Decizia civilă nr. 1397/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr._ *
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILA Nr. 1397/2013
Ședința publică de la 11 Decembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. T.
Judecător I. -M. L.
Judecător A. -C. Ț. Grefier Ani-L. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de către recurenta P. C. B. împotriva sentinței civile nr.112/ 2012 pronunțată de Judecătoria Huedin privind și pe intimata M. A. M., având ca obiect obligația de a face
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că în ședința publică din_ cauza a fost suspendată în baza art.242 pct. 2 C. pr. civila astfel în temeiul art. 248 alin.2 și art. 252 alin.2 din Codul de procedură civilă, instanța invocă excepția perimării și reține cauza în pronunțare pe această excepție.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Aleșd sub nr._ petenta COMUNA B., jud. Bihor, a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata M. A. M., cu domiciliul în com. B., nr. 374/a, jud. Bihor, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată intimatei prin procesul-verbal de contravenție seria CC nr. 2488179 întocmit de IPJ Cluj - Poliția Orașului Huedin la data de_, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea în fapt a sesizării s-a susținut că intimata a fost sancționată cu amendă contravențională, conform procesului-verbal de contravenție seria CC nr. 2488179 întocmit de IPJ Cluj - Poliția Orașului Huedin la data de_, s-a încercat recuperarea acestei creanțe, dar nu s- au identificat bunuri care să fie supuse executării silite, deoarece contravenienta nu deține bunuri sechestrabile. Datorită imposibilității de
recuperare a creanței, a formulat sesizarea pentru înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 39 alin. 1 din OG 2/2001.
Prin Sentința civilă nr. 1392/_ pronunțată de Judecătoria Aleșd a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Huedin, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_ .
La termenul de judecată din data de_ instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a petentei, față de dispozițiile art. 9 alin. 3 raportat la art. 39 alin. 1 din OG 2/2001.
Raportat la dispozițiile art. 137 alin. 1 C. proc. civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de fond și a celor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Potrivit art. 9 alin. 3 din OG 2/2001, cu modificările ulterioare în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Așa cum rezultă din procesul-verbal de contravenție seria CC nr. 2488179 acesta a fost întocmit de IPJ Cluj - Poliția Orașului Huedin la data de_, astfel că petenta COMUNA B. nu are calitate procesuală activă în formularea cererii de față, nefiind organul din care face parte agentul constatator.
La data de_, recurenta P. C. B. a declarat recurs, arătând că sentința pronunțată este nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței.
Analizând recursul declarat, instanța reține următoarele :
Cauza a fost suspendată la data de_ în temeiul art.242 pct.2 C.pr.civ., având în vedere că niciuna dintre părți nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Se constată că de la data acestei suspendări a trecut mai mult de un an, iar recurenta nu a mai depus cerere de stăruință pentru soluționarea acestei cereri.
Având în vedere această împrejurare, în conformitate cu prevederile art.248 și 252 C.pr.civilă, tribunalul a invocat excepția perimării prezentei cauze, excepție admisă în temeiul art.253 C.pr.civilă.
Pe cale de consecință, tribunalul va constata perimată prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de recurenta P. C. B. împotriva Sentinței civile nr.112/2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Huedin, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Decembrie 2013.
Președinte, M. T. | Judecător, I. -M. L. | Judecător, A. -C. Ț. |
Grefier, Ani-L. C. |
Red.M.T.
Tehnored.V.A.M. 2 ex./_