Decizia civilă nr. 2853/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2853/2013
Ședința publică din data de 06 Martie 2013 PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H.
G. D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul P. C. L., împotriva sentinței civile nr. 5116 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., în contradictoriu cu pârâții I. DE P. AL J.
M. și G. D., având ca obiect - obligația de a face predare permis de conducere.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimatul-pârât a depus la dosar concluzii scrise
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5116 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată și completată de reclamantul P. C. L. în contradictoriu cu pârâtii I. de P. al J. M. și G. D. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Instanța a reținut că, deși temeiul juridic indicat în acțiune este cel al răspunderii civile delictuale, prezenta cauză are practic ca obiect un refuz de soluționare al cererii, întrucât pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 republicată.
Astfel, potrivit art. 8 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ
"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă […] poate sesiza instanța competentă de contencios administrativ, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și eventual reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel ce consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.
Pentru a ne afla în prezența unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri în sensul prevederilor art. 2 lit.";i"; din Legea contenciosului administrativ e necesară expunerea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; prin exces de putere înțelegându-se potrivit art. 2 lit. n) din același act normativ " exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor";
Raportat la înscrisul de la fila 12 din dosar prin care pârâții comunică reclamantului motivul pentru care nu se poate soluționa favorabil solicitarea sa de restituire a permisului de conducere la acel moment (_ ) menționându-se că există dosarul 587/P/2011 pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. încă nesoluționat, instanța a apreciat că nu se poate vorbi de un refuz nejustificat de soluționare a cererii.
Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale în dosarul 66/P/2012 este emisă ulterior, la_, iar de la acea dată reclamantul nu a făcut dovada înregistrării unei alte cereri. Mai mult reprezentanta IPJ M., prezentă în instanță la termenul de judecată din_ a comunicat că permisul de conducere se va restitui reclamantului la momentul în care acesta va dori să se prezinte pentru a intra în posesia acestuia, însă reclamantul nu s-a manifestat în acest sens.
Prin urmare, instanța a apreciat acțiunea în întregime ca nefondată, sens în care a respins-o conform dispozitivului, conform art. 18 din Legea contenciosului administrativ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P. C. L.
solicitând ca instanța de judecată, în temeiul art. 312 al. 2-5, raportat la arte 304 pct. 9 să admită recursul, să modifice în totalitate hotărârea primei instanțe, î sensul de a obliga intimata la restituirea permisului de conducere, iar În caz de opunere să fie obligată la plata de daune cominatorii În sumă de 50 lei, până la Îndeplinirea obligației și la plata de daune morale În sumă de 10.000.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, în anul 2005 Poliția comunei Remeți jud. M. a Încheiat două procese verbale de constare a contravenției la regimul circulației pe drumurile publice.
Aceste procese verbale de constatare a contravenției au fost anulate prin sentința civilă cu nr. 2996 din 14 decembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, În dosarul cu nr. 2444/2005, Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs, iar prin Decizia civilă cu nr. 115 din_ pronunțată În dosarul civilă cu nr. 1135/2006 s-a admis recursul, s-a modificat În parte hotărârea primei instanțe, În sensul că s-a anulat un proces verbal și s-a menținut un alt proces verbal.
De la această dată a făcut demersurile pentru a reintra În posesia permisului, Însă funcționarul de la ghișeu a refuzat predarea acestuia pentru considerente care nu țin de O.U.G. 195/2002. Mai mult decât atât circulând pe drumurile publice întâmpină nenumărate greutăți și șicane din partea agenților de circulație pe care nu-i poate face să Înțeleagă că are dreptul de a circula pe drumurile publice, chiar dacă nu are permisul de conducere asupra sa.
A menționat următoarele dosare penale: 117/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, soldat cu Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din_ pentru considerentul că nu sunt Întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 86 al. II din OUG 195/2002.
Un alt dosar Întocmit de către Poliția orașului B. Sprie pentru aceeași infracțiune.
A depus la dosarul cauzei adresa prin care la data de_ a solicitat restituirea permisului. A depus răspunsul din_ de la Serviciul P. i Rutiere în care i se arată că nu i se poate restitui permisul deoarece are un dosar penal.
A formulat din nou cerere pentru restituirea permisului și din nou a primit la data de_ același răspuns.
A formulat din nou la_ ,răspuns pe care Însă nu l-a mai primit.
A arătat că deși nu a săvârșit nici o infracțiune la legea circulației i se refuză constant restituirea permisului de conducere, iar la cererile sale repetate i se răspunde negativ, aceasta făcându-se Într-un mod discreționar, dovedindu-se Încă o dată abuzul În funcție săvârșit de către șeful serviciului rutier, În dauna interesului reclamantului prin exces de putere.
A depus la instanța de judecată copii ale Rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale într-un număr de patru dosare, a arătat că reținerea permisului de conducere a reclamantului la Serviciul Rutier M. și refuzul de a-l preda sau restitui reclamantului reprezintă un abuz și o vătămare În drepturile și interesele legitime ale reclamantului, că aceste abuzuri s-au consumat până În momentul În care reclamantul redactează prezentul recurs și nu pot fi reparate decât prin plata daunelor morale.
A solicitat pe parcursul judecății ca pârâții să răspundă la mai multe întrebări fără să existe o poziție procesuală a acestora.
Solicită a se constata că sunt Îndeplinite prevederile art. 1, art. 7 și art. 8 din Legea 554/2004, iar pe cale de consecință să se admită recursul așa cum este formulat.
Pârâtul intimat I. DE P. AL J. M. a formulat concluzii scrise
prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și nefondat.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Calificarea obiectului acțiunii respectiv a temeiului său de drept, necontestate de către reclamant, vizează refuzul nejustificat al autorității - IPJ M. de a-i permisul de conducere auto, reținut, în opinia reclamantului, pe nedrept.
Raportat la condițiile impuse de art.. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 2 lit. i și n din același act normativ, tribunalul a constatat că nu există un refuz nejustificat al autorității de soluționare a unei cereri astfel încât a respins acțiunea.
Curtea achiesează concluziilor instanței de fond în sensul că, existând mai multe dosare penale vizându-l pe reclamant dintre care doar unele au fost finalizate, restituirea permisului auto nu era posibilă.
Astfel, la momentul la care reclamantul a solicitat restituirea permisului, dosarul penal nr. 587/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. nu era finalizat.
În ceea ce privește întrebările pe care recurentul susține că le-ar fi adresat pârâților, Curtea constată că, deși instanța de fond a încuviințat luarea interogatoriului pârâtului IPJ M., reclamantul nu a formulat în scris întrebările pentru a putea fi comunicate, așa cum i s-a pus în vedere prin încheierea de ședință din_ -f.31 dosar fond, la termenul de judecată următor arătând că nu mai are alte cereri -f.98.
Față de aceste împrejurări, în baza art. 312 Cod proced. civilă, Curtea va respinge recursul declarat de P. C. L. împotriva sentinței civile nr. 5116 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P. C. L. împotriva sentinței civile nr. 5116 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, D. M. | Judecător, F. T. | Judecător, M. H. |
G. , D. C. |
Red.M.H./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: S. O.