Decizia civilă nr. 207/2013. Anulare proces verbal de contravenție

cod operator 4204

R. ÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 207/R

Ședința publică din 1 martie 2013 Completul constituit din :

PREȘEDINTE: S. O. -

J. ecător

JUDECĂTORI: V.

I.

V.

P.

GREFIER: D.

H.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de petenta SC G. R. S., cu sediul în B. M., Bd. republicii, nr. 11/16, împotriva sentinței civile nr. 5358 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M., în contradictoriu cu intimatul M. B. M. - DP L., C. C. D. în C., cu sediul în B. M., str. V., nr. 35, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :

T., în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242, alin. 2 Cod procedură civilă, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată și o reține în pronunțare.

T.

Asupra recursului civil de față,

Prin sentința civilă nr. 5358 din_, Judecătoria Baia Mare, a respins plângerea la contravenție formulată de petenta SC G. R. S. cu sediul în B.

M., B-dul Traian, nr. 24 / 41, în contradictoriu cu intimatul M. B. M. -

DP L., C. C. D. în C., cu sediul în B. M., str. V. nr.35.

În considerentele hotărârii s-a reținut că este nefondată plângerea prin care s-a solicitat anularea procesului - verbal, motivat de împrejurarea că petenta a fost sancționată pentru o faptă care nu există iar actul constatator nu a fost întocmit la locul săvârșirii contravenției.

Prin întâmpinarea formulată intimatul a solicitat respingerea plângerii petentei.

Analizând înscrisurile de la dosar, instanța a reținut că petenta a fost sancționată pentru montarea neautorizată a unei firme publicitare de tip panou, având dimensiunile de aproximativ 0, 4 - x4,5 cm amplasată pe fața spațiului comercial situat în B. M., b-dul Traian nr. 24 / 41.

Se reține că petenta nu a respectat nici o măsură dispusă prin procesul verbal de contravenție de a depune până la data de_ documentația în vederea intrării în legalitate.

Susținerile petentei, cuprinse în plângere, nu au suport juridic de natură a răsturna cele consemnate în procesul verbal, petenta rezumându-se a spune că

"am precizat că în situația aceasta o luăm jos și o punem în interiorul biroului";.

Prin această afirmație petenta recunoaște, indirect, cele constatate în cuprinsul procesului verbal de contravenție.

Împotriva sentinței a declarat recurs petenta SC G. R. S. B. M., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii plângerii.

În motivele de recurs, petenta a reiterat aceleași apărări invocate prin plângere, arătând că procesul verbal de constatarea și sancționare a contravenției este nul, raportat la faptul că în data controlului efectuat, la sediul societății, agentul constatator a sesizat faptul că acel panou publicitar trebuie autorizat iar în situația în care se menține trebuie obținută autorizație de construire. În acel moment petenta a dat jos panoul publicitar luându-și angajamentul, că dacă vor dori să păstreze panoul, pe viitor, vor face demersurile pentru autorizarea acestuia prin depunerea actelor necesare la Primăria Baia Mare.

În al doilea rând, agentul constatator a încheiat procesul verbal de contravenție, pe care l-a trimis prin poștă, fără să mai existe vreo faptă, petenta dând jos panoul publicitar în fața intimatului. Acel proces verbal putea fi încheiat pe loc, fiind în sediul societății, dar intimatul nu a făcut-o.

Recurenta a susținut că a fost de bună credință și a înțeles rigorile legii conformându-se, motiv pentru care solicită transformarea amenzii în

"avertisment";.

Recursul nu a fost întemeiat în drept, petenta mărginindu-se la a invoca, generic, prevederile Legii nr. 50/1991, republicată și ale OG. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Exprimându-și poziția procesuală cu privire la recurs, intimatul M.

B. M. - prin Primar - a solicitat respingerea recursului ca nefondat și

menținerea hotărârii pronunțate de judecătorie arătând că procesul-verbal contestat a fost întocmit cu respectarea cerințelor legale iar susținerile petentei nu au nici un suport juridic de natură a răsturna cele consemnate în procesul verbal.

Intimatul a susținut că petenta nu a respectat măsurile dispuse prin procesul-verbal cu privire la depunerea până la data de_ a documentației în vederea intrării în legalitate.

Examinând sentința prin prisma criticilor invocate în recursul care a fost declarat în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă și din oficiu în baza art. 304 indice 1, Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.3 alin.1 lit. b, din Legea nr.50/1991, republicată, pentru lucrările de construcții cu caracter provizoriu, constând în chioșcuri, tonete, cabine, spații de expunere situate pe căile și spațiile publice, corpuri și panouri de afișaj, firme și reclame, se eliberează autorizații de construire.

Societatea recurentă a fost sancționată pentru lipsa autorizației de construire reținându-se în procesul verbal contestat faptul că prin adresa nr.664 din_ emisă de DP L., i s-a pus în vedere ca până la_ să depună documentația în scopul eliberării autorizației.

Aspectele învederate de recurentă nu constituie motive de nulitate a actului sancționator în sensul prevederilor art.17 din OG. nr. 2 / 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de prezumția relativă de temeinicie până la proba contrară, administrată în condițiile legii, iar petenta n-a probat o stare de fapt contrară celei consemnate de agentul de control, fapt reținut corect de prima instanță.

Având în vedere că sancțiunea amenzii aplicate este proporțională cu fapta contravențională comisă de petentă, ținând seama de gradul de pericol social al acesteia, tribunalul constată că aceasta se circumscrie criteriilor de individualizare enumerate de art.21 alin.3 din actul normativ menționat anterior, ca atare nu se impune reindividualizarea sancțiunii conform solicitării recurentei.

Pentru toate considerentele expuse și ținând cont de faptul că recurenta nu a invocat expres vreun motiv de nelegalitate dintre cele cuprinse în art.304 iar instanța, de recurs, n-a constatat prezența unor astfel de motive pe care să le invoce din oficiu în temeiul art.304 ind.1, recursul este nefondat și va fi respins în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, cu consecința păstrării hotărârii atacate, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul declarat de petenta SC G. R. S., cu sediul în B. M., Bd. R., nr. 11 / 16, împotriva sentinței civile nr. 5358 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, județul M., pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 1 martie 2013.

Președinte J. ecători G. ier

S. O. V. I. V. P. D. H.

Red. V.I. - _

Tred. T.F.-_ Ex. 2

J. ecător la fond: U. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 207/2013. Anulare proces verbal de contravenție