Decizia civilă nr. 299/2013. Contencios. Transformare amenda

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 299/2013

Ședința publică din data de 25 Aprilie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: A. P. M. JUDECĂTOR D. E. L. JUDECĂTOR L. T. B. GREFIER I. D. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul S. O. G. împotriva sentinței civile nr. 2329/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._, având ca obiect transformare amendă.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care :

În procedura verificării competenței instituită de dispozițiile Legii nr. 202/2010, în conformitate cu art. 159¹ alin. 4 din Codul de procedură civilă, Tribunalul apreciază că este competent din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezenta cauză, potrivit art. 2 pct. 3 Cod procedură civilă.

Instanța constată recursul la prim termen de judecată, formulat în termen, motivat și comunicat. Analizând actele dosarului, instanța reține recursul în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată;

Prin sentința civilă nr. 2329/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._, a fost admisă sesizarea formulată de petenta P. O. N., în contradictoriu cu intimatul S. O.

  1. și în consecință a fost înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenție CC, nr.0063357 încheiat la data de_ de către Inspectoratul de Poliție al Județului Bistrița N. - Serviciul Poliției Rutiere - Secția N. cu sancțiunea prestării a 5 ore de muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei orașului N. .

    Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție CC, nr.0063357 încheiat la data de_ de către Inspectoratul de Poliție al Județului Bistrița N. - Serviciul Poliției Rutiere, a fost sancționat intimatul cu amendă contravențională în cuantum de 100 lei. Împotriva acestui proces - verbal nu s-a formulat plângere contravențională, astfel că procesul - verbal de contravenție constituie titlu executoriu potrivit art. 37 din OG nr. 2

    /2001 cu modificările și completările ulterioare.

    Întrucât intimatul nu deține bunuri urmăribile, petentul a solicitat a se face aplicarea disp.

    OG nr. 2 /2001.

    Analizând prezenta sesizare prin prisma disp. art. 39/1 din OG nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare instanța a apreciat că aceasta este întemeiată, sens în care a admis-o, conform dispozitivului prezentei sentințe.

    Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurentul S. O. G., solicitând admiterea recursului.

    Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, precum și sub toate aspectele, potrivit disp.art.304lC.pr.civ, tribunalul reține următoarele:

    Recurentul a făcut dovada în fața instanței de recurs, prin chitanța nr. NAD-0926-020 din_ (f. 3 dosar recurs), că ulterior sesizării primei instanțe de către P. orașului N., dar anterior pronunțării sentinței civile recurate, acesta a achitat la Biroul impozite și taxe locale al

    1

    Primăriei N. suma de 100 lei, reprezentând cuantumul amenzii aplicate prin procesul verbal seria CC nr. 0063357 din_ (probă neprezentată instanței de fond, astfel încât nu a putut fi avută în vedere în procesul deliberării, aspect ce nu este imputabil judecătorului fondului).

    În atare condiții, tribunalul apreciază că nu se mai justifică ca acesta să execute și munca în folosul comunității, astfel că, în temeiul art. 312 alin.l C.pr.civilă, va admite recursul declarat în cauză și va modifica hotărârea recurată, în sensul respingerii, ca nefondată, a sesizării formulate de petenta P. O. N. în contradictoriu cu intimatul S. O. G. .

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

    Admite recursul declarat de recurentul S. O. G. , domiciliat în N., M. C., bl. 6B, ap. 13, jud. Bistrița-N., împotriva sentinței civile nr. 2329/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ și în consecință:

    - modifică sentința recurată în sensul că respinge ca nefondată sesizarea formulată de petenta

    1. O. N. în contradictoriu cu intimatul S. O. G. . Irevocabilă.

      Pronunțată în ședință publică, astăzi_ .

      PREȘEDINTE,

      JUDECĂTORI,

      A.

      P.

      M.

      D.

      E.

      L.

      L.

      T. B.

      Grefier,

      1. D. M.

Red/dact: MAP/HVA

_ /4 ex Jud. fond: CM

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 299/2013. Contencios. Transformare amenda