cuprinsă în Contractul colectiv de muncă nr. 7142/_ încheiat potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 188/1999, însă instanța apreciază că această clauză a devenit nelegală, fiind acordată peste limitele legale si fără o bază legală în considerarea modificărilor în materia salarizării personalului bugetar si a funcționarilor publici.
Cu privire la punctul patru, referitor la îndemnizația de conducere, de asemenea, instanța de fond a reținut că punctul de vedre al reclamantului este nelegal.
Potrivit actelor atacate, reclamantul a fost obligat să calculeze, să înregistreze în evidențele contabile și să regularizeze cu bugetele publice, contribuțiile aferente drepturilor acordate necuvenit.
C. de C. a constatat că pentru perioada iulie 2008 - iulie 2009, reclamantul a plătit nejustificat două îndemnizații de conducere aferente postului de director tehnic din cadrul unității administrativ-teritoriale D. .
Operațiunile menționate au fost anulate de către instanțele de judecată, cu consecința reintegrării în funcția de conducere a peroanelor destituite și plata drepturilor în mod retroactiv.
În aceste condiții, este evident că s-au plătit două îndemnizații de conducere, una plătită în mod retroactiv persoanei care a câștigat în justiție si una acordată persoanei care a exercitat funcția de conducere în mod efectiv.
C. de C. a considerat că s-a produs un prejudiciu prin plata a două îndemnizații de conducere pentru aceleași posturi, fiind legală în opinia
instanței măsura de recuperare a uneia dintre ele, prejudiciul fiind evident.
C. de C. nu a impus și persoana de la care să fie recuperată suma respectivă, aceasta putând fi determinată de către reclamant, respectiv persoana vinovată de producerea nelegalității și deci a prejudiciului, semnatarul actelor anulate considerate a fi fost încheiate în mod nelegal.
Cu privire la punctul cinci, referitor la ajutoarele de urgență impuse a fi recuperate, reclamantul a arătat că sumele necesare plății precum si destinația
lor a fost prevăzută în bugetul de venituri si cheltuieli aprobat de consiliul local, sumele fiind defalcate pe situațiile prevăzute de lege, cât și pentru situații speciale, respectiv tratamente medicale, asigurarea sumelor necesare subzistenței. A mai arătat reclamantul că a respectat dispozițiile Legii nr. 416/2001 si că actele emise nu au fost contestate de către prefect în cadrul exercitării controlului de legalitate.
În sensul art. 28 din Legea nr. 416/2001, pot fi acordate ajutoare de urgență familiilor sau persoanelor care se află în situații de necesitate datorate calamităților naturale, incendiilor, accidentelor, precum și altor situații deosebite stabilite prin lege.
În conformitate cu art. 57 din HG nr.110/2006, respectiv Normele metodologice de aplicare a legii menționate, primarul poate acorda ajutoarele de urgență persoanelor aflate în situații de necesitate, datorate calamităților naturale, incendiilor, accidentelor, precum și alte situații deosebite stabilite prin hotărârea consiliului local.
În cauză, au fost acordate ajutoare, în parte persoanelor aflate în situații de necesitate datorate unor calamități naturale, incendii sau accidente, dar într-un număr de 119 cazuri s-au acordat ajutoare pentru situații deosebite, situații care nu au fost stabilite de lege si nici de o hotărâre a consiliului local.
Instanța de fond a retinut că este posibilă, în sensul celor expuse acordarea unor ajutoare în situații deosebite, cu respectarea condiției de existență a unei hotărâri de consiliu local, însă această condiție nu a fost îndeplinită, hotărârea de aprobare a bugetului neputând echivala cu hotărârea de acordare a ajutoarelor în care să fie identificate expres situațiile deosebite.
