Decizia civilă nr. 271/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
cod operator 4204
R. TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 271/R
Ședința publică din 14 martie 2013 Completul constituit din :
PREȘEDINTE: S. O. -
J. ecător
JUDECĂTORI: V. | I. | |
V. | P. | |
GREFIER: D. | H. |
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de petenta SC O.
R. SA, cu sediul în B., Bd. Lascăr C., nr. 51-53, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 7780 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud.
M., în contradictoriu cu intimata A. N. PENTRU P. C.
-C. J. PENTRU P. C. M., având ca obiect plângere contravențională.
Se constată că dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data de_, când prin încheierea ședinței publice din acea zi s-a constatat lipsa părților de la dezbateri, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când pronunțarea soluției a fost amânată inițial pentru data de _
, iar ulterior pentru data de azi.
În urma deliberării tribunalul a pronunțat hotărârea de mai jos.
T.
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7780 /_, a Judecătoriei B. M., s-a respins excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale invocată de petentă, ca neîntemeiată.
S-a respins plângerea formulată de către petenta SC O. R. SA, B.
, în contradictoriu cu intimata A. N. PENTRU P. C. - C.
J. PENTRU P. C. M. .
S-a menținut procesul verbal de constatare a contravenției seria ANPC nr.0528014 /_ întocmit de către intimată.
În considerentele sentinței s-a reținut că potrivit art. 13 din OG 2/2000 aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Potrivit aliniatului al doilea al aceluiași articol, în cazul contravențiilor continue, termenul de 6 luni curge de la data constatării faptei. Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp.
Instanța reține că fiind vorba despre un contract cu executare succesivă, încheiat pe o perioadă de mai multe luni de zile, obligația petentei corelativă dreptului consumatorului de a beneficia de o redactare clară și precisă a clauzelor contractuale, de indicarea exactă a prețurilor și tarifelor și, după caz, a condițiilor de garanție, prevăzut de art. 10 lit. b din OG 21/1992, precum și obligația de a presta numai servicii care să nu afecteze interesele economice ale consumatorilor, prevăzută de art. 7 din același act normativ se prelungește în timp, pe întreaga durată a derulării raporturilor contractuale, având un caracter continuu. O eventuală încălcare a acestor obligații produce în patrimoniul consumatorului un prejudiciu în momentul emiterii fiecărei facturi cu un cuantum majorat. Întrucât actul de executare durează în timp, instanța reține faptul că această contravenție este una continuă, momentul consumării fiind cel al modificării contractului, iar cel al epuizării fiind reprezentat de data încetării raporturilor contractuale.
Pentru argumentele expuse mai sus, instanța constată că termenul de prescripție se calculează de la data constatării faptei, astfel încât urmează să respingă excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale invocată de petentă, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța reține că prin procesul verbal seria ANPC nr. 0528014, încheiat la data de_ de un agent constatator din cadrul intimatei, petentei i s-a aplicat o amendă în cuantum de 2000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10 lit. b din OG 21/1992, sancționată de art. 50 lit. c din OG 21/1992 și avertisment pentru contravenția prevăzută de art. 7 lit. c liniuța a 2-a din OG 21/1992, sancționată potrivit art. 7 din OG 2/2001.
Analizând cuprinsul procesului-verbal sub aspectul legalității sale instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea disp. art. 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, întrucât acesta conține numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că potrivit art. 10 lit. b din OG 21/1992 drepturile consumatorilor, la încheierea contractelor, sunt: de a beneficia de o redactare clară și precisă a clauzelor contractuale, de indicarea
exactă a prețurilor și tarifelor și, după caz, a condițiilor de garanție, iar în conformitate cu prevederile art. 7 lit. c liniuța a doua din OG 21/1992, operatorii economici sunt obligați să presteze numai servicii care să nu afecteze viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora.
Instanța constată că prin plângerea formulată petenta recunoaște că a procedat la modificarea planului tarifar la abonamentul Delfin 10 (10,42 euro TVA inclus) la abonamentul Pantera 12 (12,50 euro TVA inclus), în urma unui apel telefonic din data de_, prin care a convenit cu clientul să optimizeze abonamentul deținut de acesta, fără a mai fi necesar pentru client să se deplaseze la reprezentanța O. pentru a beneficia de ofertă.
