Decizia civilă nr. 349/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ N r. 349/2013
Ședința publică din data de 23 Mai 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. L. T. JUDECĂTOR: M. A. P. JUDECĂTOR: L. D. E.
GREFIER: M. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul I. J. DE P. B. -N. împotriva Sentinței civile nr. 1315/_ pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar nr._ și în contradictoriu cu intimatul D. B. D., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul, lipsă fiind reprezentantul recurentului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar, la data de_, Întâmpinare formulată de intimat, prin care se solicită respingerea recursului.
Tribunalul, efectuând verificările impuse de art. 1591alin. 4 Cod pr. Civilă, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezentul recurs, potrivit art. 299 pct. 2 Cod pr. civilă, raportat la art. 2 pct. 3 Cod pr. civilă și la art. 34 alin. 2 din OG. nr. 2/2001.
Totodată, constată că recursul este declarat în termenul legal, scutit de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, motivat și comunicat.
De asemenea, față de împrejurarea că întâmpinarea s-a depus la dosar cu mai mult de 5 zile înaintea termenului de judecată și recurentul are termen în cunoștință, instanța apreciază că nu se impune comunicarea întâmpinării cu recurentul.
Intimatul arată că nu are cereri de formulat în cauză.
Tribunalul, nemaifiind alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, pentru motivele arătate în întâmpinare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Tribunalul reține recursul în pronunțare.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 1315/2012 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr._ a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul D. -B. D., împotriva procesului- verbal de contravenție seria CP nr. 0527032, încheiat la data de_ de către IJP BN - Secția 5 P. Rurală Petru Rareș și s-a dispus anularea procesului verbal ca fiind netemeinic și exonerează petentul de sancțiunile aplicate.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că la data de_, agentul constatator din cadrul IPJ BN - Secția 5 P. Rurală Petru Rareș, a întocmit procesul-verbal seria CP nr. 0527032, prin care a fost sancționat contravențional petentul D. -B. D. cu 5 puncte amendă în sumă de 350 lei și reținerea permisului de conducere, întrucât în aceeași zi, orele 06,50, pe DN 17 km 16+250 m, a condus autoturismul marca Chevrolet cu nr. de înmatriculare_, în direcția B. -Dej, ocazie cu care a efectuat manevra de depășire a auto marca VW cu nr. 9364DSW, în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația "Depășirea interzisă";, încălcând marcajul longitudinal "linie continuă";, fapta comisă fiind prevăzută de art. 120 al. 1 lit. h și i din HG 1391/2006, și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. "e"; din OUG nr. 195/2002 cu amenda prevăzută de clasa a II-a de sancțiuni (4-5 puncte amendă) și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
Așa cum rezultă din cuprinsul procesului verbal, petentul a refuzat să semneze actul constatator, făcând-se mențiunea "nu recunosc fapta";. Procesul verbal a fost semnat de martorul C.
A. ian Dan.
În ce privește faptul că în actul constatator nu s-a specificat ocupația și locul de muncă ale contravenientului, se constată că această susținere este reală, însă nu este motiv de nulitate absolută. Obligația de a menționa ocupația și locul de muncă este prevăzută la art. 16 al. 1 din OG 2/2001, însă încălcarea acestor prevederi legale se sancționează cu nulitatea relativă. Ori petentul nu a dovedit nici o vătămare a sa prin nemenționarea acestor aspecte în procesul verbal, vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului verbal.
Referitor la descrierea faptei, se reține că aceasta s-a făcut corespunzător art. 16 din OG 2/2001, cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, descrierea acțiunilor contravenientului, a datelor autovehiculelor implicate în depășire, astfel că nici acest motiv de nulitate relativă nu este întemeiat, nefiind incidente prevederile art. 17 din OG 2/2001 care prevăd nulitatea absolută a procesului verbal pentru lipsa mențiunilor privind fapta săvârșită (ceea ce nu este cazul în speță).
Cu privire la faptul că lipsește descrierea clară a locului săvârșirii faptei, din cuprinsul procesului verbal se constată că nici aceste susțineri ale petentului nu pot fi reținute, întrucât agentul constatator a descris exact locul respectiv, menționând "DN 17, km. 16+250";.