Prin urmare, instanța de fond a reținut că reclamantul nu a dovedit motive de nelegalitate a actelor administrative atacate, în baza art. 1,8 din Legea 554/2004 impunându-se astfel respingerea cererii în anulare.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul M. D. prin P. a formulat recurs
, prin care a solicitat admiterea acestuia, cu consecința modificării hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de suspendare până la soluționarea irevocabilă a fondului cauzei.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., reclamantul a arătat că prima instanță a omis să facă o analiza privind îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare prevăzute de art.14 și 15 din Legea nr.554/2004, legea contenciosului administrativ, deorece în cauză sunt îndeplinite, cele doua condiții prevăzute de această lege atât a cazului bine justificat în raport cu conținutul Deciziei nr.22 din iulie 2011 cât și a încheierii nr.VI.354/07.101.201l. De asemenea, actele depuse la dosar atestă îndeplinirea condiției privind iminența pagubei, raportat la cuantumul sumelor prejudiciului calculate la plata indemnizației de dispozitiv în sumă de
1.201.267 lei, stabilirea prejudiciului și dispunerea măsurilor de recuperare pentru plăți în cuantum de 643.473 lei reprezentând alocația de hrană;
întinderea prejudiciului pentru plăți nelegale a indemnizației de conducere în sumă de 7.937 lei etc.
Reclamantul mai apreciază că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de suspendare pe considerentul că " reclamantul M. D. nu a dovedit motive de nelegalitațe a actelor administrative atacate, în baza art. 1, 8 din Legea nr. 554/2004 întrucât executarea actului administrativ implică prin ea înșiși o pagubă iminentă cu consecințe directe și imediate asupra salariaților instituției, datorita faptului că dispozițiile de imputare care vor fi emise de ordonatorul de credite au ca temei de drept Decizia nr. 22/_ emisă de către C. de C., iar în aceste condiții tocmai această decizie și încheierea nr. VI 354/2011 sunt cele care determină în mod direct prejudiciul iminent al intereselor salariaților.
În continuarea motivării recursului, reclamantul a reiterat cele arătate la instanța de fond referitoarea la nelegalitatea actelor administrative emisă de pârâtă, respectiv decizia contestată a fost dată cu încălcarea prevederilor Legii cadru nr. 330/2009 și a anexelor acesteia, Anexa 1/3, II/4 referitoare la drepturile salariale ale personalul plătit din fonduri publice, care desfășoară
activitate de secretariat-administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire.
În aceste condiții, reclamantul consideră că nu a încălcat prevederile OUG nr. 1/2010 privind reîncadrarea în funcții a personalului din sectorul bugetar, deoarece încadrarea salariaților din mun. D. s-a efectuat corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile categoriei, gradului și treptei profesionale avute la_ . Astfel, art. 10 din OUG nr.1/2010 stipulează neincluderea în cheltuielile de personal, a drepturilor salariale stabilite prin contracte și acorduri colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare care excedează prevederilor Legii-cadru nr.330/2009. In cazul primărie, sporul de dispozitiv nu este prevăzut nici pe contracte și acorduri colective, nici pe contracte individuale de muncă, nici prevăzute prin administrative. Acest spor este stabilit prin sentințe judecătorești definitive și irevocabile care au caracter obligatoriu așa cum este recunoscut și de Agenția de prestații sociale a județului Cluj.
În ceea ce privește invocarea Deciziei nr.37/2009 a Înaltei Curți de C. și Justiție, decizie dată de pentru interpretarea art. 13 raportat la art.47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, reclamantul consideră că nu se poate spune că a încălcat acest act normativ deoarece deciziile înaltei Curți de C. și Justiție date în soluționarea recursurilor în interesul legii surit obligatorii pentru instanțele de judecată, fapt precizat si în completarea Deciziei nr. 37/1999.
Având în vedere cele menționate anterior, reclamantul consideră că nu se poate afirma că au fost încălcate prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare atât timp cât prin Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2010 la Titlul I Cheltuieli de personal au fost prevăzute și aprobate pe capitole, articole, alineate sume având destinația altor drepturi salariale - spor dispozitiv.
Referitor la pct. 2 din Decizia 22/2011 cu privire la acordarea în sumă brută de 430 lei pentru salariații care nu figurează în dispozitivul sentințelor nr. 231 și 666 din 2008, reclamantul arată că acordarea sumei s-a făcut în baza sentințelor menționate, a prev. Legii nr. 53/2003 republicata - Codul muncii și a Legii nr. 188/1999 - Statutul Funcționarilor publici republicată, care reglementează și interzice discriminarea salarială între angajați.