Raportat la situația de fapt, instanța reține că petenta a procedat la modificarea unilaterală a contractului încheiat cu consumatorul (care în sesizarea înaintată intimatei precizează că abonamentul convenit a fost în valoare de 10 euro lunar - f.13-14) fără a încheia un înscris adițional la contract care să reprezinte voința bilaterală a părților. Încheierea unui contract în urma unui apel telefonic nu respectă dreptul consumatorilor de a beneficia de o redactare clară și precisă a clauzelor contractuale, de indicarea exactă a prețurilor și tarifelor și, după caz, a condițiilor de garanție. De asemenea, nici relațiile disponibile pe site-ul petentei nu pot substitui existența unui astfel de contract cu clauze clare și precise.
Cu privire la încălcarea art. 7 lit. c liniuța a doua din OG 21/1992 reținută în sarcina petentei, instanța reține că prin modificarea planului tarifar de la abonamentul Delfin 10, în valoare de 10,42 euro TVA inclus la abonamentul Pantera 12, în valoare de 12,50 euro TVA inclus, interesele economice ale consumatorului au fost vătămate, prejudiciul constând în diferența de preț între cele două tipuri de abonament, încasată de către petentă lunar, în lipsa unui acord al consumatorului cu privire la majorarea tarifului perceput, aspect ce reiese din sesizarea înaintată intimatei.
Astfel, prezumția de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de forma prevăzute de lege) din care decurg prezumtia de autenticitate (actul emana în mod real de la cine se spune ca emană) și prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitenta) nu au fost răsturnate în cazul de față, procesul - verbal de constatare și sancționare a contravenției întrunind condițiile de legalitate și temeinicie instituite prin OG2/2001.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii instanța constată că aceasta respectă prevederile art. 21 alin. 3 din OG 2/ 2001, respectiv este aplicată între limitele prevăzute de actul normativ ( fiind dispusă amenda în cuantumul minim prevăzut de lege), este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, fiind luate în considerare împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă ,
circumstanțele personale ale contravenientului și celelalte date înscrise în procesul - verbal.
Pentru toate aceste considerente, instanța apreciază neîntemeiata plângerea formulata de petent, urmând a o respinge ca atare.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs petenta SC O. R. SA, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii plângerii contravenționale.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că în mod eronat instanța de fond a respins excepția prescripției aplicării sancțiunii întrucât nu ne aflăm în cazul unei contravenții continue. Potrivit art.13 din OG nr . 2 / 2001, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data
săvârșirii faptei. "Fapta"; presupus a fi săvârșită de O. R. SA, ar fi avut loc odată cu schimbarea tipului de abonament al clientului, respectiv la data de 20 Iunie 2011. Astfel, în urma unui apel din data de 20 Iunie 2011, începând cu data de 15 Iulie 2011 O. R. și Domnul Donca au convenit de comun acord să optimizeze abonamentul deținut de acesta, fără a mai fi necesar ca clientul să se deplaseze la reprezentanța O. pentru a beneficia de oferta respectivă. Astfel, în luna Iulie 2011 pentru numărul 0742050476, s-a efectuat modificarea planului tarifar de la "Abonamentul Delfin 10"; ( 10,42 Euro TVA inclus ) cu 125 minute naționale și 800 minute în rețea, la "Abonamentul Pantera 12";, care conține 150 minute naționale, 900 minute în rețea, 600 mesaje scrise în rețea, 25 mesaje multimedia, 200 MB trafic internet și 50 mesaje scrise naționale, la un cost total de 12,50 Euro / TVA inclus
Domnul Donca, a fost informat corect și complet asupra ofertei propuse, respectiv abonamentul "Pantera 12";. Apreciem că nu există un prejudiciu pe care să-l fi suferit consumatorul, care să dea dreptul CJPC M. să impună subscrisei remedierea acestuia.
În drept s-au invocat prevederile art.304, 304 ind.1 Cod Procedură Civilă.