Așadar motivele de nulitate relativă (și nu absolută cum se susține) invocate în plângerea formulată, neputând fi reținute, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare a contravenției contestat, respectă condițiile de formă prevăzute de OG nr. 2/2001, nefiind incidente motive de nulitate absolută care să poată fi invocate și din oficiu, acesta fiind legal întocmit.
În ce privește temeinicia procesului verbal, în cauză nu a putut fi audiat martorul semnatar al procesului verbal, care este și șoferul autovehiculului depășit, întrucât acesta nu s-a prezentat, fiind plecat din țară.
Prin urmare, probatoriul administrat nu confirmă cele reținute în procesul verbal contestat, în sensul că petentul ar fi efectuat manevra de depășire în zona de acțiunea indicatorului "Depășirea interzisă"; și încălcând marcajul longitudinal continuu (nefiind făcută nicio dovadă în acest sens). Petentul a contestat starea de fapt reținută de agentul constatator, arătând că manevra de depășire nu s-a făcut în modalitatea descrisă în procesul verbal.
În consecință, raportat la faptul că în cauză nu s-a probat starea de fapt reținută în actul sancționator, existând dubii asupra celor constatate prin prisma susținerilor petentului care sunt în contradicție cu cele menționate în procesul verbal (iar dată fiind imposibilitatea audierii martorului citat în cauză, nu se poate stabili cu exactitate starea de fapt), dubii care îi profită petentului potrivit principiilor in dubio pro reo (îndoiala profită învinuitului) și in dubio quod minimum in dubio quod mitrius (în caz de îndoială se ia în considerare ceea ce este mai puțin împovărător), instanța apreciază că, în speță, nu s-a probat, fără dubiu, săvârșirea contravenției de către petent. Astfel, procesul-verbal de constatare a contravenției contestat nu a fost întocmit cu reținerea în prealabil a unei stări de fapt conforme cu realitatea, fapta petentului neîntrunind elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina sa.
În privința probațiunii, este de remarcat că petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției "contravenientului"; dincolo de orice îndoiala rezonabilă. În conformitate cu jurisprudența CEDO care, definind în mod autonom noțiunea de acuzație în materie penală, în raport de cele trei criterii alternative stabilite (calificarea în dreptul intern, natura faptei și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate), a statuat că scopul interpretării date dispozițiilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în sensul că noțiunea de "acuzație în materie penală"; include și domeniul contravențional, a fost acela de a asigura aceleași garanții procesuale celor învinuiți de săvârșirea unei contravenții, ca și celor învinuiți de săvârșirea unei infracțiuni (Sporrong și Lonnroth contra Suediei - 1982, Ozturk contra Germaniei - 1984, Lutz contra Germaniei - 1987), neputând lipsi dintre acestea prezumția de nevinovăție instituită prin art.
6.2 din Convenție.
Așadar, cum raportat la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din data de_ în Cauza Anghel împotriva României -_, nu s-au demonstrat cele reținute în sarcina petentului, instanța, în baza dispozițiilor art. 34 din OG 2/2002, a admis prezenta plângere
contravențională și a dispus anularea procesului verbal ca fiind netemeinic, reținându-se că petentul nu a săvârșit contravenția pentru care a fost sancționat, totodată fiind exonerat de sancțiunile aplicate.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurentul I. de P. al Județului B. -N.
, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că fapta contravențională a fost constată de agentul constatator, aflat în exercițiul funcțiunii, în mod direct, ex proprius sensibus. Acest act administrativ beneficiază de prezumția relativă de legalitate și temeinicie sub aspectul constatării stării de fapt. O astfel de prezumție, nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție, garantată de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărârea Salabiaku împotriva Franței din 7 octombrie 1988; hotărârea Telfner împotriva Austriei, din 20 martie 2001; hotărârea Anghel împotriva României, din 4 octombrie 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, iar utilizarea acestora este permisă și în materie penală, pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont și de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 350 lei) cât și faptul că petentul are posibilitatea de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, îndreptățesc aplicarea prezumției de legalitate si de temeinicie a procesului-verbal, având în vedere faptul că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție au fost percepute în mod personal de agentul constatator.
