Decizia civilă nr. 11520/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 11520/2013
Ședința publică de la 29 Noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător M. -I. I.
G. N. T.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.
P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. V. DE S. împotriva sentinței civile nr. 7926 din _ pronunțată în dosarul nr. _ al T. ui M., în contradictoriu cu reclamantul intimat G. P. și pârâta
A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 7926 din _ pronunțată în dosarul nr. _ al T. ui M., au fost respinse excepțiile invocate de pârâta D. G. a F. P. M. .
A fost admisă
acțiunea formulată de reclamantul G. P.,
în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M.
, A. F.
P. V. DE S.,
și A. F. PENTRU M.
, și, în consecință:
A fost anulată decizia
de calcul a taxei pentru emisiile poluante nr. 3511 din_
emisă de A. F. P. V. de S. .
Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 5.053 lei - achitată cu chitanța seria TS8 nr. 1376635 din _ cu dobânda legală de la data achitării sumei și până la restituirea efectivă a acesteia.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 543 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Având a se pronunța asupra excepțiilor invocate
de pârâta_D. G. a
F. P. M., în conformitate cu art. 137 Cod procedură civilă, instanța le-a respins ca neîntemeiate.
Actul atacat, respectiv refuzul de restituire a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule al pârâtelor este un act administrativ emis de o autoritate publică în vederea executării legii, fiind deci admisibilă
verificarea legalității lui potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pe calea acțiunii în contencios administrativ.
Întrucât temeiul restituirii îl constituie greșita reglementare în dreptul intern a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu încălcarea normelor comunitare cuprinse în art. 110 din TFUE ar fi excesiv să se impună reclamantului parcurgerea procedurii administrativ fiscale conform art.205 Cod procedură fiscală, cu termenele specifice, pentru a solicita restituirea taxei, demers oricum ineficient indiferent de momentul temporal la care s-ar fi exercitat cât timp, chiar și pe parcursul judecării cererii de către instanță nu s-a schimbat poziția pârâtelor în a căror competență administrativă este dispunerea restituirii integrale. Efectul direct al normelor comunitare și obligația aplicării lor în detrimentul normelor interne contrare revine nu numai instanțelor de judecată ci, potrivit jurisprudenței CJCE (Cauza Fratelli Costanzo SpA) și autorităților administrative .
Temeiul cererii de chemare în judecată îl constituie refuzul nejustificat al pârâtelor de restituire a taxei în sensul art. 2 alin. 2 și art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, exceptat de la regula caracterului obligatoriu al plângerii prealabile, motiv pentru care instanța a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile.
Referitor la excepția inadmisibilității invocată de pârâtă instanța a reținut că, prin admiterea excepției inadmisibilității s-ar încălcat art. 13 din CEDO în sensul încălcării dreptului la un recurs efectiv. Convenția garantează un drept de acces în fața judecătorului intern sau în fața oricărei alte autorități competente ce ar putea dispune redresarea situației litigioase. Prin urmare se impune a se verifica dacă aceste demersuri interne să nu fie inutile sau chiar imposibile. Deși se susține că reclamantul putea contesta decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia conform art. 209 alin. 1 lit. b Cod procedură fiscală, pârâtele nu au depus dovada existenței unei jurisprudențe în această materie, în sensul că acea cale de atac ar fi una efectivă și accesibilă, și că prin exercitarea ei se pot valorifica drepturi recunoscute de convenție și conferite în cazuri similare de
instanțele de judecată. Existența unei practici previzibile a organelor administrative (în sensul nerestituirii taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) îndreptățește reclamantul să caute un remediu efectiv direct în fața instanțelor de judecată.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achitat în contul Trezoreriei V. DE S. suma de 5053 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante, aspect dovedit cu chitanța seria TS8 nr. 1376635 din_ .
Analizând actul normativ incident, respectiv prin Legea nr. 9/2012, tribunalul a reținut că taxa instituită prin această lege contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. Astfel, conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F.
P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. V. DE S. ,
prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. Legii nr. 9/2012 a admis în mod nelegal acțiunea
reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa pentru emisiile poluante cu dobânda legală, calculată de la data plății.
A mai precizat pârâta că instanța de fond în mod eronat a motivat sentința cu privire la cererea de chemare în garanție, deoarece temeiul legal este Legea nr. 9/2012 și nu H.G. nr. 686/2008 care a fost abrogată prin art. 16 din Legea nr. 9/2012.
De asemenea, se susține că reclamantul nu a urmat procedura administrativ-jurisdicțională prev. de C.pr.fiscală și nici nu a atacat un act administrativ în înțelesul Legii nr. 554/2004, iar adresa emisă de A. nu este un act administrativ în sensul art. 2 lit. c din această lege.
Invocând dispozițiile art. 5 și 10 din Legea nr. 9/2012, pârâta susține că stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabil se realizează de către autoritatea fiscală potrivit prev. O.G. nr. 92/2003 privind C.pr.fiscală, republicată, cu modif.și complet. ulterioare. Așa fiind, actul emis, respectiv decizia de calcul a taxei reprezintă un titlu de creanță și poate fi contestat în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit art. 207 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003.
