Decizia civilă nr. 203/2013. Anulare proces verbal de contravenție
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ N r. 203/2013
Ședința publică din data de 28 Martie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: D. E. L. JUDECĂTOR: L. T. B. JUDECĂTOR: A. P. M.
GREFIER: M. DP
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta C. S.A. - C. împotriva Sentinței civile nr.8575/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul F. D. A. , având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatului, avocat R.
V., lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
În procedura verificării competenței instituită de dispozițiile Legii nr.202/2010, în conformitate cu art.159¹ alin.4 din Codul de procedură civilă, tribunalul apreciază că este competent din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezenta cauză, raportat la disp. art. 2 pct. 3 C.pr.civ. coroborat cu art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001.
Instanța constată recursul la prim termen de judecată, fiind declarat în termen, motivat și comunicat.
Reprezentantul intimatului depune la dosar delegație de reprezentare în recurs, arată că nu are cereri de formulat.
Tribunalul, văzând că nu sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Reprezentantul intimatului, avocat R. V., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Deliberând, constată că:
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 8575/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. _
, a fost admisă cererea formulată de petentul F. D. A. în contradictoriu cu intimatul C. SA - C., având ca obiect plângere contravențională și, în consecință, s-a dispus anularea proceselor-verbale de constatare a contravenției seria R12 nr.0286499/_ ; seria R12 nr.0288386/_ ; seria R12 nr.0280157/_ ; seria R12 nr.0301782/_ ; seria R12 nr.0285496/_ ; seria R12 nr.0290520/_ ; seria R12 nr.0296296/_ ; seria R12 nr.0296941/_ și a fost obligat intimatul la plata către petent a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de_ au fost emise procesele-verbale de constatare a contravenției atacate, prin care s-a reținut în sarcina petentului că în date diferite, pe DN 17, km. 85+380m, Tiha Bârgăului, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.
În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.
Din analiza prevederilor textului mai sus menționat rezultă faptul că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.
Această cerință cumulativă este una fundamentală, deoarece, în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol social mai ridicat, respectiv o faptă penală.
Prin urmare, o primă sarcină a instanței de judecată care este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentului este prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.
Astfel, în primul rând, instanța trebuie să verifice dacă la data comiterii faptei era sau nu în vigoare acel text legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al sancționării faptei și, în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții.
În consecință, instanța, cercetând conținutul procesului-verbal atacat, constată că textul legal reținut de către agenții constatatori ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate ca fiind contravenție, este în vigoare.
Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța a reținut că procesul-verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 31 - 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Verificând, potrivit art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că nu există cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu pe cale de excepție, însă în procedura analizării legalității actului constatator, plângerea contravențională pendinte apare ca fiind fondată în considerarea argumentelor ce vizează neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de dispozițiile OG nr. 2/2001.
Astfel, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stipulează că este act administrativ "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ";.
De asemenea, art. 34 alin. (2) din OG nr. 2/2001 prevede că "Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului";, dând așadar caracter administrativ proceselor-verbal de constatare a contravențiilor și subrogând această categorie de acte raporturilor de autoritate.
Totodată, din economia prevederilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 455/2001, instanța a reținut că înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, atât înscrisul electronic, cât și semnătura electronică atașată acestora putând fi aplicate raporturilor juridice de drept privat. Că este așa o confirmă și prevederile art. 5 din Legea nr. 455/2001 în conformitate cu care "înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată";.
Actul constatator atacat în cauză reprezintă o dovadă că intimata a încheiat în sarcina societății petente în format electronic un proces-verbal de constatare a contravenției pe care nu l-a comunicat petentei în modalitatea prevăzută în Legea nr. 455/2001, adică prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, ci prin procedura prevăzută în OG nr. 2/2001. Or, nici dispozițiile OG nr. 2/2001 și nici cele ale OG nr. 15/2002 nu prevăd expressis verbis posibilitatea întocmirii de către agentul constatator în formă electronică a proceselor-verbale, fiind arhicunoscut aspectul că acolo unde legiuitorul nu prevede în mod expres nici interpretul nu poate să adauge.
