Decizia civilă nr. 285/2013. Anulare proces verbal de contravenție
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 285/2013
Ședința publică din 17 Aprilie 2013 Tribunalul format din: PREȘEDINTE: C. V.
JUDECĂTOR: P. I. JUDECĂTOR: U. I.
GREFIER: P. R. A.
S-a luat în examinare recursul declarat de intimata C. - C., împotriva sentinței civile nr. 9748 din_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, în contradictoriu cu petenta SC. P.
S., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul petentei-intimate, av. O. C.
, lipsă fiind intimata-recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
În procedura verificării competenței instituită de dispozițiile Legii nr. 202/2010, în conformitate cu art. 159¹ alin. 4 din Codul de procedură civilă, Tribunalul apreciază că este competent din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezenta cauză, potrivit art. 2 pct. 3 Cod pr. civilă, coroborat cu art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001.
Instanța constată recursul la prim termen de judecată, fiind declarat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, motivat și comunicat.
Se constată că s-au depus la dosar de către petenta-intimată, la_, prin serviciul de registratură al instanței, concluzii scrise.
Interpelat de instanță, reprezentantul petentei-intimate arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri, tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul petentei-intimate, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele arătate pe larg în concluziile scrise depuse la dosar. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată că :
Prin sentința civilă nr. 9748 din_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, s-a admis plângerea contravențională formulată de petenta SC P. S., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA - C. B. și în consecință s-a dispus anularea ca nelegal procesul-verbal de constatare a contravenției seria R12 nr. 0314069/_ încheiat de către CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - C. și sancțiunile aplicate în temeiul său.
A fost obligată intimata la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond în baza probelor administrate a reținut următoarele:
La data de_ a fost emis procesul-verbal de constatare a contravențiilor atacat, prin care s-a reținut în sarcina petentului că în data de_, ora 13:46, pe DN 17, km. 85+380m, Tiha B., vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.
În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.
Din analiza prevederilor textului mai sus menționat rezultă faptul că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.
Această cerință cumulativă este una fundamentală, deoarece, în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în
locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol social mai ridicat, respectiv o faptă penală.
Prin urmare, o primă sarcină a instanței de judecată care este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentei este prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.
Astfel, în primul rând, instanța a trebuit să verifice dacă la data comiterii faptei era sau nu în vigoare acel text legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al sancționării faptei și, în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții.
În consecință, instanța, cercetând conținutul procesului - verbal atacat, a constatat că textul legal reținut de către agenții constatatori ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate ca fiind contravenție, este în vigoare.
Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța a reținut că procesul - verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor - verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când a apreciat probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 31 - 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul - verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Având în vedere aceste principii, instanța a constatat că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Dat fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentei în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Așadar, inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petenta, cu respectarea prevederilor art. 1169 Cod civil, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul, mijloacele de probă fiind enumerate în dispozițiile art. 1170 Cod civil.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că nu există cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu pe cale de excepție, însă în procedura analizării legalității actului constatator, plângerea contravențională pendinte apare ca fiind fondată în considerarea argumentelor ce vizează neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de dispozițiile OG nr. 2/2001.
Astfel, art. 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stipulează că este act administrativ "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ";.
De asemenea, art. 34 al. 2 din OG nr. 2/2001 prevede că "Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului";, dând așadar caracter administrativ proceselor - verbal de constatare a contravențiilor și subrogând această categorie de acte raporturilor de autoritate.
Totodată, din economia prevederilor art. 3 și 4 din Legea nr. 455/2001, instanța a reținut că înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, atât înscrisul electronic, cât și semnătura electronică atașată acestora putând fi aplicate raporturilor juridice de drept privat. Că este așa o confirmă și prevederile art. 5 din Legea nr. 455/2001 în conformitate cu care "înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată";.
Actul constatator atacat în cauză reprezintă o dovadă că intimata a încheiat în sarcina petentei în format electronic un proces - verbal de constatare a contravenției pe care nu l-a comunicat petentei în modalitatea prevăzută în Legea nr. 455/2001, adică prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, ci prin procedura prevăzută în OG nr. 2/2001. Ori, nici dispozițiile OG nr. 2/2001 și nici cele ale OG nr. 15/2002 nu prevăd expressis verbis posibilitatea întocmirii de către agentul constatator în formă electronică a proceselor verbale, fiind arhicunoscut aspectul că acolo unde legiuitorul nu prevede în mod expres nici interpretul nu poate să adauge.
