Decizia civilă nr. 2145/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr._
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 2145/2013
Ședința publică de la 15 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător G. -A. N. Grefier A. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.
P. A J. S. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 4002 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamanta intimată A. P. W. DIN
R. și pârâta A. F. PENTRU M. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4002 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. , a fost admisă acțiunea precizată a reclamantei A. P. W. DINR. , formulată împotriva pârâtei A. F. P. Z. și pârâta a fost obligată să restituie reclamantei suma de 2.036 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală de la data achitării -_ - până la restituirea integrală efectivă.
În baza prevederilor art. 246 Cod procedură civilă, instanța a luat act de renunțarea reclamantei la anularea Deciziei de restituire nr. 6075/2012 și a Deciziei de calcul, precum și la judecata față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP S., invocată din oficiu, sens în care respinge acțiunea față de această pârâtă.
A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M. și chemata în garanție a fost obligată să avanseze pârâtei sumele necesare efectuării plății.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Deliberând asupra excepției inadmisibilității, instanța de fond a constatat că art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.
Reclamanta s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.
Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Prin urmare, raportat la faptul că reclamanta a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantei se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
În speță, reclamanta nu contestă cuantumul taxei de primă înmatriculare, modul de calcul al acesteia, ci invocă, după cum deja s-a arătat, caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură să vatăme interesul său, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamantă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F.
P. a J. S., invocată din oficiu, a fost admisă, acțiunea formulată de reclamant(ă) împotriva acesteia urmând a fi respinsă, instanța reținând că înscrisurile a căror anulare se solicită nu au fost emise de aceasta.
Asupra cauzei pe fond
tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in R. a autovehiculului achiziționat dintr-un stat membru UE, reclamanta A. P. W. din R. a solicitat pârâtei A. F. P.
Z. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule prin care s-a stabilit pentru plata suma de 2.036 lei.
Reclamanta a achitat la Trezoreria Z. suma de 2.036 lei, cu titlu de taxa de poluare, conform chitanței seria TS6 nr. 3805819/_ (fila 33), printr-o adresă ulterioară pârâta comunicând refuzul său de a restitui suma, la cererea reclamantei.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F.
P. A J. S. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. Z.
prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz
de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..
Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr.fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua
imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
În cererea de chemare in judecata reclamanta a invocat nelegalitatea taxei de poluare datorata încălcării dreptului Uniunii Europene de către legislația romana ce reglementează taxa de poluare. Pentru a susține si dovedi incidenta in speța a dreptului Uniunii Europene in motivarea acțiunii reclamantei a arătat că a cumpărat autovehiculul dintr-un stat membru U.E.
Verificând actele depuse de către reclamantă in dovedirea acțiunii in fata
instanței de fond din acestea nu rezulta ca autovehicul din speța a fost înmatriculat anterior intr-o tara membra UE.
In motivele de recurs parata a invocat ca motiv de ordine publica inaplicabilitatea art. 110 TFUE întrucât la dosar reclamantul nu a depus actele ce atesta înmatricularea anterioara a autovehiculului in spațiul UE. Deșii copia motivelor de recurs s-a comunicat reclamantului intimat la data de_ pana la termenul de judecata din data de_ reclamantul intimat nu a depus aceste acte la dosar.
Mai mult, pentru termenul din data de_ intimatul a fost citat expres cu această mențiune de a depune acte care să dovedească înmatricularea anterioară a autoturismului în spațiul comunitar (f. 8) cu consecința incidenței art. 110 din T.F.U.E. Cu toate acestea intimatul nu s-a conformat și nici o probă nu a fost administrată în acest sens nici în fața primei instanțe și nici în fața instanței de recurs.
In aceste condiții, în lipsei vreunei probe, autovehiculul cumpărat de către reclamant nu provine din spațiul Uniunii Europene si ca atare nu intra sub incidenta art. 110 TFUE. Neintrând in câmpul de aplicare a acestui text de lege in speță nu se poate retine in mod evident încălcarea dreptului Uniunii Europene prin perceperea si achitarea de către reclamant a taxei de poluare .
În consecință, față de cele menționate anterior, in temeiul art. 20 din Legea 554/2004, art. 304 indice 1 C.pr.civ, art. 312 C.pr.civ .se va admite recursul si se va modifica in întregime sentința recurată in sensul ca se va respinge acțiunea .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de D. G. A F. P. A J. S. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 4002 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea formulată de către reclamanta SC A. P. W. DINR. .
Pronunțată în ședința publică de la 15 Februarie 2013.
Președinte, S. Al H. | Judecător, M. B. | Judecător, G. -A. N. |
Grefier, A. B. |
Red.G.A.N./dact.V.R.
2 ex./._
Jud.fond: I. D. -D.