In același sens, pronunțându-se cu privire la excepția de neconstituționalitate a unor articole ale OUG nr. 195/2002R, Curtea constituțională a stabilit, în Decizia nr. 796/_ publicată în M.Of. nr. 571/_: "faptul că, potrivit art. 109 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, aceste sancțiuni contravenționale se aplică de polițistul rutier dă expresie competenței acestui reprezentant al autorității publice, așa cum a fost reglementată de legiuitor". Voința legiuitorului este fără dubiu de a se constata contravențiile în mod direct de către agentul constatator, excepțiile reprezentând cazuri particulare în care faptele trebuie să fie constatate cu ajutorul unor mijloace tehnice, cum sunt cele privind viteza de deplasare ori conducerea sub influența unor substanțe, fiind expres prevăzute. Prezumția de legalitate și temeinicie a procesului- verbal întocmit de agentul constatator în baza constatărilor sale personale nu contravine jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, fiind în conformitate cu aceasta. Astfel, cu privire la constatarea faptei de către un agent abilitat și menținerea sancțiunii aplicate în lipsa probei contrare, Curtea s-a pronunțat în Hotărârea dată în cazul Janosevic contra Suediei, dar și în Hotărârile în cazul Blum împotriva Austriei, (2005), cazul N. Gheorghe împotriva României, și cazul Haiducu și alții împotriva României.
În concluzie, petentul care contestă starea de fapt reținută de agentul constatator are sarcina de a dovedi contrariul prin probe concludente.
Potrivit dispozițiilor art. 1169 Cod civil, cel care face o cerere în fața instanței de judecată trebuie să o dovedească, mijloacele de probă fiind enumerate în dispozițiile art. 1170 Cod civil.
Deoarece, în speță, este vorba despre o contravenție constatată direct de organul constatator, rezultă că faptele constatate personal de acesta sunt suficiente pentru a da naștere prezumției simple de temeinicie (veridicitate) a procesului-verbal.
Prin urmare, simpla negare a petentului, în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe pentru a înlătura prezumția născută împotriva sa.
Din raportul agentului constatator anexat rezultă împrejurările și modalitatea de stabilire a stării de fapt care a atras sancționarea contravențională a petentului. La momentul constatării faptei contravenționale, petentul nu a propus probe sau martori prin care să dovedească altă stare de fapt decât cea reținută în procesul-verbal de constatare. Fapta constatată în mod direct a fost confirmată de conducătorul autocarului depășit.
Referitor la jurisprudența CEDO invocată de instanță (cauza Anghel împotriva României, 2007), precum și la citarea trunchiată a unei hotărâri pronunțate de Tribunalul Cluj ca instanță de recurs din plângerea contravențională menționăm faptul că aspectele reliefate nu sunt incidente în această speță (fapta fiind constatată în mod direct de organul constatator aflat în exercițiul
funcțiunii), ci ambele privesc situații în care fapta a fost constatată în mod indirect, în urma administrării probelor.
Totodată, se menționează că potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 183/2003, procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție ce are o natură relativă, putând fi răsturnată prin proba contrară. într-adevăr, potrivit jurisprudenței CEDO (spre exemplu cauza Ozturk c. Germaniei), normele ce sancționează contravenții au o natură penală, astfel că judecarea unor astfel de cauze trebuie să asigure respectarea garanțiilor prevăzute de art. 6 (în materie penală), din Convenție. în același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională, statuând că, legislația contravențională din România intră sub incidența art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Deciziile 183/_, 259/2003).
Tot Curtea de la Strasbourg a statuat în cauza Salabiaku c. Franței si Pham Hoang c. Franței că prezumțiile de fapt și de drept sunt compatibile cu art. 6, din Convenție, dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile: 1. să fie utilizate în limite rezonabile, care să țină seama de importanța mizei (pentru învinuit), precum și de garantarea dreptului la apărare; 2. acestea nu operează automat (nu sunt absolute), iar cel în defavoarea căruia operează acestea (contestatorul) are la îndemână mijloace de probă variate pentru a putea dovedi faptul ca sunt neîntemeiate.