Rezultă, așadar, că dispozițiile legale imperative privind modalitatea de întocmire a actelor administrative constatatoare nu au fost respectate în cauză, aspect pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG 2/2001, instanța a admis ca fiind fondată plângerea contravențională. Având în vedere analiza efectuată de instanță cu ocazia deliberării cu privire la legalitatea procesului verbal și soluția ce urmează a fi dată, instanța a reținut că ar fi de prisos analizarea restului de motive și susțineri invocate.
În temeiul art. 274 Cod proc. civilă, a fost obligată intimata la plata către petent a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta C.N.A.D.N.R. S.A.- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fond respingerea capătului de cerere privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că procesele verbale de constatare a contravenției au fost emise prin S. ul informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control a rovinietei SIEGMCR, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre această instituție și C. SA.
Procesul verbal de constatare a contravenției este generat și tipărit, de asemeni, tot cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR și, conform prevederilor art.7 al Legii nr.455/2011 privind semnătura electronică, are asociata semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare de semnături electronice. Astfel, art. 7 din Legea 455/2001 prevede: "în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii". Procesul verbal de constatare a contravenției contestat conține mențiunea expresa ca a fost generat si semnat electronic potrivit prevederilor Legii nr.455/2001 si a HG nr. 1259/2001 de către agentul constatator Vidrascu Ionuț A., cu certificatul calificat anexat in fotocopie emis de CERTSIGN SA.
Conform dispozițiilor art.6. din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronica, "înscrisul în formă electronică, căruia i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile, iar art.7 al aceluiași act normative statuează că, în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a incorporat, atașat
sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generat prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Întrucât art.17 din OG nr.2/2001 nu impune ca o condiție de legalitate semnatara manuscris a agentului constatator, iar potrivit principiului de drept "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", instanța va retine că procesul verbal atacat este semnat potrivit cerințelor legale imperative, prin aplicarea semnăturii electronice pe înscrisuri, care dobândesc potrivit legii valoarea unor acte autentice, in concordanță cu exigențele formale ale oricărui proces verbal de contravenție.
Petentul a făcut o mare confuzie între, pe de o parte, generarea unui înscris în formă electronică și, pe de altă parte materializarea pe suport de hârtie a acestor date și informații astfel generate. Însăși din mențiunea expresă cuprinsă în PVCC, se reține că acest document a fost generat și semnat electronic, neputând fi identificat nici un motiv pentru care acest înscris să nu poată fi calificat drept "înscris în formă electronică" în accepțiunea art. 4, pct.2 din Legea nr.455/2001.
Pe cale de consecință, fiind necesar așadar a se face diferența între, pe de o parte, generarea în formă electronică a unui document, conform datelor furnizate tot în sistem electronic în baza mijloacelor tehnice parte a SIEGMCR si a identificării contravenientului într-o baza de date, de asemenea în format electronic, furnizată de MAI și, pe de altă parte, întocmirea acestuia în forma scrisă, se solicită a se reține că procesele verbale de constatare a contravenției sunt înscrisuri generate și semnate în forma electronică, cu respectarea prevederilor legale în materie, iar sub aspectul naturii lor juridice. Legea privind semnătura electronică trebuie interpretată sistematic, art.6 și art.7 din acest act normativ prevăzând expres efectul identic cu cel al actului autentic pentru înscrisul în formă electronică, căruia i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune.
Se mai arată că recurenta nu a căzut în pretenții și nu a dovedit nicio culpă procesuală, netergiversând cursul procesului.
Astfel, cheltuielile de judecata solicitate de petenta /intimata nu pot fi acordate, întrucât nu se poate reține nicio culpă procesuală în sarcina recurentei, în condițiile în care aceasta nu putea la rândul său nici să aplice sancțiunea contravențională a avertismentului, întrucât această sancțiune nu este menționată în O.G. 15/2002.
De asemenea, tot sub acest aspect, prin obligarea recurentei la cheltuieli de judecata nu se obține altceva decât descurajarea agenților constatatori de a-și mai îndeplini atribuțiile de serviciu, adică de a mai aplica amenzi.
Un fapt foarte important pe care instanța de fond nu l-a reținut în prezenta cauză este culpa intimatului, care nu a reușit sa răstoarne prezumția de legalitate a procesului verbal de constatare a contravenției, in sensul ca nu a dovedit existenta unei roviniete valabile pentru autovehiculul sau, la data săvârșirii contravenției.
