Decizia civilă nr. 270/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DECIZIA NR. 270/R/2013
Ședința publică din data de 27 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. -M. V. JUDECĂTOR: SS
JUDECĂTOR: A. -L. I. GREFIER: D. B.
S-a luat spre examinare recursul de contencios administrativ și fiscal promovat de recurentul M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 10517/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. privind și pe intimata D. R. E. având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, la prima strigare, se constată lipsa părților.
T. ul urmează a lăsa cauza la a doua strigare în vederea respectării dreptului la apărare al părților.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei după care, tribunalul constată că în data de_ intimata a înregistrat la dosar cerere de amânare a judecării cauzei (trimisă prin fax-f.8) în vederea angajării unui apărător, invocând dispozițiile art.156 C.pr.civ.
Mai constată că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul dispozițiilor art.242 (2) C.pr.civ.
T. ul, după deliberare, având în vedere că intimata a primit cererea de recurs în data de_, aproape la 6 luni până la data stabilită pentru primul termen de judecată, apreciind că aceasta a avut suficient timp pentru a-și angaja un apărător, pentru judecarea cu celeritate a cauzei, urmează a respinge cererea de amânare formulată de intimată.
Apreciind că la dosar sunt suficiente acte pentru justa soluționare a cauzei, tribunalul va reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
T. UL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 10517/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. s-a admis plângerea formulată de petenta D. R.
E. în contradictoriu cu intimatul M. C. -N. - DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ și a fost anulat procesul-verbal de contravenție nr. 274 încheiat de intimat la data de_ .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 274 încheiat de intimat la
data de_ petenta D. R. E. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2500 lei, reținându-se în sarcina acesteia faptul că la data de_ a amplasat pe fațada imobilului din C. -N., str. Universității nr.1 (zona de protecție a monumentelor istorice) mashuri publicitare având conținutul "REVOLUȚIA ÎNCEPE LA ROȘIA MONTANA"; încălcând prevederile art.10, lit. d din HCL 130/2009, precizându-se că la data și ora efectuării controlului, mijloacele publicitare erau amplasate,
fapta constituind contravenția prev. de art 27, lit. g din HCL 130/2009. Prin HCL 130/2009 s-a aprobat Regulamentul privind organizarea, autorizarea și amplasarea mijloacelor de publicitate pe raza municipiului C. -N., care, la art. 2 prevede că "prevederile prezentului regulament se aplică proprietarilor și beneficiarilor mijloacelor de proprietate precum și operatorilor de publicitate";. Definind termenul de publicitate, același Regulament arată că aceasta reprezintă "totalitatea modalităților și instrumentelor specifice utilizate pentru a facilita cunoașterea și aprecierea de către consumatori a anumitor servicii, produse, sau pentru a informa publicul asupra unor evenimente, a destinației unor spații, lansări de produse, deschideri de magazine etc";.
Instanța de fond a constatat că acțiunea la care au participat atât petenta din prezenta cauză, D. R. E., cât și martorul audiat, B. B., reprezintă în opinia instanței o formă de protest social față de proiectul ce se dorește a se efectua în localitatea Roșia Montană, proiect care se bucură de publicitate prin spoturi TV atât în sensul susținerii acestuia cât și în sensul dezaprobării lui. În speță însă, petenta D. R. E. nu are nici calitatea de proprietar, nici de beneficiar a mijlocului de proprietate și nu este nici operator de publicitate pentru a i se aplica dispozițiile HCL 130/2009 și astfel, instanța reține că în mod nelegal a fost sancționată petenta pe baza acestui act normativ, câtă vreme nu se încadrează în categoriile de persoane cărora li se aplică și care trebuie așadar să respecte dispozițiile prevăzute expres de Regulament ce reglementează organizarea, autorizarea și amplasarea mijloacelor de publicitate pe raza municipiului C. -N. .
Din aceste considerente instanța a apreciat că procesul verbal este nelegal întocmit și prin urmare se impune admiterea plângerii contravenționale și anularea lui și nu va mai analiza aspectele de procedură vizând semnarea procesului verbal de către un martor asistent respectiv înscrierea obiecțiunilor și nici aspectele de fond referitoare la săvârșirea sau nu de către petentă a faptei contravenționale reținute în sarcina sa și nici dacă mashul afișat, respectiv conținutul lui, se încadrează la rândul lui în sfera de aplicabilitate a HCL 130/2009, dacă reprezintă sau nu un mijloc de publicitate.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs M. C. -
N.,
solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii plângerii contravenționale.
În motivare, a arătat că mai multe persoane au amplasat mash-uri cu aceeași ocazie și că procesul-verbal se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie.
Intimata legal citată nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de recurent precum și din oficiu, tribunalul constată că aceste este nefundat și urmează a-l respinge, pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 274 încheiat de intimat la data de_ petenta D. R. E. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2500 lei, reținându-se în sarcina
acesteia faptul că la data de_ a amplasat pe fațada imobilului din C. -
N., str. Universității nr.1 (zona de protecție a monumentelor istorice) mashuri publicitare având conținutul "REVOLUȚIA ÎNCEPE LA ROȘIA MONTANA"; încălcând prevederile art.10, lit. d din HCL 130/2009, precizându-se că la data și ora efectuării controlului, mijloacele publicitare erau amplasate, fapta constituind contravenția prev. de art 27, lit. g din HCL 130/2009.
Nu pot fi reținute susținerile recurentului cu privire la calitatea de proprietar sau de beneficiar al intimatei referitor la mijloacele publicitare menționate în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, din probele administrate nerezultând acest aspect. Simpla mențiune a recurentului că
"în opinia"; sa intimata ar avea calitatea de beneficiară a mijloacelor de publicitate menționate nu este de natură a suplini lipsa temeiurilor pentru a susține o astfel de concluzie. Astfel în mod corect a reținut instanța d efond că deși intimata a participat la o acțiune de protest, din probele administrate în cauză nu a rezultat că aceasta ar fi avut calitatea de proprietar, de beneficiar al mijlocului de publicitate sau de operator de publicitate pentru a-i fi aplicabile dispozițiile HCL nr. 130/2009.
Pentru Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ., nefiind identificat vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie al sentinței criticate, tribunalul va respinge recursul declarat de M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 10517/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 10517/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C.
-N. pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | ||
R. | -M. V. S. | S. | A. L. I. |
GREFIER,
D. B.
Red.RMV
Tehnored.VAM 2 ex./_
Jud. fond: P. a P.