În ceea ce privește pct. 3 din Decizia nr.22/2011 prin care s-a dispus
"stabilirea întinderii prejudiciului și, dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia în condițiile legii pentru plăți nelegale efectuate personalului entității în sumă de 643.473 lei reprezentând alocație de hrană și ajutor pentru refacerea capacității de muncă care excede cadrului legal reglementat privind salarizarea personalului din instituțiile bugetare", reclamantul a precizat faptul că în realitate cheltuielile de personal pe anul 2009 în cuantum de 643.473 lei, reprezentând alocații de hrană și ajutor de refacerea capacității de muncă au fost cuprinse în contractul/acord colectiv de muncă nr. 7142/_, iar acest contract a fost încheiat în temeiul art. 72 din Legea nr. 188/1999 precum și în conformitate cu prevederile Codului muncii care conferă posibilitatea autorităților și instituțiilor publice de a încheia anual și în condițiile legii acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici.
In ceea ce privește pct.4 al deciziei contestate, cu privire la plata dublă a indemnizației de conducere aferentă postului de director tehnic, reclamantul a arătat că prin adresa nr. 25.465 din data de_ s-a solicitat A.N.F.P.-ului avizul pentru modificarea raporturilor de serviciu pentru funcționarii publici care ocupau posturile de conducere la nivel de direcții respectiv pentru postul de șef serviciu Tehnic. Având în vedere faptul că ANFP-uI nu a dat nici un răspuns în termenul de 30 zile prevăzut în legislație, lipsa răspunsului a fost considerată o acceptare tacită.
Totodată, dispoziția primarului de numire în funcția publică de conducere - director tehnic a domnului B. A. nu a fost contestată de prefectura județului Cluj fapt pentru care domnul era îndreptățit să beneficieze de indemnizația de conducere pe toată perioada cât a îndeplinit această funcție.
În baza sentinței civile nr. 504/2009 domnul Zegrean Călin a fost repus în funcție iar sumele primite reprezintă drepturi salariate compensatorii calculate conform Legii nr.188/1999 republicată.
În aceste condiții, reclamantul nu consideră că indemnizație de conducere a fost acordată nejustificat.
Referitor la punctul 5 din Decizia nr. 22/2011 prin care s-a dispus stabilirea întinderii prejudiciului cauzat entității urmare plății nelegale a ajutoarelor de urgență în sumă de 23.133 lei, reclamantul a precizat că sumele necesare plății precum și destinația lor au fost prevăzute în bugetul de Venituri și Cheltuieli pe anul 2010 și aprobate în Consiliul Local, iar acordarea s-a făcut cu respectarea prevederilor legale existând documentele prevăzute de Legea 416/2001.
Pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI a depus întâmpinare
în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală. (f.61-72).
În ceea ce privește criticile referitoare la cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 22/22 iulie 2011 emisă de C. de C. - Camera de C. Cluj, pârâta a apreciat că susținerile recurentului-reclamant nu pot fi primite având în vedere că Legea nr. 262/2007 pentru modificarea si completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 a indicat în mod expres că suspendarea executării unui act administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, în condițiile art. 15 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ, pentru motivele prevăzute la art. 14 din acest act normativ. In acest caz sunt incidente toate considerațiile teoretice referitoare Ia cazul bine justificat și paguba iminentă. Astfel, art. 14 din Legea Contenciosului Administrativ 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește, suspendarea executării unui act administrativ, prevede la alin. 1 că "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond";.
Cât privește noțiunea de "pagubă iminentă";, se reține că în art. 2 alin. 1 lit. ș) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, s-a convenit asupra unui sens larg, avându-se în vedere nu numai sensul clasic de prejudiciu efectiv, ci și sensul de perturbare previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice, după caz a unui serviciu public.
Or, în speță nu se poate vorbi de o pagubă și cu atât mai puțin iminentă, care ar putea să-1 afecteze pe reclamant, întrucât, Decizia nr. 22/2011 a Camerei de C. Cluj se referă la recuperarea unor sume de bani încasate
ilegal. Deci, nu recuperarea prejudiciului înregistrat prin plata, respectiv încasarea în mod ilegal a unor așa zise drepturi bănești poate fi considerată o pagubă pentru reclamant, ci chiar nerecuperarea acestui prejudiciu, fapt ce ar priva bugetul local de sumele respective, sume care ar putea să aibă o destinație legală. Mai mult, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și pe prezumția de veridicitate.