Pârâta consideră că demersul judiciar al reclamantului nu se încadrează în prevederile textelor legale precizate, acesta urmărind repararea unei pagube fără însă ca prealabil, actul cauzator al pagubei să fi fost desființat.
A susținut pârâta că măsurile stabilite prin Legea nr. 9/2012 sunt compatibile cu art. 110 din Tratatul CE, respectând exigențele și creând premisele legale pentru asigurarea atingerii unor standarde mai ridicate în ceea ce privește protecția mediului, în concordanță cu tendințele europene în domeniu.
Astfel, această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din UE, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.
În opinia pârâtei, caracterul taxei prevăzute de Legea nr. 9/2012 ca fiind unul de poluare, rezultă din dispozițiile art. 3 a actului normativ, cât și din art. 1 din Normele Metodologice de aplicare a acestui act normativ, care enumeră categoriile de autovehicule pentru care se aplică această taxă pentru emisiile poluante provenite de la aceste autovehicule.
Având în vedere aceste considerente, pârâta consideră că hotărârea recurată nu mai are suport legal.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca nefondată pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta recurentă solicită respingerea acestuia, având în vedere dispozițiile Codului de pr.fiscală art.117 în condițiile în care reclamantul nu a făcut plata taxei în temeiul unui titlu de creanță care să fi avut un termen scadent de plată și să fie expus unor majorări de întârziere.
Totodată consideră că dobânda legală ar trebui acordată de la bugetul AFM-ului care a beneficiat de taxă și doar de la data chemării în judecată și nu de la data plății taxei.
Recurenta critică și acordarea de către instanță a cheltuielilor de judecată, considerând că nu se găsește în culpă procesuală pentru suportarea cheltuielilor de judecată, taxa fiind percepută conform unor dispoziții legale.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
În ce privește excepția de inadmisibilitate pentru lipsa procedurii prealabile, aceasta este neîntemeiata in condițiile in care refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri este o condiție de fond pentru admisibilitatea unei acțiuni in contencios administrativ a cărei îndeplinire rezulta din practica administrativa
constantă a paratelor și din chiar pozițiile procesuale. Totodată, tribunalul a reținut corect calitatea procesuală a pârâtei având în vedere că aceasta a calculat și perceput suma a cărei restituire se solicită.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J. că art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (T.F.U.E.) creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul Uniunii Europene are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (T.F.U.E.) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul Uniunii Europene.
Taxa a cărei restituire se solicita in speța este o taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule.
Așa cum rezultă din dispozițiile legale pertinente taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art. 4 alin. 1 lit a din Legea 9/2012 )astfel ca dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data achitări taxei respectiv_ .
Pentru a analiza compatibilitatea Legii 9/2012 cu prevederile dreptului Uniunii este necesar in prealabil o analiza a aceleiași compatibilități in ce privește taxa de poluare reglementata de OUG 50/2008 .
Compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizând forma inițiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizând forma OUG 50/2008 după_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Curtea urmează a verifica daca concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene in ceea ce privește taxa de poluare in oricare din formele sale se pot verifica si in ceea ce privește Legea 9/2012 in forma in care se prezenta la data formulării de către reclamant a cererii de înmatriculare .
Astfel in forma sa inițiala Legea 9/2012 prevedea obligația de plată a taxei atât cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare cit și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
În temeiul OUG 1/2012 prevederile ce vizau plata taxei la prima înstrăinare a unui autovehicul deja înmatriculat după intrarea in vigoare a Legii 9/2012 au fost suspendate pana la_ .Ca atare la data de_ taxa pentru emisii poluante se achita pentru o mașina de ocazie cumpărata din Uniunea Europeana dar nu se aplica cumpărării de pe piața interna a unei mașini de ocazie similare ceea ce înseamnă menținerea aceleiași situații de fapt si de drept ca si cea creata sub incidenta OUG 50/2008 pentru care s-au pronunțat hotărârile CJUE mai sus menționate .
În aceste condiții se poate concluziona pornind de la premisa ca hotărârile CJUE au clarificat aspectele necesar a fi analizate in speța ca regimul taxei pentru emisii poluante așa cum este reglementat pana la_ este stabilit astfel încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Referitor la acordarea dobânzii legale, Curtea constată că acesta a fost acordată de instanța de fond temeinic și legal, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei
legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Totodată nu se justifică nici solicitarea ca dobânda să fie suportată doar din fondul AFM - ului și doar de la data chemării în judecată.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a dispus obligarea pârâților la acele cheltuieli de judecată în condițiile în care aceștia se găsesc în culpă procesuală în declanșarea prezentului litigiu prin perceperea unei taxe ce s-a dovedit în condițiile prezentate mai sus a fi nelegal încasată cu încălcarea legislației europene și a practicii Curții de Justiție.
Din această perspectivă, Curtea urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 C.pr.civ. să respingă recursul ca nefondat.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de către D. G. A F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. V. DE S. împotriva sentinței civile nr. 7926 din _ pronunțată în dosarul nr. _ al T. ui M. , pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 noiembrie 2013.
Președinte, S. Al H. | Judecător, M. B. | Judecător, M. -I. I. |
G. , N. T. |
Red. S.A. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: S. F. A.
