Decizia civilă nr. 309/2013. Anulare proces verbal de contravenție
| Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVIL Ă NR. 309/R/2013
Ședința publică din data de 06 Martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. G. C.
Judecător: S. T. Judecător: I. N. B. Grefier: R. B. M.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul M. | C. N., DP | |
C. | împotriva sentinței civile nr. 8386 din data de _ | pronunțată în dosarul nr. |
_ | al Judecătoriei C. N., privind și pe intimata P. | R., având ca obiect |
anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța, apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza spre soluționare, pe baza actelor de la dosar.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 8386 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă plângerea formulata de petenta P. R., dom. în A. -I., str. Gh. D. nr.27, jud. A., în contradictoriu cu intimata M. C.
-N. - DP C., cu sediul în C. -N., str. M. nr.1-3, jud. C. și în consecință:
A fost anulat procesul verbal nr. 2125/484/_ dresat de intimatul M. C.
-N. - DP C. .
A fost exonerat petentul de plata amenzii contravenționale de 300 lei aplicate de intimată.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :
Prin procesul verbal nr. 2125/484/_ dresat de intimatul M. C. -N. -
DP C., s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției de staționare fără abonament de parcare valabil.
Procesul verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art.17 din OG nr.2/2001, contrar celor susținute de petentă.
După cum Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat in cauza A. vs. România, procedura reglementată de către OG2/2001, in special raportat la caracterul general, sancționator și preventiv al amenzilor contravenționale, este asimilată unei proceduri penale din perspectiva art. 6 al Convenției.
Consecința acestui fapt este recunoașterea in persoana petentului a garanțiilor procesuale specifice procedurii penale, in ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și egalitatea de arme in cursul procesului.
Cu toate că OG 2/2001 instituie prezumția de temeinicie și legalitate a procesului verbal de constatare a contravențiilor, aceste reglementari sunt inaplicabile, din perspectiva art. 6 al CEDO. Aplicarea unor atare prevederi ale dreptului intern ar putea crea o situație profund injustă in care petentul ar fi pus in situația de a-și dovedi nevinovăția, in totala desconsiderare atât a principiilor generale ale dreptului intern cât și ale Convenției la care fac e referire.
Prezumția de nevinovăție garantată de art. 6 al CEDO face ca, in plan probator, sarcina dovedirii faptului ca petentul a săvârșit fapta reținută pe seama sa să revină intimatului.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, confirmată și in cauza A. contra României, materia contravențiilor aparține dreptului penal. O consecință a acestui fapt este și aceea că dreptul la respectarea unui proces echitabil include și in aceasta materie prezumția de nevinovăție a cârei respectare se impune in toate cazurile.
Imperativul respectării prezumției de nevinovăție presupune ca in caz de îndoiala asupra situației de fapt, de aceasta să profite persoana sancționată.
In cauza de față, este elocvent faptul că din probele depuse la dosar nu se poate stabili cu exactitate dacă petentul a comis fapta în discuție.
Răspunderea contravenționala nu se poate angaja decât in sarcina unei persoane care a săvârșit o faptă prevăzută de legea contravenționala. Cu toate că in materie contravenționala, nu a fost prevăzut expres un principiu al caracterului personal al răspunderii, precum in materie penala, totuși acest principiu poate fi dedus cu ușurință
atât din faptul că potrivit jurisprudenței CEDO, contravențiile aparțin sferei dreptului penal, cât și din scopul aplicării unei sancțiuni contravenționale.
Atâta vreme cât sancțiunile contravenționale au un rol punitiv și preventiv și in nici un caz reparator, ar fi lipsită de orice utilitate și rațiune impunerea unei sancțiuni altei persoane decât cea responsabilă de comiterea acțiunii sau inacțiunii ilicite.
In conformitate cu prevederile legale inserate in art. 6 din Conv. EDO, procesul verbal de constatare nu poate avea decât valoarea unei acuzații, acesta neputând face dovada celor consemnate, în lipsă de martori, fotografii.
În acest context, instanța a apreciat că petentul a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal, acesta rămânând golit de conținut, făcând dovada unei stări de fapt contrare celei consemnate în actul sancționator, conform art.1169 din Codul civil.
De aceea, în baza art. 34 din OG nr.2/2001, a admis plângerea contravențională dedusă judecății, anulând procesul verbal nr. 2125/484/_ dresat de intimatul M.
C. -N. - DP C., dispunând exonerarea acestuia de plata amenzii contravenționale în sumă de 300 lei.
Ținând cont de dispozițiile art. 274 din codul de procedură civilă și de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs în termen legal recurentul M.
C. -N., DP C. care a solicitat admiterea prezentului recurs și modificarea sentinței atacate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cu consecința respingerii plângerii contravenționale,
Se arată că în motivarea sentinței instanța a reținut că, în conformitate cu prevederile legale inserate în art. 6 din Conv. EDO procesul verbal de constatare nu poate avea decât valoarea unei acuzații, acesta neputând face dovada celor consemnate în lipsă de martori sau fotografii.
Consideră sentința civilă mai sus menționată nelegală pentru următoarele considerente:
Raportat la împrejurarea reținută de instanță potrivit căreia, situația de fapt consemnată în actul de constatare a contravenției trebuie confirmată prin administrarea de probe, ce cade în sarcina agentului constatator, în sensul că, acesta nu ar fi furnizat suficiente probe pe care să se întemeieze o declarație de vinovăție, consideră că această interpretare nu este conformă practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, de vreme ce, prevederile convenției nu interzic instituirea unor prezumții de responsabilitate, cu condiția ca acestea să fie relative și să aibă o justificare rezonabilă.