În aceste condiții, a apreciat pârâta, așa după cum corect a reținut și instanța de fond, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru ca să poată hotărî suspendarea executării actelor administrative contestate.
In ceea ce privește fondul litigiului, pârâta apreciază că afirmații reclamantului sunt nefondate și nu pot fi primite. Astfel, personalul entității verificate a beneficiat nelegal, de sporul de dispozitiv în cotă de 25%, inclus în salariul de bază, ce a condus la efectuarea de plăți, respectiv înregistrarea pe cheltuieli a sumei de 1.201.267 lei din care, 802.661 lei în anul 2010 și 396.606 lei în perioada ianuarie - mai 2011. De asemenea, în temeiul unor hotărâri judecătorești, rămase definitive și executorii, pârâții, Consiliul Local al municipiului D. și P. ul municipiului D., au fost obligați: "...să calculeze și să plătească drepturile bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv reglementată de Legea nr. 138/1999 în cuantum de 25% din salariul de bază, potrivit Ordinului M. ui Administrației și Internelor nr.436/_ ,
începând cu_, actualizate cu rata inflației la data plății.
În acest context, pârâta a precizat că hotărârile judecătorești vizează doar o parte din funcționarii publici și o parte din personalul contractual, respectiv cei care apar nominalizați în dispozitivul sentințelor civile, în numele cărora sindicatul salariaților din P. municipiului D. s-a constituit ca reclamant. dar entitatea a extins asupra tuturor angajaților dreptul la sporul de dispozitiv, astfel încât, în cadrul cheltuielilor de personal înregistrate, suma de 802.661 lei, reprezintă sporul de dispozitiv aferent anului 2010 (sumă brută), așa cum rezultă din anexa nr. 39 a actului de control.
Cum sporul de dispozitiv s-a acordat și în continuarea perioadei verificate, respectiv și în cursul anului 2011, s-a trecut la evaluarea sumelor brute plătite și înregistrate pe cheltuielile de personal în perioada ianuarie - mai 2011, rezultând suma brută de 386.606 lei, așa cum se prezintă detaliat în anexa nr. 40 a procesului-verbal de constatare.
Pârâta consideră cuprinderea sporului de dispozitiv în salariul de bază al tuturor angajaților, respectiv plata acestuia în perioada anilor 2010 și 2011, ca o abatere generatoare de prejudicii estimate la suma de 1.201.267 lei, din care sporul de dispozitiv brut înregistrat pe cheltuieli în anul 2010 este de 802.661 lei, iar suma 396.606 lei de reprezintă sporul brut înregistrat pe perioada ianuarie-mai 2011.
In sprijinul temeiniciei și legalității susținerilor sale, pârâta a invocat și punctul de vedere exprimat de M.M.F.P.S. în Adresa nr. 1060 VM/11645/6403/ 29 aprilie 2011 transmisă Curții de C. a R. . Apoi, în concordanță cu prevederile actelor normative incidente în prezenta cauză, precum și cu cele ale dispozițiilor art. 272 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii - cu modificările și completările ulterioare, se impune ca ordonatorul principal de credite să dispună măsurile legale în vederea stabilirii integrale a prejudiciului pe perioada de prescripție și dispunerea recuperării acestuia de la persoanele care au beneficiat de drepturile salariale nelegale.
In luna noiembrie 2010, entitatea a plătit nelegal suma de 59.340 lei unui număr de 138 funcționari publici, iar o parte dintre aceștia și-au obținut sporul de dispozitiv prin doua hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, iar
pentru restul funcționarilor publici care nu figurează în dispozitivul sentințelor, reclamanta a plătit în luna noiembrie 2010, fiecăruia dintre aceștia, suma brută de 430 lei, în baza referatului întocmit de Cuzdriorean G., responsabil compartiment resurse umane, înregistrat sub nr. 26235/_, așa după cum rezultă din anexa nr. 43 a procesului-verbal de constatare și aprobat de ordonatorul de credite.
În acest mod, pârâta consideră că s-au efectuat plăți nelegale plățile în sumă totală de 59.340 lei.