Raportat la aceste condiții se observă cu claritate că prezumția de legalitate si temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție, potrivit legislației române, este compatibilă din toate punctele de vedere cu art. 6 din Convenție, întrucât, natura prezumției de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție este relativă, putând fi răsturnată prin orice mijloc de probă prevăzut de lege, asigurându-se în acest fel respectarea dreptului la apărare al contestatorului.
În concluzie, doar în cazul constatărilor indirecte (ulterior săvârșirii faptelor) procesul- verbal nu se mai bucură de prezumția de temeinicie, iar organul constatator are sarcina de a proba cele constatate, neputând constitui singurul temei acuzator, în timp ce în cazul constatărilor directe procesul-verbal se bucură de prezumția de temeinicie și veridicitate, fapt ce este în deplin acord cu jurisprudența CEDO și cu deciziile Curții Constituționale.
Prin sentința civilă nr. 1315/2012, instanța deși a reținut faptul că agentul a constatat în mod direct fapta contravențională, în condițiile în care procesul-verbal nu a fost susținut și de alte probe (din motive obiective, precum plecarea în străinătate a martorului ocular legal citat în vederea audierii), iar petentul nu a administrat nicio probă pentru combaterea stării de fapt (criticile amplu formulate în plângere privind aspecte ce țin de legalitatea procesului-verbal, critici ce au fost înlăturate de instanța de fond) a admis plângerea petentului și a anulat procesul-verbal ca netemeinic, fără a avea în vedere natura constatării faptei și prezumția de temeinice de care se bucură procesul-verbal. Simplele susțineri contrare ale petentului, lipsite de orice suport probator nu pot crea "dubii" serioase cu privire la starea de fapt reținută de agentul constatator și nu pot conduce la anularea procesului-verbal.
Intimatul D. B. D. a formulat întâmpinare,
prin care a solicitat respingerea recursului, ca fiind netemeinic, nelegal și nefondat.
În motivare s-a arătat că motivele invocate de recurentă în cuprinsul cererii de recurs și pentru care solicită casarea sentinței pronunțată de Judecătoria Beclean nr. 1315/2012, nu au niciun suport legal. Instanța în mod corect a reținut că probatoriul administrat nu confirmă cele reținute în procesul verbal contestat, în sensul că petentul ar fi efectuat manevra de depășire în zona de acțiune a indicatorului "depășirea interzisă" și încălcând marcajul longitudinal continuu (nefiind făcută nicio dovadă în acest sens).
Intimatul a contestat starea de fapt reținută de agentul constatator, arătând că manevra de depășire nu s-a făcut în modalitatea descrisă în procesul verbal criticat.
Se apreciază că este corectă și justificată hotărârea instanței de fond raportat la faptul că, în cauză nu s-a probat starea de fapt reținută în procesul verbal, existând dubii asupra celor constatate prin prisma susținerilor petentului care sunt în contradicție cu cele menționate în procesul verbal (iar dată fiind imposibilitatea audierii martorului citat în cauză, nu se poate stabili cu exactitate starea de fapt), dubii care îi profită subsemnatului potrivit principiilor in dubio pro reo (îndoiala profită învinuitului) și in dubio quod minimum in dubio quod mitrius (în caz de îndoială se ia în considerare ceea ce este mai puțin împovărător), astfel că instanța de fond corect a reținut în prezenta cauza faptul că nu s-a probat, fără dubiu, săvârșirea contravenției de către subsemnat.
Astfel, procesul verbal de constatare a contravenției contestat, nu a fost întocmit cu reținerea în prealabil a unei stări de fapt conforme cu realitatea, fapta subsemnatului neîntrunind elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina sa.
