Decizia civilă nr. 2090/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2090/2013
Ședința publică de la 15 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător G. -A. N. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. C. M. împotriva Sentinței civile nr. 7842/2012 a Tribunalului C., privind și pe intimat A. F. P. A M. C. -N., intimat A. F. PENTRU M., intimat A. F. PENTRU M., intimat A. F.
P. A M. D., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite. La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Hărănguș F. în reprezentarea intereselor recurentului, lipsă fiind restul
părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente recursului promovat.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.
Reprezentanta recurentului depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar mobil în valoare de 0,3 lei.
Aceasta depune de asemenea dovada îndeplinirii procedurii prealabile și chitanța justificativă a cheltuielilor de judecată.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 7842 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. C. M. împotriva pârâtei A. F. P. C. .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. C.
M.
solicitând admiterea recursului, și modificarea sentinței civile nr.
7842/2012 pronunțată în dosar nr._, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată,
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 al.7, 8 și 9 sau 304 al. 1 din Codul de procedură civilă.
În motivare s-a arătat că taxa a fost incasata în baza unei legislatii interne contrară normelor comunitare, astfel încât, în aplicarea principiului priorității dreptului comunitar, există obligația de restituire
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
În susținerea prezentului demers judiciar, reclamantul a arătat că a achiziționat, două autoturisme dintr-un stat al Uniunii Europene, pentru care a fost obligată să achite taxa de primă înmatriculare .
Reclamantul a înregistrat o cerere, prin care a solicitat restituirea sumei plătite cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cererea ce a fost respinsă. În acest context, s-a adresat instanței, chemând în judecată organul fiscal care a perceput taxa, solicitând restituireasumelo plătite cu acest titlu, cu dobânda legală de la data plății.
Prima instanță a respins acțiunea formulată.
Intimata a invocat excepțiile tardivității și inadmisibilității acțiunii .
Astfel, în susținerea excepției tardivității, au fost invocate prev. art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, deoarece acțiunea a fost depusa la Tribunalul Cluj cu depășirea termenului de un an de zile care a început să curgă la data la care a fost efectuata plata taxei speciale de prima înmatriculare
Curtea constată că aceste alegații nu pot fi reținute, întrucât obiectul prezentului proces nu îl constituie anularea actului în baza căruia s-a perceput taxa de primă înmatriculare, ci restituirea acesteia.
Mai mult, considerentele pentru care momentul de început al termenului de 1 an nu poate fi apreciat ca fiind data plății taxei sunt legate de viciile textului art. 214/1-214/3 Cod fiscal, care, în opinia instanței, nu îndeplineau cerințele de accesibilitate și previzibilitate impuse de jurisprudența CEDO.
Astfel, în conținutul acestora, nu se face nicio referire la natura juridică a înscrisului care atestă perceperea sumei, nefiind indicată nici calea de atac ce poate fi urmată, pentru a atenționa contribuabilii asupra efectelor produse de pasivitatea de care se prevalează, la acest moment, pârâta.
Așa fiind, datorită carențelor legislative, orice raportare a pârâtei la data achitării taxei este neavenită, cu atât mai mult cu cât ceea ce este în discuție în prezentul proces este refuzul nejustificat de restituire integrală a unei taxe considerată neconformă cu dreptul comunitar.
În speță ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat al autorității, în cazul căruia nu trebuie urmată procedura plângerii prealabile și care poate fi cenzurat de către instanță.
Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta recurentă pe care reclamantul le-ar fi putut urma și care, dacă nu sunt utilizate, paralizează demersul judiciar de față, nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
În cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal,
nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata, iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit sau implicit de soluționare favorabilă a cererii sale.
Reclamanta a atacat acest refuz, considerat ca fiind nejustificat, ori, potrivit art. 2 al. 2 din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este asimilat actului administrativ.
În concluzie, excepțiile invocate nu sunt fondate.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că sentința tribunalului este nlegală
.Reclamantul a susținut că acțiunea sa este în mod vădit fondată și, deci, trebuia admisă ca atare, invocând în principal normele de drept comunitar aplicabile speței.
Curtea reține că prevederile OUG nr. 50/2008 nu sunt incidente în cauză, cu luarea în considerare a faptului că raportul juridic de drept fiscal dintre părți s-a născut anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, astfel încât trebuia să se facă aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90, actualul art. 110 din Tratat, raportat la cele ale art. 214/1-214/3 Cod fiscal.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 (110) din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt, bunăoară, autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea legii fiscale interne, ulterioare momentului achitării taxei, înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar
pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului, în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Instanțele naționale trebuie să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. Numai în această manieră se poate asigura îndeplinirea misiunii trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia, precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Cu referire la incidența în speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantei, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și
pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
In ce priveste cererea de acordare a dobanzilor
:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci si echivalentul scaderii puterii de cumparare a sumei respective-rata inflatiei cit si dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil ca echivalent al lipsei folosirii acestei sume.
Numai astfel se poate concepe o justă si integrala reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda sau rata inflatiei se pot acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege.Dacă s-ar admite teza pârâtei, ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
În consecință, în temeiul art.304 pct.9 C.proc.civ., rap.la dispozițiile art.20 din Legea nr.554/2004 se va admite recursul declarat de reclamantul
S. C. M. împotriva sentinței civile nr.7842 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o va modifica în sensul că va admite în parte acțiunea și vor fi obligate pârâtele AFP C. - N. și AFM în solidar să restituie reclamantului suma de 905 lei, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data plății și până la restituirea integrală a acesteia; suma de 931 lei, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data plății și până la restituirea integrală a acesteia.
În baza art. 274 C.proc.civ vor fi obligate pârâtele AFP C. - N. și AFM în solidar la plata sumei de 460,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului S. C. M. . Cheltuielile de judecată trebuie să acopere, pentru cel care a câștigat în totul și în exclusivitate procesul, toate sumele avansate în vederea realizării judecății. Nu intră însă în această categorie și cheltuielile frustratoare. Prin urmare, este just și echitabil ca partea care cade în pretenții să poată fi obligată doar la plata acelor cheltuieli de judecată care se află într-un raport strâns și necesar cu judecarea pricinii, această interpretare fiind singura în măsură să răspundă exigențelor răspunderii civile delictuale pe care se fundamentează acest tip de răspundere procesuală.
Curtea apreciază că suma acordată reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului procesual ce i s-a cauzat reclamantei Curtea reține că pârâții
AFP C. - N. și AFM au fost implicați în procedura calculării /încasării taxei și în cea referitoare la restituirea acesteia. Fiind parți în raportul născut din faptul plății colectării și valorificării taxei de poluare răspunde față de contribuabil cu privire la modul de soluționare a cererii de restituire .
Pentru considerentele anterior evocate restul cererilor formulate de reclamant vor respinse ca inadmisibile.
Totodată, acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta A. F. P. D. va fi respinsă ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive întrucât această entitate nu a fost implicată în procedura calculării /încasării taxei și în cea referitoare la restituirea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul S. C. M. împotriva sentinței civile nr.7842 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o modifică în sensul că admite în parte acțiunea.
Obligă pârâtele în solidar să restituie reclamantului suma de 905 lei, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data plății și până la restituirea integrală a acesteia; suma de 931 lei, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data plății și până la restituirea integrală a acesteia.
Obligă pârâtele în solidar la plata sumei de 460,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului S. C. M. .
Respinge restul cererilor.
Respinge acțiunea Administrației F. P. D. . Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
S. | AL H. M. | B. | G. | A. N. A. | B. |
red.S.Al H./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.U. P.