In contextul verificării modului de reîncadrarea a personalului, în temeiul OUG nr. 1/2010, respectiv analiza elementelor care au compus veniturile realizate de angajați în perioada anterioară și cum se regăsesc în noua salarizare, s-a constatat că în anul 2009, cheltuielile cu personalul au inclus nelegal suma de 643.473 lei, respectiv alocațiile de hrană, în sumă totală de
421.243 lei, precum și ajutor pentru refacerea capacității de muncă acordat personalului contractual, în sumă totală de 222.230 lei.
In baza prevederilor Contractului/acordului colectiv de muncă nr. 7142/16 martie 2007, reclamanta a plătit o alocație de hrană, care în cursul anului 2009 a fost de 100 lei/angajat/lună, proporțional cu timpul lucrat, persoanelor nominalizate în anexa 45 a actului de control
In legătură cu "Contract/acord colectiv de muncă", încheiat pe perioada de un an, s-a precizat că a fost înregistrat la D.M.P.S. Cluj sub nr. 233/09 iulie 2007. Extinderea valabilității contractului și pentru anul 2009 s-a realizat prin încheierea Actului adițional înregistrat la unitatea verificată sub nr. 15817/09 iulie 2009, fără a mai fi înregistrat la D.M.P.S. Cluj, iar pentru anul 2010 nu mai există încheiat contrat/acord colectiv de muncă.
Față de prevederile cuprinse în "Contract/acord colectiv de muncă",
D.M.P.S. Cluj a atenționat părțile contractante (primar și sindicat), prin Adresa nr. 5027/17 iulie 2007, în legătură cu nelegalitatea unor prevederi din cuprinsul contractului.
In contextul celor conținute în adresa Direcției de muncă și protecție socială, se arata și faptul că alocația de hrană putea fi acordată doar sub forma tichetelor de masă, condiționat de existența unor prevederi bugetare în acest sens, iar în cazul sumelor pentru refacerea capacității de muncă acordate personalului contractual, acestea nu au nici un temei legal.
Ca urmare a celor prezentate, echipa de audit public extern a constatat că faptele consemnate sunt abateri de la prevederile legale, respectiv dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, cele ale art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, generatoare de prejudicii.
Totodată, a mai arătat pârâta, potrivit O.G. nr. 10/2008, republicată cu modificările și completările ulterioare, privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, la Cap. II
,Alte reglementări" - de la art. 7 până la art. 18, precum și la art.23 nu stipulează posibilitatea ca personalul contractual să beneficieze de prima de concediu.
Această primă se acordă doar funcționarilor publici, fiind reglementată de
O.G. nr. 6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale și
a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acorda funcționarilor publici în anul 2007.
Prin plata drepturilor necuvenite, a fost prejudiciat bugetul entității cu suma brută de 643.473 de lei.
Apoi, în perioada iulie 2008 - iulie 2009, entitatea a plătit nejustificat două indemnizații de conducere aferente postului de director, suma nelegal plătită fiind de 7.937 lei.
Prin Dispoziția nr. 1335/09 iulie 2008 a primarului, așa după cum rezultă din anexa 47 a procesului-verbal de constatare, persoana care ocupa postul de director tehnic a fost mutat în postul de șef de serviciu tehnic, șeful serviciului tehnic până la acea dată, prin Dispoziția nr. 1336/09 iulie 2008, redată în anexa 48 a actului de control, a fost mutat pe postul de consilier în cadrul serviciului tehnic, iar unul din consilierii din cadrul serviciului tehnic, a fost numit director tehnic, prin Dispoziția nr. 1334/09 iulie 2008, anexa 49. Toate aceste mutări s-au făcut însă, fără solicitarea avizului Agenției Naționale a Funcționarilor P. i.
Primele două dispoziții, în ordinea prezentării de mai sus, au fost atacate de Prefectul județului Cluj în contencios administrativ și fiscal, iar instanța, prin Sentințele civile nr.504/27 februarie 2009 și, respectiv nr. 502/27 februarie 2009, anulează dispozițiile în cauză, emise de primar, ceea ce are ca efect și recuperarea integrală a indemnizației de conducere de care a beneficiat persoana numită temporar în funcție.