Jurisprudența CEDO în materia procedurii contravenționale românești nu poate fi interpretată în sensul înlăturării prezumției relative de legalitate și temeinicie a procesului-verbal sau a inaplicabilității regulilor procedurale civile. Or, având în vedere faptul că autoturismul implicat în săvârșirea contravenției aparține petentei, consideră că soluția justă ar trebui să fie cea deja consacrată în jurisprudența națională, de coroborare a celor două prezumții: cea a legalității și temeiniciei procesului-verbal, profitabilă autorității administrative emitente a acestuia, respectiv, cea a nevinovăției, care implică dreptul petentei de a dovedi, cu orice mijloc de probă, nerealitatea celor consemnate în procesul-verbal.
În opinia recurentei, procesul-verbal de constatare a contravenției face dovada deplină asupra situației de fapt și a încadrării în drept, până la proba contrarie, întrucât, având natura juridică a unui act administrativ, se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie.
Petenta nu a făcut dovada contrară celor reținute în sarcina sa prin procesul verbal, cu toate că potrivit prevederilor art. 129 alin. 1 C. pr. Civ., cel ce face o afirmație înaintea judecății trebuie să o dovedească, aceasta fiind obligată să-și formuleze apărările și să-și probeze pretențiile. Simplele afirmații ale acesteia nu constituie probe în sensul legii civile și nu sunt în măsură să dovedească caracterul nereal al mențiunilor cuprinse în procesul verbal contestat.
De altfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face prin el însuși dovada situației de fapt reținute de agentul constatator si nu mai trebuie completat cu nici un mijloc de probă extrinsec" (D. Severin - Răspunderea contravențională, practică judiciară, Ed. Hamangiu, B. ești, 2007, p. 189-192).
Fapta reținută este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a procesului verbal de constatare a contravenției - actul a fost emis cu respectarea tuturor cerințelor de fond și de formă prevăzute de lege - și cu prezumția de veridicitate - actul reflectă, în mod real, ceea ce a stabilit autoritatea emitentă— prezumții care deși nu sunt consacrate expres de lege, sunt recunoscute atât de doctrină cât și de practica judiciară, putând fi considerate a fi prezumții legale, în sensul pe care instanța europeană îl dă acestei noțiuni.
În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor în materie penală, instanța consideră că una din limitele până la care poate să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel în situația în care fapta a fost constatată personal procesul-verbal dacă este legal întocmit, se va bucura de prezumția de temeinicie, astfel încât va reveni petentului sarcina de a proba netemeinicia.
Analizând sentința atacată
prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că
recursul este nefondat, însă pentru alte motive decât cele menționate în sentința atacată.
Așa cum a menționat recurentul, în situația în care un agent constatator constată ex propriis sensibus că s-a comis o contravenție pentru care întocmește un proces verbal de constatare, respectivul proces verbal se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, celui sancționat dându-i-se dreptul de a demonstra că cele menționate în procesul verbal nu corespund adevărului. Cu alte cuvinte prezumția
relativă de legalitate și temeinicie se coroborează cu prezumția de nevinovăție. Deci, în cazul în speță, fapta fiind constatată de către agentul constatator cu propriile simțuri, îi revenea petentei obligația de a demonstra că nu a comis cele menționate în procesul verbal, dovadă pe care nu a făcut-o, din contră, ea nu a negat nici măcar un moment că nu a comis fapta, invocând în plângerea formulată nereguli legate de comunicarea în termen a procesului verbal. Neregulile invocate nu își găsesc aplicarea deoarece procesul verbal a fost întocmit în termenul de 6 luni de la constatarea faptei și comunicat petentei în termenul de o lună de la întocmirea lui, nefiind încălcate prevederile OG 2/2001.
Însă, așa cum reiese din lecturarea procesului verbal, în acesta nu este descrisă starea de fapt. Menționăm că descrierea stării de fapt este obligatorie potrivit art. 17 din OG 2/2001, lipsa acestei descrieri fiind sancționată cu nulitatea absolută a procesului verbal.
Ori, agentul constatator a descris în mod corespunzător locul unde s-a comis contravenția însă a menționat doar că petenta a încălcat dispozițiile art. 10 lit. a din HCL C. -N. nr. 26/2010 fără a arăta concret ce a făcut aceasta. Lăsând la o parte faptul că petenta este din alt județ și i-ar fi greu să cunoască hotărârile Consiliului Local C. -N., o stare de fapt este suficient descrisă într-un proces verbal atunci când orice persoană care îl lecturează înțelege pentru ce anume a fost sancționat contravenientul. În cazul în speță nu se poate, decât cel mult deduce, că petenta a comis o contravenție legată de autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ pe un loc de parcare însă nicidecum dacă a parcat nelegal, dacă a parcat legal dar nu a achitat abonamentul sau taxa aferentă, dacă a parcat pe locul unei alte persoane sau dacă a accidentat o persoană sau un alt autovehicul în parcare.
În concluzie, fapta nu a fost descrisă pentru a se putea realiza controlul de legalitate și stabili cu acuratețe sancțiunea, pecuniară sau nu, care se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.pen. se va respinge recursul formulat de mun. C. -N. DP Locală împotriva sentinței civile nr._ a Judecătoriei C. -N. .
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N., DP C., cu sediul în C. -N., str. M. nr. 1-3, jud.C., împotriva sentinței civile nr. 8386/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 06 Martie 2013.
Președinte, A. G. C. | Judecător, S. T. | Judecător, I. N. B. |
Grefier, R. B. M. |
Red.S.T./C.B./2 ex./_
Jud. fond: S. IUGA
