Decizia civilă nr. 366/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 366/R

Ședința publică din 29 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. C. O.

J. ecător S. O.

J. ecător V. I.

G. ier A. H.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-intimat I.

T. DE M. M., cu sediul în B. M., str. G. C., nr. 50, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 2661 din_ pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus, jud. M., în contradictoriu cu intimata-petentă SC FP T. P. S., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică în reprezentarea recurentului se prezintă cons. jr. P. -Toma C., intimata fiind lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentanta recurentului arată că nu formulează cereri, nici nu invocă motive prealabile.

Deliberând, instanța reținând că nu s-au formulat cereri, nici nu s-au invocat chestiuni prealabile, raportat la actele și lucrările dosarului, acordă cuvântul părților în dezbaterea cauzei.

Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul menținerii în totalitate a procesului verbal de contravenție, pentru considerentele pe larg expuse în motivele de recurs.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2661 din_ J. ecătoria Vișeu de Sus a admis în parte plângerea contravențională formulată de petenta SC FP T. P. S., cu sediul în B., str.22 D. nr.184B, jud.M., în contradictoriu cu intimatul

I. T. de M. M., cu sediul în B. -M., str.G.C. nr.50, jud.M.

, și, în consecință, dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicată prin procesul-

verbal seria MM nr.0009223/_ pentru fapta prevăzută de art.260 alin.1 lit.e din Legea 53/2003 rep., cu avertisment.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că petenta a solicitat anularea procesului verbal în principal, respectiv înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertisment în subsidiar.

Petenta a susținut că procesul verbal atacat este netemeinic netemeinic și nelegal, starea de fapt reținută în cuprinsul actului nefiind corespunzătoare adevărului. Astfel, persoana găsită la muncă nu era angajatul societății din anul 2011, astfel cum s-a menționat în mod greșit de către agentul intimatului, ci, la data controlului, se prezentase pentru prima dată la punctul de lucru al societății, formalitățile pentru încheierea contractului neputând fi întocmite în acel moment din motive obiective, respectiv pentru că administratorul societății nu se afla în localitate în dimineața acelei zile. Încheierea contractului de muncă urma a fi efectuată de îndată ce administratorul revenea la sediul societății. Roman T., persoana găsită la muncă, nu a știut cum să completeze fișa de identificare și a copiat de la un alt coleg toate datele, inclusiv cea cu privire la data angajării sale, sens în care este propus ca martor.

Contravenienta a arătat că sancțiunea aplicată este disproporționat de mare în raport cu gravitatea faptei, care s-ar fi impus a fi stabilită raportat la situația concretă a societății petente, în conformitate cu cerințele prevăzute de art.21 alin.3 din OG 2/2001, urmărindu-se realizarea prevenției speciale.

Intimatul ITM M. a solicitat respingerea plângerii arătând că actul constatator a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale, împrejurările în care a fost săvârșită fapta fiind consemnate de agentul de control iar petenta, dacă ar fi fost de bună credință ar fi prezentat contractul individual de muncă al numitului Roman T. .

Încheierea contractului de muncă anterior începerii activității este deosebit de importantă, astfel cum rezultă și din motivarea deciziei Curții Constituționale nr.418/2007, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.16 alin.1 din Legea nr.53/2003, gradul de pericol al faptei săvârșite de petentă fiind extrem de mare, întrucât ne găsim în fața celei mai grave contravenții, munca fără forme legale, flagel care se dorește a fi combătut, atât în România cât și în Uniunea Europeană.

Verificând legalitatea și temeinicia procesului verbal prin prisma susținerilor părților, probatoriului administrat și dispozițiilor legale aplicabile în speță, instanța a reținut că petenta a fost sancționată cu amendă de 10.000 lei conform art.260 alin.1 din Legea 53/2003 pentru că a primit la muncă pe numitul Roman T., pentru care nu a încheiat contract de muncă anterior începerii raporturilor de muncă.

Reținând că actul constatator a fost întocmit în condițiile legii iar petenta n-a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului verbal, prima instanță a considerat că fapta descrisă de agentul de control îndeplinește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art.260 alin.1 lit.e din Legea nr.53/2003.

Cât privește sancțiunea aplicată, judecătoria a apreciat că aceasta este disproporționată față de contravenția săvârșită de petentă și ținând cont de prevederile art.5 raportat la art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, în condițiile în care petenta a încheiat contract individual de muncă numitului Roman T. însă acesta nu a mai lucrat pentru că a plecat la muncă în străinătate, acesta fiind un aspect caracteristic realităților economico-sociale ale prezentului, care determină o instabilitate a raporturilor de muncă și generează rezerve privind încheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă în orice situație.