Prin Comunicările nr. 15.336 respectiv 15.338 din 06 iulie 2009 deținătorii de drept ai posturilor de director tehnic și șef serviciu tehnic au fost repuși în funcții.
Din succesiunea faptelor, și a statelor de plată întocmite, reiese că pe perioada lunilor iulie 2008 - iulie 2009, entitatea a achitat indemnizația de conducere aferentă postului de director tehnic, consilierului care a fost numit pe respectivul post, prin dispoziția conducătorului entității.
Existența sentinței civile care anulează dispoziția conducătorului entității, face ca sporul de conducere acordat consilierului numit în funcția de director tehnic să fie o plată, respectiv cheltuială de personal, nelegală.
În sprijinul susținerilor sale, pârâta a mai precizat că dispozițiile art. 36 din Legea nr. 215/2001 constituie cadrul general al atribuțiilor pe care le poate exercita consiliul județean, prin raportare la principiul general aplicabil în materia dreptului public conform căruia o autoritate publică nu are dreptul să întreprindă nici o acțiune care nu îi este expres permisă, nefiind aplicabil principiul din sfera dreptului privat conform căruia "tot ce nu este interzis este permis".
Mai mult, pârâta nu contestă dreptul constituțional la negocieri colective în materie de muncă și nici caracterul obligatoriu al convențiilor colective, ci negocierea unor clauze privind sporurile salariale și drepturile bănești, de natura celor acordate în speța de față, sub formă de salarizare mascata. Acordul/contractul colectiv de munca este reglementat în detaliu de normele dreptului muncii, precum și de prevederile Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă și ale Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi negociate și stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege.
Totodată, pârâta consideră că trebuie avut în vedere faptul că, la punerea în executare a sentințelor judecătorești invocate în apărare de reclamant, s-a procedat în mod nelegal cu privire la angajații menționați în acele sentințe civile, cu ocazia reîncadrării în funcții a personalului angajat în baza O.U.G. nr.
1/2010, recurentul considerând ca fiind legală cuprinderea în salariile de bază a sporului de dispozitiv de 25% din salariul de încadrare. Potrivit dispozițiilor art. 50 din Legea-cadru nr. 330/2009, la trei zile de la data publicării în Monitorul Oficial al R., Partea 1, încetează drepturile salariale suplimentare, stabilite prin acte juridice în favoarea personalului autorităților și instituțiilor publice.
Referitor la aplicabilitatea, în continuare a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, având ca obiect acordarea personalului bugetar a unor drepturi salariale suplimentare, necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, legea instituie un nou sistem de salarizare, cu norme juridice noi, astfel încât toate actele juridice, emise în baza legislației anterioare, care nu își mai regăsesc temei în noua legislație nu se mai aplică.
Potrivit Legii nr. 330/2009, începând cu data intrării ei în vigoare, drepturile salariale ale personalului bugetar sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de această lege. Prin urmare, hotărârile judecătorești, emise în baza legislației anterioare, putea avea efecte juridice doar până la momentul schimbării legislației, respectiv până la reîncadrarea în funcții a personalului din sectorul bugetar, prevăzută de dispozițiile O.U.G. nr. 1/2010, reîncadrare efectuată în vederea aplicării Legii nr. 330/2009.
Astfel, acordarea indemnizației de dispozitiv, după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 și a O.U.G. nr. 1/2010, nu mai este posibilă, hotărârile judecătorești fiind pronunțate în considerarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul judecării și a contractului sau acordului colectiv de muncă, încheiat Ia nivelul unității administrativ-teritoriale, ce produceau efecte juridice la acel moment.
In ceea ce privește plățile efectuate de entitatea verificată cu privire la alocația de hrană și ajutor pentru refacerea capacității de muncă, abateri de la legalitate și regularitate, ce au fost menționate la punctul 3 al deciziei de măsuri contestată, acestea au fost prevăzute în acordul colectiv de muncă nr. 7142/16 martie 2007, încheiat potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, însă această clauză a devenit nelegală, fiind acordată peste limitele legale și fără o bază legală, în considerarea modificărilor legislative survenite în materia salarizării personalului bugetar și a funcționarilor publici, așa după cum corect și temeinic a menționat și instanța de fond în considerentele hotărârii pronunțate.