Rezultă, așadar, că dispozițiile legale imperative privind modalitatea de întocmire a actelor administrative constatatoare nu au fost respectate în cauză, aspect pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța a admis ca fiind fondată plângerea contravențională, sens în care va anula procesul-verbal de constatare a contravenției seria R12 nr. 0314069/_ de către CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - C. ca fiind neîntemeiat.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată intimata la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta C. SA, care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței primei atacate și pe fond să se respingă capătul de cerere privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea recursului s-a arătat,în esență, că semnătura electronică reprezintă forma digitală a semnăturii olografe, având aceeași funcționalitate și aplicabilitate ca și semnătura olografă, servind la identificarea semnatarului și atestarea că cele constatate în procesul verbal corespund întrutotul stării de fapt și de drept reținute, investind astfel actul de constatare a contravenției cu prezumția de temeinicie și legalitate.
Întrucât art.l7 din OG nr.2/200l nu impune ca o condiție de legalitate semnătura manuscrisă a agentului constatator, s-a arătat că procesele verbale de contravenție sunt semnate potrivit cerințelor legale imperative, semnătura electronică nerăpindu-i actului administrativ de drept public caracterul și calitatea de act autentic ce a fost emis de un funcționar public competent și cu respectarea solemnităților prevăzute de lege.
De asemenea, recurenta a solicitat să nu fie obligată la plata cheltuielilor de judecată, cum a stabilit instanța de fond, nefiind în culpă procesuală din moment ce a constatat că petenta nu deține rogvinetă valabilă. In subsidiar,a solicitat reducerea cheltuielilor de judecată.
Recursul este nefondat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs precum și sub toate aspectele, potrivit disp.art.304/l C.pr.civ, tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, făcând o corectă interpretare a probelor administrate și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie.
Potrivit art. 4 pct. 2 și 3 din Legea nr. 455 din 18 iulie 2001 privind semnătura electronică, înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar; iar semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare.
Regimul juridic al înscrisurilor în formă electronică este reglementat în capitolul 2 în cuprinsul articolelor 5-11. Din interpretarea acestor prevederi rezultă că înscrisurile în formă electronică cărora le este atașată semnătura electronică sunt asimilate, în ceea ce privește condițiile și efectele lor, cu înscrisurile sub semnătură privată, iar între cei care le-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile are același efect ca actul autentic.
Având în vedere și dispozițiile art. 2 și art. 3 din legea privind semnătura electronică, conform cărora această lege se completează cu dispozițiile legale privind încheierea, validitatea și efectele actelor juridice, nici o dispoziție a prezentei legi neputând fi interpretată în sensul limitării autonomiei de voință și a libertății contractuale a părților, se desprinde concluzia că înscrisurile electronice și semnătura electronică sunt
aplicabile raporturilor juridice de drept privat și nu raporturilor juridice de drept public
cărora li se circumscrie și procesul-verbal de constatare a contravenției.
Astfel, tribunalul reține că procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate cu caracter individual întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, investit cu autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege. Din această perspectivă, procesul-verbal de constatare a contravenție contestat trebuie să îndeplinească condițiile specifice de fond și de formă ale actului administrativ individual, în speță cele prevăzute de OG nr.2/2001 aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002.
Reținând că procesele-verbale de contravenție, ce au natura juridică a unui act administrativ, de drept public, nu le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 455 din 18 iulie 2001 privind semnătura electronică, atâta vreme cât legiuitorul, prin OG nr. 15/2002, nu a înțeles să deroge sub acest aspect de la dreptul comun în materia contravențiilor, tribunalul apreciază că actele sancționatoare contestate de petent sunt lovite de nulitate absolută, acestea fiind întocmite într-o altă formă decât cea prevăzută de lege, așa cum corect a reținut și instanța de fond, astfel că în temeiul art. 312 alin.1 Codul de procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
In mod corect și legal instanța de fond a obligat pe intimata C. SA-C. la plata cheltuielilor de judecată, în baza art.274 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală din moment ce s-a constatat nulitatea actului sancționator.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta COMPANIA NAȚIONALA DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică C. cu sediul în B., B-dul I. M. nr. 40lA, sector 6, împotriva sentinței civile nr.9748 din 08.l0.20l2 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. 6734/l90/2012.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de l7 aprilie 20l2.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
V. C. | I. P. | I. U. | A. | R. | P. |
Red/dact PI/CR 2 ex/ l4.05.20l3
Jud.fond. V. V.