Totodată, intimatul nu a făcut dovada că petenta ar mai fi fost sancționată și anterior pentru fapte de același gen, pentru a se putea aprecia că se impune de la început o sancțiune pecuniară, sancțiune care, datorită cuantumului său ridicat, este de natură a afecta și activitatea firmei, pe cale de consecință, s-a dispus înlocuirea amenzii cu avertisment, fiind astfel asigurat și rolul preventiv al sancționării faptelor contravenționale.

Împotriva sentinței a declarat recurs intimata I. T. de M. M.

, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii plângerii și menținerii procesului-verbal de contravenție atacat.

Recurenta a susținut că hotărârea pronunțată de judecătorie este netemeinică și nelegală dat fiind faptul că aceasta nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și nici cele pentru care au fost înlăturate apărările recurentei-intimate, conform art.261 pct.3 și 5 Cod procedură civilă, astfel încât nu este posibil controlul judiciar, fiind încălcat dreptul părților la un proces echitabil.

O altă teză învederată de recurentă vizează netemeinicia hotărârii având în vedere că instanța de fond nu s-a referit la fișa de identificare pe care numitul Roman T. a completat-o la data de_, în fața agenților constatatori, o dată cu efectuarea controlului, arătând că prestează muncă fără contract individual de muncă din anul 2011, reținând doar că petenta a încheiat la scurt timp contractul individual de muncă pentru susnumitul începând cu data de _

, iar recurenta nu a făcut dovada că ar mai fi sancționat petente tot pentru nerespectarea dispozițiilor art.16 din Legea nr.53/2003. Astfel în atare situație, apreciază că soluția instanței de fond este netemeinică raportat la timpul prestat de către numitul Roman T. din anul 2011, și până la întocmirea contractului de muncă ulterior controlului înscris pe care acesta nu l-a prezentat agenților constatatori, motiv pentru care s-a încheiat actul sancționator contestat.

Recurenta a reiterat în esență și apărările expuse la fond, prin întâmpinare, vizând obligativitatea petentei de a încheia contractul individual de muncă, anterior începerii activității, încălcarea acesteia necesitând sancționarea cu amendă contravențională.

În drept a invocat art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Cu toate că a fost citată, petenta-intimată SC FP T. P. S. nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.

Examinând sentința prin prisma criticilor susținute în recursul care a fost declarat în termenul prevăzut de art.301 Cod procedură civilă, și din oficiu în baza art.304 ind.1, tribunalul reține următoarele:

Prima instanță a constatat că procesul verbal de contravenție, ce formează obiectul plângerii deduse judecății, a fost încheiat în condițiile de legalitate și temeinicie, nefiind motive de nulitate a acestuia.

Potrivit dispozițiilor art.5 alin.5 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu fapta comisă ținând seama de criteriile de individualizare enumerate de art.2 alin.3 din aceeași ordonanță, aspecte reținute corect de prima instanță.

J. ecătoria a apreciat judicios că atâta vreme cât nu s-a dovedit faptul că petenta a mai fost sancționată contravențional, aplicarea avertismentului este suficientă și că scopul preventiv al sancțiunii poate fi atins, în acest fel fiind evitată și perturbarea activității societății.

Față de cele arătate, nu poate fi primită susținerea recurentei cu privire la nerespectarea de către instanța de fond a dispozițiilor art.261 pct.3 și 5 Cod procedură civilă.

În considerarea celor descrise, tribunalul constată că hotărârea pronunțată de judecătorie este temeinică și legală, astfel că în speță nu poate fi reținut motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9, invocat expres de recurentă, situație în care recursul este nefondat și va fi respins în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimatul I.

T. DE

M.

M., cu sediul în B. M., str. G. C., nr. 50, jud. M.

, împotriva

sentinței civile nr. 2661 din_ pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus, jud.

  1. , pe care o menține. IREVOCABILĂ.

    Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

    Președinte,

    J. ecător,

    J. ecător,

    A.

    C. O.

    S. O.

    V.

    I.

    G. ier,

    1. H.

Red. I.V. / _

Tehnored.C.C.-_ /2 ex.

J. ECĂTOR LA FOND A. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 366/2013. Anulare proces verbal de contravenție