Decizia civilă nr. 6499/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6499/2013
Ședința publică de la 06 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U. Judecător M. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - cererea de revizuire formulată de revizuientul O. V., împotriva deciziei civilenr. 3876//_, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. C. I., având ca obiect obligația de a face.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de_, revizuientul a depus la dosar concluzii scrise și sesizări.
Se constată totodată faptul că prin încheierea de ședință din data de_ s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin decizia civilă nr. 3876 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., a fost respins recursul declarat de reclamantul O. V. împotriva sentinței civile nr. 12291 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., care a fost menținută în întregime.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele
:
Reclamantul a solicitat în primul rând obligarea pârâtei P. comunei I. la comunicarea răspunsului la cererile înregistrate sub nr. 483/_ și nr. 686/_, completată, cereri ce vizau acordarea unor drepturi în temeiul Legii nr. 18/1991, Legii nr. 247/2005, Legii nr. 221/2009 și Legii nr. 10/2001.
Calitatea procesuală pasivă într-un litigiu de contencios administrativ revine fie autorității publice care emite actul administrativ atacat fie celei care nu soluționează cereri în termen legal sau refuză soluționare.
Potrivit art. 23 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice, autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive. Doar aceste autorități publice au posibilitatea legală de a sta în instanță, în calitate de reclamant sau pârât.
Art. 77 din același act normativ prevede că primăria reprezintă o structură funcțională aflată în subordinea primarului care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale. Prin urmare, acesteia nu îi este conferită nici o atribuție de a emite vreun act, de a soluționa vreo cerere privind drepturile unei persoane, iar în consecință, din perspectiva Legii nr.
215/2001, ea nu poate sta în judecată în calitate de pârât, deoarece nu are atribuții proprii.
De asemenea, nici Legea nr. 18/1991, Legea nr. 247/2005, Legea nr. 10/2001 sau Legea nr. 221/2009, temei al acțiunii din speță, nu conferă nici o atribuție primăriilor. Din această perspectivă, pârâta P. I. nu poate fi obligată să comunice informații și să recunoască reclamantului vreun drept în temeiul legilor sus menționate.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea a respins recursul.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire recurentul O. V.
, solicitând modificarea deciziei civile 3876 din 3 aprilie 2013 a Curții de Apel, cu admiterea recursului așa cum a fost motivat.
În motivare revizuientul reiterează susținerile susținute pin acțiunea înregistrată la fond și prin recursul formulat, solicitând obligarea pârâtei P. comunei I. să răspundă la cererile înregistrate sub nr. 483/_ și nr. 686/_, respectiv acordarea drepturilor sale în baza Legii nr. 221/2009, a Legii nr. 10/2001 și a Legilor fondului funciar.
Revizuientul arată, în esență, că în Legea 221/2009 se prevede ca poate formula plângere împotriva Primăriei C. I. ceea ce a si făcut în termen procedural pentru a intra in posesia bunurilor imobile care ii revin in temeiul legii reparatorii reprezentate de Legea nr. 18/1991, Legea nr. 247/2005, în temeiul cărora ar avea dreptul de a i se restitui suprafața de teren agricol pe vechiul amplasament. Consideră că aceste drepturi trebuie sa îi fie acordate întrucât bunurile au aparținut părinților săi si nu poate fi indus in eroare si deposedat pe nedrept de acestea.
Arată că pârâtele nici nu au răspuns solicitărilor sale si nici nu i-au restituit imobilele la care are dreptul in temeiul legilor fondului funciar, solicitând obligarea paraților la îndeplinirea acestei obligații.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 322 din codul de procedură civilă de la 1865, aplicabil în speță conform art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, poate fi supusă revizuirii pentru unul din motivele expres și limitativ prevăzute la pct. 1-10.
Din economia textului legal precitat rezultă enumerarea categoriilor de hotărâri ce pot face obiectul căii de atac a revizuirii, enumerarea fiind expres și limitativ prevăzută de lege.
A admite că orice hotărâre a instanței de recurs este susceptibilă de recurs ar însemna nu numai să se adauge la lege ci chiar să se nesocotească principiul legalității căii de atac, în sensul că orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege și în condițiile prevăzute de aceasta.
În speță, decizia atacată pe calea revizuirii nu evocă fondul și deci nu este susceptibilă de a face obiectul revizuirii.
Și este așa, deoarece a evoca fondul printr-o decizie a instanței de recurs înseamnă fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care a fost reținută de instanța de fond în faza premergătoare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt care au fost stabilite, oricum, în oricare din aceste situații, urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât aceea care fusese stabilită până la acel moment procesual.
O atare situație nu se întâlnește în cazul în care instanța de recurs respinge recursul ca în ipoteza din speță.
Așa fiind, în temeiul art. 328 C.pr.civ. se va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul O. V., împotriva deciziei civile nr. 3876 din 3 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
R. R. D. | L. | U. | M. | D. M. | T. |
red.RRD/AC 2 ex. - _