In ceea ce privește punctul 5 al deciziei de măsuri, emisă de C. de C.
- Camera de C. Cluj, referitor la ajutoarele de urgență, pârâta a arătat faptul că, în conformitate cu prevederile art. 28 din Legea nr. 416/2001, pot fi acordate ajutoare de urgență familiilor sau persoanelor care se află în situații de necesitate, cauzate de calamități naturale, incendii, accidente, precum și alte situații deosebite, stabilite prin hotărârea consiliului local.
S. L. AL S. DIN P. M. D. a formulat o cerere de intervenție accesorie
în interesul recurentului M. D. motivat de faptul că dorește preîntâmpinarea unui proces împotriva sa, deschis ulterior de Mun.D. pentru recuperarea sumelor bănești considerate a fi acordate nelegal în materia salarizării. (f.74-77)
Analizând actele și lucrările dosarului, C. reține următoarele
:
Referitor la obligația de restituire a sumelor aferente indemnizației de dispozitiv:
Un prim aspect reținut de către Curte îl constituie faptul că organul de control a avut în vedere faptul că pârâta a procedat la extinderea acordării
sporului de dispozitiv și pentru funcționarii publici și personalul contractual față de care nu au fost emise hotărâri judecătorești.
Cu privire la acest aspect, C. reține că în baza principiului relativității, hotărârile judecătorești produc efecte față de părțile litigante. Efecte de opozabilitate produc hotărârile judecătorești față de terți, în sensul obligației terților de a respecta realitatea de fapt și juridică impusă de acele hotărâri părților din acele cauze, fără însă ca terți să poată pretinde acordarea acelor drepturi pentru sine, în condițiile în care nu au fost părți în acele litigii.
În consecință, acordarea sporului de dispozitiv și pentru salariații ce nu au obținut recunoașterea acelui drept printr-o hotărâre judecătorească este nejustificată.
În privința acordării sporului de dispozitiv pentru perioada 2010 și 2011,
C. reține incidența disp. art. 1 alin. 2 din Legea nr. 330/2009 unde se arată:
"Începând cu data intrării in vigoare, in tot sau in parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt si rămân in mod exclusiv cele prevăzute in prezenta lege";.
Este deci de remarcat că prin actul normativ indicat a fost stabilit cadrul general și unitar de salarizare a personalului bugetar, iar determinarea efectivă a salariilor trebuia să se realizeze numai în acord cu dispozițiile noului act normativ.
Față de norma generală menționată anterior, C. reține că nu prezintă relevanță faptul că în art. 50 din lege sunt individualizate doar 3 categorii de sporuri și că sporul de dispozitiv nu este menționat acolo.
Referitor la dispozițiile O.U.G. nr. 1/2010, C. reține că dispozițiile art.
10 din acel act normativ nu au incidență în prezenta cauză.
Așa cum s-a arătat, excluderea sporului în discuție s-a realizat tocmai de către legiuitor, conform textului legal menționat anterior, respectiv art. 1 alin. 2 din Legea nr. 330/2009.
În mod firesc, hotărârile judecătorești emise la un moment dat, în considerarea dispozițiilor legale ce presupun din partea debitorilor prestații periodice viitoare, își încetează efectele atunci când cadrul legislativ, împrejurările ce au impus instituirea obligației, încetează sau se modifică.
Instanța de fond nu a reținut incidența Deciziei nr. 37/199 a Î.C.C.J. Concluziile recurentei sunt corecte în privința consecințelor acelei hotărâri însă acest aspect este unul secundar.
Actele normative indicate anterior au fost cele ce au modificat sistemul de salarizare și nu acea hotărâre dată în cadrul recursului în interesul legii.
Indemnizația de conducere aferentă postului de director tehnic.
