Decizia civilă nr. 2152/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ Nr. 2152/2013

Ședința publică de la 15 Februarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.

Judecător M. B.

Judecător G. -A. N.

G. A. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.

P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. , împotriva sentinței civile nr. 2613 din_ pronunțată în dosarul nr. _ al T. ui

M. , în contradictoriu cu reclamantul intimat B. D. D. și pârâta A.

F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că reclamantul intimat B.

D. D. a înregistrat la dosar la data de 10 ianuarie 2013 concluzii scrise.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară

închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 2613 din_ pronunțată în dosarul nr. _ al T. ui M.

, a fost admisă cererea formulată de către reclamantul B. D. D., în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. a municipiului B. M., D. G. a F. P. M. și A. F. pentru M. .

A fost anulată decizia de calcul a taxei de poluare nr. 740/_ emisă de pârâta A. F. P. B. S. și decizia nr. 632/_ emisă de pârâta D.

G. a F. P. M. .

Pârâtele au fost obligate să restituie reclamantei suma de 5.063 lei, cu dobânda legală calculată conform art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000 de la data de_ până la data de_, respectiv conform art. 3 alin. 2-4 din OG nr. 13./2011 începând cu data de_ până la restituirea integrală a sumei.

Pârâtele D. G. a F. P. M. și A. F. pentru M. au fost obligate să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 843,30 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Deliberând asupra excepției inadmisibilității întemeiată pe neexercitarea procedurii administrative prealabile reglementată de art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală și excepția inadmisibilității invocată din oficiu cu privire la petitul prin care se solicită să se constate nelegalitatea deciziei de calcul a taxei de poluare în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 instanța a reținut următoarele:

Actul atacat - decizia de calcul a taxei de poluare-este un act administrativ fiscal emis de o autoritate publică în vederea executării legii, fiind deci admisibilă verificarea legalității lui potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pe calea acțiunii în contencios administrativ.

Din interpretarea art. 4 alin. 1 și 4 din Legea nr. 554/2004 reiese că este inadmisibilă excepția de nelegalitate a unui act administrativ fiscal dacă există identitate între fondul litigiului și obiectul excepției. Nelegalitatea unui act nu poate fi invocată simultan atât pe calea acțiuni directe în contencios administrativ, cât și pe calea incidentă a excepției, motive pentru care instanța a admis excepția și a

respins ca inadmisibil petitul prin care se solicită să se constate nelegalitateadeciziei de calcul a taxei de poluare

. Chiar dacă această chestiune are consecințe pur formale în cauză pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare, soluționarea ei se impune pentru a se evita orice confuzie cu privire la condițiile de

invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele administrativ fiscale.

Întrucât temeiul restituirii îl constituie greșita reglementare în dreptul intern a taxei de poluare,cu încălcarea normelor comunitare cuprinse în art. 90 alin. 1 din TCE (art. 110 din TFUE) ar fi excesiv să se impună parcurgerea procedurii administrativ fiscale conform art.205 Cod procedură fiscală, cu termenele specifice, pentru a solicita restituirea taxei, demers oricum ineficient indiferent de momentul temporal la care s-ar fi exercitat cât timp, chiar și pe parcursul judecării cererii de către instanță nu s-a schimbat poziția pârâtelor în a căror competență administrativă este dispunerea restituirii integrale. Efectul direct al normelor comunitare și obligația aplicării lor în detrimentul normelor interne contrare revine nu numai instanțelor de judecată ci, potrivit jurisprudenței CJCE (Cauza Fratelli Costanzo SpA) și autorităților administrative.

Nu în ultimul rând se impune a fi avută în vedere hotărârea pronunțată de către Curte de Justiție a Uniunii Europene la data de 07 aprilie 2011 în cauza Tatu contra României, hotărâre prin care Curtea a stabilit pe cale de interpretare că

"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";.

Conform acestei decizii ale cărei efecte nu sunt limitate doar pentru viitor, întregul fundament al obligației de plată a taxei de poluare pentru vehiculele ce

provin din spațiul comunitar este lipsit de temei legal și afectează valabilitatea deciziei de calcul a taxei de poluare, indiferent de conținutul temporal al OUG nr. 50/2008 prin prisma modificărilor repetate ce i s-au adus.

În acest context, față de poziția de negare a efectelor acestei decizii în dreptul intern pe care pârâtele o manifestă, instanța a apreciat că procedura prealabilă administrativă reglementată de art.205 și următoarele din Codul de procedură fiscală, concepută de către legiuitor ca un mijloc procedural eficient, care să permită revocarea actului administrativ fiscal atacat, nu ar constitui decât o barieră în exercitarea dreptului de liber acces la justiție care ar bloca restituirea taxei nelegale

.

În consecință a fost respinsă excepția inadmisibilității invocată de către

pârâte.

Asupra cauzei pe fond

tribunalul a reținut că decizia de calcul a taxei de poluare nr. 740/_ a fost emisă de către A. F. P. B. S. pentru înmatricularea autoturismului marca SKODA OCTAVIA pe care reclamantul l-a cumpărat din Germania. Prin această decizie s-a stabilit obligația de plată a taxei de poluare în cuantum de 5.063 lei, sumă achitată prin chitanța seria TS7 nr. 2324969/_ .

Autovehiculul a fost înmatriculat pentru prima dată în anul 2001 în țara din care provine conform certificatului de înmatriculare depus în copie la fila 5 din dosar.

Potrivit art. 7 lit. g. din Ordinul nr. 1501/2006 reclamantul era obligatăsă depună dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii, a căror înmatriculare se solicită ulterior datei de_ .

Reclamantul a contestat legalitatea deciziei de calcul și a solicitat restituirea taxei de poluare, cerere care a fost respinsă.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F.

P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. ,

prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală.

Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..

Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr.fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr. _

pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.

Reclamantul intimat B. D. D. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG 93/2003, Curtea a reținut următoarele:

În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, emis Decizia nr.24 în dosarul nr. 9/2011iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod

Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată

Referitor la fond:

În prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul

I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, D.

G. a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu, A. F. pentru

M. și M. M. lui.

Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 50/2008 aplicabilă în prezentul litigiu.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial

urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate

printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data

intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.

Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.

Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).

Referitor la cererea de acordare a dobânzilor:

Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.

Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.

Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal

aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.

Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.

În temeiul art.274 alin.3 C. pr. civ. instanța va obliga recurenta să plătească intimatului B. D. D. suma de 100 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs. Curtea observa caracterul repetitiv al acestui gen de cauza, caracter care reduce foarte mult din prestatia efectiv acordata de catre aparator. De asemenea existenta unei jurisprudente statornice - diminueaza miza litigiului, indiferent de valoarea taxei de poluare, recuperarea acesteia fiind in primul rand o chestiune de timp si nicidecum o incertitudine juridica. F. a de aceste consideratii si observand ca aparatorul partii are mai multe astfel de litigii, imprejurare care la randul sau reduce prestatia efectiv acordata de aparator, curtea apreciaza ca suma de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în recurs este rezonabila pentru a acoperi costurile generate de prezenta cale de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. , împotriva sentinței civile nr. 2613 din_ pronunțată în dosarul nr. _ al T. ui M. , pe care o menține în întregime.

Obligă recurenta să plătească intimatului B. D. D. suma de 100 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Februarie 2013.

Președinte,

S. Al H.

Judecător,

M. B.

Judecător,

G. -A. N.

G. ,

A. B.

Red.G.A.N./dact.V.R.

2 ex./_ Jud.fond: M. H.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2152/2013. Anulare act control taxe şi impozite