Este corectă remarca instanței de fond cu privire la faptul că subsemnatul ar fi trebuit să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal, doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției "contravenientului" dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În conformitate cu jurisprudența CEDO care, definind în mod autonom noțiunea de acuzație în materia penală, în raport de cele trei criterii alternative stabilite (calificarea în dreptul intern, natura faptei și gradul de severitate al sancțiunii aplicate), a statuat că scopul interpretării date dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că noțiunea de
"acuzație în materia penală" include și domeniul contravențional, a fost acela de a asigura aceleași garanții procesuale celor învinuiți de săvârșirea unei contravenții, ca și celor învinuiți de săvârșirea unei infracțiuni (Sporrong și Lonnroth contra Suediei - 1982, Ozturk contra Germaniei - 1984, Lutz contra Germaniei - 1987), neputând lipsi dintre acestea prezumția de nevinovăție instituită prin art.
6.2 din Convenție.
Luând în considerare cele menționate de intimat în plângerea contravențională formulată și totodată raportat de Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din data de_ în cauza Anghel împotriva României - nu s-au demonstrat cele reținute în sarcina intimatului, astfel că instanța în mod corect și în baza dispozițiilor art. 34 din OG 2/2002 a admis plângerea contravențională formulată și a dispus anularea procesului verbal ca fiind netemeinic, reținându-se că intimatul nu a săvârșit contravenția pentru care a fost sancționat și implicit a fost exonerat de sancțiunile aplicate.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate si din oficiu, conform dispozițiilor art. 3041Cod proc. civila,
tribunalul constata ca acesta este fondat pentru considerentele ce vor fi relevate:
La data de_, agentul constatator din cadrul IPJ BN - Secția 5 P. Rurală Petru Rareș, a întocmit procesul-verbal seria CP nr. 0527032, prin care a fost sancționat contravențional petentul D. -B. D. cu 5 puncte amendă în sumă de 350 lei și reținerea permisului de conducere, întrucât în aceeași zi, orele 06,50, pe DN 17 km 16+250 m, a condus autoturismul marca Chevrolet cu nr. de înmatriculare_, în direcția B. -Dej, ocazie cu care a efectuat manevra de depășire a auto marca VW cu nr. 9364DSW, în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația
"Depășirea interzisă";, încălcând marcajul longitudinal "linie continuă";, fapta comisă fiind prevăzută de art. 120 al. 1 lit. h și i din HG 1391/2006, și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. "e"; din OUG nr. 195/2002 cu amenda prevăzută de clasa a II-a de sancțiuni (4-5 puncte amendă) și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
Contrar retinerilor instantei de fond, tribunalul apreciaza ca sarcina probei ii revenea petentului, in conditiile in care fapta contravențională a fost constată de agentul constatator, aflat în exercițiul funcțiunii, în mod direct, ex proprius sensibus.
Actul sanctionator, fiind un act act administrativ beneficiază de prezumția relativă de legalitate și temeinicie sub aspectul constatării stării de fapt, prezumție ce nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție, garantată de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, contravenientul avea posibilitatea de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal, insa acesta nu a indicat nici o proba in fata instantei. Simpla negare a petentului, în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe pentru a înlătura prezumția născută împotriva sa.
Doar în cazul constatărilor indirecte (ulterior săvârșirii faptelor) procesul-verbal nu se mai bucură de prezumția de temeinicie, iar organul constatator are sarcina de a proba cele constatate, actul sanctionator neputând constitui singurul temei acuzator.
Raportat la considerentele de fapt și de drept relevate mai sus, tribunalul, în baza art. 304 pct. 9 raportat la art.312 alin.1 teza 1, alin.2 teza 1, alin. 3 teza 1 din Codul de proc. civilă, va admite recursul, va modifica sentința recurată în sensul că va respinge plângerea contravențională formulată de petent, ca nefondata.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul I. de P. al Județului B. -N., cu sediul în B., str. N. B., nr. 1-3, jud. B. -N., împotriva sentinței civile nr. 1315/2012 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar_ .
Modifică sentința atacată în sensul că respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul D. B. D. împotriva procesului verbal de contravenție seria CP nr. 0527032/_ emis de I. de P. al Județului B. -N. - Secția 5 Poliția Rurală Petru Rareș.
Fără cheltuieli de judecată. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 23 mai 2013.
Președinte, | Judecători, | Grefier, | |||||
B. | L. T. | M. | A. P. | L. D. E. | M. | D. |
Red/dact: BLT/HVA
_ /4 ex
Jud. fond:C. Kisselef L.