C. reține că obligația de plată a indemnizației suplimentare este generată în mod firesc de nelegalitatea constatată prin sentința civilă nr. 505/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj prin care s-a admis acțiunea formulată de reclamantul PREFECTUL JUDEȚULUI CLUJ, în contradictoriu cu pârâtul P. UL M. D. precum și cererea de intervenție în interesul reclamantului formulată de AGENȚIA NAȚI. ALĂ A FUNCȚI. ARILOR P. I B. și s-a anulat Dispoziția nr. 1335/_ emisă de P. ul M. D., hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2.087 din_ a Curții de Apel Cluj, precum și prin sentința civilă nr. 502/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj prin care s-a admis acțiunea formulată de reclamantul PREFECTUL JUDEȚULUI CLUJ, în contradictoriu cu pârâtul P. UL M. D., precum și cererea de intervenție în interesul reclamantului formulată de AGENȚIA NAȚI. ALĂ A FUNCȚI. ARILOR P. I și s-a anulat Dispoziția nr. 1336/_ emisă de P.
ul M. D., rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2.095 din_ a Curții de Apel Cluj.
Anularea actelor administrative de modificare a raporturilor de serviciu pentru persoanele în cauză a generat obligația de plată a două indemnizații de conducere pentru aceeași funcție de conducere pentru același interval de timp.
Emiterea acelor acte administrative anulate ulterior, au generat un prejudiciu în patrimoniul entității publice auditate, prejudiciu ce trebuie recuperat de la cei vinovați.
Nu prezintă relevanță faptul că dispozițiile de numire în funcția publică de conducere a d-lui B. A. nu a fost contestată de Prefectul jud. Cluj, fiind dovedit aspectul constatării nelegalității în funcție.
Din perspectiva entității auditate, plata a două indemnizații de conducere este păgubitoare, indiferent de faptul că terțul era în drept să beneficieze de aceasta.
Plata contravalorii ajutoarelor de urgență:
Cu privire la acest punct al actului de control, s-a reținut faptul că într- un număr de 119 cazuri, acordarea ajutoarelor nu s-a realizat în condițiile Legii nr. 416/2001 și, în situația în care nu ar fi aplicabile dispozițiile acelui act normativ, nici nu a existat o hotărâre a autorității deliberative de acordare a ajutorului.
C. reține că actele (acțiunile) menționate de recurent (cerere, anchetă socială, referat de specialitate, dispoziție primar) prev. de Legea nr. 416/2001 sunt necesare dar nu și suficiente atunci când situația în cauză nu se încadrează în dispozițiile Legii nr. 416/2001.
Astfel, potrivit art. 28 alin. 2 din Legea nr. 416/2001, "P. ii pot organiza acordarea ajutorului social in bani, in natura si prin plata unor cheltuieli de întreținere si încălzire a locuinței, la preturile si tarifele stabilite potrivit legii";.
Se poate deci observa că acordarea ajutoarelor de urgență, pentru alte situații decât calamități naturale, incendii sau accidente, se poate realiza de către primar doar atunci când acele alte situații deosebite sunt menționate într- un act administrativ emis de autoritatea publică locală deliberativă.
În speță, organul de control a stabilit că în cele 119 cereri reținute de organul de control nu au fost acordate ajutoare încadrabile în prima teză a art. 28 alin. 2 din Legea nr. 416/2001, iar în lipsa unei hotărâri a consiliului local de identificare a situațiilor în care se poate acorda ajutorul de urgență, acordarea acestuia, pentru cele 119 situații identificate de organul de control s- a realizat nelegal.
Cererea de suspendare a hotărârii recurate, întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004 (art. 300 alin. 2 - 3 rap. la art. 403 alin. 3 și 4 C.pr.civ.) va fi respinsă ca lipsită de obiect, motivat de faptul că la același termen de judecată a fost soluționat și recursul, suspendarea menționată în C.pr.civilă putându-și produce efectele doar până la soluționarea recursului.
În temeiul art. 67 C.pr.civ., față de situația de respingere a recursului, se va respinge și cererea de intervenție accesorie în interesul recurentului formulată de intervenientul S. L. AL S. DIN P. M. D.
În consecință, față de cele menționate, se va respinge și recursul formulat și se va păstra în întregime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge cererea de intervenție formulată de S. | L. | AL S. | DIN | ||
P. | M. D. în interesul recurentului M. | D. | prin P. | . |
Respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
Respinge recursul declarat de reclamantul M. D. împotriva sentinței civile nr. 11.519 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, F. T. | JUDECĂTOR, M. H. | JUDECĂTOR, D. M. |
GREFIER, D. C. |
Red.M.D./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: M. T. .