Autovehiculul intimatei fiind identificat în trafic, s-a verificat baza de date cu rovigniete valabile și s-a constatat că pentru autoturismul intimatului nu există înregistrată rovignieta.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 Cod procedura civilă. O.G. 15/2002, O.G. 2/2001.
Tribunalul, analizând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și sub toate aspectele, constată că recursul declarat de recurentă este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Intimatul CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ din cadrul C.
S.A. a emis mai multe procese-verbale de constatare a contravenției în cursul anului 2012, prin care petentul intimat a fost sancționată cu amendă contravențională pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. Potrivit art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, petentul a fost obligată și la plata tarifului de despăgubire.
Actele conțin mențiunea că acesta a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2011 și a HG nr. 1259/2001.
Art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455 din 18 iulie 2001 privind semnătura electronică definește înscrisul în formă electronică ca reprezentând o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, iar art. 4 pct. 3 din același act normativ prevede că semnătura electronică reprezintă date în
formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare.
Din conținutul prevederilor art. 5 și 6 din Legea nr. 455/2011 rezultă că înscrisul în formă electronică căruia i s-a încorporat, atașat sau asociat logic o semnătură electronică extinsă este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată, iar cel căruia i s-a încorporat, atașat sau asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile.
Aceste dispoziții legale relative la regimul juridic al înscrisurilor în formă electronică, coroborate cu prevederile de principiu ale 3 din același act normativ, atestă faptul că sfera de aplicabilitate a normelor instituite de Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică se circumscrie raporturilor juridice de drept privat, câtă vreme, conform textului de lege menționat,
"nici o dispoziție a prezentei legi nu poate fi interpretată în sensul limitării autonomiei de voință și a libertății contractuale a părților";.
Or, procesul-verbal de contravenție, materializând o manifestare de voință unilaterală a unei autorități publice (prin intermediul persoanelor care au calitatea de agent constatator), reprezintă un act administrativ cu caracter unilateral, emis în vederea executării legii și care dă naștere unor raporturi juridice de constrângere între o autoritate publică, pe de o parte, și autorul contravenției, pe de altă parte, aspecte ce fundamentează concluzia că raporturile juridice care iau naștere în materie contravenționale sunt specifice dreptului public, cu mențiunea că procesul verbal de constatare a contravenție trebuie să îndeplinească condițiile specifice de fond și de formă reglementate de legea specială, respectiv O.G nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002.
Prin urmare, contrar opiniei exprimate de recurentă, considerațiile asupra naturii juridice a procesului-verbal de contravenție susțin teza inaplicabilității prevederilor Legii nr. 455 din 18 iulie 2001 privind semnătura electronică, respectiv a incompatibilității acestora cu normele care reglementează raporturile de drept administrativ, astfel încât, emiterea înscrisului electronic nu poate fi asimilată cu încheierea unui proces-verbal de contravenție valid sub aspectul formei pe care acesta trebuie să o îmbrace prin prisma prevederilor legale mai sus relevate, câtă vreme legiuitorul nu a înțeles să instituie, în mod expres, posibilitatea întocmirii acestuia sub forma înscrisului electronic.
Această concluzie se impune și din perspectiva respectării tuturor garanțiilor vizând dreptul la apărare de care trebuie să beneficieze persoana față de care se antrenează răspunderea contravențională, în condițiile în care specificul raporturilor de contencios administrativ, cum este și cazul celui care derivă din exercitarea plângerii contravenționale, relevă o poziție de inegalitate în care se află părțile, determinată de prezumția de legalitate de care beneficiază actul administrativ.
Raportat la considerentele de fapt și de drept mai sus relevate, reținând că obligarea la plata cheltuielilor de judecată este fundamentată pe principiul culpei procesuale, intimatul fiind nevoit a se adresa instanței pentru anularea actelor sancționatorii nelegal întocmite, tribunalul, în baza art. 304 pct. 9 raportat la art.312 alin.1 și alin. 3 C.pr.civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta C.N.A.D.N.R. S.A. - C. împotriva sentinței civile nr.2742/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dos.nr._, pe care o menține în întregime.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de C. S.A. - C., cu sediul în B., sector 6, bd-ul I. M., nr. 401A, împotriva sentinței civile nr.8575/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. E. L. L. T. B. A. P. M.
GREFIER,
M. DP
Red/dact: DEL/HVA
_ /4 ex
Jud. fond: B. M. A.
