Decizia civilă nr. 384/2013. Contencios. Transformare amenda

1

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA C I V I L Ă Nr. 384/2013

Ședința publică din 12 Iunie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: V. C. JUDECĂTOR I. P. JUDECĂTOR A. P. M. GREFIER L. C. A.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de petent recurentul I. J. DE P. B.

-N. împotriva sentinței civile nr. 1630/_ pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar civil nr._ în contradictoriu cu intimatul J. R. R., având ca obiect transformare amendă.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Se reține că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, recursul este declarat în termen.

Se mai constată că la_ petent recurentul a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței motivele de recurs în două exemplare.

Având în vedere că motivele de recurs au fost depuse la dosar cu mai mult de 5 zile înaintea termenului de judecată, instanța apreciază că nu se impune comunicarea lor și constatând că nu s-au formulat alte cereri, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin sentința civilă nr.1630/_ pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar civil nr._

, s-a respins cererea formulată de petentul IPJ B. -N. având ca obiect transformarea amenzii contravenționale de 500 lei aplicate intimatei J. R. -R., prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria AP nr. 0986312 încheiat pe data de_ .

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria AP nr. 0986312 încheiat de Postul de

P. Uriu pe data de_ (f. 3) intimata J. R. -R. a fost sancționată cu amendă de 500 lei conform art. 2 pct. 6 din L 61/1991. Întrucât, potrivit adresei nr. 2615/_ a Direcției de venituri

  • Serviciul de executare silită - a Municipiului B. M. (f. 4), nu există posibilitatea executării silite împotriva intimatei J. R. -R., în condițiile în care aceasta nu are bunuri sau venituri urmăribile, agentul constatator a sesizat instanța de judecată pentru transformarea amenzii în muncă în folosul comunității.

    Potrivit art. 9 din OG 2/2001 în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

    Instanța a reținut că, deși în adresa instituției abilitate să efectueze executarea silită a amenzii contravenționale se face referire adrese ale inspectoratului de muncă și ale administrației financiare din care rezultă că intimata nu are bunuri sau venituri urmăribile, precum și la faptul că împotriva acesteia a fost emisă somație, niciunul dintre aceste acte nu a fost depus la dosarul cauzei astfel încât instanța să poată verifica realitatea acestor afirmații.

    2

    Imposibilitatea executării silite împotriva debitorului-contravenient nu poate fi constatată de instanța de judecată doar pe baza simplei afirmații a instituției chemate să întreprindă această procedură sau a agentului constatator care a aplicat amenda, ci ea trebuie să fie dovedită, în condițiile art. 1169 din vechiul C. civ., rămas în vigoare. Agentul constatator care cere transformarea amenzii în muncă în folosul comunității trebuie să dovedească în calitatea pe care o are de petent că împotriva debitorului a fost începută executarea silită, prin emiterea somației ca prim act de executare, precum și faptul că persoana în cauză nu are bunuri sau venituri care să permită continuarea față de ea a procedurii începute.

    Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, I. J. DE P. B. -

    N., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând, să se admită cererea de înlocuire a amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității, urmând ca motivele de recurs să fie dezvoltate printr-un memoriu separat.

    In motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins cererea, apreciind că imposibilitatea executării silite ar fi o simplă afirmație și nu se întemeiază pe un document oficial emis de autorități competente.

    Se mai arată că demersurile efectuate de organele de executare, demonstrează faptul că această contravenientă nu a achitat amenda în termenul legal și nu există posibilitatea executării silite, impunându-se prin urmare admiterea prezentului recurs, casarea hotărârii instanței de fond și rejudecând înlocuirea amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității.

    Legal citată intimata nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări în scris.

    Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și sub toate aspectele potrivit disp.art.304/l Cod procedură civilă, tribunalul constată că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind dat motivul de recurs prev.de art.304 pct. 9 C.pr.civ, pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.

    Prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria AP nr. 0986312 încheiat de Postul de

    P. Uriu pe data de_ (f. 3) intimata J. R. -R. a fost sancționată cu amendă de 500 lei conform art. 2 pct. 6 din L 61/1991. Întrucât, potrivit adresei nr. 2615/_ a Direcției de venituri

  • Serviciul de executare silită - a Municipiului B. M. (f. 4), nu există posibilitatea executării silite împotriva intimatei J. R. -R., în condițiile în care aceasta nu are bunuri sau venituri urmăribile, agentul constatator a sesizat instanța de judecată pentru transformarea amenzii în muncă în folosul comunității.

Potrivit art. 9 din OG 2/2001 în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

La dosarul cauzei s-a depus adresa nr.26l5 din 06.03.20ll emisă de Mun.B. M. - Direcția de venituri, serviciul de executare silită, din care rezultă că intimata contravenientă nu a achitat în termen amenda aplicată, că nu există posibilitatea executării silite pentru încasarea acestor sume, astfel că instanța de fond a greșit atunci când a apreciat cererea formulată de către petent ca fiind nedovedită.

Prin urmare, reanalizând starea de fapt existentă, tribunalul urmează ca în temeiul art.9 din OG nr.2/200l să admită cererea formulată de către petentul IPJ BN și va dispune înlocuirea sancțiunii de 500 lei aplicată intimatei prin procesul verbal de constatare și sancționare seria AP nr.09863l2 în l0 ore de activitate prestată în folosul comunității.

Pentru considerentele arătate, apreciind hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală, tribunalul în baza art.3l2 C.pr.civ. va admite recursul declarat în cauză în sensul că va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I DE

3

Admite recursul declarat de petentul I. J. DE P. B. -N., cu sediul în B., str.N. B. nr.l-3, jud.BN, împotriva sentinței civile nr. l630 din 27.ll.20l2 pronunțată de Judecătoria B. în dosar civil nr.l790/l86/20l2 și în consecință:

- dispune înlocuirea amenzii de 500 lei aplicate intimatei J. R. S., dom.în B. M., str.S. nr.l, jud.Maramureș prin procesul verbal de constatare și sancționare seria AP nr.09863l2 din 3l.03.20l0 cu sancțiunea obligării contravenientei la prestarea a l0 ore de activitate în folosul comunității.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de l2.06.20l3.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

V. C. I. P.

A. P. M. L.

C.

A.

Red/dact PI/CR 2 ex./ 09.07.20l3

Jud.fond: D. Z.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 384/2013. Contencios. Transformare amenda