Sentința civilă nr. 2982/2013. Contencios. Anulare act administrativ

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2982

Ședința publică din data de 7 iunie 2013 Instanța este constituită din:

Președinte: I. D. -D., judecător

V. C. -L., grefier

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul V. G. , cu domiciliul în localitatea Z., A. N., bl. C10-12, ap. 6, județul S., în contradictoriu cu pârâții P. LOCALĂ Z. , cu sediul în localitatea Z., B-dul

M. V. l, nr. 23A, județul S. și C. S. M. Z. prin D. G. DE A. S. ȘI P. C. S. , cu sediul în localitatea Z., str. Crișan, nr. 4, județul S., având ca obiect anulare proces-verbal.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reclamantul asistat de avocat Jeler Alexandru, cu împuternicirea avocațială aflată la fila 17 din dosar și reprezentanta pârâtei P. Locală Z., avocat Cobzaș A., lipsă fiind pârâta de rândul II.

Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 85 coroborat cu art. 153 alin. (1) Cod procedură civilă.

Acțiunea promovată este timbrată cu suma de 4 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, pentru acțiunea introductivă (fila 23).

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. (10) din Hotărârea C. nr. 387/_ privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, ocazie cu care se învederează instanței că la acest termen de judecată nu s-au depus înscrisuri noi la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond părților prezente.

Reprezentantul reclamantului, avocat Jeler Alexandru, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, respectiv să se constate nulitatea procesului-verbal încheiat între reprezentanții pârâților P. locală Z. și C.

S. M. Z. și să se dispună reintegrarea minorei V. Larisa în familie, cu cheltuieli de judecată.

La întrebarea instanței reprezentantul reclamantului, avocat Jeler Alexandru, menționează că în cauza de față cadrul procesual este fixat de Legea contenciosului administrativ și solicită anularea procesului-verbal și reintegrarea minorei.

Reprezentanta pârâtei P. Locală Z., avocat Cobzaș A., solicită respingerea acțiunii formulată de reclamantul V. G., în principal ca lipsită de interes iar în subsidiar ca nefondată, pentru motivele arătate prin întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.

În baza prevederilor art. 150 Cod procedură civilă, instanța, după verificarea și cercetarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea ulterior precizată (filele 24-28), reclamantul V. G. a chemat în judecată pe pârâții P. Locală Z. și C. S. M. Z. ,

1

solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea procesului-verbal încheiat între pârâți și reintegrarea minorei V. Larisa în familie, cu cheltuieli de judecată.

Cererea de chemare în judecată este motivată cu următoarele:

La data de 15 noiembrie 2012 reclamantul și-a trimis fiica V. Larisa la magazin, pentru a cumpăra pâine. Acolo a fost preluată nejustificat de lucrători din cadrul Poliției Comunitare, care au predat-o pe bază de proces- verbal la C. S. M. Z. .

Ulterior s-a stabilit măsura plasamentului în regim de urgență pentru copil, sub motiv că aceasta a fost trimisă de părinți la cerșit.

Sunt evocate în continuare prevederi ale Legii nr. 61/1991 și ale Legii nr. 272/2004, reclamantul subliniind că nici P. comunitară și nici Autoritatea competentă nu au fost în măsură să indice vreun abuz pe care părinții să-l fi exercitat asupra minorei; de asemenea, nu au arătat în ce fel ar fi fost neglijat copilul, astfel încât să procedeze la o măsură extremă, care realmente a provocat o traumă greu de uitat de către minoră. Pentru că nimic nu este mai greu de suportat decât o pedeapsă pentru o faptă pe care nu ai săvârșit-o, cu atât mai mult cu cât este vorba despre un copil minor scos din cadrul familial în mod nejustificat și aruncat într-un mediu pe care, ținând cont de felul în care s-a procedat, minorul îl consideră ostil.

Minora nu s-a acomodat la traiul impus de către autorități, că este jignită, cu referire la etnia căreia îi aparține, că este intimidată și timorată de către cei care, teoretic și legal ar trebui să o protejeze în această perioadă de cumpănă din viața sa, că este exclusă sistematic de la activități curente de relaxare (urmărirea programului de televiziune alături de ceilalți copii asistați din centru); aplicarea acestor măsuri nefirești au adus minora la disperare, făcând-o să se rănească singură ca măsură extremă de protest; urmele de autoagresiune sunt vizibile la data prezentei, iar autoritățile recunosc acest fapt și își propun să ia măsuri.

Prin întâmpinare, P. Locală Z. invocă excepția lipsei de interes iar pe fond solicită respingerea acțiunii.

În susținerea excepției, se menționează că procesul-verbal a cărui anulare se solicită reprezintă strict o dovadă materială a faptului că minora a fost preluată de instituțiile de ocrotire ale statului iar instanțele specializate în judecarea cauzelor cu minori au confirmat măsura preluării în regim de urgență.

Pe fond se solicită respingerea acțiunii, cu argumentul că pârâta a adus la îndeplinire, prin măsura luată față de copil, o obligație legală a sa.

Deliberând asupra excepției lipsei de interes

, instanța urmează a dispune respingerea acesteia, apreciind că reclamantul, în calitate de părinte al minorei V. Larisa, are în mod evident legitimarea personală să promoveze o acțiune în justiție prin care să solicite anularea unui act care vizează în mod direct copilul său.

Pe fondul cauzei, tribunalul observă, după cum întemeiat s-a apărat și pârâta, că în conformitate cu prevederile art. 6 lit. d) din Legea nr. 155/2010, Legea Poliției Locale "P. locală are următoarele atribuții…acționează pentru identificarea cerșetorilor, a copiilor lipsiți de supravegherea și ocrotirea părinților… Și procedează la încredințarea acestora serviciului public de asistență socială în vederea soluționării problemelor acestora, în condițiile legii";.

Prin procesul-verbal întocmit la data de 15 noiembrie 2012 s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgență pentru minora V. Larisa, în vârstă de 10 ani, această măsură de protecție fiind luată deoarece copilul a fost găsit cerșind (fila 2).

2

Acest proces-verbal poartă semnătura reprezentanților C.

ui S.

M.

Z., în persoana unui asistent social din partea DGASPC S.

și a

unui polițist comunitar.

Sub aspect formal, acest act întrunește exigențele legale pentru a produce efecte iar aspectele care privesc fondul raporturilor dintre părți au fost soluționate irevocabil într-un alt cadru procesual și procedural, fixat de Legea nr. 272/2004, sens în care Tribunalul Sălaj a pronunțat sentința civilă nr. 524/2013, irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de A. C. (filele 47, 53).

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge excepția lipsei de interes, invocată de pârâta P. LOCALĂ

Z. ,

cu sediul în localitatea Z., B-dul M. V. l, nr. 23A, județul S. .

Respinge ca nefondată acțiunea reclamantului V. G. , cu domiciliul în localitatea Z., A. N., bl. C10-12, ap. 6, județul S. ,

împotriva pârâților P. LOCALĂ Z. și C. S. M. Z. prin D.

G. DE A. S. ȘI P. C. S.

, cu sediul în localitatea Z., str. Crișan, nr. 4, județul S., pentru anulare proces-verbal și reintegrarea minorei.

Obligă reclamantul la 400 lei cheltuieli de judecată către pârâta P. LOCALĂ Z. .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 7 iunie 2013.

Președinte,

Grefier,

I. D. -D.

V.

C. -L.

Red. IDD/_

Dact. CLV/_ /5 ex. Emis 3 comunicări/_

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2982/2013. Contencios. Anulare act administrativ