Prin întâmpinarea depusă la filele 12-15, intimatul C. J. pentru
P. C. M., a solicitat respingerea recursului, apreciind că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, arătându-se, în esență, că una dintre faptele reținute în sarcina petentei are caracter continuu, iar pe de altă parte, prin fapta sa petenta a afectat interesele economice ale clientului său.
Recursul este fondat.
În luna iunie 2011, în cadrul unei convorbiri telefonice, O. R. SA și un client al său au convenit asupra modificării abonamentului din " Delfin 10"; în " Pantera 12";.
Intimatul, C. J. pentru P. C. M., a apreciat că procedând astfel, petenta a încălcat atât prevederile art. 10 lit.b, cât și pe cele ale art. 7 lit.c liniuța a 2-a, din OG. 21/1992.
Potrivit art. 10 lit. b din OG. 21/1992, printre drepturile consumatorilor la încheierea contractelor se numără și acela de a beneficia de o redactare
clară și precisă a clauzelor contractuale, indicarea exactă a prețurilor și tarifelor și, după caz, a condițiilor de garanție.
Nefiind încheiat între părți în iunie 2011 un contract în formă scrisă, societatea petentă nu poate proba prin înscrisuri îndeplinirea obligațiilor sale. Însă nu trebuie omis faptul că fapta contravențională presupune încălcarea legislației incidente prin modalitatea de redactare a contractului, ceea ce presupune săvârșirea ei la momentul încheierii acordului de voință și nu pe parcursul derulării contractului pentru a ne afla, eventual, în prezența unei contravenții în formă continuă.
În privința realizării acordului de voință, nici una dintre părți nu neagă că acesta s-ar fi încheiat în Iunie 2011. În raport de acest moment sancționarea petentei de-abia în data de_, presupune încălcarea termenului de 6 luni de prescripție a aplicării sancțiunii, prevăzut de art. 13 din OG nr. 2 / 2001.
În consecință, tribunalul constată că, pentru fapta prevăzută de art. 10 lit. b din OG. 21/1992, a intervenit prescripția aplicării sancțiunii amenzii contravenționale, ceea ce atrage după sine nulitatea procesului verbal întocmit cu nesocotirea prevederilor art. 13 din OG nr. 2 / 2001.
În ceea ce privește fapta reținută în sarcina petentei și prevăzută art. 7 lit.c liniuța a 2-a, din OG. 21 / 1992, instanța de recurs apreciază că pentru a se reține săvârșirea acesteia este obligatoriu a se dovedi, în speță, afectarea intereselor economice ale clientului petentei. Or, o astfel de concluzie nu poate fi trasă în cauză, întrucât prin înscrisul depus la fila 10 din dosarul de fond, se dovedește faptul că domnul Donca C., clientul recurentei a arătat că dorește continuarea relațiilor contractuale cu O. R., singura condiție pusă fiind aceea de a se încheia un contract scris, cu clauze clar stipulate. Această atitudine a clientului petentei, ulterioară încheierii procesului verbal atacat, confirmă faptul că oferta societății de telefonie corespunde nevoilor sale, clientul fiind persoana în măsură să aprecieze dacă raportul servicii - preț este da natură să-i lezeze interesele economice. În consecință, în sarcina societății petente nu poate fi reținută săvârșirea contravenției prev. de art. 7 lit.c liniuța a 2-a, din OG. 21 / 1992.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct.9, 312 alin. 3 Cod Procedură Civilă, tribunalul va admite recursul conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Admite recursul declarat de către petenta SC O. R. SA, cu sediul în
B., Bd. Lascăr C., nr. 51-53, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 7780/_ a Judecătoriei B. M., pe care o modifică în sensul că admite plângerea formulată de către petenta SC O. R. SA și în consecință
anulează procesul-verbal de constatare a contravenției seria ANPC nr. 0528014 încheiat la_ de către A. N. pentru P. C. - C.
M. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 martie 2013.
Președinte J. ecători G. ier
S. O. V. I. V. P. D. H.
Red. V.P. - _
Tred. T.F.-_ Ex. 2
J. ecător la fond: D. Ș.