Decizia civilă nr. 1437/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1437/R

Ședința publică din 13 D. 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE C. G.

J. ecător M. P.

J. ecător M. H.

G. ier A. H.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-intimat I. M.

, cu sediul în B. M., str. 22 D., nr. 37, județul M., împotriva sentinței civile nr. 690/_ pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus, în contradictoriu cu intimatul-petent C. T., cu domiciliul în B., str. B. -V. nr. 33A, județul

M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_, iar în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.

T.

Deliberând asupra recursului de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 690/_ pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus, în dosar nr._, s-a admis plângerea la contravenție formulată de petentul

  1. T., domiciliat în B., str. B. V., nr.33A, județul M. și în consecință s-a dispus anularea procesului verbal de contravenție seria CP, nr. 2746283, încheiat de intimatul I. M. cu sediul în B. M., str. 22 D., nr.37, județul M., la data de_ .

    Pentru a hotărî astfel prima instanță reține în considerentele sentinței următoarele:

    Petentul a fost sancționat contravențional reținându-i-se in sarcina sa trei contravenții comise prev. de OUG 195/2002, respectiv regulamentul de aplicarea a OUG 195/2002. Procesul verbal de contravenție s-a încheiat la data comiterii contravenției, însă petentul a refuzat să semneze procesul verbal menționat pe motiv că starea de fapt reținută nu este reală, el nu a comis faptele reținute, mai mult i-a solicitat agentului constatator să facă dovada prin camera radar instalată pe autoturismul poliției că întra-adevăr a comis faptele ce i s-au reținut. Față de faptul că agentul constatator a refuzat cererea petentului, petentul a refuzat să semneze procesul verbal de contravenție. În ceea ce privește contravenția reținută, că nu avea centura de siguranță, petentul din nou s-a adresat agentului constatator pentru ca acesta să-i arate pe camera radar că in momentul in care a trecut cu autoturismul prin dreptul autoturismului poliției avea sau nu fixată centura de siguranță, însa din nou agentul

    constatator a refuzat să-i arate petentului înregistrarea. In cauză intimatul nu depune dovada înregistrării video a contravențiilor reținute in procesul verbal atacat, mai mult procesul verbal nu este semnat de un martor, în situația dată aceea că petentul pentru motivele invocare a refuzat primirea și semnarea procesului verbal. Prezumția relativă de legalitate si veridicitate pe care legiuitorul o dă procesului verbal în cauza de față este combătută de susținerile petentului, aceste susțineri nu au fost la rândul lor combătute de intimat, in cauză după cum s-a reținut și mai sus aceasta nu depune vreo dovadă din cele ce au fost solicitate de petent la data încheierii procesului verbal. Mai mult, intimatul nu confirma starea de fapt reținută în procesul verbal și tăgăduită de către petent printr-un martor semnatar al procesului verbal.

    Față de cele reținute in fapt mai sus, văzând prevederile art.34 și următoarele din OG 2/2001, instanța a admis plângerea și a dispus anularea procesului verbal de contravenție atacat.

    Intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL J. EȚULUI M. a

    formulat recurs, motivat oral la termenul de dezbatere a recursului când a invocat greșita apreciere și interpretare de către prima instanță a dispozițiilor legale incidente în materie.

    Intimatul-petent C. T. nu și-a exprimat poziția procesuală în recurs și nu s-au administrat probe noi.

    Analizând recursul prin prisma motivelor pe care se întemeiază potrivit art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă de la 1865, T. constată următoarele:

    Prin procesul verbal de constatare și sancționare contravențională atacat pe calea plângerii soluționate de către prima instanță s-a reținut în sarcina intimatului-petent C. T. săvârșirea a trei contravenții prevăzute și sancționate de art. 126 lit. e din HG nr. 1391/2006 coroborate cu art. 199 al. 2 din OUG nr. 195/2002, art.136 al. 1 coroborat cu art. 99 al. 2 din OUG nr. 195/2002 și art. 147 al. 1 din HG nr. 1391/2006 coroborat cu art.101 al. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002.

    Intimatul-petent a contestat legalitatea procesului verbal și sub aspectul condițiilor procedurale în care s-a încheiat, precum și al realității faptelor contestate.

    Prima instanță a apreciat că legalitatea procesului verbal a fost înlăturată în condițiile în care recurentul-intimat nu a justificat prin nici o probă existența faptelor ,iar procesul verbal nu a fost semnat de către un martor care să confirme starea de fapt.

    Chiar dacă motivarea primei instanțe nu este concludentă întrucât raportat la natura contravențiilor nu era obligatorie constatarea acestora prin mijloace tehnice potrivit art. 118 din OUG nr. 195/2002 iar formalitatea semnării procesului verbal de către un martor nu este instituită prin art. 19 din OG nr. 2/2001 ca o cerință de ordin probator cu privire la săvârșirea în mod real a faptelor constatate, T. constată ca legală soluția de admitere a plângerii însă pentru alte considerente.

    Această situație care nu se încadrează însă în nici unul dintre cazurile prevăzute de art.312 Cod procedură civilă de la 1865 în care recursul poate fi admis, sentința urmând a fi menținută.

    În concret, T. constată că toate cele trei contravenții descrise în procesul verbal au fost constatate în mod direct de către agentul constatator din cadrul recurentului-intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL J. EȚULUI M. însă persoana sancționată a refuzat să semneze procesul verbal.

    Cu încălcarea art. 19 din OG nr. 2/2001, agentul constatator nu a procedat la semnarea procesului verbal de către un martor care să ateste refuzul intimatului-petent de a semna procesul verbal, refuz pe care acesta l-a contestat pe calea plângerii, invocând conduita neprocedurală a agentului constatator care i-a încălcat dreptul să formuleze obiecțiuni la încheierea procesului-verbal.

    Agentul constatator nu a indicat în cuprinsul procesului verbal nici o împrejurare care să justifice în mod obiectiv imposibilitatea de a identifica o persoană care să semneze procesul verbal în calitate de martor.

    Prin modul în care s-a încheiat procesul verbal de contravenție atacat, cu încălcarea art. 19 din OG nr. 2/2001, s-a adus atingere gravă dreptului la apărare al persoanei sancționate, aceasta constituind vătămarea care justifică anularea procesului verbal de contravenție întocmit prin constatarea directă a faptelor de către agentul constatator și obstrucționarea dreptului intimatului - petent dea formula obiecțiuni. Acesta din urmă a fost privat de posibilitatea reală de a combate conținutul procesului verbal de contravenție în fața instanței de judecată.

    Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 al.. 1 Cod procedură civilă de la 1865,T. va respinge recursul ca nefondat.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

    Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL J. EȚULUI M., împotriva sentinței civile nr. 690/_ pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus, jud. M., în dosarul nr._ .

    IREVOCABILĂ.

    Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

    Președinte,

    J. ecător,

    J. ecător,

    C.

    G.

    M.

    P.

    M.

    H.

    G. ier,

    1. H.

Red. M.H. / Tred. A.H.

_ / ex.2

J. ECĂTOR LA FOND G. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1437/2013. Anulare proces verbal de contravenție